Arhivele lunare: iulie 2018

Hashtag #AmUcisUnOm

Zilele trecute am gasit in news feed o postare care incepea cu asa un hashtag, credeam ca a postat cineva care din cauza excesului de alcool, a luat pe cineva la bataie pana „i-a scos viata din el”, mai credeam ca poate fi un altcineva care a vrut sa testeze puterea cailor de sub capota masinii, si din ignoranta pentru un indicator de trecere de pietoni, a lovit in plin un om… aveam dreptul sa imi imaginez in felul meu, pana am ajuns la randul 2 al postarii, unde era mentionat despre un test de sarcina pozitiv, care a avut ca „consecinta” un avort medicamentos provocat intentionat.

Mesajul este un strigat de ajutor, de catre o fata cu prea putina experienta de viata(chiar daca avea 22 de ani), povestind cum a savarsit o crima, spunand ca ii pare foarte rau, si tot intreband de evntualele efecte adverse.

„Nu puteam sa il pastrez, parintii mei probabil ma omorau daca aflau, iar prietenul meu nu vrea nici sa auda, nici copilul fara tata nu puteam sa il cresc”.

Ma doare!

Ma doare ca ajunsa la psiholog si la parapsiholog, sunt linistita cu nimic altceva decat cu povesti mai groaznice, si exemple de fete cu un nr mult mai mare de avorturi. ” 2 avorturi nu e atat de grav, am avut paciente/cliente care au venit si cu 10 avorturi, acolo era mai grav”…

Vreau sa spun din start ca nu am sa judec pe niciuna dintre fete care au facut 1 avort sau 10, nici pe cele care au pastrat copilul tot din frica, si nu il iubesc, am sa judec pe cei care nu isi iau responsabilitatea pe umerii lor. Stiu ca e greu, dupa ce timp de 3 ani mama te-a hranit cu lingurita, apoi pana la 7 ani te-a imbracat constant tot ea, apoi temele la scoala tot ea ti le facea, si mai apoi pe la 15 ani tot mama gatea si iti spala si calca hainele, iar intr-un tirziu, mama a fost cea care iti trimitea genti cu mancare in oras, ca sa ai cu ce trai, si tot ea iti punea si niste banuti, ca sa iti mai ei ceva si tu, din cand in cand. E greu si anevoios, si poate totusi e vina ei pentru grija excesiva care ti-a purtat-o si din cauza asta nu ai independenta, nu ai personalitate, nu ai putere de decizie, si tot din cauza asta nu ai nici puterea de a pastra un copil, sau nu ai curajul sa spui: „trebuie sa ne protejam”. Cam astea sunt motivele pentru care toata lumea cere un sfat atunci cand deja a luat hotararea de a face o crima impotriva lumii. E un fel de ascundere dupa pai, daca viata te va invinui vreodata, tu sa ai spre cine arata cu degetul, „ca el m-a impins”…

Referirea la persoana a 2-a nu ma exclude si pe mine.

Am crescut intr-o familie post sovietica, cu mentalitate de moldovean: tata sever, mama inghitea de toate. Era implorata de fiecare data cand o snopea in batai, de catre copiii ei sa il lase. Ea plangea si tacea. Asa au trecut ani buni. Situatia din anii 2000 a dus-o peste hotare ca si pe multi altii. Copiii au ramas cu tatal sever, care punea restrictii inexplicabile: „ca asa am zis eu”, nu e nici pe departe o explicatie normala care poate fi data unui copil care habar nu are despre regulile vietii, probabil nu e nimic nou pentru majoritatea anonimelor. Am ajuns la 18 ani, aveam un iubit, eram impreuna de un an, parintii mei parca il acceptau, totul bine si frumos, pana intr-o zi cand m-am uitat altfel in oglinda. Am iesit de sub dus, mi-am cuprins sanii, si am inteles ca nimic nu-i la fel. Apoi am mai mancat in dupa amiaza ceea pentru prima data kebab, am crezut ca vomit tot ce am mincat de 3 zile. Am intuit, si nu am simtit nici frica, nici panica, nici bucurie, nici extaz. Eram pe linie de plutire. Am luat un test, asteptam dimineata sa il pot face, intre timp imi intreb iubitul:

– Si daca e bebe ce facem?

– Nu are de unde!

– Eu stiu, dar… daca totusi iese pozitiv, ce facem? (P. S. ne protejam prin intrerupere, probabilitatea era destul de mare)

(…)

– O sa facem ceea ce trebuie de facut.

Am tacut si eu, a tacut si el, apoi dimineata am facut un test, care imi arata 2 linii clare. Cred ca a fost prima prostie din viata mea, pe care nu o tin minte in detaliu, poate din cauza socului, nu stiu, dar nu tin minte ce s-a intimplat in ziua ceea. Noi nu am discutat, deloc, habar nu am cum a ajuns el sa sune o vecina de a lui, care lucra medic superior(din simpla coincidenta – ginecolog) intr-un spital din Chisinau. A vorbit cu ea, a 2-a zi ne-am prezentat la control, aveam termen de 9 zile abia. El nu a incercat sa imi spuna sa il pastram, eu nu am incercat sa ii spun sa se opreasca, parca ne duceam la frizerie sa imi tai parul. Medicul la telefon mi-a zis ca poate ma mai gindesc, eu i-am zis ca daca afla tata, ma ucide, si asa am ucis si eu un om.

Termenul era mic, mi-a dat sa beau 3 pastile, una care l-a omorat, si altele doua care l-au scos afara… ca si cum as fi vorbit despre un hematom. 3 zile mi-a fost rau, am avut scurgeri 2 saptamani, dupa care totul a revenit la normal. Ma simteam vinovata, si tare straniu ca nu fata de sufletul nenascut, dar fata de cei din jur: „daca ar sti ce am facut, ce o sa zica?”. Medicul mi-a zis sa am grija caci uterul este inca „activ” si se poate prinde o a 2-a sarcina foarte repede. Aceasta afirmatie a fost inceputul unui sfarsit. Mie imi era frica sa mai fac sex cu el, el a inceput sa aiba banuieli, eu am facut in urma avortului candidoza, nu am luat tratament ulterior, imi era frica si rusine sa merg la medic, aveam usturimi grave si asta era un motiv in plus sa nu fac sex cu el, faceam sex sub dus citeodata, cand abia faceam baie si simteam mai putin usturimea. Cineva mi-a zis ca e cistita, sa beau (nu mai tin minte ce), am baut, n-a trecut. Relatia s-a racit, eu nu vroiam niciodata sa facem sex, chiar si atunci cand o faceam, o faceam de dragul lui, nu de dragul placerii mele. Doi copii, care habar nu aveau despre sex, protejare, boli cu transmitere pe cale sexuala, nimic. Cred ca a mai durat 6 luni, apoi din nustiu ce motive neantemeiate am vrut sa ies cu orice pret din relatia asta. Era greu, plangeam dupa el, imi parea rau, dar eram prea obosita de tot ceea ce se intampla. Tocmai cand eram in stresul despartirii, nustii de unde a aparut un alt baiat care imi asculta bocetele seara de seara si ma asigura ca totul v-a fi bine, am inceput o relatie cu el, tot el a descoperit ca eu n-am orgasm, si m-a dus la medic sa ma trateze. Poveste lunga si plictisitoare mai departe. Nu asta era scopul postarii. Cert este faptul ca povestea lunga s-a sfarsit cu o a 2-a sarcina, noi deja eram despartiti. L-am sunat, el a inceput sa planga, a zis ca nu suntem pregatiti, a bocit 2 zile, apoi a disparut. Eu am fost la medic, m-am dus sa fac usg, fetele de acolo au confirmat sarcina aratata de test, m-au intrebat daca sarcina e dorita, involuntar am zis da, apoi am iesit plangand de acolo stiind ca urmeaza un al doilea avort. De data aceasta constient, tot din cauza ca nu se alesese inca nimic din viata mea. Eram studenta, mergeam verile la munca, stateam la camin, ce fel de copil?

Atunci am pierdut speranta ca Dumnezeu o sa ma mai ajute vreodata(spun asta pentru ca fata din postarea de pe wall, se temea de pedepsele lui Dumnezeu). Am ridicat capul sus, si am zis: „asta e din contul meu”. Apoi habar nu am ce s-a mai intimplat cu viata mea, nu aveam iubit, tanjeam dupa unul, si in acelasi timp incepusem sa lucrez mai mult, sa merg in vacante, sa castig bani, sa imi permit de toate. Credeam ca totusi m-a iertat, ca mi-a dat o sansa la viata. Incepusem sa imi fac planuri de una singura, cunoscusem o gramada de oamenii cu diferite mentalitati, invatasem limbi, eram gata sa decolez. Mi-am luat din banii stransi o vara, vreo 10 bilete de avion, am vizitat tot ce se putea de vizitat, iar in timp ce imi parea ca printre nori, esti mai aproape de Dumnezeu, l-am intalnit pe el, un el cum nu se mai putea. Mi-a purtat o grija nemaipomenita, m-a cucerit intr-un mod inedit, era barbatul perfect, era ceea ce mi-am dorit dintotdeauna. El vroia sa ne casatorim, ma vroia langa el in fiecare dimineata, noaptea nu ma lasa o clipa din brate, traiam in vis, pana mi-a zis ca vrea bebe. Eu nu eram pregatita pentru un copil, dar el atat de mult il vroia, incat am crezut ca daca il refuz, o sa il pierd. Am crezut ca vreau o familie, ca vreau copii cu el, si asta era doar o iluzie. Bebele nu s-a lasat asteptat mult, dupa nopti albe si lungi, pline de dragoste prin toata casa, masina, si pe altundeva. Locuiam impreuna, totul era bine, pana eu am inceput sa plang, din senin, plangeam de la orice, zice lumea ca hormonii din sarcina iti provoaca asa stari si e normal. Barbatul meu a inceput sa nu ma suporte, eu eram o fire vesela si energica, mereu pozitiva si il umpleam de pozitivitate si pe el. Plansul meu nu il bucura deloc, a inceput sa se enerveze, imi cumpara de toate, imi aducea flori, ma scotea in oras, imi facea cadouri, iar eu plangeam intr-una, el nu intelegea ce am, iar eu nu vroiam nimic. Asa probabil a hotarat sa isi gaseasca izvor de pozitivitate in alta parte, si de aici s-a inceput cosmarul. O torturare psihologica de nu mai stiam ce e cu mine, a facut tot „sarmanul” om sa ca sa imi distruga personalitatea, eu am vazut ca lucrurile s-au schimbat, si m-am gandit iar sa fac avort, eram la culmea disperarii, nu vroiam sa mai traiesc. El m-a oprit, aceasta probabil a fost o speranta pentru mine. La 3 luni de sarcina m-a lasat, fix in mijlocul drumului, un avort la acel termen era mortal pentru mine dupa alte 2 avorturi. Ma uram pe mine si pe acest om, nu vroiam copil de la el, nu simteam nici o afectiune fata de copilul meu, eram in culmea disperarii. Tatal meu la 5 luni a aflat ca ne-am despartit, ma trimitea sa fac avort, eu nu vroiam, nu pentru ca vroiam copilul, ci pentru ca ma temeam de consecinte. Tot atunci am aflat ca a cerut deja pe altcineva in casatorie. Am plans toata sarcina, nu am dormit, lucram toata ziua, nu mai vedeam culorile vietii. Toata lumea din jur, cu obisnuinta societatii noastre proaste, ma linistea, imi spunea ca totul va fi bine, ca o sa imi gasesc sufletul pereche, ca o sa am noroc in viata, ca tatal copilului o sa plateasca pentru ceea ce a facut, ca copilul meu e dar de la Dumnezeu, ca Doamne ce binecuvantare. Pai da! Dar binecuvantarea tot trebuie hranita. Dupa 2 zile de travaliu am nascut un baietel, semana leit tatsu si mi-a fost frica pentru asta, credeam ca e urat, psihologic eram pe linie moarta. Am avut grija de el, nu mi-am lasat depresia ante si post natala sa il faca sa sufere, noaptea nu dormeam, il ascultam sa vad daca respira, il schimbam la timp, il hraneam mereu, il scoteam la aer liber, incercam sa fiu o mama buna, dar nu il iubeam. Nustiu daca forta naturii sau forta divina a facut sa am un baietel de aur. La colici doar gemea, dar niciodata n-a plans, nu a facut isterici, adormea neleganat, nu plangea daca il lasam pe pat si nu il tineam in brate, statea mereu in patut cuminte cat eu imi faceam treburile prin casa, acum e mai marisor, zambeste tuturor, nu plange la baita, nu face mofturi la mancare, nu plange cand il ia cineva strain in brate, este energic, jucaus, este destept, intelege mereu din explicatii, nu am ajuns sa ma enervez pe el nicodata, si este perfect sanatos, se dezvolta normal, cand mergem la medic, mereu medicul il pupa si se roaga sa fie toti copiii asa ca el… asta da dar Divin! ajutor financiar am primit de la prieteni si rude. Ne descurcam, nu ducem lipsuri(daca e sa nu ma gandesc la bmw, iphone si toate luxurile), avem de toate, si eu si el.

Depresia nu a trecut, inca plang noptile si il astept pe taica-su sa vina, in timp ce el este casatorit si are o fetita nou nascuta si un baiat de 10 ani ca bonus. Este fericit, pe noi nu ne-a cautat niciodata, nicium, nu a raspuns niciodata la telefon, ca si cum nu am exista.

Consecinta avortului: cresc un copil singura, nu il privesc ca pe o povara, dar ca pe un talisman, este un copil extraordinar pe care nu il iubesc, duc lipsa de afectiune dar in relatii imi e frica sa ma implic, plang dupa fost si il astept de mai bine de 2 ani, in tot acest rastimp nu am iesit cu nimeni. Toata lumea imi lauda baiatul si imi spune ca e nemaipomenit de frumos si de pozitiv, toti oamenii il iubesc, toti ma felicita, si toti ma compatimesc pentru situatia in care am nimerit. Toata lumea ma priveste cu jale, si pe bebe la fel, il mananca din priviri si nu intelege nimeni cum un tata nu poate iubi asa un copil.

Eu tac si inghit inca de cand se agravase situatia la noi cu tatal bebelusului si tot atunci am ridicat capul sus si i-am zis: „Am inteles!” P.S. vorbeam cu Dumnezeu (pentru ca avortul nr 2 fusese din contul meu)

Nu cred ca mai are rost sa fac dezbateri despre cat de minunat este copilul meu, si cat de paradoxal ar fi sa il numesti o povara. Nu indraznesc sa fac asta pentru ca el nu are nici o vina, dar indraznesc sa spun tuturor fetelor care sunt cu un test cu 2 linii in mana si cer sfaturi, si celorlalte fete care au nr.1 in palmarez, sau nr.10, sa isi asume greselile si sa plateasca pentru ele. Sunt zile in care privesti cum altii se bucura de viata, iar tu intrebi oare de ce ele au noroc, iar eu nu? Eu prefer sa imi infrunt greselile cu mandrie, eu stiu ca am gresit, isr grrselile se platesc, eu voi trece cu capul sus prin incercarile vietii.

Relatia cauza-efect inca nu a reusit sa o desparta nimeni. Cred ca este unica relatie pe care nu a reusot nimeni sa o distruga, cauza este ce facem cand vedem 2 linii, iar efectul se vede mai tarziu.

Ganditi-va bine inainte de a face orice pas, asta va v-a scapa de o eventuala dilema despre „ce sa fac, caci mama o sa ma omoare?”

Reclame

Svetlana Sainsus: „Dacă  a mai ramas măcar un om care crede în mine, eu voi continua…”

Nuștiu dacă ar exista în lumea asta o definiție a femeii, de câte milenii ar mai avea nevoie omenirea pentru a o putea descoperi, există totuși careva criterii care înrudesc femeia cu soarele. Bunătatea ei, perseverența, puterea,frumusețea, dragostea, căldura, milostenia, toate aceste trăsături își gasesc locul în ființa ceea mică, dar atât de adevărată. Protagonista interviului ce urmează nu este o excepție, ea este eroina zilelor noastre, datorită ei, copiii recapătă zâmbetul de odinioară, prin intermediul ei, bunătatea noastră prinde aripi și ajunge exact acolo unde este așteptată cu adevărat. Svetlana Sainsus este femeia care demonstrează zilnic că se poate, că încă nu e totul pierdut, deși e greu, iar uneori și doare.
Maria: Svetlana, urmărind activitatea ta din ultimii ani, îmi dau seama că ești o femeie absolut neordinară, ai început să activezi într-un domeniu absolut nepopular devenind practic speakerul celei mai mari platforme de caritate din Moldova. Cum explici tu succesul contribuției tale în acest proces?
Svetlana: Mereu am încercat să fiu sinceră și simplă în ceea ce fac, m-am straduit să scriu și să redau  poveștile oamenilor așa cum le simt eu, întotdeauana am optat pentru corectitudine  și tranparență,  poate de aceea am ajuns până aici.
Maria: Într-un timp relativ scurt numele Svetlana Sainsus a devenit practic “brand” la capitolul  caritate în Moldova, ai 35000 de urmăritori pe Facebook, invitații la emisiuni,  acum ești o femeie extrem de populară, totuși această popularitate costă  destul de scump având în vedere cazurile pe care le reflecți. Zilnic distribui cazuri  nemaipomenit de grele, copii bolnavi și suferinzi, familii disperate. Cum faci față acestei presiuni continui asupra sufletului, cum tămăduiești rănile, pentru că e imposibil să fii indiferent la cele văzute pe pagina ta de Fecebook?
Svetlana: La drept vorbind nici eu nu m-am așteptat la o asemenea popularitate , totuși mă bucur că faptele frumoase sunt apreciate si urmarite. Cineva folosește facebook-ul pentru modă, culinărie și diverse teme, eu am ales să salvez oameni. Este greu, sunt zile în care îmi  promit că nu mai continui, dar iar și iar mă încurajează cazurile cu final fericit, familia care mereu îmi este alături și mă susține în momentele de cumpănă, succesul meu se datorează în mare parte anume familiei mele.
36794369_10156558000299675_6649796022132277248_n
M:
Activitatea ta în caritate a început acum câțiva ani, atunci când ai hotărât sa revii în Moldova după o perioadă de emigrare, ce te-a făcut sa revii în țara natală. Cum crezi, ai luat o decizie corectă atunci?
S:Activitatea mea a inceput pe când încă locuiam în Rusia, acolo am facut câțiva  ani  crowfunding, după  ce am revenit acasă, deja am lansat activitatea oficial pentru că mi-am dat seama că e ceea ce aș vrea sa fac mereu. Motivul revenirii în Moldova a fost simplu— dorul de casă. Ce ține  de caritate— da, dacă aș da timpul înapoi, aș lua-o de la capăt la fel, unica ce as schimba, ar fi probabil interacțiunea cu oamenii, acum știu cu siguranță că nu e totul roz cum îmi părea la început de cale, și nu întotdeauna oamenii sunt recunoscatori.
M:  Deși nu ai studii diplomatice, ai o putere nemaipomenită de convingere, ai reușit să acumulezi sume destul de mari în timp record, pe lângă asta un procent destul de mare din sumele acumulate provin dinafară, fie de la conaționalii noștri emigranți, sau chiar de la cetățenii altor țări, cum reușești să convingi oamenii să doneze bani, e vorba de relațiile amicale pe care le întreții cu acești oameni, sau totuși la mijloc e puterea  de convingere?
S: La drept vorbind,  80% din donatori mereu au fost oamenii străini, oameni care nici măcar nu mă cunosc. Nu pot să-mi explic cum îmi iese să acumulez sume atât de mari pentru caritate, dar tind să cred că motivul este însăși receptivitatea și exigența mea. Răspund la orice oră, la orice întrebare, când apar unele dubii la vreun donator,  nu mă las până  nu îi aduc toate dovezile și actele care demonstrează veridicitatea cazului.  Încrederea  oamenilor este primordială  pentru mine, anume  din acest motiv, întotdeauna  verific personal veridicitatea fiecărui  caz.
36878594_10156557993279675_8319252064945307648_n
M: Te consideri o femeie puternică? Argumentează răspunsul.
S: Ma consider o femeie  puternică. Zilnic văd oameni care suferă, părinți care își  pierd copiii, bătrâni înfometați, o permanentă stare depresivă,  totuși  ceva îmi  dă putere sa continui, probabil e dorința de a schimba starea lucrurilor, nustiu, cert e că nu mă las, cred că am învățat sa fiu puternică.
M: Svetlana, știu că tema despre care urmează sa vorbim e destul de dureroasă pentru tine, totuși nu o pot omite, e vorba despre lovitura asupra platformei caritate.md pe care tu o administrezi împreună cu câțiva colegi. Mai cu seamă vom discuta despre investigația marca  Rise care a apărut în luna februarie și a dat o lovitură destul de grea peste întreaga activitate atât a platformei cât și a întregii echipe. Tu ai primit această lovitură foarte personal și ai dat frâu emoțiilor în cel mai nepotrivit moment, atacând jurnalista care a semnat acea investigație, fapt  pentru care ai fost criticată dur de internauți. Timpul sigur că tămăduiește rănile, totuși sunt curioasă  să aflu de la tine, dacă ai fi trecut din nou prin aceste momente dificile, ai fi avut o reacție similară, sau ai învățat lecția?
S: Investigația  și scandalul Rise, mi-a împărțit  viața în 2 etape, până  la și după. Sincer, încă  suport consecințele acelui stres. Mă mir cum de  la ziua de azi mulți mai numesc postările mele de atunci “ atac” asupra jurnalistei. Dar ce a facut ea cu mine cum se numeste? Sunt și eu om… echipa Rise pur și simplu m-a făcut una cu pământul, după 6 ani , după atâtea  lucruri frumoase și importante  pentru țara noastră pe care le-am reușit  împreună cu donatorii, atâtea cazuri reusite, atâțea oameni fericiti, toate anulate în cele câteva minute de “investigație”. A fost o lovitură puternică nu doar pentru mine, ci și pentru toți beneficiarii și donatorii noștri, pentru cei care așteptau ajutor. Câștigi reputația ani de zile, și e de ajuns să fii vizat într-un fals, și totul se distruge  într-o singură clipă. Cei care au criticat reacția mea idee nu au cum e sa fii în locul meu, ei nici nu au încercat măcar pentru câteva clipe să se pună în locul meu. Fiecare are lupta sa în interior despre care nimeni nu știe și doar eu, poate nici familia mea nu știe , doar eu știu cât de mult m-am sacrificat în acești ani și cât m-am străduit  să fac ceva pentru Moldova, pentru oamenii noștri, ca într-o bună zi cineva pur si simplu să decidă  că poate distruge totul printr-o minciună. Reportajul rise e 100% minciună și sper că în curând justiția va face dreptate și cei care au pus la cale aceată investigație falsă, sa raspundă în fața legii. Dacă aș trece iar prin această situație, nu aș mai scrie nimic  despre jurnalistă personal, dar nu aș ezita să critic dur activitatea ei, i-aș scrie mult mai multe, deși după părerea mea ea nu este jurnalistă. Un jurnalist adevărat întotdeauna este echidistant și  nu face asemenea atacuri murdare.
M: Atunci în Februarie ați decis să sistați activitatea platformei caritate.md, anume tu ai fost cea care a insistat la acest capitol, acum, peste jumătate de an, platforma își reia activitatea, cui aparține această decizie?
S: Deși  am trăit clipe care și  acum dor si chiar eram sigură că n-o să mai pot vreodata s-o iau de la capăt, în tot acest timp am avut atât  de multe mesaje de susținere, lume care ne ruga să ne întoarcem, oameni care cereau  ajutorul. Aveam enorm de multe cazuri în aștptare și mă simțeam oribil știind că pot, dar nu ajut… atunci am spus: dacă  a mai ramas măcar un om care crede în mine, eu voi continua, a fost  iarăși decizia mea.
26904641_10156085844139675_5410348466425618351_n
M
: Am văzut atunci în Februarie că lumea s-a mobilizat întru susținerea ta, au organizat Flashmob-uri, frecventau conferințele de presă, încercau cumva să-ți ușureze sufletul. Te așteptai la o asemenea susținere offline?
S: Mă așteptam la mai multă susținere sincer vorbind, însa repede mi-am dat seama că oamenii odată ajutați, uită, deja nu mai au nevoie de noi și de problemele noastre, din păcate, deseori  binele se uită. Mă închin în fața celor care m-au susținut, datorită lor, am reușit să trec de acea criză, cu greu, cu lacrimi, dar a trecut.
M: Dacă a-i prinde cumva Peștele de aur, sau a-i avea bagheta ceea despre care se spune că-i magică, ce ai dori să schimbi în lumea asta?
S: Daca aș prinde peștișorul de aur, l-aș ruga să inventeze tratament contra cancerului, cu siguranță nu poate fi nimic mai importat ce mi-aș putea dori.
M: Știu ca ești mama de flăcău, soție, fiica, prietenă, esti implicată într-o sumedenie de proiecte și pe lângă toate mai ești și o bună gospodină, cum de le reușești pe toate rămânând mereu frumoasă și mereu  în formă, care e rețeta siluetei tale?
S: Merci de complement! Ce ține  de siluetă, încerc  atât eu cât  și familia mea să ducem un mod de viață  sănătos. Știu  prea multe din experiența mea de serviciu despre  boli și despre impactul alimentației asupra sănătății, așa că deja a devenit o obsesie ca eu și familia mea să ne alimentam sănătos și să facem sport.
M: De curând ai împlinit o vârstă  frumoasă care întruchipează tinerețea și frumusețea feminină în toată splendoarea, totodată porți deja  un bagaj de experiență, deci din propria experiență, ce sfaturi a-i avea pentru fetele de 20 de ani, cele care abia încep a trai cu adevărat ? Per general.
S: Fetelor de 20 ani le-aș recomanda să-și  urmeze visul, oricare ar fi el, să fie independente, să fie naturale, feminine și să se bucure din plin de tinerețe, pentru că trece foarte repede.
M: Ești o femeie fericită?
S: Da, sunt o femeie fericită, am o familie fericită și sper să pot aduce fericire în jurul meu. Vreau să las ceva frumos în urma mea si niciodată  să nu am sentimentul că am trait in zadar.

by Maria Dombrovschi

 

Cum hormonii ne influiențează silueta. Estrogenul

Există trei tipuri de estrogeni: estron (E1), estradiol (E2) și estriol (E3) care se sintetizează în organismul femeii în diferite perioade ale vieții. Estron – în perioada sarcinii, estriol – post-menopauză,  estradiolul este un hormon care se sintetizează în perioada fertilității.

estrogen

Estrogenul este secretat  de către ovare . Receptorii estrogenici se găsesc în cantități diferite în diferite țesuturi ale corpului, din această cauză ei au o acțiune atât de diversă.

body type_estrogen.jpg

  • Răspund de apariția semnelor feminine sexuale secundare.
  • Asigură depozitarea lipidelor subcutanate, în deosebi în regiunea coapselor.
  • Nivelul crescut al estrogenilor contribuie la apariția edemelor.
  • Asigură densitatea osoasă și contribuie la închiderea zonei de creștere a oaselor în timpul maturității sexuale, ceea ce determină ca femeile să fie mai scunde decât bărbații.
  • Joacă rol în funcția cognitive.

În organismul feminin estrogenii domină primele două săptămâni ale ciclului menstrual – în faza foliculară. Ciclul debutează cu un nivel scăzut al estrogenului, apoi treptat crește și brusc atinge picul în timpul ovulației. După ce a avut loc ovulația, nivelul lui scade și în săptămâna a treia puțin crește din nou, după care iar scade. Așa sfârșește un ciclu și începe altul. Referitor la masa corporală și sinteza grăsimilor, estrogenul poate avea atât efect pozitiv, cât și efect negativ.

Efecte negative

  1. Estrogenul poate influiența negativ nivelul hormonilor tiroidieni. Ultimii contribuind la modificarea masei corporale influiențând direct viteza metabolică.
  2. Marește cantitatea receptorilor Alfa-2 în celulule adipoase, în deosebi în celulele din partea inferioară a abdomenului și coapselor. Acești receptori blochează eliberarea acizilor grași din celule în circuitul sanguin. În așa mod estrogenul suprimă efectul hormonilor lipolitici eliberați în timpul antrenamentelor să-și desfășoare acțiunea în zonele problematice. În partea superioara a corpului estrogenul nu influiențează asupra cantității receptorilor Alfa-2 și celulele adipoase au o sensibilitate bună față de hormonii lipolitici.
  3. Estrogenii contribuie la sclerozarea membranelor celelelor adipoase, fiind cauza principală a apariției celulitei și grăsimilor greu de învins din zonele problematice (coapse, genunchi, partea inferioară a abdomenului).
  4. Injectarea unei doze mari de estrogen la mijlocul ciclului contribuie la reținerea sodiului și a apei.

Efecte pozitive

  1. În toate celulele adipoase este fermentul lipoproteinlipaza (LPL), care participă la depozitarea grăsimilor alimentare în celulele grase. Estrogenul are acțiunea de a micșora activitatea LPL din celulele adipoase subcutanate și mărește activitatea lor în celulele musculare, unde grăsimile sunt depozitate sub forma de trigliceride intramusculare și sunt utilizate în timpul unei activități fizice.
  2. Grăsimile din partea inferioară a abdomenului și de pe coapse au rol de a asigura cu energie organismul mamei și fătului în timpul sarcinii și alaptării. În așa mod organismul se apără de deficitul de energie și greu eliberează grăsimea din aceste stocuri. În timpul sarcinii și alaptării grăsimea stocată în zonele problematice ușor se supune metabolizării.
  3. Estrogenul normalizeză apetitul, influiențînd hormonul leptina. Estrogenul mărește sinteza leptinei de catre celulele adipoase, mărește sensibilitatea creierului față de leptină. Efectul asupra controlului apetitului se poate de observant la mijlocul ciclului menstrual, cand estrogenul atinge picul. Micșorarea nivelului de estrogen după ovulație și în continuare în a doua jumătate a ciclului contribuie la creșterea senzației de foame și pofta de alimente bogate caloric, mai ales spre sfârșitul ciclului. Estrogenul influiențează nivelul de serotonină și dopamină în creier cauzând dereglarea dispoziției și pofta de dulciuri. Dopamina face parte din sistemul recompensă în creier și scaderea nivelurilor crește dorința de a consuma alimente grase și bogate în carbohidrați rapizi. Anume din cauza nivelurilor scăzute de estrogen la sfârșitul ciclulu toate regimurile și dietele suferă fiasco.
  4. Estrogenul are multe efecte positive pe lângă controlul masei corporale. Are efecte antiinflamatoare, contribuie la refacerea musculară, asigură densitatea osoasă. Toate problemele apărute în menopauză – acumularea grăsimilor pe abdomen, rarifierea oaselor, osteoporoza, atrofia musculara sunt legate de lipsa estrogenului.

Concluzii

Necătând la faptul că estrogenul este învinuit de creșterea masei corporale, este clar că problema e mult mai profundă. Pe de o parte el răspunde acumularea grăsimilor în zonele specifice sexului feminin, iar pe de altă parte el influiețează pozitiv metabolismul lipidic și  controlul apetitului. Totuși estrogenul influiențează mai mult pozitiv decât negativ. Multe din efectele negative sunt cauzate de o alimentație dezechilibrată, bogată în grăsimi saturate și carbohidrați rapizi.

poze: google.com

redactat: R.I.