Arhive autor pentru jurnaluluneifemeiputernice

Mulțumeşte-i trecutului, el te-a învățat să fii puternică

179883_10150103940959587_696839586_6319865_2444455_n

Nu poți șterge trecutul. Poți să-l ascunzi adânc în suflet, dar nu poți să-l uiți. Trecutul reprezintă acel conspect al lecțiilor vieții și uneori îl scoți în față, îl recitești pentru a nu uita teoria acestor lecții.
Au trecut ani buni, dar tu îți mai amintești cea mai grea despărțire de care ai avut parte. Atunci când decise să plece, deja nu mai puteai trăi fără el. Când ți-a zis că nu te mai iubește și că nu mai vrea să fii parte din viața lui, ai simțit că lumea se prăbușește. A fost acel coșmar pe care l-ai trăit în timp real. Fumai țigară după țigară, priveai ore întregi, cu ochi goi un punct în spațiu și simțeai că te sufoci, că nu mai ai aer să respiri. În piept apăsa o durere imensă, durerea ce năștea acel gol în suflet, pe care îl ai și acum. Doreai să-l suni, să-i spui că te doare și că nu poți face față acestei dureri, dar își schimbase numărul, rupse orice contact. Mergeai pe străzi cu speranța că-l vei întâlni, zile întregi te îndreptai spre nicăieri, iar viața deveni insuportabilă.
Îți aduci aminte foarte bine cum ai intrat în magazin, ai luat o sticlă de wiskey, te-ai așezat la volan și ai inceput să o bei. Pentru prima dată conduceai mașina, consumând alcool. Iar când wiskey-ul te-a lovit bine în cap, ai început să te gândești că vrei să mori, să întorci volanul și să te izbești într-un stâlp. Să te lovești așa încât mașina să se facă țăndări, iar tu nici să nu simți că ai murit. Viteză excesivă, alcool și muzica la maximum, din ochi lacrimile curgeau șiroaie, iar tu priveai crucile cu flori și coronițe de pe marginea drumului. Le priveai și îți închipuiai că pe undeva pe aici, cei apropiați vor pune o cruce și vor aduce flori în memoria ta. Pur şi simplu ai murit, pur şi simplu ai ieşit în viteză de pe carosabil şi te-ai lovit în stâlp. E atât de uşor să-ți pui capăt zilelor. Trecând în vitezăpe lângă mulțimea de cruci, îți învârteai în cap viața şi îți aduceai aminte de copilărie. Ai fost rodul iubirii părinților. Ai fost atât de aşteptată, şi atât de multă lumină ai adus în viața celor dragi când ai apărut pe lume. Era o bucurie imensă când râdeai zgomotos, gângureai, întindeai acele mânuțe mici spre mama, făceai primii paşi şi rosteai primele cuvinte. Îți aminteai de timpul când erai fetiță şi visai la o iubire mare, adevărată, veşnică. Atunci încă nu ştiai că aşa iubire practic nu există. Vedeai în fața ochilor această copilă drăgălaşă, cu părul lung împletit în două cosițe şi, brusc, ți se făcu ruşine că câteva minute în urmă ai vrut să o omori şi să pui pe margina drumului o cruce în memoria ei. Anume în acel moment când ți-ai închipuit că ucizi copila naivă, ai înțeles că nu mai vrei să mori. E stupid să te sinucizi din motiv că un om nu te mai iubeşte. Dragostea nu poate omorî, nimeni nu i-a dat acest drept. Ea poate doar sa creeze ceva frumos.
Ai început să crezi că durerea va trece cu timpul, iar viața va reveni la normal. Să-ți pui capăt zilelor nu e greu, e greu să supraviețuiești durerii, să treci peste greutăți, să demonstrezi ție şi întregii lumi că eşti puternică. Ai înțeles că poți să fii fericită şi dacă vei trece peste aceste încercări, vei putea să te prețuiești şi să te respecți la justa valoare.

Și te-ai descurcat, ai trecut peste tot. Ai învățat să trăiești fără el. Ți-a luat destul timp să lucrezi asupra ta. Ai depus efort și ai luat viața de la capăt. Ai învățat să te bucuri de această viața, să te bucuri de răsăritul și apusul soarelui, de ploaie, de ninsoare și de micile tale victorii. Ai învățat să respiri, să vorbești, să pășești, să asculți. Ai înțeles că lumea e mare, că viața nu se termină atunci când iubirea pleacă, iar acel bărbat, pe care l-ai iubit atât de mult, nu e nici pe departe centrul universului.
Iar azi ești gata pentru orice schimbări, nu ți-e frică de ele. Ești în stare să ții piept loviturilor și surprizelor vieții. Doar ea, viața nu te-a alintat niciodată ci doar te-a testat să vadă cât poți să reziști. Nu mai cazi și nu mai recunoști depresiile. Ești jadnică de viață și o iubești nespus. Nu vei schimba pe nimic acea plăcere pe care o primești de la procesul de a trăi. Ești curajoasă și știi să treci cu capul ridicat și zâmbet pe buze peste orice încercare.
Trecutul nu e decât o lecție, o lecție pe care ai însușit-o cu brio…..

Eu fug de iubire…

224259_1669028412703_1447137113_31325661_2358574_n

Eu fug de iubire. Fug pentru că știu totul despre ea… Știu cum ți se fărâma trupul când telefonul tace de prea mult timp, cum ești nevoită să fii mândră, cu capul sus, când pentru mândria asta nu mai ai puteri, cum nopți in șir sufletul îți urlă de durere, iar ție ți-e frică ca nu cumva cei apropiați să audă urletul ăsta sălbatic. Știu cum e să crezi că durerea poți să o omori turnându-i alcool… Litri de alcool și munți de țigări fumate pe jumătate. Cât de greu e să zâmbești lumii și să nu arăți că ești defapt invalid, căci iubirea te-a distrus. Cât de dureros apasă urechea tăcerea telefonului… El, telefonul, ca o icoană, e mereu în fața ta, doar el e cel care mai lasă loc pentru o ultimă speranță. Când tâmplele îți sunt strânse de disperare și tu nu mai știi de ești vie sau deja ai murit.
Nu există iubire fără durere…
Eu fug de iubire deoarece ea, iubirea, distruge tot ce ai mai scump. Ea are un preț prea mare. Știu cum e sa-ți vezi iubirea murind, cum e când te zbați din toate puterile să o salvezi, dar ești neputincioasă și tot ce poți să faci e să urli cu gura închisă și să o privești cum iși dă ultima suflare. Odată cu iubirea iți moare și sufletul. Încerci disperată să îți îneci amarul în alcool, zile întregi cu sticla de wiskey în mână, în întuneric, privind ca prin ceață ceea ce a mai rămas. Și vrei să mori, dar cel de sus mai are planurile lui legate de tine, iar tot ce mai ai, e sticla goală și o poză în care erai fericită cu iubirea alături. Adormi cu speranța că nu te mai trezești, dar dimineața începe o nouă zi, la fel ca celelalte. Nu-ți mai pasă de nimic, nu mai contează ceea ce ai încercat să construiești o viață, doar ai construit din și pentru iubire, iar acum iubirea nu mai este…
Nu există iubire fără durere…
Fug de iubire pentru că știu cât e de greu să-ți revii atunci când ea nu mai este. Ani de zile încerci să îngropi orice sentiment și amintire, care cândva ți-a adus fericire.Lucrezi zile și nopți, doar să nu fii nevoită să te întorci în singurătate și, pe zi ce trece, sufletul îți este tot mai rece. Ai căzut din acel al nouălea cer, iar căderea a fost dureroasă, ești sfărâmată în mii de bucățele mici și depui efort enorm să te strângi la loc, bucată cu bucată. Pierzi credința în iubire, nu o mai recunoști, și ești încrezută ca iubirea dintre femei și bărbați nu poate să dureze mult. Ești convinsă că orice sentiment de atașament îți va juca numaidecât feste. Frica să fii zdrobită din nou și din nou te impune să rupi orice relație înainte ca sentimentele să ți-o ia înainte.
Timpul vindecă rănile, dar nu poate șterge cicatricile. De acum nu mai crezi în iubire. Nu mai aștepți și nu mai oferi căldură, nu mai cauți pe nimeni și nu îți mai dorești nimic. Înăuntru ai o gaură neagră de dimensiuni imense. În ea nu e nimic, doar pustiu… Te deprinzi să fii singură și chiar începe să-ți placă singurătatea. Te simți atât de bine în liniște și pustiu. Realizezi că nu poți întoarce timpul și nu poți schimba trecutul, iar inima ta nu va mai fi in stare să simtă așa cum a simțit atunci. Devii prea rece, prea cinică. Sufletul ți-e mort. Te-ai deprins să fii singură chiar și în mulțime, singură până la durere, până la urletul cel disperat care îți îngheață sângele în vene.
Uneori mai desenezi pe sticla aburită o inimă, dar o ștergi imediat cu înverșunare. În sufletul tău e frig demult și nici o primăvară sau o rază de soare nu te mai poate ajuta. Nu mai oferi nimic, doar te joci cu sufletul oamenilor. Te prefaci, dresezi, părăsești și iarăși din nou. Începe să-ți placă jocul ăsta.
Adormi târziu căci gândurile nu-ți dau pace. Dimineața te trezești somnoroasă, pășești desculță pe podeaua rece și lași cafeaua tare să-ți trezească toate simțurile. Inima demult ți-e încuiată. Mergi prin viață cu capul sus, zâmbind, dar sufletul e plin de tristețe. Asculți bărbații cu interes, dar nu mai crezi nici un cuvânt pe care îl spun. Nu mai aștepți de la ei minuni și știi că nu te mai pot surprinde cu nimic. Nu mai ai nevoie de ajutor, sunete, nu mai plângi și nu mai încerci să înțelegi iubirea.
Ai plătit un preț prea mare…

Cine este ea?…

скачанные файлы

O vezi deseori trecând pe stradă, savurându-și cafeaua la o terasa, sau citind o carte pe o bancă în parc. E singură, are în ochi o întelepciune de invidiat și un comportament plin de mândrie. O privești cu admirație, iar sufletul ti se umple de invidie, gândind la cât de norocos e cel care o are. Nu-i cunoști istoria și ești sigur că tot ceea ce reprezintă și are ea nu sunt decât cadouri din partea acelor admiratori și amanți bogați.Și nu ești unicul care gândește așa. De câte ori femeia asta e considerată curvă și prostituată. Și asta din simplu motiv că se îmbracă bine, conduce o masină bună și e independentă material. Pentru că asta e mentalitatea oamenilor: dacă ai obținut ceva in viață, înseamnă că ai trecut prin patul a sute de bărbați, ți-ai vândut trupul la un preț avantajos. Astea sunt stereotipurile societății, stereotipuri care nu permit ideea că o femeie poate ajunge singura la succes.
Și totuși cine este ea? Cine stă în spatele ei?
Se spune că în spatele unei femei puternice, de succes, stă trădarea unui bărbat. În spatele ei stă ea însuși, trecutul ei, ființa cea slabă, prostuța care a avut curajul să se ridice, să se adune ciob cu ciob și, prin durere, să privească in viitor, sa meargă mai departe. Ești sigur că ea nu știe să plângă, dar ea plânge nu mai puțin decât altii, doar că face asta privind pe fereastra, în camera pustie, departe de toți. Își strânge lacrimile picătura cu picătura, inspiră adânc, își corectează machiajul, îmbracă cel mai frumos zâmbet și nimeni, niciodată nu va avea ocazia să-i vadă ochii plânși și sufletul zdrobit.
După spate o numești femeia de fier. E prea cinică, prea rece, prea fără milă. E asemeni unui rechin cu sânge rece, robot care nu este interesat decât de cardul bancar. Dar oare crezi că ei îi pasă? Viața ei demult nu mai necesită aprobare. Trăiește așa cum consideră ea de cuviință. Da, nu i-a fost ușor să-și permita luxul de a-și duce viața nu așa cum dictează societatea ci cum își dorește singură. E liberă și libertatea ei ține de succes. Echivalează succesul, în primul rând cu bunăstarea materială, celelalte sunt pe locul doi. Pentru succesul ei a plătit un preț prea scump, a muncit prea mult. Succesul nu e doar un rezultat ci si un proces în care depui mult efort, mult suflet, multă durere…

Cine este ea? Crezi că o cunoști?

1 24 25