Viața ne dă palme ca să ne trezim.

E1FB0834-E214-4242-8CF3-AFF7D00AB692Soarta ne dă palme, de multe ori aceste încercări ni se trimit pentru a ne trezi, a ne mobiliza sa trăim.

Am fost o adolescenta liniștită, chiar și când am trecut de această perioadă nu am dat bătăi de cap părinților. Ieșeam cu prietenii, ma distram, la școala învățam bine, eram exemplară. Pe la 22 ani, nu știu ce s-a întâmplat cu mine, nu pot sa spun ca sufeream din dragoste, sau ca eram in depresie, dar toata existența mea se transformase in facultate-casa. Devenise o rutina, ca ziceai ca sunt căsătorită cu 3 copii, soțul șomer și ipoteca. Evitam sa mai ies cu prietenii, nu găseam motivare in nimic sa fac ceea ce iubeam cândva. Weekend-urile le petreceam in casa cu o carte buna sau la tv. Părinții incepeau sa se îngrijoreze și singuri insistau sa ies in club sa ma distrez. N-am chef sa ies azi sau lăsați-mă ca am o viața înainte sa ma distrez era raspunsul meu. Problema o constituia ca intrasem intr-o zona de confort, eu ma simteam bine in situația in care eram, nu tindeam sa schimb ceva. Aceasta perioada a durat vre-o 3 ani.

Era primavara, o prietena a venit de peste hotare sa facă niște investigații medicale ca se simțea rau, eu am însoțit-o. Eram in cabinetul medicului, m-am bucurat enorm pentru ea când am auzit ca e bine. In sinea mea îmi zic, dacă tot sunt la medic da să fac eu eu un control. Aici primesc prima palma-medicul îmi spune: aveți o suspecție la cancer, trebuie să faceți următoarele analize pentru confirmarea sau infirmarea diagnozei. Îmi da lista de analize care sa le fac, ies din cabinet și merg pierdută pe holurile spitalului. Mi-am dat ochelarii de soare peste ochi sa nu-mi vada nimeni lacrimile, ca deși ma consideram optimista și puternica, nu le puteam ține in frâu. Mergeam spre laborator și vorbeam in sinea mea “cum sa fie cancer?! Nu, nu poate fi, eu mai am multe de făcut. Nu am îmbrăcat rochia de mireasa, nu am văzut Parisul, nu am făcut-o pe mama fericita, visul ei era sa vada nepoței de la mine, nu m-am distrat încă. Nu, nu se poate termina aici”. A doua zi, primesc rezultatele de la laborator și odata cu ele lovitura numărul 2, analizele sunt pozitive-90% diagnoza e cancer. In tratament unica opțiune era operatia și cât mai urgent. In 3 săptămâni a și fost făcută intervenția chirurgicală, cu stabilirea diagnozei definitive după studierea țesutului înlăturat. Acum sunt bine, da, viața mea de mai departe depinde de pastile și investigații medicale trimestriale. Nu am povestit toate astea ca sa ma victimizez sau sa cerșesc mila, vreau sa va spun sa trăiți la maxim fiecare moment ca nimic nu e veșnic. Savurati fiecare secunda a vieții, nu lăsați pe alta data, ca nu se știe cât arde lumânarea. Îmi pare rau de timpul care a trecut aiurea și a trebuit sa conștientizez doar după ce am trecut prin așa clipe. Acum îmi pare rau de timpul care îl pierd dormind, am impresia ca a-și putea sa-l petrec mai cu sens și mai frumos. Nu suferiți din prostii, luați totul mai usor și fiți pe faza. Stand pe holurile spitalului oncologic o doamna mi-a vorbit și printre altele mi-a dat câteva sfaturi, in minta mea s-au întipărit următoarele “девочка моя, никогда не страдай из-за мужчин, не один человек на свете кроме родителей и твои детей не стоит твоих слез. Относись проще, собака лает караван идёт.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: