Arhive zilnice: 25 februarie 2018

Moldova între Requiem și Odă

Republica Moldova suferă de un regres continuu în toate domeniile, în cele două decenii de independență, statul nostru, pe lângă (pseudo)libertate a cunoscut și foarte multe eșecuri. Guvernări proaste, politici murdare, economie eșuată. Legătura de cauză-efect nu s-a lăsat prea mult așteptată, așa încât mulți dintre Conaționalii noștri au apucat drumurile străinătății încă de pe la sfârșitul anilor ‘90, pe atunci nici nu putea fi vorba de acte oficiale, oamenii fiind nevoiți să recurgă la pași disperați contra unor sume exorbitante pentru a fi transportați ilegal în țări din UE. Poveștile moldovenilor ajunși clandestin în UE, sunt de-a dreptul demne de un scenariu de acțiune. Ascunși prin TIR-uri, prin lăzi și prin portbagaje, apoi fugăriți de însoțitori, moldovenii ajungeau în lumi mai bune unde de fapt nu-i aștepta nimeni, nimeni nu avea nevoie de ei și de lucrul lor atâta timp cât nu puteau vorbi și nu aveau nici o identitate.
Soarta multora dintre cei plecați rămâne a fi necunoscută, totuși mulți sunt dintre cei care au insistat, care au învățat italiana, franceza sau engleza la lumina lumânării și care au obținut primii bani prin munci înjositoare . Atunci când în Moldova nu se primeau salarii iar banii primiți nu prea aveau valoare, cei plecați începeau să trimită valută în țara care de-a dreptul era la pământ.
Cei care nu au avut curajul să plece cu primul val de emigranți clandestin, plecau cu următoarele, lăsând în urmă sărăcie și nevoi.
Cei caree rămâneau erau nevoiți să educe copiii în grădinițe și școli sau să ofere ajutor medical în numele diplomelor primite anterior, ei sperau la o viață mai bună pe ruinele anilor ‘90. Oamenii din mediul rural trăiau din ce aveau prin gospodărie, animale, păsări, pe ei îi hrănea pământul. Soarta bugetarilor de la oraș era mult mai complicată, salariul abia de le ajungea de pâine. Au fost ani grei, trăiam într-un fel de doctrină socialistă— “toți la fel”, la fel de săraci se are în vedere. Nu voi uita niciodată cum satul se acoperea de beznă din lipsa energiei electrice care nu ajungea, și cum ne îngrămădeam toți in jurul unei candele unde maturii erau spectatori, iar noi, copiii dădeam concerte de la înălțimea taburetei. Atunci eram prea mică ca sa înțeleg cât de greu le era părinților, ambii profesori, să ne ofere tot ce și-ar fi dorit ei să avem, totuși niciodată nu ne-am simțit lipsiți de ceva, părinții făceau schimb de haine pentru copii, purtam același palton câteva generații și neaparat se făcea rost și de pantofiori pentru matinee și de rochițe frumoase de la fetițele care crescuseră din ele. Eram Fericiți în găoacele calde ale unei comunități mici care nu știa că, undeva departe, lumea trăiește altfel, se odihnesc pe pe plaje fierbinți, călătoresc, lucrează în condiții bune și luptă în continuare pentru drepturi.

scoreni_republica-moldova

Anii treceau iar situația se schimba mai mult sau mai puțin, spre bine, oamenii au înțeles că binele lor este din cont propriu, statul nu face decât politici, și fiecare trăia cum putea, fie își făceau mici afaceri, fie se ocupau de pamânturi, fie că plecau pe baza cetățeniei românești peste hotare pentru a-și întreține familiile.
Odată cu noile emigrări, statisticile se schimbau și ele, și dacă în 1999-2000 cei plecați erau în jur la 100000, în 2010 statisticile s-au triplat, iar în următorii ani, dinamica doar a crescut. În 2003, ca și în următorii ani, o treime din Emigranții moldoveni proveneau din mediul rural, ceea ce se explica prin lipsa unui loc stabil de lucru acasă. Plecarea însemna o viața mai bună pentru familie, însemna achiziționarea lucrurilor elementare precum o mașină de spălat automată, un lux pe care prin anul 2000 satele Moldovei doar îl visau. Și dacă plecarea părintilor noștri însemna o viață mai bună acasă, atunci plecarea ulterioară a noastră, înseamnă o viață mai bună acolo, prin Franța, Italia, Norvegia,Anglia, Canada, Rusia. Plecarea noastră, a tineretului mai ieri studenți numără o cu totul altă statistică, cea de părăsire definitivă a patriei-mamă. Conform statisticii BBC, în fiecare zi Moldova pierde pentru totdeauna 106 cetățeni, o cifră impunătoare pentru o țară cu o populație atât de mică precum Moldova. Regresul demografic este pur și simplu drastic, satele au rămas depopulate, iar infrastuctura pe care abia acum încearcă autoritățile să o aducă în sate, a cam întârziat, școlile care se repară pe bani europeni, au rămas fără elevi, iar spitalele fără pacienți.
La ce să mă întorc?
„Moldova este un colțișor de rai, cu o climă blândă, pământuri grase, vin bun, și oameni calzi. Totul bine și frumos până vine vorba de prețuri și salarii, la ce să se întoarcă tineretul înapoi atunci când chiria în UE e mai accesibilă decât aici, la ce bun să investești în imobil, când întreținerea unui apartament este destul de costisitoare, cam câte joburi trebuie să aibă un om ca să-i ajungă de un trai decent și de odihnă măcar odată pe an?! La ce să ne întoarcem când țara trăiește din comisioanele pe care tot noi le achitam băncilor pentru transferuri, când peste tot încearcă să te stoarcă de bani iar taxele pentru oarecare servicii se percep în euro?!” Se întreabă Doina, o concetățeană de-a noastră stabilită în America

47084818

Plecarea noastră însemna cândva o eventuală întoarcere acasă cu planuri grandioase de investiții în ceva “al nostru”, acum din ce în ce mai mult mă conving că tineretul care a plecat, nu mai vede cale de întoarcere. Un exemplu în acest sens este și Diana Cazacu a cărei istorii de emigrare și integrare pare a fi una de succes deși cu multe obstacole.
„Mesajul va fi lung, dar ceea ce aș dori să se înțeleagă este ca trebuie să ai încredere în forțele proprii și să nu cedezi.
Despre mine: in 2011.
Mama a trei băieți (10 ani, 7 ani, 4 ani), căsătorită, 30 ani.
Lucrez în contabilitate, deși după specialitate sunt licențiată în filologie engleză, în plus mai am și alte studii, pentru că așa era timpul. Nu reușeam cu salariu de profesor sa cresc 3 copii și am fost nevoită să mă reprofilez, în plus, am avut noroc să găsesc un post de de lucru foarte bun după reprofilare.
Pentru emigrare ne-am pregătit cam un an. Informații utile, bani, cetatenie română.
În primavara anului 2011 ne-am luat inima în dinți, am lăsat copiii în tutela părinților si am luat avionul spre Norvegia. Tot ce avem, am făcut împreună cu soțul!
Copiii i-am luat cu noi dupa 6 luni, nu am rezistat mai mult fără ei. Deși lucra doar soțul, am insistat sa luăm copiii cu noi.
Cam dupa 6-7 luni mi-am găsit și eu un job. Mi-a fost foarte greu moral să lucrez la curățenie, dar am rezistat datorită copiilor. Știam că nu mai avem cale de întoarcere.
Am lucrat la curățenie , iar soțul la cărat mobilă, până nu am învățat limba norvegiană
Cind am simțit că pot duce o conversație simplă în limba norvegiană, am cerut ajutor de la stat, ca să îmi dea curs de calificare. Prima data au refuzat. Peste un timp am insistat, am motivat că am studii și vreau să lucrez după calificare. Intr-un final dupa ce mi-au testat cunoștințele în limba norvegiană, am obținut un curs de contabilitate cu o durată de 9 luni. Am primit și bursă de la stat pe durata acestui curs.(bursa absolut toți care merg la asa tip de curs o primesc). Dupa finalizarea cursului a urmat o perioadă depresivă de căutări de lucru. Depresivă pentru că nu se rezolvă totul într-o zi, dar bani trebuie. Multi cunoscuți ziceau să nu mă chinui  “Emigranții își au locul lor in curățenie, are cine sa lucreze în birou.” Spuneau ei. Într-un final cu ajutorul lui Dumnezeu și datorită încăpățânării mele am fost acceptată la 2 posturi de lucru . Am fost aleasa din 74 de pretendenți. I-am ales pe cei care m-au contactat primii si nu regret nici o clipă,  învăț multe de la ei în plan profesional și ca mentalitate. Am învățat sa fiu mult mai tolerantă, înțelegătoare, pozitivă. Nu stiu de ce anume eu, dar Multumesc Domnului că am fost persoana potrivită la locul potrivit.
Lucrez ca secretar-economist în secția de economie a unei  asociații. Am parte de cei mai buni colegi, orar flexibil de muncă și salariu stabil. Colegii m-au primit cu brațele deschise, nu m-am simțit niciodată discriminată.
 Soțul la fel a schimbat mai multe posturi de muncă, are si el povestea sa. Acum lucrează ca șofer de autobuz. Ambii ne-am susținut moral și chiar fizic, am înfruntat greutățile împreuna. Între timp am cumpărat casa(ipotecă 35 ani), s-a născut al 4 fecioraș.
Eu acum, 2018:
36 ani, mama a 4 copii, secretar-economist, administrator al grupului “Moldoveni în Norvegia”, instructor de aquafitness in satul în care locuiesc.
Și nu ma opresc aici. Am planuri pentru carieră, învăț, încerc sa combin cariera cu familia.
E trist că în țara adoptivă timp de 5 ani am obținut ceea ce nu am obținut în 30 de ani în propria țara. E trist că Moldova noastră produce muncitori calificați pentru țări străine.”

sala de asteptare aeroport

Aceasta este istorioara unei femei de succes care a obținut multe de la un stat absolut străin ideologic, de care nu cred că s-ar despărți vreodată. M-am convins nu numai odată de măiestria oamenilor noștri de a se înrădăcina în orice pământ mai mult sau mai puțin fertil, o demonstrează și istorioara unui frumoase doamne a cărei identități nu o voi divulga, deci, să fie Olga:
M-am căsătorit la 25 de ani cu un băiat fără mari avuții, am decis ca vom face totul singuri, ambii aveam studii superioare și lucram în domeniul bancar, trăiam în chirie pentru ca nu aveam destui bani pentru o locuință proprie. Când am rămas însărcinată soțul ducea de unul singur toate cheltuielile, eu fiind nevoită sa renunț la serviciu din cauza sarcinii ce decurgea greu. Când copilul a făcut 2 ani, soțul mi-a propus sa mergem în Canada pentru a face studii și a lucra concomitent. Am acceptat provocarea și am mers într-o țară absolut necunoscută doar cu o franceză stâlcită, soțului i-a fost foarte greu sa se integreze din cauza limbii, au fost depresii, scandaluri, lacrimi ca până la urmă a dat dovadă de bărbăție si a găsit un job destul de plătit. Copilul nu a creat vreun impediment, am găsit repede o creșă unde îl duceam când aveam ore sau serviciu, lucram la spălat vesela într-un restaurant dintr-un hotel din Montreal și facem cursuri de design grafic. După finalizarea cursurilor m-am angajat într-o agenție de publicitate unde lucrez și acum, m-am angajat ușor datorită unei femei din România care m-a ajutat enorm de mult ca să ajung acolo. Între timp copilul a crescut, are deja 6 ani iar noi împreună cu soțul mai așteptăm o fetița. Vreau să vă spun că mi-a fost nemaipomenit de greu să mă integrez, totuși acum pentru nimic în lume n-aș părăsi această țară minunată care mi-a oferit atâtea oportunotăți.”
Sunt doar niște scurte istorioare dar care inspiră atâta curaj, și care ne fac să înțelegem că de fapt nicăieri nu este ușor, totuși dacă dai dovadă de perseverență, și neaparat ții cu tot dinadinsul să obții chiar o poți face, trebuie doar să vrei.
Poate că plecarea nu e cea mai bună soluție, poate ar fi cazul să ne descurcăm altfel, să muncim acasă, să creăm o societate cu valori, punându-ne viața pe altarul viitorului țării nostre, nuștiu… Această temă meru lasă un gust amar și contradictoriu, se merită?!
Uneori cei plecați se supăra pe cei care au rămas pentru că nu vor să schimbe nimic în țară, pentru indiferență, pentru acceptarea situației, cei din urmă se supăra pe cei plecați pentru trădare, pentru că au cedat plecând acolo unde e mai bine, conflictul acesta mereu va persista, cert e că oricât nu ne-am contra, dorul ne va uni întotdeauna de sărbători acasă ori măcar prin schimbul de colete…
Autor: Maria Dombrovski
poze: Internet

Reclame

Rolul apei in organismul uman.

apa-potabila-imbuteliata-proprietati

Apa este esenţială pentru supravieţuire. Organismul uman conţine o mare cantitate de apă, care se află într-o continuă mişcare între spaţiile intra- şi extracelulare, asigurând desfăşurarea proceselor necesare supravieţuirii.

Conţinutul de apă al organismului

Procentul de apă din organism variază între 50-70%, fiind dependent de:

– masa celulelor adipoase; acestea au un conţinut hidric scăzut, astfel încât cantitatea totală de apă din organism scade pe măsură ce masa adipoasă creşte (organismul unui adult emaciat conţine apă în proporţie de 70-75%, în timp ce organismul unui adult obez conţine 40-50% apă);

– sex (organismul femeilor conţine apă în proporţie de 50-55%, iar al bărbaţilor 55-65%; acest lucru se explică prin conţinutul crescut al masei musculare la bărbaţi);

– vârstă (conţinutul de apă se corelează invers proporţional cu vârsta: în cazul prematurilor proporţia de apă este de 80% din greutatea corporală, la nou-născut este de aproximativ 75%, între 6 luni şi un an – de 60%, iar la vârstnici scade spre 45-55%).

Compartimentele apei în organism

Apa se găseşte în organism în două compartimente distincte: compartimentul extracelular şi compartimentul intracelular. Compartimentul extracelular reprezintă aproximativ 20% din greutatea  corporală. Este alcătuit din:

– plasmă – care conţine 25% din totalul lichidelor extracelulare şi 5% din greutatea corporală;

– fluidul interstiţial – reprezentat de apa care înconjoară celulele;

– secreţii – conţinând apa aflată în tranzit;

– fluidele tisulare – constând în apa care se găseşte în ţesutul conjunctiv, cartilagii şi oase.

Compartimentul intracelular reprezintă 40-45% din greutatea corporală. Conţinutul crescut de apă la nivel intracelular se explică prin faptul că aici se desfăşoară toate procesele din care rezultă energia necesară supravieţuirii.

Funcţiile apei în organism

  • solvent: apa reprezintă solventul lichid pentru toate procesele chimice care se desfăşoară în organism; reacţiile de hidroliză sunt bazate pe acţiunea apei; folosind apa ca solvent se pot obţine multiple soluţii apoase, în concordanţă cu necesităţile organismului, în vederea susţinerii activităţii metabolice;
  • transport: apa circulă în organism sub formă de sânge, secreţii şi fluide tisulare, realizând transportul de nutrienţi, produşi de secreţie metaboliţi şi alte materiale, în concordanţă cu necesităţile tisulare;
  • forma şi structura corporală: apa asigură turgescenţa ţesuturilor, distensia sau gradul de rigiditate a celulelor, care depind de presiunea apei în celule şi în membranele celulare, fiind astfel un determinant al formei corporale;
  • temperatura corporală: apa este necesară pentru menţinerea temperaturii corporale constante; pierderea de apă pe cale cutanată este ajustată în funcţie de temperatură: când temperatura creşte, cresc şi perspiraţia şi evaporarea, determinând scăderea temperaturii corporale; când temperatura scade, perspiraţia şi evaporarea scad, având ca urmare creşterea temperaturii corporale;
  • lubrifiant: apa joacă rol de lubrifiant pentru structurile ce asigură mobilitatea corpului (de exemplu, fluidele din articulaţii).

Balanţa hidrică

În condiţii normale un adult metabolizează 2,5-3 litri de apă pe zi, reprezentând echilibrul dintre aportul şi pierderea de apă. Aportul de apă şi pierderea acesteia sunt reglate prin sete şi prin mecanisme hormonale. Există situaţii când necesarul de apă este crescut, aşa cum se întâmplă în timpul exerciţiilor fizice intense, dar şi în anumite perioade din viaţă. Astfel, copiii au un risc crescut de deshidratare în condiţiile temperaturii crescute a mediului ambiant, deoarece rata metabolică crescută a acestora determină producerea unei cantităţi crescute de căldură, iar suprafaţa cutanată (de care depinde evaporarea) raportată la masa corporală este mare. Femeile gravide şi cele care alăptează au un necesar crescut de apă. Vârstnicii au un risc crescut de deshidratare datorită alterării mecanismului fiziologic al setei, ceea ce duce la un aport hidric insuficient pentru satisfacerea nevoilor. Adulţii care muncesc la temperaturi ridicate sau care sunt implicate în eforturi fizice crescute pot pierde prin transpiraţie până la 2 litri de apă pe oră. Reglarea setei şi a consumului de apă se face prin interacţiuni complexe între centrii de la nivelul hipotalamusului şi acţiuni hormonale specifice. Setea este o senzaţie fizică ce reclamă consumul de apă. În condiţii de deshidratare scade volumul lichidului extracelular şi creşte concentraţia sodiului şi a altor elemente la acest nivel. Mucoasa bucală se usucă, ca urmare a expunerii celulelor mucoase la lichidul extracelular, mult mai concentrat în condiţii de deshidratare, declanşând senzaţia de sete. La nivelul creierului, osmoreceptorii percep schimbarea presiunii din lichidul cerebrospinal şi stimulează setea prin intermediul filetelor nervoase. În momentul în care se produce ingestia de apă, receptorii diseminaţi în peretele gastric inhibă setea. Acest mecanism de reglare poate fi dereglat la vârstnici, favorizând deshidratarea. Hormonii implicaţi în reglarea balanţei hidrice sunt vasopresina (hormonul antidiuretic – ADH, secretat de hipofiză şi având ca efect resorbţia apei la nivel renal) şi aldosteronul, secretat de suprarenale, care determină resorbţia sodiului la nivel renal, urmată de resorbţie crescută de apă, în scopul menţinerii concentraţiei sodiului.

Aportul de apă

Sursele de apă ale organismului sunt:

– apa din lichide: consumul zilnic de apă şi de alte lichide este de 1200-1500 ml;

– apa din alimente: alimentele conţin proporţii variabile de apă; cantitatea de apă adusă zilnic de acestea este de aproximativ 700-1000 ml;

– apa provenită din procesele de oxidare: procesele de oxidare au ca produs final apa metabolică, a cărei cantitate este de 200-300 ml/zi.

Eliminările de apă

În mod fiziologic apa este eliminată din organism pe patru căi:

– renală: adultul are în condiţii normale o diureză zilnică de 1000-2000 ml; pierderile renale se împart în obligatorii (900 ml/zi, care reprezintă cantitatea de apă care se pierde pentru îndepărtarea substanţelor care se elimină în mod normal prin urină) şi facultative (500 ml, care sunt excretaţi în vederea menţinerii balanţei hidrice);

– cutanată: aproximativ 300 ml de apă se pierd zilnic la nivel cutanat prin difuziune; se pot pierde suplimentar 100 ml prin perspiraţie normală; în condiţii de creştere a temperaturii mediului ambiant sau efort fizic crescut se pot pierde încă 250 ml sau mai mult;

– pulmonară: prin respiraţie se pierd zilnic 350 ml apă; această cantitate variază în funcţie de condiţiile climaterice, fiind mai redusă la cald şi umezeală şi mai crescută în condiţii de temperaturi scăzute;

– intestinală: prin materiile fecale se pierd zilnic 150-200 ml apă; pierderi crescute se produc în condiţii de diaree.

Necesarul de apă

În general se recomandă un aport de 1 ml apă pentru o kcal pentru adulţi şi 1,5 ml pentru o kcal pentru copii. Aceasta corespunde la 35 ml/kgcorp la adulţi, 50-60 ml/kgcorp la copii şi 150 ml/kgcorp la nou-născuţi. Necesarul este, prin urmare, de 2-2,5 litri/zi la adulţi, în funcţie de mărimea corporală. La copii necesarul este mai mare datorită capacităţii reduse a rinichilor de a limita diureza, procentului crescut de apă din compoziţia corporală şi suprafeţei corporale mari. Femeile gravide au un necesar zilnic de apă cu 600-700 ml mai mare, datorită nevoilor crescute pentru producţia lactată. Necesarul este crescut şi în cazul celor care execută efort fizic de intensitate crescută şi în cazul celor bolnavi.

Metabolismul energetic.

metabolsim

Starea de sănătate a fiecărui individ necesită, în primul rând, existenţa unui status nutriţional optim ce derivă din echilibrul obţinut între necesarul şi aportul energetic şi nutriţional. Fiecare dintre componentele acestei balanţe depinde, la rândul său, de o multitudine de factori, mai mult sau mai puţin influenţabili, ce pot fi modificaţi pe parcursul vieţii. Existenţa unui status nutritional optim promovează creşterea şi dezvoltarea organismului, menţine starea de sănătate, permite desfăşurarea activităţii zilnice şi participă la protecţia organismului faţă de diverse injurii sau boli. În determinarea statusului nutriţional un rol aparte îl deţine balanţa energetică a organismului, ce stă la baza stabilităţii ponderale şi a echilibrului mediului intern. Pentru a putea funcţiona normal, organismul uman necesită un aport constant de energie, aport care se realizează prin intermediul principiilor alimentare. Fiind vorba de un organism homeoterm, acesta este lipsit de capacitatea de depozitare a căldurii şi nici nu permite transformarea altei forme de energie exterioară. Sursa unică şi indispensabilă a supravieţuirii organismului uman este, deci, energia conţinută în alimente. Desfacerea legăturilor chimice din structura alimentelor determină eliberarea de energie, care este apoi încorporată în cadrul legăturilor fosfat macroergice din componenţa intermediarilor energetici: moleculele de adenozindifosfat (ADP) şi adenozintrifosfat (ATP), fosfocreatina, coenzima A. Acest catabolism energetic asigură organismului energia necesară supravieţuirii şi produce mai ales ATP, principalul donator de energie liberă graţie turn-over-ului său rapid şi regenerării imediate în încercarea de a asigura o disponibilitate permanentă. Cea mai mare parte a ATP este produsă la nivelul mitocondriilor, veritabile „centrale energetice” ale celulei ce dispun de o dublă membrană şi un valoros echipament enzimatic implicat în diverse căi metabolice. La nivelul matricei intermembranare a acestora au loc reacţiile enzimatice din cadrul ciclului Krebs, cuplat ulterior cu lanţul respirator (din membrana internă), având ca finalitate formarea moleculelor de ATP. Substratul principal al ciclului Krebs (denumit şi ciclul acizilor tricarboxilici, ciclul acidului citric) este reprezentat de acetilcoenzima A, metabolitul final al macronutrienţilor. O mică parte din cantitatea de ATP (aproximativ 10%) este produsă intracitoplasmatic plecând de la aşa-numitele substanţe bogate în energie, în mod particular în cursul glicolizei. Această cale de sinteză a ATP este indispensabilă celulelor anaerobe, ca de exemplu globulelor roşii. Reglarea ciclului Krebs se află, în primul rând, sub influenţa necesarului energetic celular (cantitatea de ATP disponibilă), dar şi aportului suficient de oxigen (necesar lanţului respirator), viteza de desfăşurare a reacţiilor fiind dependentă de cantitatea de substrat disponibilă (acetilcoenzima A şi oxalacetatul). Analiza tuturor acestor reacţii catabolice succesive permite realizarea unui bilanţ energetic al tuturor macronutrienţilor prin evaluarea cantităţii de ATP formate. Astfel:

  • oxidarea în condiţii aerobe a unei molecule de glucoză determină producerea a 38 molecule de ATP;
  • oxidarea corpilor cetonici – în ţesuturile extrahepatice, o moleculă de acetoacetat duce la formarea a 24 molecule ATP, iar o moleculă de 3-hidroxibutirat formează 27 molecule ATP;
  • oxidarea unei molecule de glutamină produce 24 molecule ATP.

Legăturile fosfat macroergice din structura ATP sunt foarte labile, scindarea lor realizându-se instantaneu, atunci când nevoile energetice celulare o impun. ATP a fost denumit moneda energetică curentă a celulei, capabilă de scindare şi refacere continuă, cu rol de principal carburant celular. În organism se asigură concentraţii aproape constante de ATP atât timp cât celula dispune de cantităţi suficiente de fosfocreatină, cei doi compuşi macroergici (ATP şi fosfocreatina) realizând un veritabil sistem tampon, indispensabil asigurării nevoilor variabile de energie ale ţesuturilor şi organelor. În cazul organismului uman, aportul energetic (reprezentat de consumul de alimente) este discontinuu şi variabil, în timp ce consumul energetic este permanent, cu variaţii intra- şi interindividuale legate de metabolismul bazal, activitatea fizică şi termogeneză. Se poate vorbi astfel de două perioade distincte, perioada de post şi cea alimentară, în cadrul cărora căile metabolice activate sunt diferite, ducând fie la stocare de energie sub formă de glicogen şi trigliceride, fie la consumul din depozite glucidice şi lipidice, uneori chiar proteice. În aceste perioade, reglarea metabolismului energetic este asigurată de raportul existent între doi hormoni – insulina şi glucagonul. În formă simplificată, se poate spune că insulina este hormonul perioadei alimentare şi reacţiilor anabolice, iar glucagonul este hormonul perioadei de post şi al catabolismului.

28499736_2052512038358133_358282368_o

Depozitele energetice ale organismului sunt determinate de balanţa existent între aportul de alimente şi consumul de energie. Valoarea acestor depozite este impresionantă la oameni; astfel, în cazul unei persoane slabe ţesutul adipos depozitează energia necesară pentru aproximativ 2-3 luni, pe când în cazul unei persoane obeze depozitele energetice pot ajunge şi pentru un an. Atunci când un organism este în echilibru energetic, aceste depozite rămân nemodificate. Energia necesară pe termen scurt (de exemplu, între mese) este asigurată prin utilizarea rezervelor tisulare de glicogen şi a unora dintre lipide. În cursul posturilor prelungite sau al perioadelor de restricţie din cadrul ciclurilor de scădere ponderală are loc degradarea proteinelor şi utilizarea acestora ca substrat energetic alături de lipide. Dar proteinele organismului au un important rol structural şi, de aceea, nu pot fi utilizate în exces fără a afecta supravieţuirea organismului. Rezerva de glicogen de la nivel hepatic şi muscular este rapid epuizată dacă aportul alimentar nu este zilnic. Balanţa energetică la indivizii umani este reglată în primul rând prin modularea aportului energetic. Aportul alimentar insuficient determină scădere ponderală, în timp ce aportul excesiv duce la creştere în greutate.

Ecuaţia bilanţului energetic poate fi exprimată astfel: modificările depozitelor energetice ale organismului = aportul de energie – consumul de energie În practică, cuantificarea aportului de energie (realizat prin intermediul principiilor alimentare) este dificilă. De cele mai multe ori se realizează o estimare a aportului energetic cu ajutorul anchetelor nutriţionale, cu avantajele şi dezavantajele lor. Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre cel de-al doilea termen al ecuaţiei bilanţului energetic, şi anume consumul de energie. Componentele principale ale consumului energetic sunt următoarele:

metabolismul bazal;

termogeneza, care cuprinde termogeneza indusă de alimente şi termogeneza termoreglatorie;

activitatea fizică.

La copii trebuie luat în calcul şi consumul energetic secundar creşterii.

Aportul energetic nu trebuie să acopere doar necesarul de energie, ci trebuie avută în vedere şi refacerea depozitelor energetice; această noţiune de depozit energetic prezintă importanţă în nuanţarea celor două aspecte de aport necesar şi aport esenţial. Astfel, oxigenul poate fi considerat nutrimentul esenţial, imperios necesar desfăşurării vieţii şi, în acelaşi timp, fără depozite în organism; contrar acestuia, iodul are o capacitate de depozitare remarcabilă la nivelul tiroidei, determinând alterarea funcţiilor acesteia, cu răsunet asupra întregului organism. Cele trei grupe de macronutrienţi nu sunt echivalente în ceea ce priveşte asigurarea necesarului energetic; fiecare dintre aceste grupe este necesară, în anumite limite destul de largi, compatibile cu supravieţuirea. Importanţa modificărilor ce au loc la nivelul depozitelor energetice ale organismului, modificări survenite în urma dezechilibrului dintre aport şi consum energetic, depinde de durata acestui dezechilibru. Necesarul energetic zilnic la majoritatea indivizilor se află în intervalul 1500-3000 kcal; datorită existenţei depozitelor energetice ale organismului, dezechilibrul acestei balanţe energetice pe timp scurt nu pare a determina modificări semnificative în ceea ce priveşte energia totală a organismului (în speţă, modificări ale greutăţii corporale). Dezechilibrele ce apar şi se menţin pe o perioadă de câteva zile, săptămâni sau luni pot duce la modificări substanţiale ale energiei totale şi, deci, la modificări corespunzătoare ale greutăţii corporale. Câştigul sau pierderea unor niveluri semnificative ale depozitelor energetice ale organismului influenţează, la rândul lor, alte component ale ecuaţiei balanţei energetice; scăderea sau câştigul ponderal sunt asociate cu pierderea sau creşterea masei ţesutului metabolic activ, ceea ce se însoţeşte de o scădere sau creştere a consumului energetic total. De aceea, atunci când dezechilibrul dintre aport şi consum energetic persistă timp îndelungat, apar modificări în ceea ce priveşte depozitele de energie ale organismului (şi de greutate corporală), modificări care nu sunt liniare cu excesul sau deficitul energetic, dar care depind de tipul de ţesut pierdut sau câştigat şi de efectul acestor modificări specifice asupra consumului şi aportului energetic

  1. METABOLISMUL BAZAL

Uzual, metabolismul bazal (MB) poate fi definit ca nivelul minim de energie necesară menţinerii vieţii (este vorba de menţinerea funcţiilor organismului şi a homeostaziei) sau consumul energetic compatibil cu supravieţuirea. Din aceste motive, unii autori utilizează denumirea de consum energetic obligatoriu (obligatory energy expenditure). La adultul normal, valoarea estimativă a MB este de 1 kcal/oră/kgcorp în cazul bărbaţilor şi de 0,9 kcal/oră/kgcorp în cazul femeilor şi reprezintă 60-75% din consumul energetic zilnic. În practică se calculează de fapt cheltuielile energetice de repaus, care sunt cu aproximativ 5-15% mai mari decât metabolismul bazal, diferenţă care apare în urma procesului de trezire, cu creşterea activităţii neuronale centrale şi cheltuieli pentru menţinerea tonusului postural. Metabolismul bazal este practice imposibil de măsurat şi, de aceea, cei doi termeni de metabolism bazal şi consum energetic de repaus sunt utilizaţi cu aceeaşi semnificaţie clinică. Alţi termeni utilizaţi în literatură cu aceeaşi semnificaţie sunt: basal metabolic rate (BMR), basal energy requirement (BER), basal energy expenditure (BEE), resting metabolic rate (RMR), resting energy expenditure (REE). În practică, BMR şi REE diferă cu mai puţin de 10%. Principalii factori ce influenţează valoarea MB sunt reprezentaţi de masa şi compoziţia corporală, sexul, vârsta, statusul hormonal şi condiţiile mediului extern. Există o relaţie de directă proporţionalitate între valoarea MB şi greutatea corporală a unui individ, repartiţia ţesutului adipos neavând nici o influenţă asupra consumului energetic zilnic; mai mult decât atât, de o importanţă majoră este cantitatea de masă slabă raportată la greutatea organismului. Această masă slabă (fat free mass – FFM) reprezintă compartimentul metabolic activ din organism; astfel, mare parte din variaţiile individuale ale MB (60-80%) pot fi puse pe seama compoziţiei diferite de la caz la caz a organismului. Creierul, ficatul, rinichii şi cordul sunt organele cele mai active din punct de vedere metabolic şi participă cu aproximativ 60% din valoarea metabolismului de repaus, deşi reprezintă împreună doar 5-6% din greutatea totală a organismului. Contribuţia acestor organe la determinarea MB este proporţională cu fluxul sanguin al acestora. Aceste ţesuturi prezintă o rată a metabolismului de 15-40 ori mai mare decât o masă echivalentă de ţesut muscular în repaus şi de 50-100 de ori mai mare decât ţesutul adipos. Acest consum energetic important este secundar intenselor reacţii anabolice şi catabolice ce au loc la nivelul acestor organe. Contribuţia ţesutului muscular la consumul energetic total creşte semnificativ în cursul efortului fizic.

28461189_2052511951691475_2081165347_o

  1. corpii cetonici sunt oxidaţi doar în condiţii de post alimentar
  2. lactatul este format în condiţii anaerobe, condiţii ce apar în cursul exerciţiilor fizice prelungite. În ceea ce priveşte vârsta, s-a constatat că valoarea MB este cea mai mare în perioada de creştere rapidă din primii doi ani de viaţă şi mai atinge un vârf în perioada pubertăţii şi adolescenţei. Energia necesară acoperirii cheltuielilor din cursul sintezei şi depozitării de ţesuturi corespunzătoare proceselor de creştere este de aproximativ 5 kcal/g de ţesut. Copiii, al căror organism este în creştere, consumă 12-15% din aportul energetic alimentar pentru formarea de noi ţesuturi; pe măsură ce anii trec, necesarul caloric pentru creştere este redus la aproximativ 1% din necesarul energetic zilnic. La vârstnicii sănătoşi s-a constatat reducerea MB odată cu înaintarea în vârstă, acest lucru fiind asociat cu pierderea masei slabe metabolic active. Diferenţele consumului energetic de repaus în funcţie de sex se datorează şi reflectă, în acelaşi timp, diferenţele în ceea ce priveşte compoziţia corporală la cele două sexe. Astfel, femeile (care au în general mai multă masă grasă decât bărbaţii) prezintă o valoare a MB mai mică cu 5-10% la aceeaşi greutate şi înălţime. Statusul hormonal poate influenţa metabolismul bazal, un rol central avându-l mai ales afecţiunile tiroidiene. Rolul esenţial al tiroxinei este de a creşte rata de activitate a majorităţii reacţiilor chimice în toate celulele organismului. Hormonii tiroidieni influenţează unele componente ale lanţului respirator, unele pompe membranare, intervenind şi în cadrul metabolismului lipidelor, carbohidraţilor şi proteinelor. S-a încercat utilizarea în practica clinică a acestei relaţii dintre hormonii tiroidieni şi MB; astfel, valoarea MB este utilizată uneori pentru a aprecia răspunsul organismului la administrarea de antitiroidiene de sinteză sau de hormoni tiroidieni.

Stimularea sistemului nervos simpatic (SNS), în condiţii de stress sau emoţii, duce la eliberarea de adrenalină (A) şi noradrenalină (NA), cu creşterea activităţii celulare şi promovarea glicogenolizei. Stimularea maximală a SNS poate creşte MB, dar intensitatea acestui efect la om este redusă, fiind probabil de 15% sau mai puţin la adult, dar de 100% la nou-născut. Alţi hormoni, cum ar fi cortizolul, hormonul de creştere şi insulina, pot influenţa în acelaşi sens metabolismul bazal. Hormonii pancreatici (insulina şi glucagonul) influenţează rata utilizării carbohidraţilor şi metabolizarea lipidelor, în principal prin activarea transportorilor (şi deci consum de energie), în timp ce hormonii tiroidieni influenţează expresia proteinelor specifice prin alterarea ratei transcripţiilor nucleare, modificând rata metabolismului şi producerea de căldură. În cazul persoanelor adulte de sex feminin, rata metabolismului oscilează în funcţie de ciclul menstrual. Cea mai importantă creştere a consumului energetic se menstrual şi este de aproximativ 150 kcal/zi. În cursul sarcinii MB pare a scădea în primele luni, în timp ce în ultimul trimestru consumul energetic se măreşte prin procesul de creştere uterină, placentară şi datorită creşterii şi dezvoltării fetale, precum şi prin creşterea sarcinii cordului matern. MB pare a fi influenţat şi de condiţiile de mediu; astfel, persoanele care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii de climat tropical au de obicei cheltuieli energetice de întreţinere cu 5-20% mai mari decât persoanele care trăiesc în zone temperate.

  1. TERMOGENEZA

Termogeneza apare ca răspuns la stimuli precum: ingestia de alimente, expunerea la variaţii de temperatură, frică, stress sau ca rezultat al administrării unor medicamente sau hormoni. Din aceste motive, unii autori utilizează termenul de termogeneză adaptativă.

  • Forma majoră de termogeneză este reprezentată de acţiunea dinamică specifică a alimentelor (ADS), denumită şi efectul termic al alimentelor (thermic effect of food – TEF) sau termogeneza indusă de alimente (dietinduced thermogenesis).
  • O altă componentă este termogeneza termoreglatorie, în cadrul căreia organismul încearcă să-şi menţină structurile la o temperatură normal de funcţionare. Acest proces are loc atunci când organismul este expus la temperaturi joase şi are loc producerea de căldură ca mecanism adaptativ (cold induced thermogenesis).

Efectul termic al alimentelor (TEF – thermic effect of food, cunoscut şi sub denumirea de acţiunea dinamică specifică a alimentelor – ADS) reprezinta cantitatea de energie consumată pentru digestia, absorbţia, transportul şi metabolismul alimentelor ingerate şi reprezintă 10% din consumul energetic zilnic. Are loc timp de câteva ore după ingestia de alimente (1-3 ore). Mecanismele implicate în digestia şi metabolizarea alimentelor, ce se desfăşoară cu consum energetic, sunt următoarele:

– masticaţie, secreţii digestive, secreţia suprarenaliană, punerea în

funcţiune a tubului digestiv;

– transformarea nutrimentelor absorbite în ATP sau stocarea lor.

Efectul termic al alimentelor prezintă două componente:

  1. termogeneza obligatorie – energia necesară digestiei, absorbţiei, metabolizării şi stocării nutrienţilor;
  2. termogeneza facultativă – consumul energetic suplimentar, care pare a fi mediat de activarea sistemului nervos simpatic (SNS) (prin intermediul receptorilor β); este datorat efortului de adaptare la variaţiile de dietă, la variaţiile temperaturii mediului ambiant, stress-ului emoţional şi altor factori;

Compoziţia dietei influenţează efectul termic al alimentelor, cel mai mare consum înregistrându-se după ingestia de proteine şi carbohidraţi, iar cel mai redus fiind în cazul lipidelor. Grăsimile se depozitează cu doar 4% pierderi, comparative cu depozitarea de hidraţi de carbon sub formă de lipide, care are 25% pierderi. Procesul de depozitare a lipidelor este foarte eficient, în timp ce, în cazul hidrocarbonatelor şi al proteinelor, este necesară energie suplimentară pentru conversia metabolică în forma corespunzătoare de depozit. Proteinele au o ADS de aproximati 15-30%, energie care este consumată în procesele de oxidare a aminoacizilor sau de încorporare a acestora în structura proteinelor constituţionale în cadrul turn-over-ului proteic normal. Necesarul energetic metabolizării hidraţilor de carbon (oxidarea glucidelor sau depozitarea sub formă de glicogen) este de 6-8%. Termogeneza indusă de alimente este mult mai pronunţată când nutrienţii sunt administraţi individual decât atunci când sunt ingeraţi sub forma unui prânz mixt. Compoziţia alimentelor pe care le consumăm este acum considerată o cauză primară de morbiditate şi mortalitate (obezitate, boli coronariene). Nivelul ADS depinde şi de natura lipidelor ingerate. Astfel, se pare că trigliceridele cu lanţ mediu determină creşterea termogenezei, comparativ cu trigliceridele cu lanţ lung. Alimentele condimentate cresc şi prelungesc consumul energetic secundar aportului alimentar; adaosul de chili sau muştar creşte consumul energetic faţă de alimentele necondimentate şi poate prelungi efectul termic al alimentelor pentru mai mult de 3 ore. Cafeina, nicotina şi alimentele calde se însoţesc de asemenea de creşterea TEF.

Termogeneza termoreglatorie

Organismul uman utilizează energia termică pentru a menţine celulele nobile la o temperatură normală de funcţionare. Termoreglarea cuprinde suma funcţiilor ce reglează producerea de căldură (termoreglare chimică) şi de transport (termoreglare fizică). Datorită existenţei unui echilibru dinamic între reacţiile termogenetice şi termolitice compensatoare, temperatura corpului uman se menţine constantă în limite de 36,2-36,8°C la nivelul suprafeţei corporale (temperatura periferică) şi de 37-37,5°C la nivelul viscerelor toraco-abdominale (temperatura centrală). Există unele diferenţe legate de vârstă (copiii prezintă valori mai ridicate decât vârstnicii), variaţii diurne (valori mai mari seara decât dimineaţa), digestie şi flux menstrual. Temperatura de confort a corpului uman este de +21°C îmbrăcat şi +28°C dezbrăcat, iar orice deviaţie termică a mediului ambiant afectează în primul rând temperatura periferică. Atunci când organismul este expus la temperaturi scăzute are loc producerea de căldură ca mecanism adaptativ (termogeneza adaptativă, cold induced thermogenesis); acest fenomen apare rar la oameni, cu excepţia primelor luni de viaţă şi a perioadelor de febră sau a altor afecţiuni. Experţii OMS/FAO care s-au ocupat de bilanţul de energie au ajuns la concluzia că nu este posibilă cuantificarea influenţei climatului asupra nevoilor energetice de repaus şi activitate. Controlul simpatic al termogenezei are la bază acţiunea catecolaminelor asupra receptorului β3-adrenergic. Aceşti receptori sunt localizaţi mai ales la nivelul ţesutului adipos brun, dar unii autori susţin prezenţa lor şi la nivelul ţesutului adipos alb intraabdominal şi subcutanat. După activarea receptorului β3-adrenergic, modularea termogenezei are loc prin intermediul familiei proteinelor decuplante (uncoupling proteins – UCP), care au rolul de transportori la nivelul membranei mitocondriale interne a adipocitelor. Astfel, proteinele decuplante în stare activă separă procesul de formare a ATP-ului de acela de oxidare; energia rezultată din arderea substratelor nu se mai înmagazinează ca legătură macroergică, disipându-se sub formă de căldură.

III. ACTIVITATEA FIZICĂ

Energia necesară desfăşurării activităţilor fizice reprezintă cel mai variabil component al consumului energetic total şi reprezintă aproximativ 30% din cheltuielile energetice ale organismului. Atunci când ne referim la balanţa energetică este important să evaluăm şi să luăm în considerare orice tip de mişcare, inclusiv activitatea accidentală, cea din cursul treburilor casnice şi transportului, activitatea cotidiană, dar şi recreaţiile planificate, orice tip de exerciţiu fizic susţinut. Se consideră că termogeneza secundară activităţilor fizice poate fi împărţită în două componente:

  • termogeneza determinată de exerciţiul fizic voluntar şi susţinut;
  • termogeneza secundară activităţii fizice cotidiene, ocupaţionale şi care reprezintă totalitatea mişcărilor pe care le facem ca persoane independente: activitatea profesională, statul în picioare sau pe scaun, mersul, dansul, cântatul la vioară sau chitară, cumpărăturile, neliniştea, nervozitatea, controlul postural etc.

Costul tuturor acestor activităţi cotidiene pare a fi foarte variabil şi dificil de estimat, reprezentând principalul component al consumului energetic secundar activităţilor fizice. Activitatea fizică aşa-zisă „spontană”, reprezentată de nelinişte-nervozitate, tremurături, „fâţâieli”, reprezintă aproximativ 100-800 kcal/zi şi este cunoscută în literatură sub denumirea de NEAT (non-exercise activity thermogenesis). Această componentă comportamentală prezintă o mare variabilitate interindividuală, valoarea NEAT depinzând în mare parte de tipul de personalitate şi de statusul vegetativ (tonusul simpatic crescut se însoţeşte de NEAT crescut). Se pare că NEAT exercită o influenţă majoră asupra balanţei energetice şi deci asupra reglării greutăţii corporale la oameni, chiar mai mult decât factorii convenţionali reprezentaţi de MB şi ADS. Deşi ATP reprezintă principalul rezervor de energie al organismului, acesta este depozitat în cantităţi limitate. Calea cea mai rapidă de refacere a ATP este prin intermediul fosfocreatinei, cale care nu necesită prezenţa oxigenului (cale anaerobă). Dar şi această cale este limitată, datorită epuizării la un moment dat a fosfocreatinei. Astfel, energia eliberată prin acest sistem al ATP combinat cu cel al fosfocreatinei poate susţine un efort fizic de aproximativ 8 secunde. Dacă efortul fizic durează peste 8 secunde este necesară o sursă adiţională de energie care să asigure resinteza ATP. Căile care intră în acţiune în acest caz sunt reprezentate de metabolismul anaerob şi aerob, care au drept surse primare macronutrienţii asiguraţi prin aport alimentar. Prima care intră în acţiune în aceste condiţii este glicoliza anaerobă, prin care metabolizarea glucozei asigură eliberarea de energie fără a necesita prezenţa oxigenului. Cantitatea de ATP formată pe această cale este relativ mică, energia furnizată asigurând necesarul unui efort fizic pe o durată de aproximativ 60-120 secunde. Acumularea acidului lactic rezultat pe această cale poate determina modificarea pH-ului sanguin până la un nivel ce interferă cu activitatea enzimatică, determinând apariţia oboselii musculare. Apare astfel o „datorie de oxigen”. Efectuarea unui efort fizic de mai mult de 120 secunde necesită energie suplimentară, furnizată de intrarea în acţiune a căii aerobe; pe această cale, nutrimentele sunt transformate prin intermediul ciclului Krebs în compuşi fosfat macroergici, de o importanţă vitală fiind asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen, care depinde la rândul ei de starea aparatelor respirator şi cardiovascular. Pe această cale, o moleculă de glucoză furnizează 36-38 molecule de ATP.

28500247_2052511961691474_349746732_o

Deşi fiecare din căile descrise determină producerea de compuşi fosfat macroergici, un individ care efectuează activitate fizică poate utiliza una sau mai multe dintre aceste căi. Astfel, la debutul oricărui exerciţiu fizic este utilizat ATP existent şi cel format rapid cu ajutorul fosfocreatinei; dacă această activitate fizică durează peste 8 secunde intră în acţiune calea anaerobă, cu formare de ATP, iar ulterior calea aerobă va deveni calea dominantă de asigurare a combustibilului energetic.

28460727_2052512015024802_279479115_o (1).jpg

Deşi atât glucidele şi lipidele, cât şi proteinele sunt surse posibile de energie necesară contracţiei musculare şi efectuării diverselor activităţi fizice, tipul de substrat utilizat este determinat de numeroşi factori. În general, atât glucoza cât şi acizii graşi reprezintă surse energetice în proporţii ce depind în primul rând de intensitatea şi durata efortului fizic, dar şi de antrenamentul şi condiţia fizică a persoanei respective. Astfel:

  • un efort fizic de intensitate foarte mare şi durată mică se bazează pe rezervele de ATP existente şi cele formate prin intermediul fosfocreatinei;
  • un efort fizic de intensitate mare ce durează mai mult de câteva secunde va impune intrarea în acţiune a căii glicolitice anaerobe;
  • efectuarea unui efort fizic de intensitate moderată-redusă va presupune utilizarea energiei provenite în principal din metabolizarea acizilor graşi.

Se poate spune deci că hidrocarbonaţii reprezintă o sursă energetică mai importantă proporţional cu intensitatea efortului fizic (acizii graşi nu pot suplimenta necesarul de ATP în cazul activităţilor fizice cu intensitate mare deoarece lipidele nu pot fi metabolizate destul de rapid pentru a asigura energia cerută), iar lipidele vor constitui o sursă energetică mai mare odată cu creşterea duratei exerciţiului fizic. Mai mult, după perioade lungi de efectuare a exerciţiilor fizice apare oxidarea compensatorie a lipidelor pentru resinteza depozitelor de glicogen epuizate; acest proces creşte cu durata efortului fizic. Un alt determinant al tipului de substrat energetic utilizat este antrenamentul şi, în speţă, condiţia fizică a persoanei respective. Pe lângă faptul că îmbunătăţeşte starea sistemului cardiovascular implicat în asigurarea necesarului de oxigen, antrenamentul fizic are ca rezultat suplimentar creşterea numărului de mitocondrii şi a nivelului enzimelor implicate în sinteza aerobă de ATP, crescând astfel capacitatea organismului de a metaboliza orice substrat energetic, dar mai ales acizii graşi. Costul metabolic al activităţii fizice este frecvent exprimat sub formă de echivalenţi metabolici (MET), care reprezintă multipli ai MB. Astfel, prin definiţie, a sta liniştit după 12 ore de repaus alimentar este echivalent cu 1 MET. Alţi autori utilizează termenul anglo-saxon de PALs (physical activity levels) pentru a cuantifica nivelul activităţii fizice desfăşurate; acesta este raportul dintre consumul energetic total şi metabolismul bazal şi permite diferenţierea între sedentari şi activi. Diferenţele în ceea ce priveşte consumul energetic secundar desfăşurării activităţilor fizice nu se datorează doar tipului de efort fizic şi antrenamentului persoanei respective, ci şi greutăţii corporale. Astfel, în literatură este citată o altă clasificare a activităţilor fizice, şi anume: activităţi independente de greutate (înot, ciclism) şi dependente de greutatea corporală (urcatul unei pante, urcatul scărilor etc.). Costul energetic al acestora din urmă este înalt corelat cu activitatea corporală şi este mult mai mare în cazul persoanelor obeze. Odată cu înaintarea în vârstă se produce şi reducerea activităţii fizice, parţial şi datorită bolilor şi infirmităţilor. Nivelul activităţii fizice pare a se reduce, pe lângă înaintarea în vârstă, şi datorită creşterii adipozităţii, realizându-se astfel un cerc vicios. În condiţii de post sau malnutriţie are loc o reducere a metabolismului de repaus cu aproximativ 25% începând din a 20-a zi; ulterior, consumul energetic se reduce semnificativ odată cu scăderea ponderală. În cazuri de post alimentar prelungit, în primele zile are loc pierderea de apă şi a depozitelor lipidice. În cazul unei persoane anterior sănătoase, în primele 11 săptămâni se pierd ţesuturi cu următoarea compoziţie: 40% lipide, 12% proteine şi 48% apă. Dacă postul continuă, între săptămânile 12-23 compoziţia ţesuturilor pierdute este 54% lipide, 9% proteine şi 37% apă. Consumul energetic de repaus se reduce cu aproximativ 31%, iar activitatea fizică scade cu aproximativ 55%. Se explică astfel de ce rata scăderii ponderale se reduce cu timpul: aportul caloric rămâne constant, în condiţiile scăderii consumului energetic total. Toate aceste modificări ale compoziţiei organismului au consecinţe importante în cursul perioadei de realimentare în efectuarea bilanţului nutriţional, pe baza căruia se vor alcătui planurile terapeutice. Necesarul energetic în cazul unei sarcini la termen este crescut, OMS recomandând femeilor însărcinate o creştere a aportului caloric cu aproximativ 150 kcal/zi în cursul primului trimestru şi cu 350 kcal/zi în restul perioadei de sarcină. Aceste recomandări nu iau în considerare variaţiile activităţii fizice sau ale greutăţii corporale care nu se datorează stării fiziologice de sarcină. Deoarece activitatea fizică a femeii însărcinate în societatea modernă este de cele mai multe ori redusă, unii autori recomandă în trimestrele 2 şi 3 de sarcină o creştere a aportului caloric cu doar 300 kcal/zi. Pe perioada alăptării se remarcă creşterea necesarului caloric pentru realizarea procesului de transformare a nutrienţilor în lapte matern. Depozitele lipidice formate pe parcursul sarcinii vor asigura mamei o mică parte din acest necesar crescut, dar aportul caloric suplimentar recomandat mamelor ce alăptează pentru acoperirea nevoilor este de 500 kcal/zi.

sursa: V. Dinu, E. Trutia, Tratat de biochimie medicala., A. C. Guyton, Tratat de fiziologie a omului.

Orbit-guma de mestecat cu 14 aditivi alimentari.

orbit

Guma de mestecat este cea mai sigura metoda de reimprospatare a respiratiei dupa consumul unor alimente care provoaca halena respiratorie. Guma este un produs fabricat din cauciuc natural sau sintetic- poli-izobutilena in care se adauga aromatizatori si indulcitori. Multe persoane au deprinderea de a manca guma de mestecat in timp ce privesc televizorul, conduc, stau in fata calculatorului, etc,. In urma unor studii efectuate asupra gumei de mestecat-Orbit, cercetatorii au descoperit si alte efecte nocive cauzate de aditivii adaugati pentru corectia gustului.

orbit-guma-cu-14-aditivi-18339563

Rezultatele studiului releva urmatoarele:

•Guma de mestecat fără zahăr, cu lichid cu îndulcitori şi arome de mentă şi mentol Orbit este un produs fabricat în mare parte din aditivi alimentari, cu efecte negative asupra organismului. De pe etichetă aflăm că are în compoziţie: „Îndulcitori isomalţ E 953, sorbitol E 420, manitol E 421, sirop de maltitol E 965 (ii), aspartam E 951, acesulfam K E950, bază de gumă (conţine lecitină din soia E 322), agent de umezire glicerol E 422, agent de îngroşare gumă arabică E 414, arome, colorant dioxid de titan (E 171), agent de glazurare ceară de carnauba E 903, antioxidant BHA E 320, agent de îngroşare gumă xantan E 415, coloranţi curcumină (E 100), albastru brilliant (E 133)”.
•”Conţine o sursă de fenilalanină. Consumul excesiv poate avea efecte laxative. A se mesteca gumă de mestecat după ce aţi consumat alimente sau băuturi. O alimentaţie variată şi echilibrată şi un stil de viaţă sănătos sînt importante”.
•Informaţiile nutriţionale pentru 100 de grame sînt următoarele: „Conţinut energetic 680 kj/ 163 kcal, proteine 0 g, carbohidraţi 68 g, din care zaharuri 0 g, polioli 68 g, amidon 0 g, grăsimi 0g, din care –acizi graşi saturaţi 0g, fibre 0 g, sodiu 0 g”.
•ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că produsul analizat este o gumă de mestecat obţinută din aditivi alimentari, îndulcitori (E 953, E 420, E 421, E 965 (ii), E 951, E 950), agenţi de umezire şi de îngroşare, coloranţi chimici de sinteză E 133 şi colorant natural E 100. Densitatea energetică este medie, 163 kcal/ 100 grame produs, conferită de îndulcitorii de tip polioli. Unii dintre aditivii utilizaţi pot avea efecte adverse asupra sănătăţii persoanelor sensibile. Dintre aceştia, cei mai periculoşi sînt acesulfamul K E 950, aspartamul E 951 şi butilhidroxianisolul E 320, care sînt consideraţi cancerigeni de specialişti.
•CONCLUZII. În urma analizei informaţiilor scrise pe etichetă, specialistul conchide că produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sensibilitate la aditivii folosiţi. Guma de mestecat Orbit analizată este interzisă suferinzilor de fenilcetonurie, din cauza conţinutului de fenilalanină din aditivul alimentar acesulfam K, E 950. Fumătorii vor evita să mestece guma în timp ce fumează, pentru a nu spori nocivitatea fumatului prin stimularea absorbţiei substanţelor periculoase din ţigară, avertizează profesorul doctor Mencinicopschi. La un consum excesiv pot apărea efecte laxative şi, de asemenea, se va ţine cont de caloriile aduse, în special în cazul persoanelor supraponderale şi obeze.

sursa: G. Mencinicopschi, Biblia alimentara

Picături de sentimente

E029CF2B-9EE6-4A9E-AB32-5015333F3C60

Plouă…
Plouă mărunt, plouă insistent, plouă cu averse, plouă oricum…plouă de câteva zile că-mi simt sufletul ud, mi-a inundat sentimentele zăcute la fundul inimii de o veșnicie. Le simt plutind agale de-mi intensifică haosul și plăcerea, e ceea ce nu-mi doream și acum sunt mai mult decât mulțumită de ce am.

Apoi te văd apropiindu-te încet și-mi oferi sufletul pe tavă, tăcut, cu ochii mari și cu zâmbet. Îmi privești băltoaca sufletului și faci irealul să devină real, vii cu priviri de imigrant în grădini străine apoi iai sufletul meu rătăcit lipindu-l de al tău. Acum suntem unul, suntem acel suflet bolnav încă de depărtarea fizica și de dorul unei îmbrățișări.

Deja suntem nebunii ce urmează scopuri identice fără să fi plănuit măcar, tindem spre momentul în care ni se vor întâlni privirile și vor zice mai mult decât cuvintele iar îmbrățișările vor completa restul tabloului.

De fapt…tu ai chemat ploaia pentru a-mi demonstra că pot mai mult decât cred: pot iubi, pot spera, te pot aștepta. Cum ai făcut-o?

“Mi-ai lipsit dintotdeauna. Acum deja îs la culme.”

(Mara)