Arhivele lunare: Decembrie 2016

Happy New Year 2017

Astăzi se mai termină un an, un an care pe cineva l-a făcut fericit, pe cineva invers, cineva nu vrea sa se termine, iar cineva abia aşteaptă. Şi cum nu ar fi acest an pentru voi, vă doresc ca anul următor să fie mai bun. Să fie mai bogat în împliniri, mai înalt în aspirații şi plin de succese cu mari şi frumoase realizări. Să aveți parte de multă căldură în suflet, bucurie în inimă şi multă sănătate.

Dacă sunteți singure, vă doresc să aveți parte de dragoste, dacă sunteți supărate, vă doresc să aveți parte de fericire, dacă sunteți tulburate, vă doresc să aveți parte de linişte, dacă sufletul vă este gol, vă doresc să vă fie umplut cu speranțe.

A mai trecut un an în calendar. Am mai parcurs un drum presărat când cu bucurie,  când cu tristețe,  reuşite sau dezamăgiri. Dar oricum nu ar fi fost acest an, îi mulțumesc că m-a întărit şi mi-a dat putere ca în anul care vine să pot trece cu capul sus peste momente neplăcute, să gândesc doar pozitiv, să am dorința de a munci şi ajunge unde mi-am dorit. Acest an mi-a arătat că pot să iubesc, că am un suflet care mai poate să simtă sentimente frumoase. Şi chiar dacă iubirea a fost una cu gust amar, ea m-a învățat să fiu mai bună, mai indulgentă. Aş vrea să spun iubirii mele că, chiar dacă nu am fost împreună într-un sfârșit,  chiar dacă am suferit într-un fel, îi mulțumesc pentru faptul că a ştiut să rămână bărbat adevărat, că nu mi-a călcat în picioare sufletul şi mi-a respectat sentimentele. Îți mulțumesc,  iubire, şi îți urez să fii fericit, să ai o familie frumoasă, împlinită, un trai plin de bunăstare. Tu meriți.

La Mulți Ani, 2017!!!!

Anunțuri

27.12.2016

    O viata pe autopilot. Trec zile, saptamani, luni, dar trec pe langa tine. Iar tu nu mai esti om, esti un robot  automatizat, care face mereu una si aceeasi, in mod pefect. Esti n robot fara sentimente, fara ganduri. Ai un program bine pus la punct, pe care il urmezi de ani buni, un program care te scoate din casa dimineata devreme si te aduce inapoi seara tarziu, astfel incat sa ajungi acasa, sa faci un dus si sa adormi. Sa nu ai timp sa te gandesti, caci daca gandurile iti vor impanzi mintea, vor iesi la suprafata amintirile, iar ele dor, prea tare, prea sfasietor.  Chiar si cele mai frumoase amintiri iti rup sufletul in cel mai barbar mod.

Am murit demult. Nu, nu am murit in adevaratul sens al cuvantului. Corpul meu e viu, vad, aud, vorbesc, ma misc, doar sufletul meu e mort, fara viata. Sufletul meu nu mai simte, nu mai vede, nu mai aude, nu mai vorbeste… E gol. In tot acest timp am obtinut bani, cariera, casa, masina, relatii de serviciu cu oameni influienti, job de vis… dar am platit scump pentru tot.

Uneori soarta iti aduce nota de plata inainte. Mai intai platesti, apoi primesti pachetul pregatit. Am pierdut tot ce se putea pierde  dintr-o data: iubire, demnitate, fericire, familie, liniste sufleteasca. De parca cineva de acolo, de sus, si-a dorit sa ma arunce  in cea mai adanca prapastie ca mai apoi sa urmareasca dintr-o parte cum voi reusi sa ma catar la suprafata.

          Alarma imi suna devreme.Ma trezesc alene, defapt nici nu m-am trezit, fiinta inca-mi doarme, doar corpul, prin miscari automate, se indreapta mai intai la bucatarie sa porneasca cu o simpla apasare de buton masina de cafea, pe care o pregatesc mereu de cu seara, apoi la baie, sub suvoiul de apa abia caldut. Incetul cu incetul incep sa ma trezesc, iar mirosul cafelei proaspete ma aduce intru totul la realitate. Urmeaza pregatirea pentru serviciu: machiajul, aranjatul parului, unifoma. Au disparut visele roz, nu-mi mai fac planuri frumoase de viitor, nu mai am ganduri. Dimineti automatizate, monotone.
Am incuiat usa apartamentului si am pasit spre ascensor, batand in ritm cadentat, c tocurile pe teracota. Nu mai ies din garsoniera stramta intr-un hol ingust si murdar al unui camin familial. Acum totul e nou, e curat, spatios, plin de lumina. Dar nu-mi place acest apartament cu toate ca designerii mi l-au proiectat si aranjat dupa propriile idei si dorinte. In el sunt atat de multe si totodata e asa pustiu. Doar patul, baia, chiuveta de la bucatarie si frigiderul mai sunt un semn ca aici cineva traieste. In rest, o zona moarta, un gol inghetat, neatins, un gol in care nu vrei sa te intorci.

Dimineata devreme, strazile sunt pustii, orasul inca doame, doar picaturile mici de ploaie, frunzele care cad galbene, de ici colo cate o masina sau un autobus iti mai aduc aminte ca acest oras e defapt viu. Marele oras, in care visele tale se implinesc la altcineva. Si ce? Implineasca-se. Oricum am incetat sa mai visez, nu mai am dorinte, aspiratii. Totul merge de la sine in marele oras al posibilitatilor.Eu doar pasesc, conduc masina pe strazi incolo si-napoi, sunt doar o mica parte a fluxului. Traiesc aici de cativa ani buni. Si atunci cand te afli intr-un loc o perioada destul de lunga, gandurile despre iubirea sau ura pe care ai putea sa o porti acestui loc, nu-ti mai apar in minte. Nu iubesti si nici nu urasti, e o parte din viata ta. Cu toate ca nici parte nu e, pe asta ar trebui sa o simti, iar orasul doar iti curge prin vene, e doar un décor pentru zi de zi, te-ai deprins cu el, traiesti in el…

Si eu traiesc, sau cel putin creez iluzia ca traiesc.

Bărbaților le place… 

  

 -Bărbaților le plac femeile care se iubesc pe ele însuşi- îmi spunea Josh, un bun prieten- Le respecta pe acele femei care îşi ştiu valoarea. Nu le place când femeile se comportă mereu la fel, când îşi asumă rolul mămicilor grijulii şi încep să le controleze viața, să-şi bage nasul în ceea ce ține de personal.

    Bărbații urăsc întrebările de genul: „Mă iubeşti? Dar de ce nu mă mai iubeşti aşa ca înainte?” Şi mai ales nu le place când femeile îi sufocă cu iubirea lor, când acestea nu mai au grijă de ele însuşi şi degradează atât moral cât şi fizic, iar apoi încep să ceară milă.

    Bărbații nu suportă lacrimile şi depresiile veşnice. Ei iubesc femeile fericite, care se respectă, nuşi creează iluzii şi nici într-un caz nu se îndoiesc de sine însuşi.

    „-Noi bărbații ne dezamăgim mult când cunoaştem personalități încrezute, pline de „lumină”, independente, cu acea sclipire in ochi, iar pe parcursul relației, acestea devin demne de milă, pasive şi dependente.” 

    Niciodată să nu-ți plângi trecutul în fața unui bărbat şi mai ales să nu-i pomeneşti de foşti şi să-l compari cu ei. Să fim serioşi, oare vouă, femeilor v-ar place ca bărbatul pe care l-ați întâlnit să vă înceapă a povesti vrute şi nevrute despre unele sau alte foste, cât de bune sau rele au fost?

   Ca să întâlneşti şi să cucereşti pe acel bărbat bravo, care într-adevăr te merită, trebuie să-ți înfrângi cel mai mare complex: timiditatea. Cu cât vei fi mai încrezută, cu atât sunt mai mari şansele să atragi un bărbat adevărat, încrezut în propriile puteri. 

    Gândeşte-te că iubirea e un joc. Un joc în care şansele de câştig sunt egale cu şansele de eşec. Şi chiar dacă pierzi, nu te da batută. Asta înseamnă că adevărata şansă de a întâlni bărbatul adevărat e încă înainte.

Şi nu în ultimul rând, niciodată să nu-l consideri pe bărbatul care îți place, ca fiind ultima şansă, iar fiecare nouă întâlnire – cea de care depinde soarta ta.

Fii unică, fii tu însăți, nu o copie. Pentru că un bărbat adevărat nu va admite sa piardă ceea ce nu va mai putea găsi niciodată.