Arhive zilnice: 30 august 2017

​Toamna cu miros de scorțişoară

A mai ramas o zi. Poate ca putine suflete sunt printre noi care asteapta toamna cu nerabdare, eu insa ma bucur ca un copil de sosirea ei. Culori frumos asternute,raze de soare in forma lichida,vint zglobiu,si ploi argintii. Toamna ma cucereste. Ma cucereste cu peisajele sale de aur, cu vintul racoros ce-mi mototoleste parul auriu. Cu plimbarile in paduri, unde inchizi ochii,asculti cintecul vintului si simti aroma de copaci umezi si de frunze cazute. Cu paleta sa de culori calde,care i-mi lumineaza diminetile. Cu obrajii mei rosii,dupa o promenada lunga in doi. Cu puloverul gri din lina ce i-mi acopera corpul in timp ce parcurg paginile lui Flaubert. Cu ceaiul nins cu scortisoara care i-mi incalzeste sufletul. Cu mireasma dulcetii de gutui…

   Vreau sa sar in baltoace si sa ma bucur ca un copil. Vreau sa stau linga geam si sa ascult melodia picaturilor de ploaie, si a vintului care are rolul de sef de orchestra. Si  daca cineva ar spune ca miroase a depresie in aceste rinduri, o sa va contrazic. Miroase a fericire. Pentru mine aceasta este „la joie de vivre”.

  Ador starile de nostalgie create de decorul acestui anotimp de sarbatoare. Si ce poate fi mai romantic decit sa stai cu iubirea la taifas, la ceas de seara, sub lumina lumanarii, ascultind muzica naturii, savurind placinta cu dovleac imbatator, si ciocolata calda cu scortisoara. Sau savurind imbratisarile si saruturile lui care i-ti ajung pina in maduva oaselor. Discutind despre cum vor arata casa si gradina noastra. Ne bagam sub plapuma pufoasa si depanam amintiri . Cu zimbetul pe buze ne amintim despre prima noastra toamna, toamna in care ne-am intilnit si ne-am lasat dusi de valul pasiunii. Frumoasa toamna a mai fost! Sper ca vor mai urma multe alte toamne la fel de bogate, sarmante si pline de magie.

  Observ cum timpul trece, noi devenim altii, dar toamnele ramin neschimbate, si constat ca cu cit imbatrinesc mai mult, cu atit mai mult sunt indragostita de ea, de zina cu rochie din frunze ruginii. O ador fiindca ma inspira. Ma inspira si ma incurajeaza sa fiu eu insami, melancolica si visatoare.

Autor: Mariana Ciobanu

Reclame

30 de zile care mi-au schimbat viața

1 august- ziua în care am decis, pentru numai știu a câta oară, că încep cea mai grea luptă, lupta cu mine însumi, cu kilogramele în plus. Așteptasem această zi cu nerăbdare, cu entuziasm, dar și cu o doză bună de scepticizm, neîncredere și o frică enormă că nu voi avea destulă tărie de caracter, destulă voință, destule puteri să trec peste dureri musculare și oboseală.  Căci îmi cunosc bine viciile și apucăturile, iar unul din ele e nedorința dea ieși din zona de comfort, lenea, atunci când vine vorba de activitate fizică, sport. Pe 1 august am intrat încă într-o sală de sport,dusă de mânuță, ca un copil mic, de Lilia, antrenoarea și nutriționista cu care urmează să lucrez ceva timp bun, până ajung la rezultatul dorit. ”Ha! Urmează!”- îmi șopti cu glas ironic, eul cel leneș din mine- ”Urmează să gâfâi ca o vacă în călduri pe banda aia, să se uite toți la tine și să se amuze.” Am tras aer în piept făcându-ma că nu-l aud, am luat cartela de abonament și am pășit spre vestiar. Urma să fiu măsurată, o altă încercare. Cu rușine și scârbă față de propriul corp, auzeam cifrele care  parcă mi se învârteau împrejur într-o horă batjocoritoare.  Cu un glas slab al voinței, am reușit totuși să-mi zic atunci și să-mi promit că aud aceste numere pentru ultima data. Nu eram încrezută în mine, dar eram sigură că Lilia va face minuni. Și nu am greșit.

Am cunoscut-o pe Lilia pe un grup de facebook dedicat femeilor care vor să slăbească sănătos și țin bine minte că am început să comunic cu ea într-o perioadă de acutizare a bulimiei nervoase de care sufăr. Stress-ul, lucrul mult, eșecurile, crizele de nervi în relația bolnavă cu partenerul de atunci, mă făcuseră un zombie care zi și noapte făcea naveta pat-frigider-toaleta-pat.  Sfaturile ei mă ajutaseră atunci să înfrunt câtuși de puțin senzația permanentă de foame acută. Am început să-i urmăresc activitatea și o admiram pentru zelul de care dă dovadă în sala de forță, îi admiram corpul și visam să ajung într-o bună zi să o cunosc. Dar vorba aia: ”Nu-ți îndeplini toate visele că n-ai să ai pe urmă pentru ce să trăiești”. Așa că cunoștința mea cu ea, rămase un vis pe care nu-l îndeplineam din aceste considerente. Au urmat zeci de încercări de a frecventa salile de fitness, care se încununau cu frecventarea unui singur antrenament și ieșirea de acolo frustrată și rușinată. Cum altfel când toți de acolo îs fitness guru și numai tu o vacă grasă care nu e în stare să facă măcar 5 genuflexiuni ori să mearga 10 minute pe bandă. Și iar mâncare, și iar kilograme adunate, și iar diete, și iar senzația că sunt de nimic. Ce fel de femeie puternică, când nu am nici un gram de voință.  M-am lăsat în voia sorții, obosită de luptă, de reproșuri, de felul cum arăt.

Dar soarta mea a decis că eu mai merit ceva bun, aducându-mi aminte de un motto în care credeam odata cu sfințenie. ”Atunci când soarta îți dă o șansă, ia-o și începe să lucrezi. Nimeni nu-ți va spune că-i ușor, dar fii sigur că se merită”. Așa că soarta făcu să o întâlnesc pe Lilia încă odată, ambele având rolul de administratori a comunității de facebook pentru femei ”Dear Woman”. A urmat o întâlnire off-line în care am discutat despre problema mea.  Îmi făcu un regim alimentar adaptat cerințelor organismului meu și am convenit să începem munca în sala, pentru a ajunge la rezultate, de îndată ce vine din concediu. Au urmat aproape două săptămâni de așteptare în care număram zilele entuziasmată și nerăbdătoare.

Și uite că a venit ziua cea mare. Cu frică, neîncredere, scepticism, am pășit pe banda rulantă în timp ce antrenoarea mea îmi alcătuia programul de antrenament. Urma să fac câteva circuite ușoare, așa îmi spuse, ca pentru prima zi. Ei bine, m-am liniștit, deci nu mă fugărește. AHA!! Deci să faci fandările corect e ușor? Și încă 20? Și încă de 3 ori câte 20? La câți dumnezei au mâncat sărmanii mușchii mei că nu vroiau să se lase dresati!!  ”Uite, Tania, luăm ganterele de 2kg, cu brațele fixate de corp, lucrăm doar cu partea inferioară, ridicăm și coborâm, antrenăm bicepșii. 20 ori.” ”Pff… păi asta e o nimica toată, ha ha… eu am târâit bagaje de 40kg pana la etajul 5, da tu îmi dai acolo niște jucării de 2 kg. Acuș fac și 30, să mă joc eu cu 20… ”- gândeam eu, fără să știu cât de amarnic greșeam. 1, 2, 3, 4, ăă 5, îîî6, aaaaaaa7, da ganterele astea precis au doar 2 kg?… rrrrrrr10,  off! nu mai pot, firea-ți al naibii de mușchi cu tot cu gantere!!! ”Hai, Tania, hai încă un pic, tu poți”- îmi zise Lilia. ”Da,pot”- i-am răspuns scrâșnind din dinți înciudata…. Hhhhhh 13, dă-le dreaq 15, ”da eu pot să mor acum? așa un pic până nu mai simt că-mi ard bicepșii? Aaaa, Lilly, pot?”-dar privind-o am înteles că așa întrebări nu face să dau și… hhîîîîrrrr 20!!!!  ”Astea-s exerciții de bază, ușoare”-îmi explică antrenoarea. ”Pe bune???!!-în gând- Aoleu!! Dacă astea-s ușoare??? Mă omoară asta degraba.”

Ei bine, primul antrenament a luat sfârșit. Am ajuns acasă în 4 labe, obosită, dar mulțumită, cu o nerăbdare enormă să vină ziua de mâine, cu un nou antrenament.  Nu că am început eu să iubesc așa brusc sportul, dar a reușit Lilia să-mi intre în inimă. A găsit din start acea metodă de a mă motiva și a mă face să doresc să continuu, necătând la febră musculară, oboseală. Astea erau negru sub unghie pe lângă satisfacția și împlinirea pe care o aveam după fiecare tras de fiare.  Am început să cred că pot, că voi reuși, că am destulă răbdare și voință, iar Lilia îmi demonstra de fiecare dată acest lucru.

După mii de reproșuri că sunt slabă, fără vointă, că nu-s în stare de nimic, mii de ”lovituri” din partea celor care ar fi trebuit să mă susțină, în sfârșit am auzit mult așteptatul ”tu poți”. 2 cuvinte simple care mi-au insuflat puterea să merg înainte, să nu simt durerea, și să nu mă gândesc nici o clipă să abandonez. Acum știu cert că eu pot și că eu nu vreau să dezamăgesc această persoană minunată, care are încredere în mine. Și mai știu că ea, Lilia Tonu, în 30 de zile a reușit să-mi schimbe viața.

Îți mulțumesc, Doamnă Antrenoare!