Arhive zilnice: 19 iunie 2018

O familie completă nu întodeauna înseamnă o femeie fericită. Spune Nu violenței în familia ta.

Dragi femei puternici vreau sa va povestesc aici istoria unei femei, care a îndurat și a acceptat violența în familia timp de 5 ani cu gândul ca fiica ei sa crească într-o familie completă cu ambii părinți alături. Doar ca nu realiza că acea violență poate săi afecteze pe viitor copilul și raportul ei cu aceasta.

Avea 18 ani atunci când sa măritat așa cum era in acea perioadă știm bine că toate fetele se măritau devreme.

Zâmbete , emoții, bucurii totul a durat până am apărut pe lume eu Smochinica mamei, așa ma dezmierdat mama când eram copilă.

O dată cu venirea mea pe lume a început și coșmarurile pentru ea. Bătăile zilnice, tatăl mereu beat, alungatul din casă pe frig, pe ger pe ploaie. De cele mai deseori ma ascundea și pe mine pe undeva prin dulap unde sa nu văd acele scene de groaza și să nu cad și eu sub mâna lui.

Au fost foarte multe lovituri , cap spart, lovituri cu capul de gheață , de stâlp, mulți pumni și multe multe lacrimi, a îndurat totul doar cu gândul ca smochinica ei sa crească într-o familie împlinită fără să își dea seama ca acele bătăi pe viitor își vor lăsa amprentă mare.

Aveam 4 ani. Tocmai 4 când mama mea a găsit în acel curaj și acea putere să spună nu violenței, nu fricii cu care trăia seară de seară știind ca tata vine acuș iar acasă fie beat fie treaz și iar va da cu palma în ea. Aveam 4 ani când mama a spus STOP violenței , strigătelor, ieșitului noaptea din casă pe ger fără haine groase doar cu smochinica ei în brațe , să oprească toată bătaia de joc și toată durerea pe care o suporta ea doar ca eu să cresc într-o familie completă. Aveam 4 ani când tata a încercat să ne omoare pe ambele. Mi-aduc aminte bine acea zi de vara stăteam în brațele mamei pe prispa casei ca la un moment dat să văd cum zboară o sapă direct în capul nostru. Ca să mă protejeze mama ma acoperit doar că sărmana a avut ea de suferit.

După 4 ani de chin mama a decis sa zică STOP și-a găsit curajul in ea și a dat la divorț , doar ca din păcate prea târziu a făcut acest lucru relația noastra pe viitor sa distrus mult din cauza acelor ani de violența pe care ea a îndurat-o.

După divorț ma lăsat în grija bunicii ca să poată să muncească ca să nu simt lipsă de nimic. Dar eu simțeau lipsa ei vorbele ei bune grija ei.

După 3 ani mama ma luat lîngă ea ma dat la școala, sa recăsătorit doar ca de aceasta data fiind mult mai prudenta ce soț a avut lângă ea. Nu pot zice nimic de rău într-adevăr o iubea mult și pe mine și pe mama. Lucrurile încet încet sau asezat la locurile lor și parca mergea totul bine, cu mama alături fericite și împlinite. Totul pina intr-o zi.

Era anul 2000 când mama a aflat o veste care a distrus totul, avea o tumoare la creier din cauza tuturor traumelor pe care le-a primit le-a îndurat. Aceasta boala a distrus între noi totul. După 6 luni mama a avut operația care ia dat o șansa la viata nu o văzusem de doua săptămîni pentru ca nimeni nu ma lăsa sa merg să o vizitez avea prea multe aparate lînga ea și nu vroiau să mă traumeze. După 2 săptămîni sa întors acasă eram foarte fericită doar ca aici a început coșmarul pentru mine.

De ce coșmar? Pentru ca după acea operație care mamei ia oferit viața, ea nu suporta sa audă nici cel mai mic zgomot in casă trebuia să stau nemișcată cu orele. După o saptamină de la revenirea ei acasă am fost obligată sa merg să trăiesc mai bine de un an la o Mătușă pentru că nu suporta să vadă pe nimeni în casă să audă zgomote sau ceva mișcare . O vedeam o data pe lună și atunci pentru o oră. A fost cea mai mare traumă pentru mine atunci. Am prins o ură pe tata, că din cauza lui mi-am pierdut mama nu la sens propriu dar am pierdut atenția ei, grija ei , afecțiunea ei vorbele calde săruturile ei, am pierdut tot.

După un an și câteva luni mam întors acasă , eram fericită credeam că totul ca reveni la normal, dar na fost sa fie.

Mâncam bătaie la regula zile, desigur că ea nu realiza pe moment ceea ce face. Mă bătea cu tot cei cădea la îndemână. Uneori eram toată plină de sânge plângeam foarte mult și zi de zi tot mai mare ură aveam față de tata, dar nu puteam schimba nimic, doar ea a suportat toate acele bătăi crezând că voi crește într-o familie completă și nu voi suferi având ambii părinți alături .

Aveam 15 ani… aveam nevoie de comunicare din partea ei, mergeam să o cuprind, să o sărut dar nu ma lăsa, ea nu mai suporta atingerea mea , ea nu suporta să vadă și să audă pe nimeni, totul se termina din nou cu țipete lovituri și sânge. La 15 ani am fugit de acasă vroiam să scap de infernul acela, zi de zi ani la rând auzeam doar o singura frază” Până nu moare una din noi două liniște în casă nu va fi”, dar a doua zi m-am întors înapoi îmi era milă să nu sufere ea. Au fost multe tentative de suicid dar mereu m-am oprit la timp. Încercam să o înțeleg că e bolnavă, că nu e vina ei, dar totuși … îmi lipsea mama mea…

Am crescut singură între 4 pereți ma jucam singură , vorbeam singură cu mine, mă educam singură. Aveam lumea mea în singurătate ceea ce iubesc enorm și acum Singurătatea.

Nici până in momentul de fată după 18 ani de la operația ei nu am mai reușit să restabilim un raport bun între noi suntem ca doua cunoscute , nu pot săi cer un sfat, mereu e cu gând negativ, nu prea pot să stau la tăifas nu avem ce discuta, iar mai mult de o zi nu putem să sa stam împreună pentru ca se iscă scandal.

La 18 ani am plecat defintiv am început să muncesc creșteam singură locuiam singură si o ajutam si pe ea cu tot ce avea nevoie . Încercam sa restabilesc totuși acel raport frumos dar nu aveam nici o șansa am devenit ca doua străine ne auzeam la telefon o dată la două săptămîni și ne vedeam o dată în lună și la sărbători.

Plâng foarte mult plâng și într-o măsura oarecare invidiez când văd o relație mamă-fiică frumoasă, invidiez pozitiv desigur pentru că asta e ceea ce mie mi-a lipsit toată viața și îmi lipsește …

Aș vrea să scriu o concluzie pentru toate mamele pentru că știu că sunteți multe care duceți o viață cu violență domestică, și sunteți cu gândul că copilul trebuie să aibă și mamă și tată, că nu am unde mă duce , că nu o sa ma descurc. Tu poți doar trebuie să vrei.Dragi femei puternice, dacă vă iubiți copilul vostru și pe voi și vreți într-adevăr săi fie bine și să aibă un viitor fericit alături de voi, plecați de lângă așa oameni bolnavi. Nu vă traumați copilul , pentru că o familie completă nu întodeauna înseamnă o familie fericită și un copil fericit.

Dragi femei puternice sunt sigură că sunt multe femei care se lupta cu violența în familie. Doar voi puteți opri acest coșmar , nu căutați scuze acelor bărbați , gândiți-vă la voi și la copilul vostru.

Spune Stop și spune NU violenței în familie, copilul tâu va fi mai fericit știind că și mama lui e fericită și zâmbește.

Tu fiind mama copilului tău, ești toată fericirea lui.

Autor: Popescu Tatiana

Continuă lectura

Reclame