Plecarea…

 „…şi îmi mai plac femeile puternice şi destoinice atunci când pleacă:  cu spatele drept, capul ridicat, bătând cu tocurile de podea, fără să privească în urmă şi închizând deinitiv uşa. Poate că de cealaltă parte a uşii lacrimile le curg şiroaie, poate că cad şi li se sfâşie sufletul de durere, dar pleacă ele într-o manieră perfectă.” 

Am dat cu ochii de aceste fraze în jurnalul în care scriu citatele din cărțile pe care le citesc. Şi mi-am reamintit pentru câteva clipe plecarea mea. Atunci, în acele momente, înțelesem că da, sunt o femeie puternică. Am reuşit să mă dezbaier de o viaţă care nu meritam să o am, am reuşit să las acel om a cărui dragoste se transformase în bătaie de joc. Am reuşit să îmi iau inima în dinți şi să plec. Şi, drace!… nu ştiam ce va fi cu viața mea  şi unde voi ajunge, dar eram sigură că voi reuşi să mă pun pe picioare. 

De atâtea ori am înghițit insultele, reproşurile lui, de atâtea ori ii ziceam ca plec, iar el ma privea râzând spunându-mi: „hai pleaca, ce ai sa faci tu fara mine? Ca esti un nimeni. Unde ai sa te duci? Cui trebuiesti? ”  Dar atunci cand am plecat cu adevarat, am plecat in tacere. Fara scandal, fara sa-i spun ceva. Pur si simplu mi-am strans lucrurile in valiza, i-am luat cheia de la usa de sub perna si am iesit. Era miezul noptii, iar eu mergeam inainte, taraind valiza din urma. Nu conta ca nu am nici un cent in buzunar, nu conta ca am ramas in strada, nu conta ca sunt singura intr-o tara straina, intr-un oras pe care nu-l stiam aproape deloc. Unicul lucru ce conta era faptul ca sunt libera, ca am scapat de el. Si eram convinsa ca aceasta libertate imi va schimba viata spre bine. Asa a si fost. In scurt timp imi gasisem un servici, apoi al doilea, am reusit sa inchiriezi un apartament in care sa traiesc dupa placul meu. Am inceput sa ma ridic de jos, din groapa cu namol in care ma infundase zilnic si din care nu ma lasa sa ies. 

Iti aduci aminte, tu, dragul meu, cand imi spuneai sa ma uit in oglinda sa ma vad atent cat de nimic sunt? Iti aduci aminte cand imi repetai zi de zi ca sunt un nimeni si ca nu voi reusi sa obtin nimic in viata? Iti aduci aminte cand imi scuipai si imi calcai in picioare sufletul? 

Si eu tot tin minte. De aia am plecat… In tacere, fara sa spun un cuvant…. definitiv….

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: