Cum este o femeie puternică?

Azi am devenit membru „activ” în grup și mă întrebam la un moment dat, dacă îmi merit numele, dacă sunt și eu o femeie puternică? Ce este de fapt acea putere? Cu ce se mănâncă și cu ce se bea? Se vinde undeva? O poți administra ca pe o pastilă, sau este o trăsătură a omului ca și culoarea ochilor? Să fii o femeie puternică este să mergi de aproape un an de zile la sală, și chiar dacă ai -1 kg, să continui să lupți, să alergi, să tragi de elastic și sa ridici greutăți? Să mănânci prânzul din cutie pentru că nu îți permiți să savurezi o porție bună de fast food de la barul din colț? Sau femeie puternică înseamnă să mergi de 2 ori pe săptămână la dializă, deja de ani buni, și sa continui să fii plină de energie, de viața, de pozitivitate și sa mai ai curajul să te implici activ în construirea unui viitor, pentru că crezi în el? Femeie puternică o fi oare una căreia la ceas prăpastic îi este refuzată cererea de ajutor, și ea mai apoi spune: „nu m-am supărat, că doar nu am de ce!”? O fi femeia puternică atunci când își naște singură copilul și chiar dacă toate degetele sunt întoarse spre ea, ea iși leagănă în continuare puiul în cântece dulci, ea zâmbește, ea se mândrește?

Ochii mei au culoare schimbătoare. Și puterea tot se schimbă. Se schimbă după nopți nedormite, se schimbă după zile de veghe, se schimbă dupa vești cutremurătoare, se schimbă la cuvântul „tată”. Și ce faci când nu mai poți? Mai poți puțin! Încă puțin! Apoi mai mult…și apoi toată viața!

Uneori lipsa de putere ne duce peste tot să căutam soluții și răspunsuri, suntem toate aici, citim acest articol și așteptăm răspunsuri pe undeva pe la mijloc. Căutam deznodăminte ale situațiilor, ne spunem of-ul în postări anonime și căutăm răspunsuri, răspunsuri pe care nimeni n-o să ni le dea, răspunsuri care se lasă așteptate până-n ceas de moarte. Și toate sperăm ca într-o bună zi să ne vină un răspuns: „vei câștiga la loto 25 de mii”, „dacă vrei să emigrezi, pleacă în U.K., e „safe” pentru copii, și mai pui că mai știi și 3 cuvinte în engleză”, „bărbatul? păi lasă-l și vino la mine, stau eu cu copilul și lucram ambele pe rând, merită să stai să te chinui?” „gura soacrei se închide uite-așa: apeși pe butonul roșu, răsurăsucești de 3 ori pâna se închide suficient, apoi adaogi sare și piper după gust” – pare a fi o glumă nu? Incercați! Ah da! – renumitul meșter de unghii/gene/păr: „am mers eu după recomandare și am rămas cu părul nemaipomenit de ars, pleoapele umflate și unghiile ca valurile mării” – ori astfel de răspunsuri le putem găsi și pe google, el doar are toate răspunsurile!

-„Dar la mine situația e alta, noi avem și copil, nu pot sa-i fac rău copilului…” Ei na! Fiecare din noi avem o dilemă mare și câteva mai mici, fiecare dorim să o rezolvăm și fiecare învățăm să trăim cu dilema pâna când ne întâlnim cu fericirea și uităm de ea(dilema)… sau nu! Viața nu are tot timpul happy end-uri și nici măcar filmele(am eu un film pe care îl privesc de fiecare dată când fac vreo prostie, e fără happy end, pot sa îl recomand la cerere).

Povestea mea e departe de a fi una teribilă și tot departe de a fi una frumoasă, e un fel de purgatoriu unde încerc să îmi duc păcatele în spate, poate ajung în Rai! Încerc sa caut răspunsuri în interiorul meu. Că „Totul o sa fie bine” știm cu toții, mai mult n-avem de unde ști!

Să știți că n-o să vă dau răspunsuri, și n-o să fiu nici un exemplu de femeie puternică! Plâng și eu nopțile, când de jale, când de dor… dar cum putem fi slabe, când putem fi mame?(by Carla’s Dreams)

Suntem puternice prin ceea ce facem, ce gândim și ce suntem, chiar dacă ultima dată când am ieșit din casă cu un zâmbet sincer, a fost „acum 20 de ani”!

Fi-ți puternice voi, căci slabi sunt destui bărbați!

By Крутая Мама

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: