Moldova între Requiem și Odă

Republica Moldova suferă de un regres continuu în toate domeniile, în cele două decenii de independență, statul nostru, pe lângă (pseudo)libertate a cunoscut și foarte multe eșecuri. Guvernări proaste, politici murdare, economie eșuată. Legătura de cauză-efect nu s-a lăsat prea mult așteptată, așa încât mulți dintre Conaționalii noștri au apucat drumurile străinătății încă de pe la sfârșitul anilor ‘90, pe atunci nici nu putea fi vorba de acte oficiale, oamenii fiind nevoiți să recurgă la pași disperați contra unor sume exorbitante pentru a fi transportați ilegal în țări din UE. Poveștile moldovenilor ajunși clandestin în UE, sunt de-a dreptul demne de un scenariu de acțiune. Ascunși prin TIR-uri, prin lăzi și prin portbagaje, apoi fugăriți de însoțitori, moldovenii ajungeau în lumi mai bune unde de fapt nu-i aștepta nimeni, nimeni nu avea nevoie de ei și de lucrul lor atâta timp cât nu puteau vorbi și nu aveau nici o identitate.
Soarta multora dintre cei plecați rămâne a fi necunoscută, totuși mulți sunt dintre cei care au insistat, care au învățat italiana, franceza sau engleza la lumina lumânării și care au obținut primii bani prin munci înjositoare . Atunci când în Moldova nu se primeau salarii iar banii primiți nu prea aveau valoare, cei plecați începeau să trimită valută în țara care de-a dreptul era la pământ.
Cei care nu au avut curajul să plece cu primul val de emigranți clandestin, plecau cu următoarele, lăsând în urmă sărăcie și nevoi.
Cei caree rămâneau erau nevoiți să educe copiii în grădinițe și școli sau să ofere ajutor medical în numele diplomelor primite anterior, ei sperau la o viață mai bună pe ruinele anilor ‘90. Oamenii din mediul rural trăiau din ce aveau prin gospodărie, animale, păsări, pe ei îi hrănea pământul. Soarta bugetarilor de la oraș era mult mai complicată, salariul abia de le ajungea de pâine. Au fost ani grei, trăiam într-un fel de doctrină socialistă— “toți la fel”, la fel de săraci se are în vedere. Nu voi uita niciodată cum satul se acoperea de beznă din lipsa energiei electrice care nu ajungea, și cum ne îngrămădeam toți in jurul unei candele unde maturii erau spectatori, iar noi, copiii dădeam concerte de la înălțimea taburetei. Atunci eram prea mică ca sa înțeleg cât de greu le era părinților, ambii profesori, să ne ofere tot ce și-ar fi dorit ei să avem, totuși niciodată nu ne-am simțit lipsiți de ceva, părinții făceau schimb de haine pentru copii, purtam același palton câteva generații și neaparat se făcea rost și de pantofiori pentru matinee și de rochițe frumoase de la fetițele care crescuseră din ele. Eram Fericiți în găoacele calde ale unei comunități mici care nu știa că, undeva departe, lumea trăiește altfel, se odihnesc pe pe plaje fierbinți, călătoresc, lucrează în condiții bune și luptă în continuare pentru drepturi.

scoreni_republica-moldova

Anii treceau iar situația se schimba mai mult sau mai puțin, spre bine, oamenii au înțeles că binele lor este din cont propriu, statul nu face decât politici, și fiecare trăia cum putea, fie își făceau mici afaceri, fie se ocupau de pamânturi, fie că plecau pe baza cetățeniei românești peste hotare pentru a-și întreține familiile.
Odată cu noile emigrări, statisticile se schimbau și ele, și dacă în 1999-2000 cei plecați erau în jur la 100000, în 2010 statisticile s-au triplat, iar în următorii ani, dinamica doar a crescut. În 2003, ca și în următorii ani, o treime din Emigranții moldoveni proveneau din mediul rural, ceea ce se explica prin lipsa unui loc stabil de lucru acasă. Plecarea însemna o viața mai bună pentru familie, însemna achiziționarea lucrurilor elementare precum o mașină de spălat automată, un lux pe care prin anul 2000 satele Moldovei doar îl visau. Și dacă plecarea părintilor noștri însemna o viață mai bună acasă, atunci plecarea ulterioară a noastră, înseamnă o viață mai bună acolo, prin Franța, Italia, Norvegia,Anglia, Canada, Rusia. Plecarea noastră, a tineretului mai ieri studenți numără o cu totul altă statistică, cea de părăsire definitivă a patriei-mamă. Conform statisticii BBC, în fiecare zi Moldova pierde pentru totdeauna 106 cetățeni, o cifră impunătoare pentru o țară cu o populație atât de mică precum Moldova. Regresul demografic este pur și simplu drastic, satele au rămas depopulate, iar infrastuctura pe care abia acum încearcă autoritățile să o aducă în sate, a cam întârziat, școlile care se repară pe bani europeni, au rămas fără elevi, iar spitalele fără pacienți.
La ce să mă întorc?
„Moldova este un colțișor de rai, cu o climă blândă, pământuri grase, vin bun, și oameni calzi. Totul bine și frumos până vine vorba de prețuri și salarii, la ce să se întoarcă tineretul înapoi atunci când chiria în UE e mai accesibilă decât aici, la ce bun să investești în imobil, când întreținerea unui apartament este destul de costisitoare, cam câte joburi trebuie să aibă un om ca să-i ajungă de un trai decent și de odihnă măcar odată pe an?! La ce să ne întoarcem când țara trăiește din comisioanele pe care tot noi le achitam băncilor pentru transferuri, când peste tot încearcă să te stoarcă de bani iar taxele pentru oarecare servicii se percep în euro?!” Se întreabă Doina, o concetățeană de-a noastră stabilită în America

47084818

Plecarea noastră însemna cândva o eventuală întoarcere acasă cu planuri grandioase de investiții în ceva “al nostru”, acum din ce în ce mai mult mă conving că tineretul care a plecat, nu mai vede cale de întoarcere. Un exemplu în acest sens este și Diana Cazacu a cărei istorii de emigrare și integrare pare a fi una de succes deși cu multe obstacole.
„Mesajul va fi lung, dar ceea ce aș dori să se înțeleagă este ca trebuie să ai încredere în forțele proprii și să nu cedezi.
Despre mine: in 2011.
Mama a trei băieți (10 ani, 7 ani, 4 ani), căsătorită, 30 ani.
Lucrez în contabilitate, deși după specialitate sunt licențiată în filologie engleză, în plus mai am și alte studii, pentru că așa era timpul. Nu reușeam cu salariu de profesor sa cresc 3 copii și am fost nevoită să mă reprofilez, în plus, am avut noroc să găsesc un post de de lucru foarte bun după reprofilare.
Pentru emigrare ne-am pregătit cam un an. Informații utile, bani, cetatenie română.
În primavara anului 2011 ne-am luat inima în dinți, am lăsat copiii în tutela părinților si am luat avionul spre Norvegia. Tot ce avem, am făcut împreună cu soțul!
Copiii i-am luat cu noi dupa 6 luni, nu am rezistat mai mult fără ei. Deși lucra doar soțul, am insistat sa luăm copiii cu noi.
Cam dupa 6-7 luni mi-am găsit și eu un job. Mi-a fost foarte greu moral să lucrez la curățenie, dar am rezistat datorită copiilor. Știam că nu mai avem cale de întoarcere.
Am lucrat la curățenie , iar soțul la cărat mobilă, până nu am învățat limba norvegiană
Cind am simțit că pot duce o conversație simplă în limba norvegiană, am cerut ajutor de la stat, ca să îmi dea curs de calificare. Prima data au refuzat. Peste un timp am insistat, am motivat că am studii și vreau să lucrez după calificare. Intr-un final dupa ce mi-au testat cunoștințele în limba norvegiană, am obținut un curs de contabilitate cu o durată de 9 luni. Am primit și bursă de la stat pe durata acestui curs.(bursa absolut toți care merg la asa tip de curs o primesc). Dupa finalizarea cursului a urmat o perioadă depresivă de căutări de lucru. Depresivă pentru că nu se rezolvă totul într-o zi, dar bani trebuie. Multi cunoscuți ziceau să nu mă chinui  “Emigranții își au locul lor in curățenie, are cine sa lucreze în birou.” Spuneau ei. Într-un final cu ajutorul lui Dumnezeu și datorită încăpățânării mele am fost acceptată la 2 posturi de lucru . Am fost aleasa din 74 de pretendenți. I-am ales pe cei care m-au contactat primii si nu regret nici o clipă,  învăț multe de la ei în plan profesional și ca mentalitate. Am învățat sa fiu mult mai tolerantă, înțelegătoare, pozitivă. Nu stiu de ce anume eu, dar Multumesc Domnului că am fost persoana potrivită la locul potrivit.
Lucrez ca secretar-economist în secția de economie a unei  asociații. Am parte de cei mai buni colegi, orar flexibil de muncă și salariu stabil. Colegii m-au primit cu brațele deschise, nu m-am simțit niciodată discriminată.
 Soțul la fel a schimbat mai multe posturi de muncă, are si el povestea sa. Acum lucrează ca șofer de autobuz. Ambii ne-am susținut moral și chiar fizic, am înfruntat greutățile împreuna. Între timp am cumpărat casa(ipotecă 35 ani), s-a născut al 4 fecioraș.
Eu acum, 2018:
36 ani, mama a 4 copii, secretar-economist, administrator al grupului “Moldoveni în Norvegia”, instructor de aquafitness in satul în care locuiesc.
Și nu ma opresc aici. Am planuri pentru carieră, învăț, încerc sa combin cariera cu familia.
E trist că în țara adoptivă timp de 5 ani am obținut ceea ce nu am obținut în 30 de ani în propria țara. E trist că Moldova noastră produce muncitori calificați pentru țări străine.”

sala de asteptare aeroport

Aceasta este istorioara unei femei de succes care a obținut multe de la un stat absolut străin ideologic, de care nu cred că s-ar despărți vreodată. M-am convins nu numai odată de măiestria oamenilor noștri de a se înrădăcina în orice pământ mai mult sau mai puțin fertil, o demonstrează și istorioara unui frumoase doamne a cărei identități nu o voi divulga, deci, să fie Olga:
M-am căsătorit la 25 de ani cu un băiat fără mari avuții, am decis ca vom face totul singuri, ambii aveam studii superioare și lucram în domeniul bancar, trăiam în chirie pentru ca nu aveam destui bani pentru o locuință proprie. Când am rămas însărcinată soțul ducea de unul singur toate cheltuielile, eu fiind nevoită sa renunț la serviciu din cauza sarcinii ce decurgea greu. Când copilul a făcut 2 ani, soțul mi-a propus sa mergem în Canada pentru a face studii și a lucra concomitent. Am acceptat provocarea și am mers într-o țară absolut necunoscută doar cu o franceză stâlcită, soțului i-a fost foarte greu sa se integreze din cauza limbii, au fost depresii, scandaluri, lacrimi ca până la urmă a dat dovadă de bărbăție si a găsit un job destul de plătit. Copilul nu a creat vreun impediment, am găsit repede o creșă unde îl duceam când aveam ore sau serviciu, lucram la spălat vesela într-un restaurant dintr-un hotel din Montreal și facem cursuri de design grafic. După finalizarea cursurilor m-am angajat într-o agenție de publicitate unde lucrez și acum, m-am angajat ușor datorită unei femei din România care m-a ajutat enorm de mult ca să ajung acolo. Între timp copilul a crescut, are deja 6 ani iar noi împreună cu soțul mai așteptăm o fetița. Vreau să vă spun că mi-a fost nemaipomenit de greu să mă integrez, totuși acum pentru nimic în lume n-aș părăsi această țară minunată care mi-a oferit atâtea oportunotăți.”
Sunt doar niște scurte istorioare dar care inspiră atâta curaj, și care ne fac să înțelegem că de fapt nicăieri nu este ușor, totuși dacă dai dovadă de perseverență, și neaparat ții cu tot dinadinsul să obții chiar o poți face, trebuie doar să vrei.
Poate că plecarea nu e cea mai bună soluție, poate ar fi cazul să ne descurcăm altfel, să muncim acasă, să creăm o societate cu valori, punându-ne viața pe altarul viitorului țării nostre, nuștiu… Această temă meru lasă un gust amar și contradictoriu, se merită?!
Uneori cei plecați se supăra pe cei care au rămas pentru că nu vor să schimbe nimic în țară, pentru indiferență, pentru acceptarea situației, cei din urmă se supăra pe cei plecați pentru trădare, pentru că au cedat plecând acolo unde e mai bine, conflictul acesta mereu va persista, cert e că oricât nu ne-am contra, dorul ne va uni întotdeauna de sărbători acasă ori măcar prin schimbul de colete…
Autor: Maria Dombrovski
poze: Internet

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: