Arhive zilnice: 30 noiembrie 2017

Despre ură

Azi am să vorbesc despre ură. Ştiați voi oare că ura e unul dintre cele mai puternice sentimente? Mult mai puternică chiar şi decât iubirea. Ura distruge, aidoma cancerului, încet, încet, puțin câte puțin, îți mănâncă sufletul. De asta, probabil, atunci când urâm pe cineva, ar trebui să ne întrebăm mai întâi: „Da omul ăsta e într-atât de important pentru mine, încât să-mi distrug conştiința şi sufletul din cauza lui?”

Dar mergând vorba de ura celor din jur față de noi, ştiați oare că aceasta e muuuult mai bună decât indiferența? Atunci când cineva mă urăşte, înseamnă că acea persoană îmi simte superioritatea. Oamenii care mă urăsc nu mă pot învinge şi anume de asta se străduie cu tot dinadinsul să mă înjosească, să mă împroaşte cu noroi. Pur şi simplu, aceşti oameni recunosc în aşa mod că sunt mai slabi decât mine. De la astfel de oameni aud multe noutăți legate de propria-mi persoană, dar bârfele rămân a fi unicul lucru de care aceştea sunt în stare.

Mi-e indiferent de ceea ce gândesc alții despre mine. Acțiunile mele nu au nevoie de aprobarea cuiva. Iar ura oamenilor e ca un imbold puternic, o sursă de energie care mă motivează să fac mai mult, să lucrez mai intens pentru a-mi atinge scopurile.

Dacă cineva te urăşte, înseamnă că ideile şi acțiunile tale nu sunt un loc pustiu, înseamnă că nu stai la margine de drum, înseamnă că în viața asta ai obținut o oarecare reuşită.

Ura se formează din incapacitatea de a primi şi a înțelege valoarea unui om, din neputință, din frică, din invidie. Iar atunci când există oameni în viața noastră care nutreac pentru noi sentimentul de ură, ar trebui să ne mândrim. Atâta timp cât există ură, există invidie – înseamnă că facem ceva bun, suntem pe calea cea dreaptă, suntem puternice şi de neînvins. Luați acest sentiment negativ ca pe un stimul, un stimul pentru perfecționare, pentru atingerea celor mai înalte culmi.

Reclame