Alimentație, sport, dietă

Probioticele, prietenii noștri microscopici.

Probioticele sunt microorganisme vii, numite și bacterii “prietenoase”, prezente în mod natural în tractul digestiv, având un rol esențial în menținerea stării generale de sănătate. De ce avem nevoie de probiotice? Care este rolul probioticelor în organism ?

probiotic

În primul rând, bacteriile benefice împiedică dezvoltarea bacteriilor patogene în organism. Intestinul conține între 70% și 80 % din totalul celulelor producătoare de anticorpi ale organismului uman, iar probioticele stimulează imunitatea și producerea de imunoglobuline, sintetizează o serie de vitamine necesare organelor interne și contribuie la menținerea unui sistem digestiv sănătos. În urma tratamentelor repetate cu antibiotice, în special a celor cu spectru larg, a administrării de anticoncepționale, a stresului și a stilului de viață nesănătos, o mare parte din aceste bacterii sunt distruse și astfel crește și sensibilitatea la boli și infecții. În astfel de cazuri este bine să suplimentăm consumul de alimente care conțin probiotice, dar și prebiotice care susțin proliferarea bacteriilor „bune” în zona colonului sau de ce nu, să apelăm la produsele speciale disponibile în farmacii.

probiotics_thumb

Tubul digestiv este locul unde acționează în sinergie flora intestinală, mucoasa intestinală și sistemul imunitar. În interiorul sistemului digestiv lucrează, în umbră, 24 de ore din 24, peste 100 000 de miliarde de bacterii. Datorită acestei flore intestinale, organismul nostru digeră alimentele, sintetizează vitamine și alte substanțe nutritive. Este o adevărată lume vie, organizată într-un ecosistem aflat în echilibru perfect. Flora intestinală exercită multiple funcții fiziologice, asigurând o stare bună de sănătate: · ajută la digerarea hranei · permite sinteza anumitor vitamine · hrănește mucoasa intestinală și contribuie la menținerea integrității sale · are un rol primordial în apărarea organismului, prin efectul de barieră care împiedică înmulțirea bacteriilor agresive.  Atunci când flora intestinală își pierde echilibrul, bacteriile benefice nu-și mai pot juca rolul favorabil. În această situație, pentru a restabili echilibrul florei intestinale, este necesară administrarea unui supliment nutritiv pe bază de probiotice și prebiotice. Probioticele favorizează echilibrul florei intestinale. Ele îmbunătățesc activitatea barierei intestinale contra agenților patogeni externi. Totodată, probioticele stimulează sistemul imunitar în lupta contra infecțiilor de sezon. Prebioticele favorizează înmulțirea probioticelor, ceea ce determină un efect inhibitor asupra dezvoltării bacteriilor patogene, prevenind infecțiile. În plus, prebioticele au capacitatea de a absorbi substanțe nocive cum ar fi toxinele cu potențial cancerigen sau colesterolul rău.               Surse naturale de prebiotice: cereale integrale, banane, năut, sfeclă roșie, ceapă, usturoi, spirulină. Ele trebuie consumate înaintea probioticelor sau împreună cu ele pentru a avea efectul dorit. Principalele surse de probiotice sunt: · kefirul nepasteurizat (știm că bacteriile de fermentație sunt sensibile la temperaturi mai mari de 60 grade Celsius) · iaurtul simplu de casă nepasteurizat, de preferat făcut cu lapte din surse bio · smântâna naturală fermentată, nepasteurizată · murături obținute prin fermentare naturală, fără adaos de oțet (borș, varză acră) · păstura de albine – un polen fermentat cu conținut foarte ridicat de bacterii lactice.

Reguli esențiale în alegerea unui probiotic eficient, Probioticele și prebioticele pot fi administrate împreună sub forma suplimentelor alimentare simbiotice. Pentru a fi siguri că optați pentru un produs eficient, este indicat să țineți seama de următoarele reguli de bază: · alegeți un produs care conține o cantitate suficientă de probiotice astfel încât să-și facă efectul.  Un pliculeț cu probiotice și prebiotice luat în fiecare dimineață, înaintea micului dejun, reprezintă un veritabil scut de apărare împotriva virozelor, otitelor sau infecțiilor gastrointestinale.

c600x315_probiotic_vs_prebiotic

Probioticele sunt bacterii benefice care protejează sistemul imunitar. Pentru a demonstra că probioticele susţin sistemul imunitar în lupta contra răcelilor de sezon, o echipă de cercetători de la Universitatea din Florida a realizat un studiu în care au fost incluşi 581 de studenţi afectaţi de stres în perioada examenelor. Concluzia este clară: administrarea zilnică de probiotice de tipul Bifidobacterium bifidum R0071 ajută la prevenirea virozelor respiratorii ce pot să apară pe fondul unei perioade acute de stres. Rezultatele, publicate în ediţia din ianuarie 2015 a British Journal of Nutrition, demonstrează reducerea cu 45% a riscului de contractare a unei răceli sau gripe în cazul persoanelor care beneficiază de o doză zilnică de probiotice, comparativ cu grupul placebo. Mai exact, probioticele de tipul Bifidobacterium bifidum R0071 asigură protejarea organismului de simptomele răcelii sau gripei pe o perioadă de până la 6 săptămâni, potrivit studiului. Un studiu clinic, prezentat în cadrul Congresului ORL al European Respiratory Society (2010), a demonstrat că riscul infecţiilor respiratorii şi gastrointestinale a fost redus cu 25%, iar numărul absenţelor de la şcoală a scăzut cu 40% în cazul copiilor cărora li s-a administrat, timp de 3 luni, un pliculeţ/zi cu probiotice. Potrivit studiilor, probioticele au următoarele efecte dovedite clinic: · Protejează flora intestinală împotriva agenților patogeni · Mențin echilibrul microflorei intestinale · Stimulează apărarea naturală a organismului Opinia specialistului Coordonatorul principal al studiului de la Universitatea din Florida, profesor Bobbi Langkamp-Henken, a afirmat: „Scopul acestui amplu studiu a fost de a evalua efectele unor tulpini probiotice specifice privind procentul zilelor sănătoase în cazul studenţilor aflaţi în sesiune, un exemplu foarte bun de stres psihologic acut, care este asociat cu o incidenţă crescută a răcelilor şi gripei. Ne-am dorit să ne menţinem participanţii sănătoşi. Cu ajutorul Bifidobacterium bifidum R0071, participanţii s-au bucurat de mai multe zile în stare bună de sănătate în perioada dificilă a examenelor. Prin administrarea Bifidobacterium bifidum R0071 şi Bifidobacterium infantis R0033 s-a observat reducerea numărului studenţilor care au acuzat febră şi alte simptome de răceală şi gripă, comparativ cu grupul placebo”.

În concluzie, stresul, alimentaţia nesănătoasă, tratamentul cu antibiotice cauzează dezechilibrul florei intestinale. Acest lucru are un impact serios asupra stării de sănătate, conducând la: infecţii repetate, acnee, micoze, tulburări digestive (diaree, constipaţie, sindromul intestinului iritabil), oboseală şi stări depresive inexplicabile. Soluția? Probioticele – bacteriile „bune”, care reechilibrează flora intestinală și readuc starea de bine. Dar și prebioticele – acele fibre speciale, care favorizează dezvoltarea probioticelor.

Anunțuri

Alimentatia in timpul sarcinii.

A9maW8fxG9

Cu siguranta, sarcina este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei. In jurul acestei teme se invart un sir de teorii, superstitii si traditii. Un lucru este stiut clar insa, alimentatia din aceasta perioada joaca un rol foarte important in dezvoltarea fizica si psihica a fatului. Vechea teorie conform careia femeia ar trebui sa manance ca pentru doi (si sa se ingrase cu 30 kg)a fost de mult doborata.

Creşterea in greutate recomandată in timpul sarcinii este de11,5-16kg la femei cu IMC intre19,8-26 kg/m2; la adolescente se recomandă aceeaşi creştere in greutate indiferent de IMC; la femeile mici de inălţime se recomandă o creştere mai mică ponderală; iar in cazul unei sarcini gemelare se recomandă creşterea ponderală mai mare (16-20 kg); dacă nu vor alăpta, femeile vor fi sfătuite sa-şi monitorizeze greutatea astfel incat să crească ponderal mai puţin de 16 kg – nu au fost stabilite limite stricte. Gravida va fi pregătită ca după naştere să-şi recapete greutatea normală. Nevoile energetice incep să crească din săptămana 24, sunt cu 20% mai mari in săptămana 36.

             mancare-sanatoasa-sarcina     Gravidele au un necesar de aprox. 2500 kcal/zi, iar cele care alăptează necesită circa 2700 kcal/zi. Gravida necesită, faţă de restul populaţiei de sex feminin, la aportul zilnic, o suplimentare de 1,3 g proteine/zi in primul trimestru, de 6,1 g proteine in al doilea trimestru şi de 10,7 g proteine/zi in ultimul trimestru. Laptele matern conţine 180-190 mg proteine la 100ml. Aportul proteic minim este de 47 g de proteine/zi in primul trimestru, de 52 g de proteine/zi in al doilea trimestru, de 61 g/zi i ultimul trimestru, iar in perioada de alăptare de 60g/zi. Necesarul proteic in mod normal la o gravidă sau in timpul alăptării este de aprox. 80 g/zi. Glucidele reprezintă 50-55% din totalul energetic, iar lipidele 30% din totalul energetic.

10245329_1483919448487779_7299129044545096688_n

Pentru minerale şi vitamine sunt recomandate următoarele raţii zilnice: Ca 1000 μg, P 800 mg, Mg 400-390 mg, Fe 30-10 mg, Zn 14-19 mg, Cu 2-2 mg, iod 200μg, fluor 2 mg, Se 60 μg, crom 60-55 μg, vit.A 700-950 μg, D 10-10 μg, E 12-13 mg, C 120-130 mg, B1 1,8 mg, B2 1,6-1,8 mg, B3 16-15 mg, B5 5-7 mg, B6 2 mg, B8 (biotina) 50-55 mg, acid folic 400-300 μg, B12 2,6-2,8 mg.

Carenţele in anumite minerale sau vitamine pot afecta atat femeia gravidă cat şi fătul. Astfel, carenţa de iod poate determina guşă, hipotiroidie, reversibile la femeia gravidă, iar la făt hipotiroidie cu deficit intelectual, tulburări neurologice. La femeia gravidă absorbţia fierului este crescută faţă de normal de 5-9 ori. Anemia feriprivă anterioară sarcinii creşte riscul prematurităţii de 2,6 ori, riscul de greutate mică la naştere de 3 ori, precum şi riscul mortalităţii perinatale. In ţările dezvoltate, anemia megaloblastică poate apărea la 2,5-5% dintre femeile gravide. Riscurile anemiei megaloblastică 52 implică: avort spontan, greutate mică la naştere, retard de creştere intrauterină, iar dacă apare precoce, in timpul embriogenezei, poate duce la malformaţii fetale: defecte de inchidere a tubului neural, encefalocel, anencefalie. La femeia gravidă creşte absorbţia calciului intestinal; scade excreţia; creşte reabsorbţia calciului indiferent de aport (chiar dacă se suplimentează).

Rolul apei in organismul uman.

apa-potabila-imbuteliata-proprietati

Apa este esenţială pentru supravieţuire. Organismul uman conţine o mare cantitate de apă, care se află într-o continuă mişcare între spaţiile intra- şi extracelulare, asigurând desfăşurarea proceselor necesare supravieţuirii.

Conţinutul de apă al organismului

Procentul de apă din organism variază între 50-70%, fiind dependent de:

– masa celulelor adipoase; acestea au un conţinut hidric scăzut, astfel încât cantitatea totală de apă din organism scade pe măsură ce masa adipoasă creşte (organismul unui adult emaciat conţine apă în proporţie de 70-75%, în timp ce organismul unui adult obez conţine 40-50% apă);

– sex (organismul femeilor conţine apă în proporţie de 50-55%, iar al bărbaţilor 55-65%; acest lucru se explică prin conţinutul crescut al masei musculare la bărbaţi);

– vârstă (conţinutul de apă se corelează invers proporţional cu vârsta: în cazul prematurilor proporţia de apă este de 80% din greutatea corporală, la nou-născut este de aproximativ 75%, între 6 luni şi un an – de 60%, iar la vârstnici scade spre 45-55%).

Compartimentele apei în organism

Apa se găseşte în organism în două compartimente distincte: compartimentul extracelular şi compartimentul intracelular. Compartimentul extracelular reprezintă aproximativ 20% din greutatea  corporală. Este alcătuit din:

– plasmă – care conţine 25% din totalul lichidelor extracelulare şi 5% din greutatea corporală;

– fluidul interstiţial – reprezentat de apa care înconjoară celulele;

– secreţii – conţinând apa aflată în tranzit;

– fluidele tisulare – constând în apa care se găseşte în ţesutul conjunctiv, cartilagii şi oase.

Compartimentul intracelular reprezintă 40-45% din greutatea corporală. Conţinutul crescut de apă la nivel intracelular se explică prin faptul că aici se desfăşoară toate procesele din care rezultă energia necesară supravieţuirii.

Funcţiile apei în organism

  • solvent: apa reprezintă solventul lichid pentru toate procesele chimice care se desfăşoară în organism; reacţiile de hidroliză sunt bazate pe acţiunea apei; folosind apa ca solvent se pot obţine multiple soluţii apoase, în concordanţă cu necesităţile organismului, în vederea susţinerii activităţii metabolice;
  • transport: apa circulă în organism sub formă de sânge, secreţii şi fluide tisulare, realizând transportul de nutrienţi, produşi de secreţie metaboliţi şi alte materiale, în concordanţă cu necesităţile tisulare;
  • forma şi structura corporală: apa asigură turgescenţa ţesuturilor, distensia sau gradul de rigiditate a celulelor, care depind de presiunea apei în celule şi în membranele celulare, fiind astfel un determinant al formei corporale;
  • temperatura corporală: apa este necesară pentru menţinerea temperaturii corporale constante; pierderea de apă pe cale cutanată este ajustată în funcţie de temperatură: când temperatura creşte, cresc şi perspiraţia şi evaporarea, determinând scăderea temperaturii corporale; când temperatura scade, perspiraţia şi evaporarea scad, având ca urmare creşterea temperaturii corporale;
  • lubrifiant: apa joacă rol de lubrifiant pentru structurile ce asigură mobilitatea corpului (de exemplu, fluidele din articulaţii).

Balanţa hidrică

În condiţii normale un adult metabolizează 2,5-3 litri de apă pe zi, reprezentând echilibrul dintre aportul şi pierderea de apă. Aportul de apă şi pierderea acesteia sunt reglate prin sete şi prin mecanisme hormonale. Există situaţii când necesarul de apă este crescut, aşa cum se întâmplă în timpul exerciţiilor fizice intense, dar şi în anumite perioade din viaţă. Astfel, copiii au un risc crescut de deshidratare în condiţiile temperaturii crescute a mediului ambiant, deoarece rata metabolică crescută a acestora determină producerea unei cantităţi crescute de căldură, iar suprafaţa cutanată (de care depinde evaporarea) raportată la masa corporală este mare. Femeile gravide şi cele care alăptează au un necesar crescut de apă. Vârstnicii au un risc crescut de deshidratare datorită alterării mecanismului fiziologic al setei, ceea ce duce la un aport hidric insuficient pentru satisfacerea nevoilor. Adulţii care muncesc la temperaturi ridicate sau care sunt implicate în eforturi fizice crescute pot pierde prin transpiraţie până la 2 litri de apă pe oră. Reglarea setei şi a consumului de apă se face prin interacţiuni complexe între centrii de la nivelul hipotalamusului şi acţiuni hormonale specifice. Setea este o senzaţie fizică ce reclamă consumul de apă. În condiţii de deshidratare scade volumul lichidului extracelular şi creşte concentraţia sodiului şi a altor elemente la acest nivel. Mucoasa bucală se usucă, ca urmare a expunerii celulelor mucoase la lichidul extracelular, mult mai concentrat în condiţii de deshidratare, declanşând senzaţia de sete. La nivelul creierului, osmoreceptorii percep schimbarea presiunii din lichidul cerebrospinal şi stimulează setea prin intermediul filetelor nervoase. În momentul în care se produce ingestia de apă, receptorii diseminaţi în peretele gastric inhibă setea. Acest mecanism de reglare poate fi dereglat la vârstnici, favorizând deshidratarea. Hormonii implicaţi în reglarea balanţei hidrice sunt vasopresina (hormonul antidiuretic – ADH, secretat de hipofiză şi având ca efect resorbţia apei la nivel renal) şi aldosteronul, secretat de suprarenale, care determină resorbţia sodiului la nivel renal, urmată de resorbţie crescută de apă, în scopul menţinerii concentraţiei sodiului.

Aportul de apă

Sursele de apă ale organismului sunt:

– apa din lichide: consumul zilnic de apă şi de alte lichide este de 1200-1500 ml;

– apa din alimente: alimentele conţin proporţii variabile de apă; cantitatea de apă adusă zilnic de acestea este de aproximativ 700-1000 ml;

– apa provenită din procesele de oxidare: procesele de oxidare au ca produs final apa metabolică, a cărei cantitate este de 200-300 ml/zi.

Eliminările de apă

În mod fiziologic apa este eliminată din organism pe patru căi:

– renală: adultul are în condiţii normale o diureză zilnică de 1000-2000 ml; pierderile renale se împart în obligatorii (900 ml/zi, care reprezintă cantitatea de apă care se pierde pentru îndepărtarea substanţelor care se elimină în mod normal prin urină) şi facultative (500 ml, care sunt excretaţi în vederea menţinerii balanţei hidrice);

– cutanată: aproximativ 300 ml de apă se pierd zilnic la nivel cutanat prin difuziune; se pot pierde suplimentar 100 ml prin perspiraţie normală; în condiţii de creştere a temperaturii mediului ambiant sau efort fizic crescut se pot pierde încă 250 ml sau mai mult;

– pulmonară: prin respiraţie se pierd zilnic 350 ml apă; această cantitate variază în funcţie de condiţiile climaterice, fiind mai redusă la cald şi umezeală şi mai crescută în condiţii de temperaturi scăzute;

– intestinală: prin materiile fecale se pierd zilnic 150-200 ml apă; pierderi crescute se produc în condiţii de diaree.

Necesarul de apă

În general se recomandă un aport de 1 ml apă pentru o kcal pentru adulţi şi 1,5 ml pentru o kcal pentru copii. Aceasta corespunde la 35 ml/kgcorp la adulţi, 50-60 ml/kgcorp la copii şi 150 ml/kgcorp la nou-născuţi. Necesarul este, prin urmare, de 2-2,5 litri/zi la adulţi, în funcţie de mărimea corporală. La copii necesarul este mai mare datorită capacităţii reduse a rinichilor de a limita diureza, procentului crescut de apă din compoziţia corporală şi suprafeţei corporale mari. Femeile gravide au un necesar zilnic de apă cu 600-700 ml mai mare, datorită nevoilor crescute pentru producţia lactată. Necesarul este crescut şi în cazul celor care execută efort fizic de intensitate crescută şi în cazul celor bolnavi.

Metabolismul energetic.

metabolsim

Starea de sănătate a fiecărui individ necesită, în primul rând, existenţa unui status nutriţional optim ce derivă din echilibrul obţinut între necesarul şi aportul energetic şi nutriţional. Fiecare dintre componentele acestei balanţe depinde, la rândul său, de o multitudine de factori, mai mult sau mai puţin influenţabili, ce pot fi modificaţi pe parcursul vieţii. Existenţa unui status nutritional optim promovează creşterea şi dezvoltarea organismului, menţine starea de sănătate, permite desfăşurarea activităţii zilnice şi participă la protecţia organismului faţă de diverse injurii sau boli. În determinarea statusului nutriţional un rol aparte îl deţine balanţa energetică a organismului, ce stă la baza stabilităţii ponderale şi a echilibrului mediului intern. Pentru a putea funcţiona normal, organismul uman necesită un aport constant de energie, aport care se realizează prin intermediul principiilor alimentare. Fiind vorba de un organism homeoterm, acesta este lipsit de capacitatea de depozitare a căldurii şi nici nu permite transformarea altei forme de energie exterioară. Sursa unică şi indispensabilă a supravieţuirii organismului uman este, deci, energia conţinută în alimente. Desfacerea legăturilor chimice din structura alimentelor determină eliberarea de energie, care este apoi încorporată în cadrul legăturilor fosfat macroergice din componenţa intermediarilor energetici: moleculele de adenozindifosfat (ADP) şi adenozintrifosfat (ATP), fosfocreatina, coenzima A. Acest catabolism energetic asigură organismului energia necesară supravieţuirii şi produce mai ales ATP, principalul donator de energie liberă graţie turn-over-ului său rapid şi regenerării imediate în încercarea de a asigura o disponibilitate permanentă. Cea mai mare parte a ATP este produsă la nivelul mitocondriilor, veritabile „centrale energetice” ale celulei ce dispun de o dublă membrană şi un valoros echipament enzimatic implicat în diverse căi metabolice. La nivelul matricei intermembranare a acestora au loc reacţiile enzimatice din cadrul ciclului Krebs, cuplat ulterior cu lanţul respirator (din membrana internă), având ca finalitate formarea moleculelor de ATP. Substratul principal al ciclului Krebs (denumit şi ciclul acizilor tricarboxilici, ciclul acidului citric) este reprezentat de acetilcoenzima A, metabolitul final al macronutrienţilor. O mică parte din cantitatea de ATP (aproximativ 10%) este produsă intracitoplasmatic plecând de la aşa-numitele substanţe bogate în energie, în mod particular în cursul glicolizei. Această cale de sinteză a ATP este indispensabilă celulelor anaerobe, ca de exemplu globulelor roşii. Reglarea ciclului Krebs se află, în primul rând, sub influenţa necesarului energetic celular (cantitatea de ATP disponibilă), dar şi aportului suficient de oxigen (necesar lanţului respirator), viteza de desfăşurare a reacţiilor fiind dependentă de cantitatea de substrat disponibilă (acetilcoenzima A şi oxalacetatul). Analiza tuturor acestor reacţii catabolice succesive permite realizarea unui bilanţ energetic al tuturor macronutrienţilor prin evaluarea cantităţii de ATP formate. Astfel:

  • oxidarea în condiţii aerobe a unei molecule de glucoză determină producerea a 38 molecule de ATP;
  • oxidarea corpilor cetonici – în ţesuturile extrahepatice, o moleculă de acetoacetat duce la formarea a 24 molecule ATP, iar o moleculă de 3-hidroxibutirat formează 27 molecule ATP;
  • oxidarea unei molecule de glutamină produce 24 molecule ATP.

Legăturile fosfat macroergice din structura ATP sunt foarte labile, scindarea lor realizându-se instantaneu, atunci când nevoile energetice celulare o impun. ATP a fost denumit moneda energetică curentă a celulei, capabilă de scindare şi refacere continuă, cu rol de principal carburant celular. În organism se asigură concentraţii aproape constante de ATP atât timp cât celula dispune de cantităţi suficiente de fosfocreatină, cei doi compuşi macroergici (ATP şi fosfocreatina) realizând un veritabil sistem tampon, indispensabil asigurării nevoilor variabile de energie ale ţesuturilor şi organelor. În cazul organismului uman, aportul energetic (reprezentat de consumul de alimente) este discontinuu şi variabil, în timp ce consumul energetic este permanent, cu variaţii intra- şi interindividuale legate de metabolismul bazal, activitatea fizică şi termogeneză. Se poate vorbi astfel de două perioade distincte, perioada de post şi cea alimentară, în cadrul cărora căile metabolice activate sunt diferite, ducând fie la stocare de energie sub formă de glicogen şi trigliceride, fie la consumul din depozite glucidice şi lipidice, uneori chiar proteice. În aceste perioade, reglarea metabolismului energetic este asigurată de raportul existent între doi hormoni – insulina şi glucagonul. În formă simplificată, se poate spune că insulina este hormonul perioadei alimentare şi reacţiilor anabolice, iar glucagonul este hormonul perioadei de post şi al catabolismului.

28499736_2052512038358133_358282368_o

Depozitele energetice ale organismului sunt determinate de balanţa existent între aportul de alimente şi consumul de energie. Valoarea acestor depozite este impresionantă la oameni; astfel, în cazul unei persoane slabe ţesutul adipos depozitează energia necesară pentru aproximativ 2-3 luni, pe când în cazul unei persoane obeze depozitele energetice pot ajunge şi pentru un an. Atunci când un organism este în echilibru energetic, aceste depozite rămân nemodificate. Energia necesară pe termen scurt (de exemplu, între mese) este asigurată prin utilizarea rezervelor tisulare de glicogen şi a unora dintre lipide. În cursul posturilor prelungite sau al perioadelor de restricţie din cadrul ciclurilor de scădere ponderală are loc degradarea proteinelor şi utilizarea acestora ca substrat energetic alături de lipide. Dar proteinele organismului au un important rol structural şi, de aceea, nu pot fi utilizate în exces fără a afecta supravieţuirea organismului. Rezerva de glicogen de la nivel hepatic şi muscular este rapid epuizată dacă aportul alimentar nu este zilnic. Balanţa energetică la indivizii umani este reglată în primul rând prin modularea aportului energetic. Aportul alimentar insuficient determină scădere ponderală, în timp ce aportul excesiv duce la creştere în greutate.

Ecuaţia bilanţului energetic poate fi exprimată astfel: modificările depozitelor energetice ale organismului = aportul de energie – consumul de energie În practică, cuantificarea aportului de energie (realizat prin intermediul principiilor alimentare) este dificilă. De cele mai multe ori se realizează o estimare a aportului energetic cu ajutorul anchetelor nutriţionale, cu avantajele şi dezavantajele lor. Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre cel de-al doilea termen al ecuaţiei bilanţului energetic, şi anume consumul de energie. Componentele principale ale consumului energetic sunt următoarele:

metabolismul bazal;

termogeneza, care cuprinde termogeneza indusă de alimente şi termogeneza termoreglatorie;

activitatea fizică.

La copii trebuie luat în calcul şi consumul energetic secundar creşterii.

Aportul energetic nu trebuie să acopere doar necesarul de energie, ci trebuie avută în vedere şi refacerea depozitelor energetice; această noţiune de depozit energetic prezintă importanţă în nuanţarea celor două aspecte de aport necesar şi aport esenţial. Astfel, oxigenul poate fi considerat nutrimentul esenţial, imperios necesar desfăşurării vieţii şi, în acelaşi timp, fără depozite în organism; contrar acestuia, iodul are o capacitate de depozitare remarcabilă la nivelul tiroidei, determinând alterarea funcţiilor acesteia, cu răsunet asupra întregului organism. Cele trei grupe de macronutrienţi nu sunt echivalente în ceea ce priveşte asigurarea necesarului energetic; fiecare dintre aceste grupe este necesară, în anumite limite destul de largi, compatibile cu supravieţuirea. Importanţa modificărilor ce au loc la nivelul depozitelor energetice ale organismului, modificări survenite în urma dezechilibrului dintre aport şi consum energetic, depinde de durata acestui dezechilibru. Necesarul energetic zilnic la majoritatea indivizilor se află în intervalul 1500-3000 kcal; datorită existenţei depozitelor energetice ale organismului, dezechilibrul acestei balanţe energetice pe timp scurt nu pare a determina modificări semnificative în ceea ce priveşte energia totală a organismului (în speţă, modificări ale greutăţii corporale). Dezechilibrele ce apar şi se menţin pe o perioadă de câteva zile, săptămâni sau luni pot duce la modificări substanţiale ale energiei totale şi, deci, la modificări corespunzătoare ale greutăţii corporale. Câştigul sau pierderea unor niveluri semnificative ale depozitelor energetice ale organismului influenţează, la rândul lor, alte component ale ecuaţiei balanţei energetice; scăderea sau câştigul ponderal sunt asociate cu pierderea sau creşterea masei ţesutului metabolic activ, ceea ce se însoţeşte de o scădere sau creştere a consumului energetic total. De aceea, atunci când dezechilibrul dintre aport şi consum energetic persistă timp îndelungat, apar modificări în ceea ce priveşte depozitele de energie ale organismului (şi de greutate corporală), modificări care nu sunt liniare cu excesul sau deficitul energetic, dar care depind de tipul de ţesut pierdut sau câştigat şi de efectul acestor modificări specifice asupra consumului şi aportului energetic

  1. METABOLISMUL BAZAL

Uzual, metabolismul bazal (MB) poate fi definit ca nivelul minim de energie necesară menţinerii vieţii (este vorba de menţinerea funcţiilor organismului şi a homeostaziei) sau consumul energetic compatibil cu supravieţuirea. Din aceste motive, unii autori utilizează denumirea de consum energetic obligatoriu (obligatory energy expenditure). La adultul normal, valoarea estimativă a MB este de 1 kcal/oră/kgcorp în cazul bărbaţilor şi de 0,9 kcal/oră/kgcorp în cazul femeilor şi reprezintă 60-75% din consumul energetic zilnic. În practică se calculează de fapt cheltuielile energetice de repaus, care sunt cu aproximativ 5-15% mai mari decât metabolismul bazal, diferenţă care apare în urma procesului de trezire, cu creşterea activităţii neuronale centrale şi cheltuieli pentru menţinerea tonusului postural. Metabolismul bazal este practice imposibil de măsurat şi, de aceea, cei doi termeni de metabolism bazal şi consum energetic de repaus sunt utilizaţi cu aceeaşi semnificaţie clinică. Alţi termeni utilizaţi în literatură cu aceeaşi semnificaţie sunt: basal metabolic rate (BMR), basal energy requirement (BER), basal energy expenditure (BEE), resting metabolic rate (RMR), resting energy expenditure (REE). În practică, BMR şi REE diferă cu mai puţin de 10%. Principalii factori ce influenţează valoarea MB sunt reprezentaţi de masa şi compoziţia corporală, sexul, vârsta, statusul hormonal şi condiţiile mediului extern. Există o relaţie de directă proporţionalitate între valoarea MB şi greutatea corporală a unui individ, repartiţia ţesutului adipos neavând nici o influenţă asupra consumului energetic zilnic; mai mult decât atât, de o importanţă majoră este cantitatea de masă slabă raportată la greutatea organismului. Această masă slabă (fat free mass – FFM) reprezintă compartimentul metabolic activ din organism; astfel, mare parte din variaţiile individuale ale MB (60-80%) pot fi puse pe seama compoziţiei diferite de la caz la caz a organismului. Creierul, ficatul, rinichii şi cordul sunt organele cele mai active din punct de vedere metabolic şi participă cu aproximativ 60% din valoarea metabolismului de repaus, deşi reprezintă împreună doar 5-6% din greutatea totală a organismului. Contribuţia acestor organe la determinarea MB este proporţională cu fluxul sanguin al acestora. Aceste ţesuturi prezintă o rată a metabolismului de 15-40 ori mai mare decât o masă echivalentă de ţesut muscular în repaus şi de 50-100 de ori mai mare decât ţesutul adipos. Acest consum energetic important este secundar intenselor reacţii anabolice şi catabolice ce au loc la nivelul acestor organe. Contribuţia ţesutului muscular la consumul energetic total creşte semnificativ în cursul efortului fizic.

28461189_2052511951691475_2081165347_o

  1. corpii cetonici sunt oxidaţi doar în condiţii de post alimentar
  2. lactatul este format în condiţii anaerobe, condiţii ce apar în cursul exerciţiilor fizice prelungite. În ceea ce priveşte vârsta, s-a constatat că valoarea MB este cea mai mare în perioada de creştere rapidă din primii doi ani de viaţă şi mai atinge un vârf în perioada pubertăţii şi adolescenţei. Energia necesară acoperirii cheltuielilor din cursul sintezei şi depozitării de ţesuturi corespunzătoare proceselor de creştere este de aproximativ 5 kcal/g de ţesut. Copiii, al căror organism este în creştere, consumă 12-15% din aportul energetic alimentar pentru formarea de noi ţesuturi; pe măsură ce anii trec, necesarul caloric pentru creştere este redus la aproximativ 1% din necesarul energetic zilnic. La vârstnicii sănătoşi s-a constatat reducerea MB odată cu înaintarea în vârstă, acest lucru fiind asociat cu pierderea masei slabe metabolic active. Diferenţele consumului energetic de repaus în funcţie de sex se datorează şi reflectă, în acelaşi timp, diferenţele în ceea ce priveşte compoziţia corporală la cele două sexe. Astfel, femeile (care au în general mai multă masă grasă decât bărbaţii) prezintă o valoare a MB mai mică cu 5-10% la aceeaşi greutate şi înălţime. Statusul hormonal poate influenţa metabolismul bazal, un rol central avându-l mai ales afecţiunile tiroidiene. Rolul esenţial al tiroxinei este de a creşte rata de activitate a majorităţii reacţiilor chimice în toate celulele organismului. Hormonii tiroidieni influenţează unele componente ale lanţului respirator, unele pompe membranare, intervenind şi în cadrul metabolismului lipidelor, carbohidraţilor şi proteinelor. S-a încercat utilizarea în practica clinică a acestei relaţii dintre hormonii tiroidieni şi MB; astfel, valoarea MB este utilizată uneori pentru a aprecia răspunsul organismului la administrarea de antitiroidiene de sinteză sau de hormoni tiroidieni.

Stimularea sistemului nervos simpatic (SNS), în condiţii de stress sau emoţii, duce la eliberarea de adrenalină (A) şi noradrenalină (NA), cu creşterea activităţii celulare şi promovarea glicogenolizei. Stimularea maximală a SNS poate creşte MB, dar intensitatea acestui efect la om este redusă, fiind probabil de 15% sau mai puţin la adult, dar de 100% la nou-născut. Alţi hormoni, cum ar fi cortizolul, hormonul de creştere şi insulina, pot influenţa în acelaşi sens metabolismul bazal. Hormonii pancreatici (insulina şi glucagonul) influenţează rata utilizării carbohidraţilor şi metabolizarea lipidelor, în principal prin activarea transportorilor (şi deci consum de energie), în timp ce hormonii tiroidieni influenţează expresia proteinelor specifice prin alterarea ratei transcripţiilor nucleare, modificând rata metabolismului şi producerea de căldură. În cazul persoanelor adulte de sex feminin, rata metabolismului oscilează în funcţie de ciclul menstrual. Cea mai importantă creştere a consumului energetic se menstrual şi este de aproximativ 150 kcal/zi. În cursul sarcinii MB pare a scădea în primele luni, în timp ce în ultimul trimestru consumul energetic se măreşte prin procesul de creştere uterină, placentară şi datorită creşterii şi dezvoltării fetale, precum şi prin creşterea sarcinii cordului matern. MB pare a fi influenţat şi de condiţiile de mediu; astfel, persoanele care trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea în condiţii de climat tropical au de obicei cheltuieli energetice de întreţinere cu 5-20% mai mari decât persoanele care trăiesc în zone temperate.

  1. TERMOGENEZA

Termogeneza apare ca răspuns la stimuli precum: ingestia de alimente, expunerea la variaţii de temperatură, frică, stress sau ca rezultat al administrării unor medicamente sau hormoni. Din aceste motive, unii autori utilizează termenul de termogeneză adaptativă.

  • Forma majoră de termogeneză este reprezentată de acţiunea dinamică specifică a alimentelor (ADS), denumită şi efectul termic al alimentelor (thermic effect of food – TEF) sau termogeneza indusă de alimente (dietinduced thermogenesis).
  • O altă componentă este termogeneza termoreglatorie, în cadrul căreia organismul încearcă să-şi menţină structurile la o temperatură normal de funcţionare. Acest proces are loc atunci când organismul este expus la temperaturi joase şi are loc producerea de căldură ca mecanism adaptativ (cold induced thermogenesis).

Efectul termic al alimentelor (TEF – thermic effect of food, cunoscut şi sub denumirea de acţiunea dinamică specifică a alimentelor – ADS) reprezinta cantitatea de energie consumată pentru digestia, absorbţia, transportul şi metabolismul alimentelor ingerate şi reprezintă 10% din consumul energetic zilnic. Are loc timp de câteva ore după ingestia de alimente (1-3 ore). Mecanismele implicate în digestia şi metabolizarea alimentelor, ce se desfăşoară cu consum energetic, sunt următoarele:

– masticaţie, secreţii digestive, secreţia suprarenaliană, punerea în

funcţiune a tubului digestiv;

– transformarea nutrimentelor absorbite în ATP sau stocarea lor.

Efectul termic al alimentelor prezintă două componente:

  1. termogeneza obligatorie – energia necesară digestiei, absorbţiei, metabolizării şi stocării nutrienţilor;
  2. termogeneza facultativă – consumul energetic suplimentar, care pare a fi mediat de activarea sistemului nervos simpatic (SNS) (prin intermediul receptorilor β); este datorat efortului de adaptare la variaţiile de dietă, la variaţiile temperaturii mediului ambiant, stress-ului emoţional şi altor factori;

Compoziţia dietei influenţează efectul termic al alimentelor, cel mai mare consum înregistrându-se după ingestia de proteine şi carbohidraţi, iar cel mai redus fiind în cazul lipidelor. Grăsimile se depozitează cu doar 4% pierderi, comparative cu depozitarea de hidraţi de carbon sub formă de lipide, care are 25% pierderi. Procesul de depozitare a lipidelor este foarte eficient, în timp ce, în cazul hidrocarbonatelor şi al proteinelor, este necesară energie suplimentară pentru conversia metabolică în forma corespunzătoare de depozit. Proteinele au o ADS de aproximati 15-30%, energie care este consumată în procesele de oxidare a aminoacizilor sau de încorporare a acestora în structura proteinelor constituţionale în cadrul turn-over-ului proteic normal. Necesarul energetic metabolizării hidraţilor de carbon (oxidarea glucidelor sau depozitarea sub formă de glicogen) este de 6-8%. Termogeneza indusă de alimente este mult mai pronunţată când nutrienţii sunt administraţi individual decât atunci când sunt ingeraţi sub forma unui prânz mixt. Compoziţia alimentelor pe care le consumăm este acum considerată o cauză primară de morbiditate şi mortalitate (obezitate, boli coronariene). Nivelul ADS depinde şi de natura lipidelor ingerate. Astfel, se pare că trigliceridele cu lanţ mediu determină creşterea termogenezei, comparativ cu trigliceridele cu lanţ lung. Alimentele condimentate cresc şi prelungesc consumul energetic secundar aportului alimentar; adaosul de chili sau muştar creşte consumul energetic faţă de alimentele necondimentate şi poate prelungi efectul termic al alimentelor pentru mai mult de 3 ore. Cafeina, nicotina şi alimentele calde se însoţesc de asemenea de creşterea TEF.

Termogeneza termoreglatorie

Organismul uman utilizează energia termică pentru a menţine celulele nobile la o temperatură normală de funcţionare. Termoreglarea cuprinde suma funcţiilor ce reglează producerea de căldură (termoreglare chimică) şi de transport (termoreglare fizică). Datorită existenţei unui echilibru dinamic între reacţiile termogenetice şi termolitice compensatoare, temperatura corpului uman se menţine constantă în limite de 36,2-36,8°C la nivelul suprafeţei corporale (temperatura periferică) şi de 37-37,5°C la nivelul viscerelor toraco-abdominale (temperatura centrală). Există unele diferenţe legate de vârstă (copiii prezintă valori mai ridicate decât vârstnicii), variaţii diurne (valori mai mari seara decât dimineaţa), digestie şi flux menstrual. Temperatura de confort a corpului uman este de +21°C îmbrăcat şi +28°C dezbrăcat, iar orice deviaţie termică a mediului ambiant afectează în primul rând temperatura periferică. Atunci când organismul este expus la temperaturi scăzute are loc producerea de căldură ca mecanism adaptativ (termogeneza adaptativă, cold induced thermogenesis); acest fenomen apare rar la oameni, cu excepţia primelor luni de viaţă şi a perioadelor de febră sau a altor afecţiuni. Experţii OMS/FAO care s-au ocupat de bilanţul de energie au ajuns la concluzia că nu este posibilă cuantificarea influenţei climatului asupra nevoilor energetice de repaus şi activitate. Controlul simpatic al termogenezei are la bază acţiunea catecolaminelor asupra receptorului β3-adrenergic. Aceşti receptori sunt localizaţi mai ales la nivelul ţesutului adipos brun, dar unii autori susţin prezenţa lor şi la nivelul ţesutului adipos alb intraabdominal şi subcutanat. După activarea receptorului β3-adrenergic, modularea termogenezei are loc prin intermediul familiei proteinelor decuplante (uncoupling proteins – UCP), care au rolul de transportori la nivelul membranei mitocondriale interne a adipocitelor. Astfel, proteinele decuplante în stare activă separă procesul de formare a ATP-ului de acela de oxidare; energia rezultată din arderea substratelor nu se mai înmagazinează ca legătură macroergică, disipându-se sub formă de căldură.

III. ACTIVITATEA FIZICĂ

Energia necesară desfăşurării activităţilor fizice reprezintă cel mai variabil component al consumului energetic total şi reprezintă aproximativ 30% din cheltuielile energetice ale organismului. Atunci când ne referim la balanţa energetică este important să evaluăm şi să luăm în considerare orice tip de mişcare, inclusiv activitatea accidentală, cea din cursul treburilor casnice şi transportului, activitatea cotidiană, dar şi recreaţiile planificate, orice tip de exerciţiu fizic susţinut. Se consideră că termogeneza secundară activităţilor fizice poate fi împărţită în două componente:

  • termogeneza determinată de exerciţiul fizic voluntar şi susţinut;
  • termogeneza secundară activităţii fizice cotidiene, ocupaţionale şi care reprezintă totalitatea mişcărilor pe care le facem ca persoane independente: activitatea profesională, statul în picioare sau pe scaun, mersul, dansul, cântatul la vioară sau chitară, cumpărăturile, neliniştea, nervozitatea, controlul postural etc.

Costul tuturor acestor activităţi cotidiene pare a fi foarte variabil şi dificil de estimat, reprezentând principalul component al consumului energetic secundar activităţilor fizice. Activitatea fizică aşa-zisă „spontană”, reprezentată de nelinişte-nervozitate, tremurături, „fâţâieli”, reprezintă aproximativ 100-800 kcal/zi şi este cunoscută în literatură sub denumirea de NEAT (non-exercise activity thermogenesis). Această componentă comportamentală prezintă o mare variabilitate interindividuală, valoarea NEAT depinzând în mare parte de tipul de personalitate şi de statusul vegetativ (tonusul simpatic crescut se însoţeşte de NEAT crescut). Se pare că NEAT exercită o influenţă majoră asupra balanţei energetice şi deci asupra reglării greutăţii corporale la oameni, chiar mai mult decât factorii convenţionali reprezentaţi de MB şi ADS. Deşi ATP reprezintă principalul rezervor de energie al organismului, acesta este depozitat în cantităţi limitate. Calea cea mai rapidă de refacere a ATP este prin intermediul fosfocreatinei, cale care nu necesită prezenţa oxigenului (cale anaerobă). Dar şi această cale este limitată, datorită epuizării la un moment dat a fosfocreatinei. Astfel, energia eliberată prin acest sistem al ATP combinat cu cel al fosfocreatinei poate susţine un efort fizic de aproximativ 8 secunde. Dacă efortul fizic durează peste 8 secunde este necesară o sursă adiţională de energie care să asigure resinteza ATP. Căile care intră în acţiune în acest caz sunt reprezentate de metabolismul anaerob şi aerob, care au drept surse primare macronutrienţii asiguraţi prin aport alimentar. Prima care intră în acţiune în aceste condiţii este glicoliza anaerobă, prin care metabolizarea glucozei asigură eliberarea de energie fără a necesita prezenţa oxigenului. Cantitatea de ATP formată pe această cale este relativ mică, energia furnizată asigurând necesarul unui efort fizic pe o durată de aproximativ 60-120 secunde. Acumularea acidului lactic rezultat pe această cale poate determina modificarea pH-ului sanguin până la un nivel ce interferă cu activitatea enzimatică, determinând apariţia oboselii musculare. Apare astfel o „datorie de oxigen”. Efectuarea unui efort fizic de mai mult de 120 secunde necesită energie suplimentară, furnizată de intrarea în acţiune a căii aerobe; pe această cale, nutrimentele sunt transformate prin intermediul ciclului Krebs în compuşi fosfat macroergici, de o importanţă vitală fiind asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen, care depinde la rândul ei de starea aparatelor respirator şi cardiovascular. Pe această cale, o moleculă de glucoză furnizează 36-38 molecule de ATP.

28500247_2052511961691474_349746732_o

Deşi fiecare din căile descrise determină producerea de compuşi fosfat macroergici, un individ care efectuează activitate fizică poate utiliza una sau mai multe dintre aceste căi. Astfel, la debutul oricărui exerciţiu fizic este utilizat ATP existent şi cel format rapid cu ajutorul fosfocreatinei; dacă această activitate fizică durează peste 8 secunde intră în acţiune calea anaerobă, cu formare de ATP, iar ulterior calea aerobă va deveni calea dominantă de asigurare a combustibilului energetic.

28460727_2052512015024802_279479115_o (1).jpg

Deşi atât glucidele şi lipidele, cât şi proteinele sunt surse posibile de energie necesară contracţiei musculare şi efectuării diverselor activităţi fizice, tipul de substrat utilizat este determinat de numeroşi factori. În general, atât glucoza cât şi acizii graşi reprezintă surse energetice în proporţii ce depind în primul rând de intensitatea şi durata efortului fizic, dar şi de antrenamentul şi condiţia fizică a persoanei respective. Astfel:

  • un efort fizic de intensitate foarte mare şi durată mică se bazează pe rezervele de ATP existente şi cele formate prin intermediul fosfocreatinei;
  • un efort fizic de intensitate mare ce durează mai mult de câteva secunde va impune intrarea în acţiune a căii glicolitice anaerobe;
  • efectuarea unui efort fizic de intensitate moderată-redusă va presupune utilizarea energiei provenite în principal din metabolizarea acizilor graşi.

Se poate spune deci că hidrocarbonaţii reprezintă o sursă energetică mai importantă proporţional cu intensitatea efortului fizic (acizii graşi nu pot suplimenta necesarul de ATP în cazul activităţilor fizice cu intensitate mare deoarece lipidele nu pot fi metabolizate destul de rapid pentru a asigura energia cerută), iar lipidele vor constitui o sursă energetică mai mare odată cu creşterea duratei exerciţiului fizic. Mai mult, după perioade lungi de efectuare a exerciţiilor fizice apare oxidarea compensatorie a lipidelor pentru resinteza depozitelor de glicogen epuizate; acest proces creşte cu durata efortului fizic. Un alt determinant al tipului de substrat energetic utilizat este antrenamentul şi, în speţă, condiţia fizică a persoanei respective. Pe lângă faptul că îmbunătăţeşte starea sistemului cardiovascular implicat în asigurarea necesarului de oxigen, antrenamentul fizic are ca rezultat suplimentar creşterea numărului de mitocondrii şi a nivelului enzimelor implicate în sinteza aerobă de ATP, crescând astfel capacitatea organismului de a metaboliza orice substrat energetic, dar mai ales acizii graşi. Costul metabolic al activităţii fizice este frecvent exprimat sub formă de echivalenţi metabolici (MET), care reprezintă multipli ai MB. Astfel, prin definiţie, a sta liniştit după 12 ore de repaus alimentar este echivalent cu 1 MET. Alţi autori utilizează termenul anglo-saxon de PALs (physical activity levels) pentru a cuantifica nivelul activităţii fizice desfăşurate; acesta este raportul dintre consumul energetic total şi metabolismul bazal şi permite diferenţierea între sedentari şi activi. Diferenţele în ceea ce priveşte consumul energetic secundar desfăşurării activităţilor fizice nu se datorează doar tipului de efort fizic şi antrenamentului persoanei respective, ci şi greutăţii corporale. Astfel, în literatură este citată o altă clasificare a activităţilor fizice, şi anume: activităţi independente de greutate (înot, ciclism) şi dependente de greutatea corporală (urcatul unei pante, urcatul scărilor etc.). Costul energetic al acestora din urmă este înalt corelat cu activitatea corporală şi este mult mai mare în cazul persoanelor obeze. Odată cu înaintarea în vârstă se produce şi reducerea activităţii fizice, parţial şi datorită bolilor şi infirmităţilor. Nivelul activităţii fizice pare a se reduce, pe lângă înaintarea în vârstă, şi datorită creşterii adipozităţii, realizându-se astfel un cerc vicios. În condiţii de post sau malnutriţie are loc o reducere a metabolismului de repaus cu aproximativ 25% începând din a 20-a zi; ulterior, consumul energetic se reduce semnificativ odată cu scăderea ponderală. În cazuri de post alimentar prelungit, în primele zile are loc pierderea de apă şi a depozitelor lipidice. În cazul unei persoane anterior sănătoase, în primele 11 săptămâni se pierd ţesuturi cu următoarea compoziţie: 40% lipide, 12% proteine şi 48% apă. Dacă postul continuă, între săptămânile 12-23 compoziţia ţesuturilor pierdute este 54% lipide, 9% proteine şi 37% apă. Consumul energetic de repaus se reduce cu aproximativ 31%, iar activitatea fizică scade cu aproximativ 55%. Se explică astfel de ce rata scăderii ponderale se reduce cu timpul: aportul caloric rămâne constant, în condiţiile scăderii consumului energetic total. Toate aceste modificări ale compoziţiei organismului au consecinţe importante în cursul perioadei de realimentare în efectuarea bilanţului nutriţional, pe baza căruia se vor alcătui planurile terapeutice. Necesarul energetic în cazul unei sarcini la termen este crescut, OMS recomandând femeilor însărcinate o creştere a aportului caloric cu aproximativ 150 kcal/zi în cursul primului trimestru şi cu 350 kcal/zi în restul perioadei de sarcină. Aceste recomandări nu iau în considerare variaţiile activităţii fizice sau ale greutăţii corporale care nu se datorează stării fiziologice de sarcină. Deoarece activitatea fizică a femeii însărcinate în societatea modernă este de cele mai multe ori redusă, unii autori recomandă în trimestrele 2 şi 3 de sarcină o creştere a aportului caloric cu doar 300 kcal/zi. Pe perioada alăptării se remarcă creşterea necesarului caloric pentru realizarea procesului de transformare a nutrienţilor în lapte matern. Depozitele lipidice formate pe parcursul sarcinii vor asigura mamei o mică parte din acest necesar crescut, dar aportul caloric suplimentar recomandat mamelor ce alăptează pentru acoperirea nevoilor este de 500 kcal/zi.

sursa: V. Dinu, E. Trutia, Tratat de biochimie medicala., A. C. Guyton, Tratat de fiziologie a omului.

Orbit-guma de mestecat cu 14 aditivi alimentari.

orbit

Guma de mestecat este cea mai sigura metoda de reimprospatare a respiratiei dupa consumul unor alimente care provoaca halena respiratorie. Guma este un produs fabricat din cauciuc natural sau sintetic- poli-izobutilena in care se adauga aromatizatori si indulcitori. Multe persoane au deprinderea de a manca guma de mestecat in timp ce privesc televizorul, conduc, stau in fata calculatorului, etc,. In urma unor studii efectuate asupra gumei de mestecat-Orbit, cercetatorii au descoperit si alte efecte nocive cauzate de aditivii adaugati pentru corectia gustului.

orbit-guma-cu-14-aditivi-18339563

Rezultatele studiului releva urmatoarele:

•Guma de mestecat fără zahăr, cu lichid cu îndulcitori şi arome de mentă şi mentol Orbit este un produs fabricat în mare parte din aditivi alimentari, cu efecte negative asupra organismului. De pe etichetă aflăm că are în compoziţie: „Îndulcitori isomalţ E 953, sorbitol E 420, manitol E 421, sirop de maltitol E 965 (ii), aspartam E 951, acesulfam K E950, bază de gumă (conţine lecitină din soia E 322), agent de umezire glicerol E 422, agent de îngroşare gumă arabică E 414, arome, colorant dioxid de titan (E 171), agent de glazurare ceară de carnauba E 903, antioxidant BHA E 320, agent de îngroşare gumă xantan E 415, coloranţi curcumină (E 100), albastru brilliant (E 133)”.
•”Conţine o sursă de fenilalanină. Consumul excesiv poate avea efecte laxative. A se mesteca gumă de mestecat după ce aţi consumat alimente sau băuturi. O alimentaţie variată şi echilibrată şi un stil de viaţă sănătos sînt importante”.
•Informaţiile nutriţionale pentru 100 de grame sînt următoarele: „Conţinut energetic 680 kj/ 163 kcal, proteine 0 g, carbohidraţi 68 g, din care zaharuri 0 g, polioli 68 g, amidon 0 g, grăsimi 0g, din care –acizi graşi saturaţi 0g, fibre 0 g, sodiu 0 g”.
•ANALIZĂ. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, ne spune că produsul analizat este o gumă de mestecat obţinută din aditivi alimentari, îndulcitori (E 953, E 420, E 421, E 965 (ii), E 951, E 950), agenţi de umezire şi de îngroşare, coloranţi chimici de sinteză E 133 şi colorant natural E 100. Densitatea energetică este medie, 163 kcal/ 100 grame produs, conferită de îndulcitorii de tip polioli. Unii dintre aditivii utilizaţi pot avea efecte adverse asupra sănătăţii persoanelor sensibile. Dintre aceştia, cei mai periculoşi sînt acesulfamul K E 950, aspartamul E 951 şi butilhidroxianisolul E 320, care sînt consideraţi cancerigeni de specialişti.
•CONCLUZII. În urma analizei informaţiilor scrise pe etichetă, specialistul conchide că produsul analizat nu este indicat copiilor, femeilor însărcinate şi care alăptează, celor cu sensibilitate la aditivii folosiţi. Guma de mestecat Orbit analizată este interzisă suferinzilor de fenilcetonurie, din cauza conţinutului de fenilalanină din aditivul alimentar acesulfam K, E 950. Fumătorii vor evita să mestece guma în timp ce fumează, pentru a nu spori nocivitatea fumatului prin stimularea absorbţiei substanţelor periculoase din ţigară, avertizează profesorul doctor Mencinicopschi. La un consum excesiv pot apărea efecte laxative şi, de asemenea, se va ţine cont de caloriile aduse, în special în cazul persoanelor supraponderale şi obeze.

sursa: G. Mencinicopschi, Biblia alimentara

Aditivii alimentari.

mituri_si_fapte_despre_aditivii_alimentari

Aditivii alimentari au fost folositi in prepararea si pastrarea alimentelor inca din cele mai vechi timpuri. Insa, in ultimul secol, odata cu dezvoltarea fara precedent a industriei alimentare, ei au capatat un rol primordial in procesarea alimentelor. Datorita cererii foarte mari de produse alimentare prelucrate, a crescut si cererea de substante care sa faciliteze prelucrarea materiei prime, conservarea pe o perioada mai mare timp a produselor alimentare, etc. Din aceasta cauza substantele naturale, folosite pana atunci, au fost inlocuite cu substante sintetice, mai usor de produs si deci mai ieftine.

Aditivii alimentari, notati cu litera E – datorita alinierii la normele Uniunii Europene –sunt continuti in majoritatea produselor alimentare. Utilitatea acestor aditivi alimentari este ca ei mentin calitatea si siguranta produselor o perioada mai mare de timp, mentin sau imbunatatesc gustul produselor, asigura controlul aciditatii si alcalinitatii produselor, mentin consistenta produselor, de asemenea mai mentin aroma sau culoarea produselor alimentare. In absenta acestora, populatia nu ar mai cumpara cu placere foarte multe produse uzuale: bauturi racoritoare, produse de patisserie si cofetarie, bomboane de tot felul, gemuri, marmalade, mezeluri, multe preparate culinare realizate in unitatile de alimentatie publica.

Oamenii de stiinta afirma ca, in cantitati mici , consumul lor nu constituie un pericol pentru organism. De aceea  normele pentru utilizarea aditivilor alimentari prevad  cantitatile maxime de substanta care pot fi folosite in diversele categorii de produse alimentare. Totusi, pentru a preveni eventualele pericole Statele Unite ale Americi si Uniunea Europeana au interzis o parte din E-uri. Tarile Uniunii Europene fac eforturi deosebite pentru rescrierea listelor de aditivi alimentari, scopul fiind siguranta alimentara a consumatorilor.

–  Laboratoarele de la noi nu pot detecta toti aditivii ce sunt introdusi in alimente, iar de multe ori produsul este introdus pe piata doar prin datele furnizate de producator. Exista astfel riscul de a nu se respecta cantitatea adaosurilor sintetice conform reglementarilor legale.

– in multe din produsele de pe piata moldoveneasca se gasesc E-uri interzise, si pentru care nu ia nimeni atitudine.

food-additives

Potrivit  art. 1 din  Norma  privind  aditivii  alimentari  destinati utilizarii  in  produsele  alimentare  pentru  consum  umanprin  aditivi alimentari  se  intelege  orice  substanta  care  in  mod  normal  nu  este consumata  ca  aliment  in  sine  si  care  nu  este  utilizata  ca  ingredient alimentar  caracteristic,  avand  sau  nu  valoare  nutritiva,  prin  a  carei adaugare  intentionata  la  produsele  alimentare  in  scopuri  tehnologice  pe parcursul  procesului  de  fabricare,  prelucrare,  preparare,  tratament, ambalare,  transport  sau  depozitare  a  unor  asemenea  produse  alimentare, devine  sau  poate  deveni  ea  insasi  sau  prin  derivatii  sai, direct  sau indirect,  o  componenta  a  acestor  produse  alimentare.

CLASIFICARE.  CODIFICARE

 Aditivii  alimentari  pot  fi  clasificati  avand  in  vedere  mai  multe  criterii

In functie  de  scopul  urmarit  si  efectul  asupra  produsului, aditivii  pot  fi clasificati astfel:

 

  1. aditivi organoleptizanti
    • coloranti
    • decoloranti
    • amelioranti de  culoare
    • aromantizanti si  potentiatori  de  arome
    • amelioranti de  gust
    • edulcoranti
    • emulgatori
    • gelifianti
    • acidulanti

images (1)

  1. aditivi conservanti
    • antioxidanti
    • neutralizanti
    • antiseptice
    • antibiotice
    • alti aditivi  din  aceasta  familie

 

  1. aditivi nutritionali

acestia  se  numesc  si  tonifianti, fiind  de  fapt  substante  din  categoria nutrientilor  care  se  adauga  in  acele  produsele  alimentare  in  scopul cresterii  valorii  nutritive:

  • aminoacizi
  • proteine
  • saruri minerale
  • vitamine

images

  1. o alta  clasificare  intalnita  in  literatura  de  specialitate  imparte aditivii  alimentari  in  functie  de  actiunea  acestora  in:
  2. conservanti alimentari

Acestia  asigura  prelungirea  datei  de  pastrare, a  stabilitatii  produselor alimentare, au  actiune  bacteriostatica .

Principalii  conservanti  alimentari  admisi  prin  normele  de  igiena  sunt:

  • acidul benzoic
  • sarurile acidului  benzoic de  potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na)
  • acidul ascorbic
  • sarurile acidului  ascorbic  de  potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na)
  • acidul propionic
  • sarurile acidului  propionic  de  potasiu (K), calciu (Ca), sodiu (Na)
  • nitratii de  sodiu (Na)  si  de  potasiu (K)

 

  1. antioxidantii alimentari

Sunt   substante  care  asigura  stabilitatea  grasimilor  si  produselor alimentare  ce  contin  grasimi, cu  exceptia  untului   ( la  care  nu  se admite  folosirea  lor).

Actiunea  antioxidanta  se  datoreaza  faptului  ca  aceste  substante  au capacitate  marita  de  a  lega  oxigenul, comparativ  cu  gliceridele, acizii grasi  nesaturati  care  leaga  mai  greu ( se  mareste  perioada  de  inductie a  rancezirii), de  exemplu:

  • tocoferolul alfa
  • substante de  sinteza:

– galatul  de propil

– galatul  de octal

– galatul de  duodecil

Anumite  substante  chimice  maresc  efectul  antioxidant  al  acestor substante ( substante  sinergetice):

  • acidul citric
  • acidul ascorbic
  • alte substante  din  aceasta  categorie

Efectul  sinergetic  se  datoreaza  blocarii  metalelor  ce  favorizeaza rancezirea  grasimilor.

c) aromantizatii alimentari

Cuprind  substante  naturale  sau  sintetice  foarte  variate  utilizate  pentru potentarea  aromei  si  gustului  produselor  alimentare  care  nu  contin  sau contin  arome  in  cantitati  insuficiente.

950-Personal-Apothecary-Herb-Sampler-Kit

 

  1. amelioratorii alimentari

Sunt  substante  chimice  naturale  sau  sintetice, utilizate  pentru  modelarea anumitor  proprietati  ale  produselor. Pot  fi:

  • Acestia potenteaza  sau  contribuie  la  formarea aspectului, culorii  si  gustului
  • amelioratori de  gust
  • revelatori de  gust
  • amelioratori de  textura
  • emulgatori
  • amelioratori de  consistenta
  • amelioratori de  culoare
  • Potrivit unei  alte  opinii  se  face  distinctia  intre  urmatoarele  tipuri de  aditivi  in  functie  de  criteriul  actiunii:
  1. conservanti alimentari
  2. antioxidanti alimentari
  3. aromatizanti alimentari
  4. amelioratori alimentari
  5. coloranti alimentari

Conform  Anexei I  la  Normele  privind  aditivii  alimentari,  aditivii alimentari  se  clasifica in urmatoarele categorii:

  1. coloranti E 100 – E 182 (orice substante care redau sau intensifica culoarea produselor alimentare si pot fi constituenti naturali ai produselor alimentare si/sau alte surse naturale, care in mod normal nu sunt consumati ca alimente in sine sin u sunt utilizati ca ingrediente caracteristice in alimentatie; de asemenea colorantii sunt preparatele obtinute din produsele alimentare si alte materiale naturale obtinute prin extractie fizica si/sau chimica conducand la o extractie selective a pigmentilor in raport cu constituentii nutritive sau aromatici)
  2. conservanti E 200 – E 297 (substante care prelungesc durata de conservare a produselor alimentare, protejandu-le impotriva alterarii cauzate de microorganisme)
  3. antioxidanti E 300 – E 390 (substante care prelungesc durata de conservare a produselor alimentare, protejandu-le impotriva alterarii cauzate de oxidare, cum ar fi rancezirea grasimilor si modificarea culorii)
  4. emulgatori E 400 – E 496 (substante care permitformarea sau mentinerea unui amestec omogen de doua sau mai multe faze imiscibile cum ar fi uleiul si apa din produsele alimentare)
  5. saruri de topire E 400 – E 496 (substante care disperseaza proteinele din branzeturi si distribuie astfel omogen grasimile si alte componente)
  6. agenti de ingrosare E 400 – E 496 (substante care maresc vascozitatea unui produs alimentar)
  7. gelifianti E 400 – E 496 (substante care confera produsului alimentar consistenta prin formarea unui gel)
  8. stabilizatori E 400 – E 496 (substante care permit mentinerea starii fizico-chimice a unui produs alimentar; stabilizatorii contin substante care permit mentinerea unei dispersii omogene a doua sau mai multe substante nemiscibile intr-un produs alimentar, care stabilizeaza, conserva sau intensifica culoarea existenta a unui produs alimentar)
  9. stimulatori de arome E 600 – E 640
  10. acidifianti E 300 – E 390            (substante care maresc aciditatea unui produs alimentar si/sau ii confera un gust acru)
  11. corectori de aciditate E 300 – E 390 (substante care modifica sau limiteaza aciditatea sau alcalinitatea unui produs alimentar)
  12. antiaglomeranti E 500 – E 580 (substante care reduce tendinta de aglomerarea particulelor dintr-un produs alimentar)
  13. amidon modificat E 1400 – E 1450 (substanta obtinuta cu ajutorul unuia sau mai multor tratamente chimice ale amidonului alimentar, care a fost supusa unui tratament fizic sau enzimatic si care poate fi fluidificata prin tratament acid sau alcalin sau de albire)
  14. indulcitori E 900 – E 999
  15. agenti de afanare E 400 – E 496 (substante sau combinatii de substante care elibereaza gaze si maresc astfel volumul aluatului)
  16. antispumanti E 500 – E 580 (substante care previn sau limiteaza formarea soumei)
  17. agenti de glazurare E 900 – E 999 (substante care aplicate pe suprafata produsului alimentar ii confera un aspect stralucitor sau iiasigura un strat protector)
  18. amelioratori de faina E 500-E 580               (substante care adaugate la faina sau aluat ii imbunatateste calitatile panificabile)
  19. agenti de intarire E 500 – E 580 (substante care permit formarea sau mentinerea ferma sau crocanta a tesuturilor fructelor sau legumelor sau care in contact cu gelifiantii formeaza sau intaresc un gel)
  20. agenti de umezire E 1200 – E 1202 (substante care previn uscarea produselor alimentare, compensand efectul unei umuditati atmosferice scazute, sau favorizeaza dizolvarea unui praf intr-un mediu apos)
  21. agenti de sechestrare (de blocare) E 400 – E 496 (substante care formeaza complexe chimice cu ioni metalici)
  22. enzime E 1100 – E 1105
  23. agenti de incarcare
  24. gaz propulsor si gaz de ambalare E 900 – E 999 (prin gaze propulsoare se intelege gaze, altele decat aerul, care au ca efect expulzarea unui produs alimentar din recipient; prin gaze de ambalare se intelege gaze, altele decat aerul, care sunt introduse intr-un recipient inainte, pe parcursul sau dupa introducerea produsului alimentar in recipient).

Pentru a avea o reglementare forte precisa in acest domeniu si pentru a facilita informarea consumatorilor, Uniunea Europeana a decis, in anul 1979, prin intermediul Comisiei Codex Alimentarius, ca fiecare aditiv autorizat sa fie semnalat pe etichete sau pe ambalaje prin litera E, urmata de trei sau patru cifre. Clasificarea Codex Alimentarius  in cazul aditivilor si auxiliarilor coincide cu clasificarea Comisiei Economice Europene (CEE). Aceasta masura a fost preluata si de multe state din afara Uniunii, inclusive tara noastra.

Aceasta codificare alocata fiecarui aditiv alimentar indica faptul ca:

  1. a fost testat pe animale si s-a dovedit sigur pentru consum
  2. a fost inregistrat ca un aditiv permis la forurile de specialitate
  3. este un mijloc de identificare al unui aditiv. De exemplu prima cifra indica natura aditivului.

SURSELE   ADITIVILOR  ALIMENTARI

Aditivii alimentari sunt substante mai rar extrase din materii prime naturale, de cele mai multe ori fiind de sinteza.

Intre aditivi, aromatizantii alimentari cuprind substante naturale sau sintetice foarte variate.

Comitetul de experti FAO/OMS propune clasificarea substantelor de aroma in urmatoarele grupe: sintetice,care nu se gasesc in natura; naturale; condimente; plante condimentare si substante derivate dinacestea; substante de aroma obtinute din materii prime naturale; substante sintetice echivalente.

Aromele naturale provin din diverse materii prime, putandu-se recupera in timpul proceselor tehnologice. Exista si substante ce pot fi folosite prin incapsulare.

Aromatizatii sintetici sunt admisi numai pentru aromatizarea produselor zaharoase, de patierie, inghetata, ciocolata, margarina, bauturi alcoolice distillate si altor produse conform nornelor in vigoare.

In ceea ce priveste colorarea produselor alimentare, aceasta se poate realiza prin trei modalitati:

  • folosirea de materii prime colorate: legume si fructe colorate sau sucurile lor, galbenus de ou, cacao, cafea, etc;
  • utilizarea de coloranti naturali extrasi din alimente: carotenoizi, xantofile, rosu de sfecla, pigmenti antocianici, etc;
  • adaugarea de coloranti sintetizati din materii prime nealimentare.

Din punctual de vedere al inocuitatii sunt preferate primele doua procedee. In general insa, industria alimentara opteaza pentru colorantii sintetici, deoarece au putere mare de colorare, sunt relative mai ieftini decat cei naturali si prezinta comoditati de pastrare si intrebuintare.

Specialistii in igiena alimentatiei recomanda urmatoarele masuri la folosirea colorantilor sintetici:

  • colorarea artificiala a alimentelor sa fie restransa cat mai mult posibil sis a nu fie autorizati colorantii derivati din nuclee care s-au dovedit cancerigene; nu se admite folosirea colorantilor interzisi de lege;
  • utilizarea colorantilor san u fie acceptata decat atunci cand este impusa de considerente economice temeinice;
  • nu se recomanda folosirea colorantilor in cazul alimentelor care se consuma in stare proaspata;
  • este considerate frauda intrebuintarea colorantilorin scopul mascrii unui inceput de alterare;
  • informarea consumatorilor trebuie sa fie clara si precisa, cand se ofera un produs colorat artificial.

Exemple de coloranti:

  • in categoria colorantilor galbeni intalnim:
  • E100, Curcumina, are o sursa naturala si anume sofranul de India, din familia ghimbirului
  • E 101, Riboflavina
  • E 102, Tartrazina, produs chimic ce are ca sursa colorant Azo
  • E 104, Quinolina, are o sursa artificiala si anume gudronul sintetic de huila
  • E 107 sau Galben 2G, produs sintetic avand ca sursa atat gudronul de huila, cat si colorantul Azo
  • E 110, Galben Sunset, produs sintetic avand ca sursa atat gudronul sintetic de huila, cat si colorantul Azo
    • In familia colorantilor rosii, intalnim:
  • E 120, acidul carminic,obtinut din surse naturale
  • E 122,Azorubina,
  • E 123, Amarant
  • E 124, Rosu Ponceau
  • E 127, Eritrozina, toate acestea avand ca sursa gudronul de huila sau colorantu Azo
    • In categoria colorantilor albastri:
      • E 131 (Albastru Patent), E 132 (Indigotina), E 133 (Albastru Brilliant) au ca sursa gudronul de huila

In ceea ce priveste antioxidantii si conservantii, acestia sunt naturali sau sintetici in cazul antioxidantilor, si numai sintetici in cazul conservantilor. Antioxidantii si conservantii sintetici folositi la protectia produselor alimentare sunt de natura fenolica: sorbati, benzoati si p-hidrobenzoati.unii conservanti actioneaza ca substante antiseptice. Ele se opun multiplicarii in alimente a microorganismelor saprofite de alterare (mucegaiuri, bacterii, drojdii). Concomitant, antisepticele pot inhiba sau distruge si microorganismele patogene pentru om. Se face astfel profilaxia imbolnavirilor determinate de germenii respectivi. Antisepticele folosite la conservarea produselor alimentare trebuie sa indeplineasca doua conditii esentiale: sa nu prezinte toxicitate fata de organismul uman si sa nu degradeze produsul conservat.

Pentru indulcirea produselor alimentare se pot folosi doua grupe de compusi:

– indulcitori naturali, care la randul lor, se impart in indulcitori naturali cu valoare energetica: zaharul, zaharul invertit, glucoza, fructoza, sorbita, xilitolul, etc. si indulcitori naturali fara valoare energetica: dehidrocalconele, acidul gliceric, monelina, etc.

– indulcitori sintetici: zaharina, ciclamatii, aspartamul.

Indulcitorii se utilizeaza:

  • pentru a conferi un gust dulce produselor alimentare
  • ca indulcitori de masa

este autorizata prezenta unui indulcitor in urmatoarele cazuri:

  1. – in produsele alimentare fara adaos de zahar sau cu valoare energetica scazuta

–  in produsele alimentare dietetice compuse destinate unui regim hipocaloric

– in produsele alimentare compuse cu o durata de conservare prelungita, atata timp cat indulcitorul este autorizat in unul din ingredientele produsului alimentar compus

  1. b) daca produsul alimentar este destinat numai pentru prepararea unui produs alimentar conform legislatiei in vigoare.

Etichetarea unui indulcitor de masa continand polioli si/ sau aspartame trebuie sa cuprinda urmatoarele avertismente:

  • pentru polioli: ”consumul excesiv poate produce efecte laxative
  • pentru aspartam: “contine o sursa de fenilalanina”

 

Agentii de intarire sunt de trei tipuri: naturali, modificati si sintetici. Cei mai importanti agenti de intarire sunt: gelatina, pectinele (E440),agar-agarul (E406), guma guar (E412), tragacanta (E413), esterii de celuloza(E460), amidonul modificat(E1400-E1450).

CRITERII DE UTILIZARE A ADITIVILOR ALIMENTARI

Utilizarea aditivilor implica un anumit risc determinat de efectele negative, chiar toxice, pe care le pot exercita. Problema care se pune este de a determina obiectiv raportul care exista intre beneficiu si risc in folosirea aditivilor alimentari.

Multi aditivi nu necesita o expertizare aprofundata, deoarece ei fac parte din compozitia normala a unor alimente consummate de mii de ani de catre oameni. Iata cateva exemple:

*acidul citric – E 330, cunoscut si folosit ca “sare de lamiae” este principalul acid al fructelor citrice- lamai, portocale, mandarine, grepfruit,

*acidul tartaric –E 334, principalul acid din struguri,

* acidul malic – E 296, principalul acid din mere ,pere, gutui,

* acidul ascorbic (vitamina C) – E 300, din fructe si legume,

*acidul lactic – E 270, din iaurt, lapte batut, sana, chefir,etc.,

*acidul acetic – E 260,din otet,

*pectinele – E 440, din multe fructe si legume: mere, pere, gutui, capsuni, coacaze, morcovi, etc,

*lecitina – E 322, din galbenusul de ou, grasimile laptelui, ficat, creier, soia,

*celuloza – E 461, din fructe, legume, leguminoase, seminte de cereale, paine neagra si intermediara etc.

Multi coloranti utilizati sunt naturali: carotenul (E 160a),capsatina (E160c), ruxibantina (E 160d), luteina (E 161), rosu de sfecla (E 162), riboflavina (E 101). De asemenea substante de gelificare si ingrosare se obtin din semintele, fructele sau gumele unor arbori exotici sau alge: acidul alginic si alginati (E 400-E 404), agar-agar (E 406), caragenan(E 407), guma caruba(E 410), guma guar(E 412), tragacant (E 413), guma xantan (E 415), acid glutamic si glutamate (E 620 – E 625).

O atentie deosebita se acorda aditivilor sintetici. Astfel, in anul 1955, conferinta FAO/OMS asupra substantelor straine adaugate produselor alimentare a recomandat constituirea Comitetului mixt FAO/OMS al expertilor pentru aditivi alimentari, care a decis redactarea Codexului Alimentar. Aceste reglementari, care au fost completate continuu, prevad:

  1. Folosirea aditivilor alimentari nu se justifica decat daca raspunde unuia sau mai multor din urmatoarele scopuri:

– conservarea calitatii nutritive a unui produs alimentar;

– imbunatatirea insusirilor de conservabilitate sau stabilitate;

– sporirea interesului consumatorilor pentru produsele alimentare;

– marirea aportului de componenti nutritive in alimentele dietetice sau de regim.

Folosirea aditivilor se interzice:

  • cand doza propusa prezinta un risc pentru sanatatea consumatorului;
  • cand rezulta o diminuare sensibila a valorii nutritive a produsului alimentar;
  • cand se urmareste mascarea defectelor calitative ale uni produs sau pentru a ascunde efectele unei tehnologii de fabricatie si manipulare neacceptate;
  • cand se urmareste inducerea in eroare a consumatorului;
  • cand efectul dorit poate fi obtinut prin alte metode de fabricatie satisfacatoare din punct de vedere economic sau tehnic.
  1. Dozele de aditivi utilizate nu trebuie sa depaseasca concentratii rational necesare si care, cu metode de fabricatie corespunzatoare, sa permita obtinerea rezultatului tehnologic urmarit.
  2. aditivii alimentari trebuie sa raspunda unor norme de puritate acceptate.
  3. Toti aditivii care sunt efectiv folositi, sau care vor fi folositi ulterior, trebuie sa faca obiectivul unui examen toxicologic corespunzator. Aditivii alimentari acceptati trebuie sa fie supusi unui control permanent privind decelarea eventualei aparitii de efecte nocive; ei trebuie sa fie reconsiderati de fiecare data cand este necesar, tinand seama de conditiile de intrebuintare.
  4. Aprobarea fara rezeve sau cu titlu de provizoriu a unui aditiv alimentar trebuie in masura posibilului sa se refere numai la produsele alimentare determinate, la scopuri specifice si la conditii particulare.
  5. Cand un produs alimentar ce contine aditivi este consumat, in special, de anumite grupuri ale colectivitatii, autorizarea folosirii aditivilor trebuie sa se bazeze pe cunoasterea consumului produsului in cauza ce catre grupurile respective.
  6. Cantitatea de contaminanti prezenta nu trebuie sa depaseasca concentratiile nepericuloase.

La testarea efectelor toxice ale aditivilor trebuie sa se repecte urmatoarele reguli:

  • aditivul propus trebuie sa fie experimentat pe cel putin doua specii de animale, din care una nu trebuie sa fie rozatoarele, aceasta spre a mari sansele experimentarilor pe animalele care metabolizeaza substantele la fel ca omul;
  • experimentele trebuie continuate pe toata durata vietii si chiar pe doua generatii ale uneia din aceste specii, aceasta pentru a putea observa eventualele efecte cumulative sau teratogene;
  • dozele experimentale trebuie sa fie simtitor superioare celor pe care omul risca sa le absoarba , pentru ca omul poate sa fie mai sensibil fata de aceasta substanta decat animalul de experienta si aceasta sensibilitate poate varia de la un individ la altul.

Ca principiu general, nici o substanta nu va fi admisa in alimentatia umana daca se dovedeste a fi cancerigena pentru indiferent ce animal.

Pentru fiecare substanta este necesar sa se stabileasca criteriile de puritate obligatorii, deoarece exista posibilitatea ca aditivul san u fie toxic, dar impuritatile sa se caracterizeze printr-o mare toxicitate.

Orientarea pe plan international este ca utilizarea aditivilor alimentari sa se faca pe principiul substantelor admise (teste positive).

Ultima lista a E-urilor a fost publicata  recent in revista  franceza “Villejuif”. In aceasta figureaza E-uri care s-au dovedit a avea un grad de nocivitate mai mare decat cel estimate initial. Unele dintre ele sunt cancerigene, iar altele doar periculoase pentru sanatate. Acestea sunt:

E-uri cancerigene:

E 123, E 131, E 142, E 210, E 211, E 212,

E 213, E 214, E 215, E 216, E 217, E 330

E-uri periculoase:

E 102, E 120, E 124, E 153, E 220, E 221,

E 222, E 223, E 224, E 226, E 232, E 250,

E 251, E 252, E 311, E 312, E 407, E 450

Astfel acesti aditivi ar putea produce urmatoarele simptome si afectiuni:

E 102 – Tartrazina – Se cunoaste ca provoaca atacuri de astm si urticarie la copii, modifica perceptia si comportamentul, produce agitatie si confuzie; inhiba metabolismul zincului si interfera cu digestia enzimatica. Sensibilitatea la tartrazina se asociaza cu sensibilitatea la aspirina; probabil implicat si in producerea cancerului. Este interzis in Norvegia, Austria si Finlanda. Restrictii in utilizare in Suedia si Germania.

E 104 – Galben de chinolina- Poate produce astm, rash-uri cutanate. Persoanele cu sensibilitate la aspirina trebuie sa-l evite. Interzis in Norvegia, Japonia, USA.

E 110 – Galben Sunset – poate provoca reactii alergice cum ar fi: dureri abdominale, congestie nazala, bronhoconstrictie, tumori renale, modificari cromozomiale si alterarea gustului pentru alimente. Potential cangerigen si astmatic; persoanele cu rinite trebuie sa-l evite. Este asociat cu incetinirea cresterii si severe pierderi in greutate la animalele testate si crestere incidentei tumorilor la animalele de laborator.

E 120 – Cosenila – este periculos

E 122 – Azorubina-  poate fi cancerigen; poate produce reactii neplacute la astmatici si la persoanele cu alergie la aspirina; Interzis in Austria, Norvegia, Suedia, Japonia si SUA.

E 123 – Amarant – poate provoca astm, eczema, urticarie si afectiuni hepatice; de asemenea poate produce cancer. Interzis in Austria, Rusia, Norvegia, Suedia, Japonia, SUA.

E 124 – Rosu Ponceau – colorant artificial, periculos

E 131- Albastru Patent  – Este interzis in Australia, SUA si Norvegia. Din testele pe animalele de laborator este asociat cu cancerul. Poate cauza dermatite si purpura.

E 132 – Indigotina –poate provoca greata, voma, hipertensiune arteriala, urticarie, probleme de respiratie si alte reactii adverse

E 142 – Verde S – poate cauza astm, rash cutanat si agitatie; la animalele testate a avut si un efect mutagen

E 153 – Carbune vegetal- poate provoca tulburari gastrice

E 155 – brun HT –poate produce reactii adverse in special la persoanele alergice la aspirina si la cele astmatice. Poate produce sensibilitate dermica

E 210 – acidul benzoic-  si derivatii sai ( E211- E 219), pot produce crize de astm, in special la pacientii dependenti de medicatia steroidiana antiastmatica, tulburari neurologice, si pot reactiona cu E222 (sulfit acid de sodiu), provocand hiperreactivitate la copii;

E 220, 221, 222, 223, 224, 226- Se cunoaste ca produc dureri de cap, gastrite, diaree, rash cutanat, atacuri de astm, disfunctionalitati renale, distrugerea vitaminei B; trebuie evitat de pacientii care sufera de conjunctivite, bronsite, emfizem, astm bronsic sau afectiuni cardiovasculare;

E 230 – bifenil, difenil – cu acest conservantsunt tratate fructele. Recent au fost trecute in UE de la aditivi la pesticide

E 233 – conservant artificial interzis in UE

E 239 – conservan artificial cancerigen

E 250 – nitritul de sodiu- in alimente poate duce la formarea de mici cantitati de substante cu potential cancerigen

E 312 – Galat de dodecil – poate provoca iritatie gastrica sau cutanata; nu este permis in alimentele pentru sugari si copii mici deoarece produce tulburari hematologice; este asociat de asemenea cu tulburari nervoase;

E 420 – Sorbitol si sirop de sorbitol – poate produce tulburari gastrice

E 555 – Silicatul de aluminiu si potasiu- se cunoaste ca aluminiul este cauza unor probleme placentare in timpul sarcinii si potasiu este asociat cu boala Alzheimer

E 621 – glutamatul monosodic – O serie de autori au pus in evidenta faptul ca GMS poate exercita un efect toxic asupra sistemului nervos central. Un sindrom specific , cunoscut sub denumirea “sindromul restaurantelor chinezesti”, a fost descris in literatura si se manifesta prin febra si cresterea tensiunii dupa consumarea unor produse cu continut mare de GMS. Alte efecte: obezitate, boala Alzheimer, dureri de cap, insomnii, cancer, fibromialgie.

E 952 – Ciclamatul – poate produce migrene si alte reactii adverse; unee testari au aratat ca poate fi cancerigen; este interzis in SUA si Anglia din cauza potentialului cancerigen

ANEXA – GHIDUL ADITIVILOR ALIMENTARI

 COLORANTI (E 100-E 181)

Nr. Numele Comentarii
E 100 Curcumina Culoare galben-portocaliu; provine din radacina plantei curcuma,dar este sintetizata artificial. Este utilizata in branza, margarina, fish fingers. Efecte benefice: scade glicemia la diabetici, poate creste secretia de bila, protejand ficatul de substante toxice.
E 101 Riboflavina Vitamina B2 si colorant; se gaseste in vegetalele verzi, in oua, lapte, ficat si rinichi; utilizat in margarine si branzeturi.
E 102 Tartrazina Este un colorant azoic galben. Se utilizeaza in colorarea bauturilor, dulciurilor, gemurilor, cerealelor, supelor instant.

 

E 104 Galben de chinolina  
E 110 Galben Sunset FCF

Galben Orange S

Utilizat in cereale, patiserie, dulciuri, snack food, inghetata, bauturi; produs sintetic;
E 120 Cosenila, Acid carmic, Carmin Culoare rosie; produsa de insecte; rar folosita

 

 

E 122 Azorubina, Carmoizina Culoare rosie; se utilizeaza in martipan , jeleuri.
E 123 Amarant Produs in natura de planta cu acelasi nume; se utilizeaza produsul sintetic. Este o hidrocarbura policiclica aromata. Este cunoscut si sub alte denumire: bordeau S, red 2, rosu naftol SB. Face parte din categoria colorantilor azoici. In dozele utilizate in experimentari s-a constatat ca nu are efectecancerigene. Din punct de vedere al efectelor toxice, unele cercetari au aratat lipsa de toxicitate (administrat o perioada scurta de timp), altele au aratat ca la consumul indelungat apar modificari in strucura ficatului si splinei. Folosit in prajituri, jeleuri;
E 124 Rosu Ponceau 4R, Rosu Cosenila A Culoare rosie artificial obtinuta; cancerigen la animale; poate produce reactii neplacute la astmatici si in caz de alergie la aspirina

Interzis in Canada, Norvegia, USA. Restrictii in Suedia

E 127 Eritrozina Hidrocarbura policiclica aromata; culoare rosie artificiala, utilizata in cirese, fructe conservate, dulciuri, patisserie, snack food; poate produce sensibilitate la lumina, dificultati de invatare; poate creste nivelul hormonilor tiroidieni si de aici hipertiroidie; un studio din 1990 a aratat ca produce cancer tiroidian la sobolani.

Interzis in Norvegia

E 128 Rosu 2G Are ca sursa colorantul Azo. Trebuie evitat de persoanele cu astm si sensibilitate la aspirina. Interzis in Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Elvetia, Australia, Noua Zeelanda, USA.
E 129 Rosu Allura AC Culoare artificiala rosu- oranj, utilizata in dulciuri, bauturi si condimente. A fost asociat cu aparitia cancerului. Interzisa in toata Comunitatea Economica Europeana.
E 131 Albastru Patent V Colorant artificial.
E 132 Indigotina, Carmin indigo Utilizat in inghetate, dulciuri, biscuiti; poate provoca voma, hipertensiune arteriala, roseli ale pielii, probleme de respiratie, tumori cerebrale si alte reactii alergice.

 

E 133 Albastru Brilliant FCF Hidrocarbura policiclica aromatica.utilizata in dulciuri si bauturi. Poate produce agitatie, roseate pielii, bronhoconstrictie ( combinata cu E127 si E132), modificari genetice.
E 140 Clorofile Clorofiline Culoare verde produsa de catre plante, in mod normal. Excesul poate provoca sensibilitate la lumina.
E 141 Complexe de cupru ale clorofilelor si clorofinelor Culoare oliv; produsa in mod natural de plante; nu se cunosc reactii adverse cand sunt folosite in alimentatie
E 142 Verde S Culoare verde; produsa sintetic; folosite in conservele de mazare si fasole, prajituri, jeleuri.
E 150a Caramel simplu Culoare maro inchis avand ca sursa sucroza; se recomanda evitarea utilizarii lui deoarece produce agitatie. Poate produce incetinirea cresterii, distrugerea vit.B. Utilizat in fructe conservate, bere, whiskey, biscuiti, stridii.
E 150b Caramel de sulfit de sodium A se vedea E 150a.
E 150c Caramel amoniacal A se vedea E 150a
E 150d Caramel cu sulfite de amoniu A se vedea E 150a
E 151 Negru Brilliant BN, Negru PN Culoare sintetica; poate fi carcinogenetic; utilizat in sosurile maro si in prajituri; poate provoca astm, urticarie si acutizari la pacientii cu rinite. Interfera cu actiunea unor enzime digestive.
E 153 Carbune vegetal medicinal Culoare neagra;utilizat in gemuri, jeleuri, lichioruri
E 154 Brun FK Colorant sintetic; se sintetizeaza pornind de la culoarea Azo
E 155 Brun HT Culoare maro; produs sintetic de la culoarea Azo; utilizat in ciocolata; poate produce acutizari ale bolii la astmatici si la pacientii cu sensibilitate la aspirina. Interzis in Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Norvegia, Elvetia, Suedia, USA
E 160a Caroteni Culori naturale portocaliu/galben;organismul uman ii transforma in Vit. A in ficat; se gasesc in morcovi si alte fructe si legume galbene sau portocalii
E 160b Annatto, bixina, norbixina Culoare rosie; derivate de la copacul numit Bixa Orellana; utilizat la colorarea branzeturilor, untului, margarinei, cerealelor; determina producerea de urticarie, astmsi agitatie. Se recomanda evitarea lui
E 160c Extract de ardei rosu,capsatina, capsorubina CONTIN VIT a, b, c SI MINERALELE Zn. Cu, Se, Co,Mo; se recomanda evitarea lui
E 160d Rubixantina Se recomanda evitarea lui
E 160e Beta-apocarotenal-8 (C 30) Culoare portocalie naturala; nu se cunosc reactii adverse
E 160f Ester etilic al acidului beta-apocarotenotic-8 (C30) Culoare portocalie naturala; nu se cunosc reactii adverse
E 161b Luteina Culoare galbena derivate din plante, natural se gaseste in frunzele verzi, galbenusul de ou, etc
E 161g Cantaxantina Culoare galbena , obtinuta din  surse animale (retinol); pigmentul se gaseste si in anumite ciuperci, crustacee, pesti.
E 162 Rosu de sfecla, betaina Culoare rosie obtinuta di sfecla rosie; nu are efecte adverse cunoscute, dar este de preferat a se evita la nou-nascuti si copii.
E 163 Antociani Violet, rosu, albastru – culori obtinute din floti, muguri si plante; nu au efecte adverse
E 170 Carbonat de calciu Sare minerala; poate fi obtinuta din minerale si din oasele animalelor; cateodata utilizat pentru acidifierea vinurilor, conservarea fructelor si legumelor; este toxic in doze mari, putand produce probleme psihice dar si pitre la rinichi, dureri abdominale, confuzie.
E 171 Dioxid de titan Culoare alba; nu se cunosc efecte negative.
E 172 Oxizi si hidroxizi de fier Coloranti negru, galben, rosu; toxic in doze mari.
E 173 Aluminiu Se recomanda evitarea lui; poate produce osteoporoza.
E 174 Argint Se recomanda evitarea lui;
E 175 Aur Se recomanda evitarea lui;
E 180 Litolrubin BK Colorant artificial. Sursa: colorantul Azo; probabil produse rash cutanat, agitatie si potential periculos pentru pacientii astmatici

 CONSERVANTI ( E 200 – E 290)

 

Nr. E Denumire Comentarii
E 200 Acid sorbic Este un acid monobasic saturat, din seria acizilor grasi. Se prezinta sub forma de cristale albe, minuscule, solubile in apa, din care cauza se prefera utilizarea sarurilor de sodiu si de potasiu. Posibil iritant pentru piele, poate cauza rash, astm si agitatie. Inhiba dezvoltarea bacteriilor. Se foloseste la branzeturi, vinuri;
E 202 Sorbet de potasiu Similar cu E 200
E 203 Sorbet de calciu Similar cu E200
E 210 Acid benzoic In stare purase prezinta sub forma unor ace incolore, putin solubile in apa, usor solubile in alcool si eter. Deoarece are solubilitate redusa, se foloseste sarea de sodiu, benzoatul de sodium, care este insa mai putin eficace si este in mai mare masura dependent de pH.  Se adauga la bauturi alcoolice, produse de brutarie, branzeturi, gume, condimente, dulciuri, gusari, inlocuitori de zahar.
E 211 Benzoat de sodiu Bauturile racoritoare dietetice contin o mare cantitate de benzoate de sodium; de asemenea laptele si produsele din carne, condimentele, produsele de panificatie,margarinele; este implicat in producerea rash-urilor urticariene si atacurilor astmatice.
E 212 Benzoat de potasiu Persoanele cu istoric de alergie ar putea avea reactii alergice. A se vedea E 210
E 213 Benzoat de calciu A se vedea E 212
E 214 p-hidroxibenzoat de etil A se evita; interzis in Australia
E 215 Derivat sodic al esterului

etilic al acidului p-hidroxibenzoic

A se evita; interzis in Australia
E 216 p-hidroxibenzoat de propel
E 217 Derivat sodic al esterului

propilic al acidului p-hidroxibenzoic

A se evita; interzis in Australia
E 218 p-hidroxibenzoat de metal Posibil alergen
E 219 Derivat sodic al esteruilui

metilic al acidului p-hidroxibenzoic

A se evita
E 220 Dioxid de sulf Este un gaz incolor, mai greu decat aerul, cu miros caracteristic intepator si cu efecte iritante asupra mucoaselor. In industria alimentara se utilizeaza sub forma gazoasa sau in solutii apoase. Are un spectru larg de actiune asupra bacteriilor, mucegaiurilor si drojdiilor. Sensibilitatea acestora scade in ordinea aratata, explicand de ce unele tipuri de drojdii rezista la solutii mai diluate de antiseptic. Eficienta antimicrobiana creste pe masura ce mediul este mai acid. Concomitant cu efectul antiseptic, dioxidul de sulf exercita si o actiune de blocare a activitatii enzimelor oxidante, ceea ce permite pastrarea culorii naturale cat si a continutului in vitamine usor oxidabile. Se utilizeaza in bere, bauturi racoritoare, sucuri de fructe, vin, otet, produse din rosii. Se admite la ora actuala ca vinul reprezinta principalul furnizor de acid sulfuros in alimentatia umana si ca bautorii de vin depasesc valoarea maxima admisa.
E 221 Sulfit de sodiu A se vedea E 220; este o substanta generatoare de dioxid de sulf
E 222 Sulfit acid de sodiu A se vedea E 220
E 223 Metabisulfit de sodiu A se vedea E 220
E 224 Metabisulfit de potasiu A se vedea E 220
E 226 Sulfit de calciu A se evita. Interzis in Australia
E 227 Sulfit acid de calciu A se evita. Interzis in Australia
E 228 Sulfit acid de potasiu A se vedea E 220
E 230 Bifenil, difenil Difenilul se prezinta sub forma de cristale albe cu miros characteristic, insolubile in apa, dar solubile in alcool si grasimi. Are o actiune puternic antifungica. Se utilizeaza la fructele citrice pentru tratament superficial. Administrarea indelungata la animalele de laborator a produs intarzieri in crestere, scurtarea vietii, modificari histologice hepatice si renale, anemie. Interzis in Australia
E 231 Ortofenilfenol Se foloseste pentru tratamentul superficial al citricelor
E 232 Ortofenilfenat de sodiu A se vedea E 231
E 234 Nisina Este un antibiotic produs de bacterii; se gaseste in bere, pasta de tomate, budinci din gris, branza maturate si branza topita
E 235 Netamicina Inhiba dezvoltarea mucegaiurilor; poate provoca greturi, varsaturi, anorexie, diaree, iritatii ale pielii; se foloseste pentru tratamentul superficial al carnatilor uscati si afumati, precum si a branzeturilor tari, semitari si semimoi
E 239 Hexametilentetra

amina

Se mai numeste si urotropina; se prezinta sub forma de cristale incolore si inodore, dar cu foarte redusa actiune fungica; A se evita; se utilizeaza in branza Provolone
E 242 Dicarbonat de dimetil Se utilizeaza in sucurile de fructe, bauturile energizante si in vin; este conservant
E 249 Nitrit de potasiu  Este fixator de culoare si agent de conservare pentru carne. Se utilizeaza in produsele din carne netratate termic, afumate si uscate, in alte produse din carne afumata, produse din carne in conserva, sunca afumata;poate produce ameteli, dureri de cap; este potential carcinogen; nu este permis in alimentele pentru sugari si copii;
E 250 Nitrit de sodiu Poate provoca hiperreactivitate si alte reactii adverse; este restrictionat in multe tari; se recomanda evitarea lui;
E 251 Nitrat de sodiu Se utilizeaza in produsele din carne afumata, produse din carne in conserva, branza tare, semitare si semimoale, branzeturi pe baza de produse lactate, hering si scrumbii murate;
E 252 Nitrat de potasiu Poate produce agitatie si alte reactii adverse; potential carcinogenetic; restrictionat in multe tari
E 270 Acid lactic Acid alimentar obtinut prin fermentarea hidratilor de carbon din lapte, zer, cartofi, amidon de porumb sau melasa; este folosit la conservarea maslinelor spaniole, in branzeturi, deserturi congelate, bauturi carbogazoase cu aroma de fructe, dulciuri; este metabolizat greu de catre organismul copiilor mici.
E 280 Acid propionic Actiunea acidului propionic si a propionatilor este mai puternica decat a benzoatului de sodiu asupra mucegaiurilor, dar efectul asupra bacteriilor si drojdiilor este slab. Se foloseste la painea preambalata feliata si paine din secara, paine cu valoare energetica scazuta, paine partial preparata, preambalata, produse de panificatie fine preambalate, franzele, brise preambalate, branza si inlocuitori din branza;
E 281 Propionat de sodiu A se vedea E 280
E 282 Propionat de calciu A se vedea E 280
E 283 Propionate de potasiu A se vedea E 280
E 284 Acid boric Acidul boric si boratii sunt antiseptici foarte slabi, cu actiune bactericida redusa si lipsitid de effect fata de drojdii si mucegaiuri. Se prefera sarea de sodium (boraxul), care este mai solubila in apa; se utilizeaza la conservarea icrelor de sturioni (caviar), pestelui, crustaceelor. Boraxul si acidul boric se absorb rapid si se excreta lent. Din aceasta cauza, se pot acumula in organism, cu precadere in sistemul nervos central si in grasimi, diminuand consumul de oxigen, sinteza glutaminei si oxidarea adrenalinei. Au efecte iritante asupra mucoasei tubului digestive, deoarece inhiba activitatea enzimelor proteolitice si lipolitice, reduce coeficientul de absorbtie al substantelor nutritive calorigene.
E 285 Tetraborat de sodiu (borax) A se vedea E 284

ANTIOXIDANTI, ACIZI, SARURI MINERALE

(E 296 – E 385)

 

Nr. E Denumire Comentarii
E 297 Acid fumaric Este o substanta solida la temperature camerei, ieftina si foarte acra;se obtine din planta Fumaria officinalis sau prin fermentarea glucozei de catre ciuperci; se foloseste in bauturile nealcoolice sau in amestecuri pentru prajituri,; nu are efecte adverse cunoscute.
E 300 Acid L-ascorbic Se utilizeaza in bauturi, sucuri si alimente pentru sugari pe baza de fructe si legume, in alimente pe baza de cereale cu continut de grasimi inclusive biscuiti si pesmeti. In doze mari poate produce carii dentare, voma, diareea, litiaza renala. Persoanele cu litiaza renala, guta si anemie trebuie sa evite consumul de acid ascorbic.
E 301 L-ascorbat de sodiu Sarea de sodiu a vitaminei C. Vezi E 300
E 302 L-ascorbat de calciu Vezi E 300. poate produce litiaza cu oxalat de calciu
E 304 Palmitat de L-ascorbil Se utilizeaza in cereale, biscuiti si pesmeti si alimente pentru sugari cu continut de grasimi.
E 306 Extract bogat in tocoferol Vezi E 307
E 307 Alfa-tocoferol (Vitamina E) Vitamina E se gaseste in faina integrala, germenii de orez, uleiuri vegetale. Este distrusa prin rafinare si prin obtinerea fainii albe. Vitamina E previne rancezirea grasimilor. Studii recente arata ca vitamina E in cantitati mici reduce riscul bolilor cardiovasculare si cancerul
E 308 Gama-tocoferol Vezi E 307
E 309 Delta-tocoferol Vezi  E 307
E 310 Galat de propil Se gaseste in grasimi si uleiuri pentru fabricarea profesionala a produselor alimentare tratate termic, in ulei de gatit si grasime de gatit, exclusiv ulei de turta de masline, in untura , ulei de peste, grasime de pasare si oaie; se foloseste la amestecuri pentru patiserie, snacks pe baza de cereale, lapte praf pentru automate, supe si ciorbe deshidratate, sosuri, carne deshidratata, fructe in coaja prelucrate, mirodenii si condimente, cereale pre-preparate, cartofi deshidratati, guma de mestecat, adaosuri dietetice. Poate produce gastrite si iritatii ale pielii( dermatite, eczema, hiperkeratoze).
E 311 Galat de octil Vezi E 310; administrarea orala a galatului de octal produce la subiectii sensibilizati o reactie a mucoasei bucale. Din acest motiv comitetul FAO/OMS a interzis folosirea lui in bauturi.
E 312 Galat de dodecil Vezi E 310
E 315 Acid erithorbic Este produs din sucroza. Se utilizeaza la produsele din carne semiconservate si conservate, la produsele din peste conservate si semiconservate, peste cu carne rosie, refrigerat si congelat. Ne se cunosc efecte negative.
E 316 Erithorbat de sodium Vezi E 315
E 320 Butilhidroxianisol (BHA) Este un produs derivate din petrol. Se utilizeaza in margarine, gume de mestecat, mirodenii, condimente, cartofi deshidratati, adaosuri dietetice. Nu se permite folosirea in alimentele pentru sugari, deoarece provoaca reactii alergice, hiperreactivitate sau intoleranta; in doze mari a produs tumori la animalele de laborator.
E 321 Butilhidroxitoluen (BHT) Vezi E 320
E 322 Lecitine Se gaseste in soia, oua, alone, porumb, etc. nu este toxic. Se utilizeaza la producerea biscuitilor si pesmetilor, alimentelor pe baza de cereale, alimentelor pentru sugari, ciocolate, maioneze.
E 330 Acid citric Acid obtinut natural din fructele citrice; este folosit la biscuiti,peste conservat, branzeturi, formule pentru copii, amestecuri pentru supe, bauturi nealcoolice, produse din carne fermentate; Asociatia consumatorilor din Piata Comuna European ail asociaza cu afectiuni bucale
E 331 Citrati de sodiu Se utilizeaza in produsele pentru intarcarea sugarilor,precum si in branzeturi, creme. Nu are efecte adverse cunoscute.
E 332 Citrati de potasiu Vezi E 331, E 333
E 333 Citrati de calciu Se gaseste in produse pe baza de fructe cu un continut scazut de zahar
E 334 Acid tartaric Se utilizeaza in biscuiti si pesmeti, guma de mestecat, toate tipurile de alimente si bauturi; nu are efecte adverse daca este utilizat in cantitati mici
E 335 Tartrat de sodiu Vezi E 334
E 336 Tartrat de potasiu Vezi E 334
E 338 Acid fosforic Se obtine din minereu fosfat; este folosit in branzeturi; Asociatia consumatorilor din Piata Comuna European il asociaza cu tulburari digestive
E 339 Fosfati de sodiu i)fosfat monosodic

ii)fosfat disodic

iii)fosfat trisodic

Se gaseste in lapte partial deshidratat cu continut de pana sau mai mare de 28% materie uscata, in lapte praf si lapte degresat, smantana pasteorizata, sterilizata si preparata conform procedeului UHT, frisca si produse similare din grasimi vegetale, branza proaspata (exclusiv Mozzarella)

 

E 340 Fosfati de potasiu

i)fosfat monopotasic

ii)fosfat dipotasic

iii)fosfat tripotasic

Se utilizeaza la prepararea branzei topite si produselor similare acesteia, in produsele din carne, bauturi energizante si ape de masa preparate, suplimente dietetice, sare si inlociutorii sai, bauturi din proteine vegetale; nu au efecte adverse cunoscute
E 341 Fosfati de calciu Se utilizeaza in amestecurile din prafurile pentru desert si la producerea ghetei alimentare
E 343 Fosfati de magneziu

i)fosfat monomagnezic

ii)fosfat dimagnezic

Se utilizeaza in produsele fine de panificatie, faina, faina cu agenti de afanare, mustarul preparat, inlocuitori de sare
E 353 Acid metatartric Se utilizeaza la prepararea vinurilor; nu are efecte adverse cunoscute
E 354 Tartrat de calciu Se utilizeaza la biscuiti si pesmeti; se utilizeaza in alimentele pentru sugari
E 355 Acid adipic Se utilizeaza in umpluturi si glazuri pentru produse fine de panificatie, amestecuri din prafuri pentru desert, deserturi cu aspect de jeleu, deserturi cu arome de fructe, prafuri pentru prepararea de casa a bauturilor; este irritant ocular, se presupune ca are effect teratogen
E 356 Adipat de sodiu Vezi E 355
E 357 Adipat de potasiu Vezi E 355
E 363 Acid succinic Sefoloseste in deserturi, supe si ciorbe, prafuri pentru prepararea de casa a bauturilor
E 385 Etilena diamina tetra-acetat de calciu disodiu (calciu disodiu EDTA) Se utilizeaza in sosuri emoliente, boabe de leguminoase, legume, ciuperci si anghinare in conserva, peste in conserva, crustacee refrigerate si congelate, grasimi tartinabile avand un continut in grasimi de cel mult 41% grasimi; produce perturbari ale echilibrului electrolitic, afectiuni gastrointestinale, hematurie, crampe musculare. Este interzis in Australia. Este bine a se evita.

EMULSIFICATORI, STABILIZATORI, GUME VEGETALE

(E 400 – E 495)

 

Nr. E Denumire Comentarii
E 400 Acid alginic Acidul alginic si sarurile lui se folosesc la fabricarea jeleurilor de fructe, marmeladelor, pudingurilor, produselor zaharoase, la limpezirea sucurilor si vinurilor.nu prezinta risc pentru sanatate.
E 401 Alginat de sodiu  A se vedea E 400
E 402 Alginat de potasiu  A se vedea E 400
E 403 Alginat de amoniu  A se vedea E 400
E 404 Alginat de calciu  A se vedea E 400
E 405 Alginat de propan-1, 2-diol Se utilizeaza in emulsii grase, produse fine de panificatie, umpluturi, glazuri si invelisuri pentru produsele fine de panificatie si deserturi, produse de cofetarie din zahar, gheata alimentara pe baza de apa, snacks pe baza de cereale si cartofi, sosuri, bere, guma demestecat, preparate dinfructe si legume, bauturi aromate nealcoolice, lichior emulsionat, alimente dietetice utilizate in scopuri medicale speciale, preparate dietetice de regim pentru controlul greutatii destinate inlocuirii aportului alimentar zilnic total sau a unei mese individuale, suplimente dietetice
E 406 Agar-agar Este folosit in industria produselor zaharoase, a marmeladei, la conservarea carnii si a pestelui, la fabricarea pudingurilor, a inghetatei. Din punct de vedere igienic nu exista limitari in utilizarea acestui produs.
E 407 Caragenan Este extras din alge rosii si este utilizat ca agent de gelificare, de stabilizare si emulsionare. Dupa unele date, caragenanul patruns in organism in cantitati mari poate irita mucoasa intestinala si forma chiar abcese.
E 407a Alge Euchema transformate
E 410 Guma carruba
E 412 Guma guar Se obtine din semintele de Ceratonia siliqua. Este  formata din galactomanani si se foloseste ca egent de legare si ca emulgator. Nu sunt limite pentru utilizarea ei.
E 413 Tragacant
E 414 Guma de acacia (guma Arabica)
E 415 Guma xantan
E 416 Guma Karaya Se utilizeaza in urmatoarele produse: snacks pe baza de cereale si cartofi, nuci si alone glasate, umpluturi, glazuri si invelisuri pentru produsele fine de panificatie, deserturi, sosuri emulsionate, lichior pe baza de ou, suplimente dietetice, guma de mestecat
E 417 Guma tara
E 418 Guma gellan
E 420 Sorbitol

i)sorbitol

ii)sirop de sorbitol

Se utilizeaza in produsele alimentare in general, lichioruri, peste, crustacee, moluste si cefalopode neprelucrate, refrigerate si congelate
E 421 Manitol A se vedea E 420
E 422 Glicerina
E 425 Konjac

i) guma de konjac

ii) glucomanan de konjac

E 431 Stearat de polioxietilena Se ulilizeaza in vinuri conform cu legislatia in vigoare
E 432 Monolaurat de polioxietilena sorbitan (polisorbat 20) Se utilizeaza in urmatoarele produse alimentare: produse fine de panificatie, emulsii grase utilizate pentru patisserie, produse similare din lapte si smantana, gheata alimentara, deserturi, produse de cofetarie, sosuri emulsionate, supe, guma de mestecat, suplimente dietetice, alimente dietetice utilizate in scopuri medicale speciale, preparate dietetice utilizate pentru controlul greutatii destinate inlocuirii dozei alimentarezilnice totale sau a unei mese individuale
E 433 Monooleat de polioxietilena sorbitan (polisorbat 60) A se vedea E 432
E 434 Monopalmitat de polioxietilena sorbitan (polisorbat 40) A se vedea E 432
E 435 Monostearat de polioxietilena sorbitan (polisorbat 60) A se vedea E 432
E 436 Tristearat de polioxietilena sorbitan (polisorbat 65) A se vedea E 432
E 440 Pectine

i)pectina

ii)pectina amidata

In organismul uman pectinele se descompun in proportie de 90%. Deoarece nu s-au inregistrat efecte negative, expertii FAO/OMS nu limiteaza cantitatea de pectina utilizata ca aditiv.
E 442 Fosfatide de amoniu Se utilizeaza la produsele pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare inclusive umpluturi, produse de cofetarie pe baza de produsele mentionate mai sus
E 444 Acetate izobutirat de zaharoza Se foloseste in bauturile tulburi aromate nealcoolice
E 445 Esteri glicerici din rasini lemnoase Se utilizeaza in bauturile tulburi aromate nealcoolice, la tratarea superficiala a citricelor
E 450 Difosfati

i)difosfat disodic

ii)difosfat trisodic

iii)difosfat tetrasodic

v)difosfat tetrapotasic

vi)difosfat dicalcic

vii)dihidrogeno-difosfat de calciu

Se utilizeaza in sosuri,supe si ciorbe, ceai si infuzii de plante medicinale, cidru si rachiu de pere, guma de mestecat, produse alimentare sub forma de praf, bauturi din ciocolata si malt pe baza de produse lactate, cereale pentru micul dejun snacks
E 451 Trifosfati

i)trifosfat pentasodic

ii)trifosfat pentapotasic

Se utilizeaa in paste din peste si crustacee,glazuri, preparate speciale pentru uz nutritive special, membrane pentru produse din carne si vegetale
E 452 Polifosfati

i)polifosfat sodic

ii)polifosfat potasic

iii)polifosfat calcosodic

iv)polifosfati calcici

Se utilizeaza in produsele de cofetarie, la zahar pentru glazuri, taitei, aluaturi, file de peste neprelucrat, refrigerat si congelat, moluste si crustacee neprelucrate si prelucrate, refrigerate si congelate, produse din cartofi prelucrati, materii grase tartinabile exclusive unt, unt preparat din smantana acida, produse din crustacee in conserva, emulsii pe baza de apa pentru acoperirea formelor de patisserie, bauturile pe baza de cafea pentru masinile automate
E 459 Beta-ciclodextrina
E 460 Celuloza

i)celuloza microcristalina

ii)celuloza pulbere

Celuloza si esterii de celuloza sunt folositi la fabricarea sosurilor, pateurilor, inghetatei. Din punct de vedere al igienei alimenatre esterii celulozei sunt inofensivi, deoarece trec prin tractul intestinal si se elimina fara transformari. Cercetarile recente au demonstrate ca celuloza microcristalina, daca poseda fractiuni cu greutate moleculara mica, poate fi partial absorbita, patrunde in sistemul circulator si se poate depune pe peretii vaselor. Pentru alimentatie se impune folosirea celulozei microcristaline cu greutate moleculara ridicata.
E 461 Metilceluloza A se vedea E 460
E 463 Hidroxipropilcelu

loza

A se vedea E 460
E 464 Hidroxipropilmetilceluloza A se vedea E 460
E 465 Etilmetilceluloza A se vedea E 460
E 466 Carboximetilcelu

loza

Carboximetilcelu

loza de sodium

A se vedea E 460
E 468 Carboximetilcelu

loza de sodiu reticular

Se foloseste in suplimentele alimentare solide
E 469 Carboximetilcelu

loza hidrozata enzimatic

E 470a Saruri de sodiu, potasiu si calciu ale acizilor grasi
E 470b Saruri de magneziu ale acizilor grasi
E 471 Mono si digliceride ale acizilor grasi
E 472a Esteri acetici ai mono si digliceridelor cu acizi grasi
E 472b Esteri lactici ai mono si digliceridelor cu acizi grasi
E 472c Esteri citrici ai mono si digliceridelor cu acizi grasi
E 472d Esteri tartrici ai mono si digliceridelor cu acizi grasi
E 472e Esteri mono si diacetil-tartrici ai mono si digliceridelor cu acizi grasi
E 472f Esteri scetici si tartrici combinati ai mono si digliceridelor cu acizi grasi
E 473 Sucroesteri ai acizilor grasi Se pot gasi in urmatoarele produse alimentare:

Cafea lichida ambalata, produse din carne tratate termic, emulsii grase utilizate pentru petiserie, produse fine de panificatie, bauturi racoritare opalescente de culoare alba, gheata alimentara, produse de cofetarie cu zahar, deserturi, sosuri, supe si ciorbe, fructe proaspete, tratate superficial, bauturi nealcoolice pe baza de anason, bauturi nealcoolice din cocos si migdale, bauturi spirtoase (exclusive bere si vin), prafuri pentru prepararea bauturilor nealcoolice calde, suplimente dietetice, alimente dietetice utilizate in scopuri medicale speciale, preparate dietetice de regim pentru controlul greutatii destinate inlocuirii aportului alimentar zilnic total sau a unei mese individuale, guma de mestecat, inlocuitori de smantana, smantana sterilizata si smantana sterilizata cu continut mic de grasimi

E 474 Sucrogliceride A se vedea E 473
E 475 Esteri poliglicerici ai acizilor grasi Se pot gasi in: produse fine de panificatie, lichioruri emulsionate, produse pe baza de oua, clarificare pentru bauturi, guma de mestecat, emulsii grase, produse similare din lapte si smantana, produse de cofetarie cu zahar, deserturi, suplimente dietetice, alimente dietetice utilizate in scopuri medicale speciale, preparate dietetice de regim pentru controlul greutatii destinate inlocuirii dozei alimentare zilnice totale sau a unei mese individuale, cereale tip Granola pentru micul dejun
E 476 Poliricinoleat de poliglicerina Se utilizeaza in grasimi tartinabile cu continut de cel mult 41% grasime, produse tartinabile similare cu un continut de cel mult 19% grasime, sosuri pentru salate, produse de cofetarie pe baza de cacao, inclusive ciocolata
E 477 Esteri de propan-1,2-diol ai acizilor grasi Se foloseste in produse fine de panificatie, emulsii grase pentru patiserie, produse similare din lapte si smantana, clarificare pentru bauturile racoritoare, gheata alimentara, produse de cofetarie  cu zahar, deserturi, glazuri batue pentru desert, altele decat frisca, alimente dietetice utilizate in scopuri medicale speciale, preparate dietetice de regim pentru controlul greutatii destinate inlocuirii aportului alimenatr zilnic total sau a unei mese individuale
E 479b Ulei de soia oxidat termic in iinteractiune cu mono si digliceridele acizilor grasi Se foloseste in emulsiile grase pentru prajit
E 481 Stearaoil-2-lactilat de sodium Se foloseste in produse fine de panificatie, orez pentru gatit rapid, cereale pentru micul dejun, lichior emulsionat, spirtoase cu o concentratie de alcool per volum de pana la 15%, snacks pe baza de cereale, emulsii grase, clarificare pentru bauturile racoritoare,  produse de cofetarie  cu zahar, deserturi, sncks pe baza de cereale si cartofi, produse din carne toccata si taiata bucati in conserva, prafuri pentru prepararea bauturilor nealcoolice calde, alimente dietetice utilizate in scopuri medicale speciale, preparate dietetice de regim pentru controlul greutatii destinate inlocuirii aportului alimenatr zilnic total sau a unei mese individuale, paine
E 482 Stearoil-2-lactilat de calciu A se vedea E 481
E 483 Tartrat de stearil Se utilizeaza in produsele de panificatie si deserturi
E 491 Monostearat de sorbitan Se utilizeaza in produsele fine de panificatie, glazuri si invelisuri pentru produsele fine de brutarie, marmalade tip jeleu, emulsii grase, produse similare din lapte si smantana, clarificare pentru bauturi nealcoolice, concentrate lichide din ceai si concentrate lichide cu infuzii de frunze si plante, gheata alimentara, produse de cofetarie  cu zahar, produse de cofetarie pe baza de cacao, inclusive ciocolata, sosuri emulsionate, suplimente dietetice, drojdie pentru panificatie, guma de mestecat, alimente dietetice utilizate in scopuri medicale speciale, preparate dietetice de regim pentru controlul greutatii destinate inlocuirii aportului alimenatr zilnic total sau a unei mese individuale,
E 492 Tristearat de sorbitan A se vedea E 491
E 493 Monolaurat de sorbitan A se vedea E 491
E 494 Monooleat de sorbitan A se vedea E 491
E 495 Monopalmitat de sorbitan A   se vedea E 491

 SARURI MINERALE, ANTIAGLOMERANTI

(E 500 – E 585)

 

Nr. E Denumire Comentarii
E 500 Carbonati de sodiu

i) carbonat de sodiu

ii) carbonat acid de sodiu

iii)sesquicarbonat de sodiu

Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, in laptele partial deshidratat si total deshidratat, conform legislatiei in vigoare, precum si in unt de smantana acida
E 501 Carbonati de potasiu

i) carbonat de potasiu

ii)carbonat acid de potasiu

Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, in laptele partial deshidratat si total deshidratat, conform legislatiei in vigoare
E 503 Carbonati de amoniu

i) carbonat de amoniu

ii) carbonat acid de amoniu

Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare
E 504 Carbonati de magneziu

i) carbonat de magneziu

ii) carbonat acid de magneziu

Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare, si in branza matura feliata si rasa
E 507 Acid clorhidric
E 508 Clorura de potasiu
E 509 Clorura de calciu Poate fi utilizata in gemuri, jeleuri si marmalade conform legislatiei in vigoare si alte paste si piureuri tartinabile similare pe baza de fructe inclusive produsele cu un numar redus de calorii, precum si in laptele partial deshidratat si total deshidratat, in branza matura feliata si rasa, fructe si legume in conserva
E 511 Clorura de magneziu
E 512 Clorura stanoasa Se utilizeaza la asparagus alb in conserva
E 513 Acid sulfuric
E 514 Sulfati de sodiu

i) sulfat de sodiu

ii) sulfat acid de sodiu

E 515 Sulfati de potasiu

i) sulfat de potasiu

ii) sulfat acid de potasiu

E 516 Sulfat de calciu
E 520 Sulfat de aluminiu Se poate folosi in albusuri, fructe si legume confiate, cristalizate, glasate
E 521 Sulfat de aluminiu sodic A se vedea E 520
E 522 Sulfat de aluminiu potasic A se vedea E 520
E 523 Sulfat de aluminiu amoniacal A se vedea E 520
E 524 Hidroxid de sodiu Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare precum si in gemuri, jeleuri si marmalade si alte paste si piureuri tartinabile similare pe baza de fructe inclusiv produsele cu un numar redus de calorii
E 525 Hidroxid de potasiu Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare
E 526 Hidroxid de calciu Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare
E 527 Hidroxid de amoniu Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare
E 528 Hidroxid de magneziu Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare
E 529 Oxid de calciu
E 530 Oxid de magneziu Pot fi utilizati in produse pe baza de cacao si ciocolata, conform legislatiei in vigoare
E 535 Fenocianura de sodium Se foloseste in sare si substituentii sai
E 536 Fenocianura de potasiu A se vedea E 535
E 538 Fenocianura de calciu A se vedea E 535
E 541 Fosfat de aluminiu sodic, acid Se utilizeaza in produsele fine de panificatie
E 551 Dioxid de siliciu Se utilizeaza in prafuri de produse deshidratate (inclusive zaharuri), sare si substituentii sai, suplimente dietetice, produse alimenatre sub forma de tablete, pastille , drajeuri, branza din pasta tare, semitare si topita feliata sau pentru ras, inlocuitori de branza de ras sau felii si inlocuitori de branza topita, guma de mestecat, orez, carnati (numai tratament superficial), jeleuri (numai tratament superficial), condimente, produse de cofetarie exclusiv ciocolata (numai tratamentul superficial), grasimi tartinabile pentru ungerea formelor de patiserie
E 552 Silicat de calciu A se vedea E 551
E 553a i) silicat de magneziu

ii) trisilicat de magneziu

A se vedea E 551
E 553b Talc A se vedea E 551
E 554 Silicat alumino-sodic A se vedea E 551
E 555 Silicat alumino-potasic A se vedea E 551
E 556 Silicat alumino-calcic A se vedea E 551
E 559 Silicat de aluminiu (kaolin) A se vedea E 551
E 570 Acizi grasi Se foloseste in guma de mestecat, bauturi racoritoare cu aroma de vanilie, indulcitori artificiali
E 574 Acid gluconic
E 575 Glucono-delta-lactona Se poate utilize in branza matura feliata si rasa, Mozzarella si zer, fructe si legume in conserva, biscuiti si pesmeti
E 576 Gluconat de sodiu Se foloseste in produsele de patisserie, bauturi racoritoare, in suplimente nutritionale, deserturi
E 577 Gluconat de potasiu A se vedea E 576
E 578 Gluconat de calciu Se utilizeaza in branzeturi, suplimente alimentare pentru sugari
E 579 Gluconat de fier Se utilizeaza la maslinele innegrite prin oxidare
E 585 Lactate de fier A se vedea E 579

STIMULATORI DE AROME ( E 620 – E 640)

 

Nr. E Denumire Comentarii
E 620 Acid glutamic Se utilizeaza in produsele alimentare, in general , precum si in condimente si mirodenii
E 621 Glutamat monosodic Si-a gasit o larga utilitate in industria alimentara pentru potentarea gustului a numeroase produse alimentare. O serie de autori au pus in evidenta faptul ca GMS poate exercita un efect toxic asupra sistemului nervos central. Un sindrom specific , cunoscut sub denumirea “sindromul restaurantelor chinezesti”, a fost descries in literatura si se manifesta prin febra si cresterea tensiunii dupa consumarea unor produse cu continut mare de GMS. A se vedea E 620 pentru produsele in care se utilizeaza.
E 622 Glutamat monopotasic A se vedea E 620
E 623 Diglutamat de calciu A se vedea E 620
E 624 Glutamat monoamidonic A se vedea E 620
E 625 Diglutamat de magneziu A se vedea E 620
E 626 Acid guanilic A se vedea E 620
E 627 Guanilat disodic A se vedea E 620
E 628 guanilat dipotasic A se vedea E 620
E 629 Guanilat de calciu A se vedea E 620
E 630 Acid inozinic A se vedea E 620
E 631 inozinat disodic A se vedea E 620
E 632 Inozinat dipotasic A se vedea E 620
E 633 Inozinat de calciu A se vedea E 620
E 634 5-ribonucleotide de calciu A se vedea E 620
E 635 5-ribonucleotide disodice A se vedea E 620
E 640 Glicina si sarea sa de sodiu A se vedea E 620

AGENTI DE GLAZURARE, INDULCITORI (E 900 – E 1520)

 

Nr. E Denumire Comentarii
E 900 Dimetil polisiloxan Se utilizeaza in gemuri, jeleuri si marmalade conform legislatiei in vigoare si paste tartinabile similare din fructe, inclusive produse cu numar redus de calorii, supe si ciorbe, uleiuri si grasimi pentru prajit, produse de cofetarie (exclusive ciocolata), bauturi nealcoolice aromate, suc de ananas, fructe si legume in conserva, guma de mestecat, vin  in conformitate cu legislatia in vigoare, aluaturi
E 901 Ceara de albine, alba, galbena Se utilizeaza ca agenti de glazurare numai in urmatoarele produse: produse de cofetarie (inclusive ciocolata), produse fine de panificatie de dimensiuni mici in strat de ciocolata, snacks, fructe in coaja, boabe de cafea, suplimente dietetice, citrice, pepeni, mere si pere proaspete (numai tratamentul superficial),piersici si ananas (numai tratamentul superficial)
E 902 Ceara Candelilla A se vedea E 901
E 903 Ceara Carnauba A se vedea E 901
E 904 Shellac A se vedea E 901
E 905 Ceara microcristalina Se foloseste la tratamentul superficial al produselor de cofetarie exclusive ciocolata, gumei de mestecat, pepenilor, papaya, mango si avocado
E 912 Esteri ai acidului montanic Se utilizeaza pentru tratamentul superficial al citricelor proaspete, pepeni, mango, papaya, avocado, ananas
E 914 Ceara de polietiliena oxidata A se vedea E 912
E 920 L-cisteina
E 927b carbamida Se foloseste in guma de mestecat fara adaosuri de zaharuri
E 938 Argon Este un gaz inert. Pare sigur.
E 939 Heliu Nu s-au demonstrate efecte nocive
E 941 Azot Antioxidant. Nu s-au demonstrate efecte nocive
E 942 Peroxid de azot Nu s-au demonstrate efecte nocive , daca e utilizat in doze mici.
E 948 Oxigen Sunt citate efecte teratogene
E 950 Acesulfam K Se utilizeaza in guma de mestecat cu adaosuri de zaharuri, in bauturile aromate nealcoolice pe baza de apa, in deserturi-lactate si nelactate, precum si in alte produse (sosuri, mustar, cidru si rachiu de pere, bere nealcoolica, bere cu valoare energetica redusa, etc)
E 951 Aspartam Se utilizeaza in bauturile nealcoolice ( bauturi aromate pe baza de apa, cu valoare energetica redusa sau fara adaosuri de zahar, bauturi pe baza de lapte si produse derivate sau pe baza de suc de fructe, cu valoare energetica redusa sau fara adios de zahar), in deserturi si produse similare (deserturi aromate pe baza de apa, cu valoare energetica redusa sau fara adaosuri de zahar, preparate pe baza de lapte si produse derivate, cu valoare energetica redusa, deserturi pe baza de fructe si legume deserturi pe baza de oua, deserturi pe baza de cereale, deserturi pe baza de grasimi, cu valoare energetica redusa sau fara adios de zahar, snacks, cereale pentru micul dejun cu un continut de fibre mai mare de 15% sic el putin 20% tarate, cu valoare energetica redusa sau fara adios de zahar, gheata alimentara cu valoare energetica redusa sau fara adios de zahar, in produse de cofetarie, precum si in alte produse: cidru si rachiu de pere, bere nealcoolica, bere cu valoare energetica redusa, fructe conservate, cu valoare energetica, sosuri, mustar, suplimente alimentare/integratori dietetici in stare lichida, solida, pe baza  de vitamine si /sau elemente minerale sub forma de sirop sau masticabile
E 952 Acid ciclamic si sarurile sale de Na si Ca Se prezinta sub forma de saruri de sodium si calciu, ca pulberi incolore, cristaline. Se caracterizeaza printr-o solubilitate buna in apa, influentata favorabil de cresterea temperaturii, au o stabilitate termica buna, suportand temperature de 250°C si o rezistenta buna atat in mediul acid cat si in cel alcalin.deoarece nu sunt scindati nici la pH mai mic de 2, ciclamatii se preteaza la indulcirea sucurilor de fructe foarte acide. A se vedea E 951 pentru produsele alimentare in care pot fi folositi.
E 953 Isomalt Se utilizeaza in deserturi si produse similare, produse de cofetarie, precum si in alte produse cum af fi: sosuri, mustar, produse fine de brutarie, cu valoare energetice redusa sau fara adaosuri de zahar, produse destinate unei alimentatii speciale, suplimente alimentare/integratori ditetici in stare solida
E 954 Zaharina si sarurile sale de Na, K si Ca Este sulfamida acidului benzoic. Se prezinta sub forma de cristale incolore, fara miros. In concentratii mari are gust amar. Este solubila in apa, alcool, eter. Nu este stabile la cald. Pentru marirea solubilitatii, in industria bauturilor racoritoare se foloseste zaharinatul de sodiu, care se prezinta ca o pulbere cristalina, cu miros aromatic. Are o putere de indulcire de 300-500 de ori mai mare decat a zaharozei si, deoarece scade nivelul glucozei din sange, este indicate la diabetici. Pentru intrebuintari a se vedea E 951.
E 957 Taumatina A se vedea E 950
E 959 Neohesperidina DC Se foloseste in urmatoarele produse alimentare: guma de mestecat cu adaosuri de zaharuri, grasimi tartinabile, produse din carne, jeleuri de fructe, proteine vegetale
E 965 Maltitol

i) maltitol

ii) sirop de maltitol

Umectant, indulcitor artificial; in doze mari este laxativ
E 966 Lactitol Umectant, indulcitor artificial; in doze mari este laxativ
E 967 Xilitol Umectant, indulcitor artificial, stabilizator, substitute de zahar. In doze mari este laxativ
E 999 Extract de Quillaia Se utilizeaza in bauturile aromate nealcoolice pe baza de apa
E 1103 Invertaza Provine din miere
E 1105 Lisozim Se foloseste in branza maturata
E 1200 Polidextroza Umectant . indicat diabeticilor. In doze mici nu are efecte nedorite, dar la concentratii mari produce diaree; nu se utilizeaza la sugari si copii mici.
E 1201 Polivinilpirolidona Se gaseste in suplimentele dietetice sub forma de tablete si drajeuri
E 1202 Polivinilpolipirolidona A se vedea E 1201
E 1404 Amidon oxidat Se folosesc la alimentele pentru intarcare
E 1410 Fosfat de amidon A se vedea E 1404
E 1412 Fosfat de diamidon A se vedea E 1404
E 1413 Fosfat de diamidon fosfatat A se vedea E 1404
E 1414 Fosfat diamidon acetilat A se vedea E 1404
E 1420 Amidon acetilat A se vedea E 1404
E 1422 Adipat de diamidon acetilat A se vedea E 1404
E 1440 Amidon hidroxipropilic Nu se cunosc efecte adverse
E 1442 Fosfat de diamidon hidroxipropilic Nu se cunosc efecte adverse
E 1450 Octenil succinat de amidon sodic A se vedea E 1404
E 1451 Amidon oxidat acetilat Nu se cunosc efecte adverse
E 1505 Citrate de trietil Se foloseste la albusul deshidratat
E 1518 Triacetate de gliceril (triacetina) Se foloseste la fabricarea gumei de mestecat

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Indicele glicemic, cifra care ne poate da peste cap sănătatea şi procesul de slăbire

INDICELE GLICEMIC
CE ESTE SI DE CE TREBUIE SA ATRAGEM ATENTIA LA ACESTA ?

Indicele glicemic este un indicator care exprima rapiditatea cu care este absorbit in organism un anumit aliment si transformat cu ajutorul pancreasului in glucoza. Cu cat un aliment are un indice glicemic mai ridicat, cu atat raspunsul insulinic (insulina = hormonul secretat de pancreas care regleaza nivelul glucozei din sange) este mai puternic. Consumul des si in cantitate mare de alimente cu indice glicemic ridicat epuizeaza in timp pancreasul, care la un moment dat cedeaza si apar boli precum sindromul metabolic( este o dereglare metabolica cauzata de depunerea periviscerala a tesutului adipos -obezitate abdominala )si care creaza rezistenta la insulina,diabetul de tip 2 (zaharat) sau afectiuni cardiovasculare.

Indicele glicemic si ingrasarea. Ce lagatura are acest indice cu ingrasare ?

Alimentele cu un indice glicemic mare necesita eliminarea unei cantitati mari de insulina pentru a fi transformate in glucoza, sursa principala de energie folosita de creier si muschi. Problema este ca, in urma consumului mare de astfel de alimente, apare un exces de glucoza in sange, care, daca nu este folosit (prin activitati fizice sau intelectuale intense si prelungite) trebuie stocat in organism.

Unde se depoziteaza glucoza in exces ?
Pentru inceput, cand rezervele enegetice ale organismului sunt limitate, glucoza este depozitata sub forma de glicogen la nivel muscular si hepatic(ficat). Odata ce aceste spatii de stocare sunt epuizate( adica nu mai este loc unde sa se depoziteze)excesul de glucoza se depoziteaza sub forma de…ghiciti ce ?
CORECT !!! GRASIME !. Pentru a evita acest lucru este bine sa limitam pe cat posibil consumul de alimente cu IG mare ori sa le consumam doar in anumite momente cheie( intensitate fizica regulata de ex) si in cantitati nu foarte mari .

NOTA !!Pentru a avea o alimentatie sanatoasa si pentru dobandirea sau mentinerea greutatii ideale incearca sa consumi in proportie de 50% alimente cu indice glicemic mic, 40% cu indice glicemic mediu, si maxim 10% cu indice glicemic mare, in special in momentele cheie de care vorbeam mai sus. O activitate fizica intensa sau prelungita efectuata regulat permite consumarea unei cantitati mai mari de alimente cu indice glicemic ridicat, cu scopul refacerii rezervelor energetice.

Cum să avem un regim alimentar corect, cu IG în normă? Care este indicele glicemic al alimentelor consumate zilnic? La aceste întrebări ne răspunde detaliat nutriționista Lilia Tonu pe pagina ei oficială Fii în formă mereu .