Astăzi pot…

Din noaptea geroasă cind am fugit din propria casă, cu un copil de cinci ani într-o mina si o geanta de haine in alta, s-au scurs deja zece ani. Am iesit in strada ,în plină noapte, în plină iarnă pentru a nu ma mai intoarce niciodată inapoi. „Esti o femeie puternica ” ve-ti gîndi voi…Da,am devenit un soldat de oțel,lovitura cu lovitura antrenată mai ceva ca un boxer.

Dar zece ani in urma eram un copil speriat ,dezorientat ,care la vederea soțului cu prietena cea mai buna in pat, i s-a dus pămîntul de sub picioare și toata lumea in care credeam pe atunci, tot universul s-a dat peste cap. Pe atunci mai credeam in solidaritate feminină si prietenie pură.

Si iata sta in intuneric un copil de 23 de ani, total nepregătit de viata ,cu un alt copil de mina,fara vre-o sursa de existenta , fara casa ,masa ,serviciu si nici macar un taxi nu poate gasi sa ajunga la bunei. Tot ce aveam pe atunci era copilul meu si o geanta de haine strînsă in repezeală . O mie de gînduri imi violau creierul la care eu nu stiam raspunsul. Ce o sa zică mama cu tata? Ce ma fac cu copilul? Cum il cresc? Cum termin facultatea? Cum oare izbutesc in continuare? Într-o singură noapte am fost nevoită să mă maturizez si sa iau hotărîri de care va depinde viitorul meu si a lui , copilului cu minuțe înghețate care se uita speriat cu ochi nedumeriți si nu înțelege ce facem noi noaptea in parcarea acesta, in ger ,unde e tata si de ce el nu doarme acum in patucul sau? Dacă m-ar fi intrebat nu as fi stiut ce sa-i raspund ,asa ca ii multumesc ca a avut încredere în mine copilul meu si m-a urmat ,atit de micut si firav ,dar puternic si răbdător si el.

Dar cel mai mult durea cuțitul ce zăcea înfipt în inimă mea si singera dureros . Durea trădarea si lașitatea. Vroiam sa iau o pastilă care sa ma faca sa uit, un analgetic care să-mi infunde durerea ,sa adorm un somn adînc, sa ma trezesc si sa realizez ca totul a fost doar un coșmar . Dar asa pastile nu exista si din pacate nu era un vis, era realitatea cu care eram nevoită să trăiesc zi de zi .

Si atunci mi-am spus că trebuie sa merg înainte . Nu pot să-mi permit sa ma opresc in loc sa plîng si sa ma jelesc. Copilul meu are nevoie de mine ,trebuie sa termin facultatea ,sa nu depind de nimeni ,mai ales de tatăl lui,sa-i dau un viitor, o șansă la viață normală. Si poate într-o zi cind in viata mea va fi totul bine ,am sa ma opresc in loc si am sa-i ard un bocet ca sa se cutremure munții, am sa plîng pentru toata durerea mea,pentru trădare și pentru mica moarte care am suferit-o în noaptea asta,pentru zielele acestea de coșmar voi plînge…mai apoi,acum nu se poate.

S-au scurs zece ani din acea noapte…zece ani in care s-au mai întîmplat multe de toate, dar astăzi sunt mulțumită de tot ce am si consider ca oricum viata rămîne a fi minunata cu toate loviturile ei de boxer profesionist. Astăzi copilul meu s-a transformat într-un bărbat frumos si destept, am facut o carieră în care am ajutat o mulțime de oameni si copii, astăzi ma ocup cu munca ce ii aduce placere inimii mele cicatrizate si am linga mine un bărbat minunat in care pot sa am incredere.

Astăzi pot sa ma opresc in loc si sa plîng. Sa plîng in sfîrșit pentru acea noapte cum mi-am promis . Nu e totul perfect in viata mea ,dar astăzi pot să-mi permit. Astăzi sunt suficient de puternica si fericita pentru a plînge.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: