Fără categorie

Bună dimineața, viață!!!! By Iuna Fenix

     Astăzi m-am trezit dimineața și accidentul care l-am văzut sub ferestrele mele, m-a făcut sa înțeleg cît de nesigură este viața aceasta, cît de trecători noi suntem prin ea, cît de multe șanse sa te pornești și sa nu mai ajungi la destinație.

  S-au împlinit aproape  10 ani de cînd am trecut prin divorț . Nu a fost cea mai fericita căsătorie, dar noi toți învățăm din propriile greșeli. După un proces lung și devastator de judecata, m-am ridicat din genunchi și am inceput să-mi fac lista planurilor și viselor mele de viitor . Dar viața avea alte planuri pentru mine. Urma sa le aflu peste doi ani.

  In august 2010, aflîndu-mă la odihnă în Turcia m-am simțit rău. Venită de urgență la Chișinău, am fost internată în spital. După o lună de investigații ce nu aduceau nici o ușurare, m-am resemnat cu moartea. Cînd ajungi în reanimare și vezi cum moare cel de lîngă tine, realizezi că următorul poți fi chiar tu. Dar nu a fost sa fie, am hotărît sa lupt pentru ca sa nu mai văd ochii înlăcrimați a lui tata. Și iată după o lună, scăpînd de medici care nu vroiau sa întreprindă nimic, care au hotărît ca nu mai am zile şi nu mai face de pierdut timp cu mine, ajung în centrul de hemodializa cu insuficiență renală acută de gradul 4. Știți, se spune că in viața unui om este un eveniment după care el poate afirma ca a fost viața înainte de …si după. Acesta e cazul meu. Cu prima dializa viața mea  s-a schimbat . Tot ce eu îmi doream pina atunci, la ce speram, la ce visam, nimic nu mai conta . Unica ce mai conta era respectarea regimului alimentar strict, dializele de doua ori săptămîna și prezența la ele, pastile, preparate, perfuzii, tratamente. Dependența de aparatul de dializa moral  m-a devastat. Unica șansă la o viață normala este un transplant de rinichi, dar acesta e un vis prea curajos, așa că mai bine nici sa nu sper degeaba. Nu mai vroiam să trăiesc, nu mai vroiam să duc lupta asta, nu mai puteam sa vad cum plînge mama pe ascuns, nu-mi puteam ierta că copilul meu a plecat in clasa întîi cu oameni străini, nu puteam trăi cu gîndul ca nu voi mai putea avea copii şi am cedat . Am lăsat mîinile în jos şi nu mai aveam dorință, putere, foc în mine sa mă ridic. Așa într-o stare de hibernare a sufletului meu am trăit cîțiva ani. Eram la capătul disperării. Am trecut printr-o depresie grea pâna intr-o dimineață, cînd m-am trezit, m-am uitat lung la mine în oglinda şi îmi venea să-mi dau o palmă . M-am înfuriat pe mine pentru că am cedat, pentru că am permis viața sa mă învingă, pentru că în acel moment m-am dovedit a fi slabă.  Şi uitîndu-mă așa în oglinda din holul meu, am șoptit încet, doar pentru mine  „Bună dimineața, viață!!!” 

Atunci am realizat că viața , nici viata nu mai e daca o trăiești pe jumate, e doar o existență. Trebuie de schimbat ceva, trebuie de luptat, trebuie de mers înainte nu doar pentru existență. În acel moment am hotărît ca voi trai frumos, chiar si cu dializă, chiar şi fără posibilitatea de a călători, chiar şi fără posibilitatea de a mai fi mamă. Poate nu voi fi persona perfecta pentru cineva, dar îmi voi trăi clipa, pentru copilul meu, pentru părinții mei, pentru fratele şi sora mea. De azi voi lupta să devin persoana perfectă pentru mine, voi lupta împotriva demonilor şi fricilor mele care m-au supus atîția ani. Şi am început sa înving temerile mele una după alta. In primul rînd frica de a mai crede în oameni, in bărbați, frica de a mai fi cu cineva intr-o relație. In al doilea rînd frica ca nu voi mai putea munci, ca toti acești ani de viață pasivă m-au făcut sa uit tot ce am învățat. Frica ca nimeni nu mă va iubi din cauza ca nu mai pot da naștere la un copil, ca nu voi mai deveni mamă niciodată. Am privit lucrurile sub alt unghi si am realizat ca atîția copii în lumea asta nu au o mamă, eu pot deveni o mamă buna pentru oricare din ei. La moment trebuie sa lupt pentru copilul ce deja il am. Şi aşa am pornit la drum.  

  Stiti care e cel mai dureros lucru pentru un pacient de hemodializa ? Nu, nu procedurile de doua ori in săptămîna, nicidecum nu acele in mina timp de 4 ore, ci lumea oamenilor perfecți, unde tu esti un imperfect, un om slab, cu dizabilități. Atunci am hotărît că nimeni nu va şti prin ce trec şi am început să-mi trăiesc viața cum știam eu mai bine, cum îmi permiteau posibilitățile. Am inceput sa muncesc, sa ajut oamenii care aveau nevoie, sa dau o șansă copiilor care nu au avut-o pâna acum, să ies cu prietenii, să fac noi cunoștințe, sa deschid noi orizonturi, sa ma îndrăgostesc din nou si să-l cunosc pe cel mai minunat barbat, care a apărut in viața mea atunci cînd aveam cel mai mult nevoie şi care a crezut în mine. Cu ajutorul lui m-am acceptat așa cum sunt, mă iubesc asa cum sunt. Lumea care mă cunoaște,   știe că sunt  un om vesel, iubitor de viață şi săritor la nevoie, că sunt o persoană directă, dar sinceră, care face totul cu dăruire de sine, că sunt o femeie care zice mereu că viața e frumoasă.

  Toți avem la început un plan de viață perfect pentru fiecare. Așa cum ne-am dori să decurgă totul. Niciodată nu ne gîndim că într-o zi fatală putem ajunge la dializa, sau într-un scaun cu rotile, sau, traversând strada, sa nu mai ajungem acasă, sau urcînd în mașină să nu mai coborîm din ea. In planurile noastre de viață nu avem așa momente. Dar viața este un test şi o încercare, iar testele niciodată nu sunt ușoare. Şi dacă așteptați comodități de la viață, mă tem să vă dezamăgesc.  E în regulă să-ți fie frica, e ok să plîngi, să fii frustrat si dezamăgit, dar după aceasta, ridică-te şi mergi înainte, în sus, spre soare, la lumină! Atîta timp cât ești viu, nu ești mort. Eșecul tău ar trebui să-ți fie un imbold, căci atunci cînd cazi- te ridici şi, daca iarăși cazi, din nou te ridici. Şi aceasta te determină să continui.

  Acceptați-vă așa cum sunteți, dar nu uitați să tindeți la mai mult, trăiți-va şi prețuiți-vă viața nu doar după ce ați scăpat din ghearele morții. Adevărata putere se afla in voi. Adevărata fericire e să-ți trăiești clipa .

NU MURITI FIIND INCA VII !!!

Anunțuri

Despre ură


Azi am să vorbesc despre ură. Ştiați voi oare că ura e unul dintre cele mai puternice sentimente? Mult mai puternică chiar şi decât iubirea. Ura distruge, aidoma cancerului, încet, încet, puțin câte puțin, îți mănâncă sufletul.  De asta, probabil, atunci când urâm pe cineva, ar trebui să ne întrebăm mai întâi: „Da  omul ăsta e într-atât de important pentru mine, încât să-mi distrug conştiința şi sufletul din cauza lui?”

Dar mergând vorba de ura celor din jur față de noi, ştiați oare că aceasta e muuuult mai bună decât indiferența? Atunci când cineva mă urăşte, înseamnă că acea persoană îmi simte superioritatea. Oamenii care mă urăsc nu mă pot învinge şi anume de asta se străduie cu tot dinadinsul  să mă înjosească, să mă împroaşte cu noroi. Pur şi simplu, aceşti oameni recunosc în aşa mod că sunt mai slabi decât mine. De la astfel de oameni aud multe noutăți legate de propria-mi persoană, dar bârfele rămân a fi unicul lucru de care aceştea sunt în stare.

Mi-e indiferent de ceea ce gândesc alții despre mine. Acțiunile mele nu au nevoie de aprobarea cuiva. Iar ura oamenilor e ca un imbold puternic, o sursă de energie care mă motivează să fac mai mult, să lucrez mai intens pentru a-mi atinge scopurile. 

Dacă cineva te urăşte, înseamnă că ideile şi acțiunile tale nu sunt un loc pustiu, înseamnă că nu stai la margine de drum, înseamnă că în viața asta ai obținut o oarecare reuşită. 

Ura se formează din incapacitatea de a primi şi a înțelege valoarea unui om, din neputință, din frică, din invidie. Iar atunci când există oameni în viața noastră care nutreac pentru noi sentimentul de ură, ar trebui să ne mândrim. Atâta timp cât există ură, există invidie – înseamnă că facem ceva bun, suntem pe calea cea dreaptă, suntem puternice şi de neînvins. Luați acest sentiment negativ ca pe un stimul, un stimul pentru perfecționare, pentru atingerea celor mai înalte culmi. 

Fitbook- prima agendă fitness pentru femeile din Moldova

 

Câteva luni în urmă am devenit fericita posesoare a primei agende fitness din Republica Moldova. Cunoscându-i autoarea, știam că trebuie curând să apară pe piață, știam că urmează să fie un produs WOW! și am făcut din timp precomanda.

Cu toate că internetul, Google Play, sunt pline de programe și aplicații destinate persoanelor care iubesc să-și planifice fiecare chițibuș, eu, totuși, am rămas adeptă a pixului și foii.  Din geantă nu-mi lipsesc niciodată agendele, caietele, carnețelele.  Astfel că apariția agendei fitness era o ușurare mare. Totuși nu-mi era într-atât de comod să-mi scriu meniul zilnic, efortul fizic la un loc cu programarile și planurile din agenda obișnuită, iar să stau cu rigla și creionul în mână, să fac tabele în carnețele și caiete obișnuite, cam nu îl socoteam un lucru serios.

Deci să încep. În ce constă această agendă, ce conține, ce plusuri și beneficii îți aduce?

Cum o deschizi, pe prima pagină găsești o listă de factori esențiali de care trebuie să ții cont atunci când vrei să începi un mod de viață sănătos și ulterior să slăbești, să te tonifiezi, să te menții. Desene drăguțe, pozitive, menite să te facă să ții minte informația chiar dacă nu dispui de o memorie la texte atât de bună (cum e cazul meu).

Urmează câteva pagini cu o introducere în bazele alimentației sănătoase,  informație simplă, pe înțeles care te ajută să-ți faci prima ideie despre regimul alimentar pe care  timp de 2 luni trebuie să ți-l faci și să-l urmezi, așa încât rezultatele să nu întârzie să apară. Vei învăța ce înseamnă proteină, carbohidrați, grăsimi, micro- și macronutrienți, vitamine și vei afla care este rolul lor în alimentație. La fel vei afla ce proporții ale lor sunt necesare zilnic (sau care le e limita) în dependență de scopul propus (slabire, menținere, adaugare masă musculară). Și desigur vei învăța cum să combini corect alimentele. Iar cel mai important e ca vei avea toată această informație mereu la îndemână, astfel  nu vei mai fi nevoită să dai de sute de ori search pe internet. E cool nu?

După ce citești și asimilezi informația primită, te apuci de ce e mai interesant: meniul zilnic. Ai 60 de foi, pentru fiecare zi, în care urmează să-ți notezi ce urmează să mănânci la dejun, prânz, cină, gustări, câte calorii, nutrienți consumi, cât și scăpările pe care le faci.

Eu obișnuiesc să-mi fac meniul în fiecare dimineață, până îmi fierbe cafeaua și se gătește dejunul. Dar așa cum port agenda cu mine mereu, fiecare ronțăială în afara regimului e notată și calculata. Astfel,după prima săptămână de folosire, am început să-mi dau seama câte greșeli fac și care sunt cauzele că corpul meu nu vrea să slăbească. Plus că și paginile arată rău atunci când sunt scrise peste tot cu denumiri de produse alimentare.  Deci după 7 zile a apărut un motiv (destul de banal, dar foarte eficient) să fiu disciplinată: alimentele pe care le consum să se încadreze în locul destinat scrierii lor. Asa, ca un challenge. 🙂

La sfârșitul agendei găsiți o pagină dedicată  măsurărilor și urmăririi greutății, plus câteva foi dedicate notițelor. Nu le-am prea folosit căci nu dispuneam atunci de centimetru. Dar după cum vedeți, folosirea agendei a dat roade. Disciplinându-mi organismul, formându-mi un regim corect, urmând indicațiile din agendă,am reușit în câteva luni să scap de 7 kg de grăsime curată, dintre care 4 s-au dus fără efort fizic șicu multe încălcări (off… perioadă de adaptare).

wp-image--46390583

Aștept cu nerăbdare apariția unui nou lot de fitbook și, la sigur, mai procur nu una ci câteva agende minunate, așa încât să-mi ajungă pentru un an înainte.

Puteți și voi comanda Fitbook aici .

Iar procesul meu de slabire, succesele și eșecurile le urmăriți aici: MagicTaty

​Toamna cu miros de scorțişoară

A mai ramas o zi. Poate ca putine suflete sunt printre noi care asteapta toamna cu nerabdare, eu insa ma bucur ca un copil de sosirea ei. Culori frumos asternute,raze de soare in forma lichida,vint zglobiu,si ploi argintii. Toamna ma cucereste. Ma cucereste cu peisajele sale de aur, cu vintul racoros ce-mi mototoleste parul auriu. Cu plimbarile in paduri, unde inchizi ochii,asculti cintecul vintului si simti aroma de copaci umezi si de frunze cazute. Cu paleta sa de culori calde,care i-mi lumineaza diminetile. Cu obrajii mei rosii,dupa o promenada lunga in doi. Cu puloverul gri din lina ce i-mi acopera corpul in timp ce parcurg paginile lui Flaubert. Cu ceaiul nins cu scortisoara care i-mi incalzeste sufletul. Cu mireasma dulcetii de gutui…

   Vreau sa sar in baltoace si sa ma bucur ca un copil. Vreau sa stau linga geam si sa ascult melodia picaturilor de ploaie, si a vintului care are rolul de sef de orchestra. Si  daca cineva ar spune ca miroase a depresie in aceste rinduri, o sa va contrazic. Miroase a fericire. Pentru mine aceasta este „la joie de vivre”.

  Ador starile de nostalgie create de decorul acestui anotimp de sarbatoare. Si ce poate fi mai romantic decit sa stai cu iubirea la taifas, la ceas de seara, sub lumina lumanarii, ascultind muzica naturii, savurind placinta cu dovleac imbatator, si ciocolata calda cu scortisoara. Sau savurind imbratisarile si saruturile lui care i-ti ajung pina in maduva oaselor. Discutind despre cum vor arata casa si gradina noastra. Ne bagam sub plapuma pufoasa si depanam amintiri . Cu zimbetul pe buze ne amintim despre prima noastra toamna, toamna in care ne-am intilnit si ne-am lasat dusi de valul pasiunii. Frumoasa toamna a mai fost! Sper ca vor mai urma multe alte toamne la fel de bogate, sarmante si pline de magie.

  Observ cum timpul trece, noi devenim altii, dar toamnele ramin neschimbate, si constat ca cu cit imbatrinesc mai mult, cu atit mai mult sunt indragostita de ea, de zina cu rochie din frunze ruginii. O ador fiindca ma inspira. Ma inspira si ma incurajeaza sa fiu eu insami, melancolica si visatoare.

Autor: Mariana Ciobanu

30 de zile care mi-au schimbat viața

1 august- ziua în care am decis, pentru numai știu a câta oară, că încep cea mai grea luptă, lupta cu mine însumi, cu kilogramele în plus. Așteptasem această zi cu nerăbdare, cu entuziasm, dar și cu o doză bună de scepticizm, neîncredere și o frică enormă că nu voi avea destulă tărie de caracter, destulă voință, destule puteri să trec peste dureri musculare și oboseală.  Căci îmi cunosc bine viciile și apucăturile, iar unul din ele e nedorința dea ieși din zona de comfort, lenea, atunci când vine vorba de activitate fizică, sport. Pe 1 august am intrat încă într-o sală de sport,dusă de mânuță, ca un copil mic, de Lilia, antrenoarea și nutriționista cu care urmează să lucrez ceva timp bun, până ajung la rezultatul dorit. ”Ha! Urmează!”- îmi șopti cu glas ironic, eul cel leneș din mine- ”Urmează să gâfâi ca o vacă în călduri pe banda aia, să se uite toți la tine și să se amuze.” Am tras aer în piept făcându-ma că nu-l aud, am luat cartela de abonament și am pășit spre vestiar. Urma să fiu măsurată, o altă încercare. Cu rușine și scârbă față de propriul corp, auzeam cifrele care  parcă mi se învârteau împrejur într-o horă batjocoritoare.  Cu un glas slab al voinței, am reușit totuși să-mi zic atunci și să-mi promit că aud aceste numere pentru ultima data. Nu eram încrezută în mine, dar eram sigură că Lilia va face minuni. Și nu am greșit.

Am cunoscut-o pe Lilia pe un grup de facebook dedicat femeilor care vor să slăbească sănătos și țin bine minte că am început să comunic cu ea într-o perioadă de acutizare a bulimiei nervoase de care sufăr. Stress-ul, lucrul mult, eșecurile, crizele de nervi în relația bolnavă cu partenerul de atunci, mă făcuseră un zombie care zi și noapte făcea naveta pat-frigider-toaleta-pat.  Sfaturile ei mă ajutaseră atunci să înfrunt câtuși de puțin senzația permanentă de foame acută. Am început să-i urmăresc activitatea și o admiram pentru zelul de care dă dovadă în sala de forță, îi admiram corpul și visam să ajung într-o bună zi să o cunosc. Dar vorba aia: ”Nu-ți îndeplini toate visele că n-ai să ai pe urmă pentru ce să trăiești”. Așa că cunoștința mea cu ea, rămase un vis pe care nu-l îndeplineam din aceste considerente. Au urmat zeci de încercări de a frecventa salile de fitness, care se încununau cu frecventarea unui singur antrenament și ieșirea de acolo frustrată și rușinată. Cum altfel când toți de acolo îs fitness guru și numai tu o vacă grasă care nu e în stare să facă măcar 5 genuflexiuni ori să mearga 10 minute pe bandă. Și iar mâncare, și iar kilograme adunate, și iar diete, și iar senzația că sunt de nimic. Ce fel de femeie puternică, când nu am nici un gram de voință.  M-am lăsat în voia sorții, obosită de luptă, de reproșuri, de felul cum arăt.

Dar soarta mea a decis că eu mai merit ceva bun, aducându-mi aminte de un motto în care credeam odata cu sfințenie. ”Atunci când soarta îți dă o șansă, ia-o și începe să lucrezi. Nimeni nu-ți va spune că-i ușor, dar fii sigur că se merită”. Așa că soarta făcu să o întâlnesc pe Lilia încă odată, ambele având rolul de administratori a comunității de facebook pentru femei ”Dear Woman”. A urmat o întâlnire off-line în care am discutat despre problema mea.  Îmi făcu un regim alimentar adaptat cerințelor organismului meu și am convenit să începem munca în sala, pentru a ajunge la rezultate, de îndată ce vine din concediu. Au urmat aproape două săptămâni de așteptare în care număram zilele entuziasmată și nerăbdătoare.

Și uite că a venit ziua cea mare. Cu frică, neîncredere, scepticism, am pășit pe banda rulantă în timp ce antrenoarea mea îmi alcătuia programul de antrenament. Urma să fac câteva circuite ușoare, așa îmi spuse, ca pentru prima zi. Ei bine, m-am liniștit, deci nu mă fugărește. AHA!! Deci să faci fandările corect e ușor? Și încă 20? Și încă de 3 ori câte 20? La câți dumnezei au mâncat sărmanii mușchii mei că nu vroiau să se lase dresati!!  ”Uite, Tania, luăm ganterele de 2kg, cu brațele fixate de corp, lucrăm doar cu partea inferioară, ridicăm și coborâm, antrenăm bicepșii. 20 ori.” ”Pff… păi asta e o nimica toată, ha ha… eu am târâit bagaje de 40kg pana la etajul 5, da tu îmi dai acolo niște jucării de 2 kg. Acuș fac și 30, să mă joc eu cu 20… ”- gândeam eu, fără să știu cât de amarnic greșeam. 1, 2, 3, 4, ăă 5, îîî6, aaaaaaa7, da ganterele astea precis au doar 2 kg?… rrrrrrr10,  off! nu mai pot, firea-ți al naibii de mușchi cu tot cu gantere!!! ”Hai, Tania, hai încă un pic, tu poți”- îmi zise Lilia. ”Da,pot”- i-am răspuns scrâșnind din dinți înciudata…. Hhhhhh 13, dă-le dreaq 15, ”da eu pot să mor acum? așa un pic până nu mai simt că-mi ard bicepșii? Aaaa, Lilly, pot?”-dar privind-o am înteles că așa întrebări nu face să dau și… hhîîîîrrrr 20!!!!  ”Astea-s exerciții de bază, ușoare”-îmi explică antrenoarea. ”Pe bune???!!-în gând- Aoleu!! Dacă astea-s ușoare??? Mă omoară asta degraba.”

Ei bine, primul antrenament a luat sfârșit. Am ajuns acasă în 4 labe, obosită, dar mulțumită, cu o nerăbdare enormă să vină ziua de mâine, cu un nou antrenament.  Nu că am început eu să iubesc așa brusc sportul, dar a reușit Lilia să-mi intre în inimă. A găsit din start acea metodă de a mă motiva și a mă face să doresc să continuu, necătând la febră musculară, oboseală. Astea erau negru sub unghie pe lângă satisfacția și împlinirea pe care o aveam după fiecare tras de fiare.  Am început să cred că pot, că voi reuși, că am destulă răbdare și voință, iar Lilia îmi demonstra de fiecare dată acest lucru.

După mii de reproșuri că sunt slabă, fără vointă, că nu-s în stare de nimic, mii de ”lovituri” din partea celor care ar fi trebuit să mă susțină, în sfârșit am auzit mult așteptatul ”tu poți”. 2 cuvinte simple care mi-au insuflat puterea să merg înainte, să nu simt durerea, și să nu mă gândesc nici o clipă să abandonez. Acum știu cert că eu pot și că eu nu vreau să dezamăgesc această persoană minunată, care are încredere în mine. Și mai știu că ea, Lilia Tonu, în 30 de zile a reușit să-mi schimbe viața.

Îți mulțumesc, Doamnă Antrenoare!

Anonim

Credeam ca o femeie care a trecut prin situatia mea, ma va intelege cel mai bine, dar nu este nici pe departe adevarat, tocmai una din asta mi-a calcat in picioare tot ce mai puteam numi suflet, si mai puteam simti drept inima. 

In viata totul este trecator, si sper ca si durerea mea va seca cindva, si nicidecum fericirea voastra! Poate sunt inca mica si nu stiu multe lucruri, dar la sigur stiu cum e sa iubesti, sa fii folosita, sa iti fie distrusa personalitatea, sa fii data afara din casa la miezul noptii si sa ramii in mijlocul drumului fara prieteni – pentru ca ti i-a luat, fara familie – pentru ca ti i-a alungat, fara bani – pentru ca te-a scurs de ei, fara iubit – pentru ca nu te-a iubit, si fara tatal copilului tau…pentru ca a vrut doar sa se distreze si accidental printre miile de flori cu care m-a inconjurat, a aparut minunea mea ce o port sub inima, sensul vietii mele, sursa mea de putere si de curaj. Copiii toti merita sa aiba un tata, ei nu poarta vina pentru niciuna din greselile parintilor. Al tau si-a gasit – pe tatal copilului meu, iar al meu inca are de crescut fara tata, pina o sa apara si al lui, sper ca nu o sa fie furat din alta inima, dar o sa fie al lui, cit se poate de sincer si natural. Nu imi ramine decit sa va urez sincere felicitari, si sa iti spun sa il faci fericit, asa cum eu nu am stiut, sau poate nici nu am avut puterea, din lipsa de aripi. 

Esti exact modelul de femeie care si-a dorit-o, a vrut o regina, o femeie de succes, careia sa nu-i poarte de grija cind o fi in impas, si careia sa nu-i aline starile de rau care i le provoaca bebe in burtica, a vrut-o gata formata, nu a avut curaj sa o creasca pe al lui. 

Fructele sunt mult mai bune din vitrina de la piata, decit din gradina care trebuie ingrijita, apoi culeasa.

Nustiu pe cit de multa durere ai inghitit atunci cind bebele tau da din picioruse sub inima, iar tatal lui sta in fata altarului si jura iubire altei femei, si plimba un copil strain. Si nici nu-ti doresc sa stii, nu ai fost tu izvorul nefericirii mele, dar esti gura de varsare al ei. Si totusi iti doresc fericire, si sa nu iti aduci aminte de mine, atunci cind ceaiul va fi prea fierbinte, apoi dupa un cub de gheata se va raci prea tare. Sa vezi doar culori vii, din buchete asortate frumos,  sa mergi prin inimi de petale pe jos, si sa iti fie pasii luminati de flacari ale luminarilor, sa stii doar asta, si sa nu treci la partea a 2-a, nu-i doresc nici macar lui satana sa treaca prin ce am trecut eu, cu atit mai putin tie. 

Esti femeie, si stiu ca o sa intelegi, nu acum, dar toate la timpul lor. 

Fii fericita femeie, si gindeste-te doar la tine, nicidecum la lacrimile pe care iti construiesti tu fericirea!

Autor: G…..

5 autori pe care merită să-i citeşti.

Buna dimineata!!!

Azi vin la voi cu o recomandare de autori pe care face sa-i cititi. E o parere proprie, bazata pe preferintele care le am eu referitor la lectura. Deci sa incep:

1. Erich Maria Remarque- cei care ma cunosc stiu bine ca Remarque e scriitorul meu preferat. Romanele lui sunt triste dar profunde. Sunt opere care, pe langa faptul ca au paginile pline de fraze inaripate, frumoase,  iti deschid ochii si te fac sa privesti lumea cu alti ochi. El abordeaza altfel decat sunteti obisnuite sa cititi in carti, tema dragostei, prieteniei, relatiilor interumane. 

2. Stephen King – ati privit vreodata filmul „The green mile”? Eu, nefiind amatoare de filme, l-am vizionat cu sufletul la gura, iar Tom Hanks, prin jocul lui actoricesc perfect, a devenit actorul meu preferat. Ei bine, romanul cu acelasi nume e scris de Stephen King. Iar daca vreti sa incepeti a face cunostinta cu operele lui, recomand, ca prima citita sa fie „Culoarul mortii”. Prin stilul lui de horror grotesc, King pune in prim plan psihologia omeneasca, el reda perfect rautatea si fricile eroilor, materializandu-le si metamorfozandu-le in episoade de oribil. 

3. Paulo Coelho – oare este nevoie de o prezentare? Ei bine.  Romanele acestui autor iti dau aripi.  Sunt alternativa perfecta pentru teoriile scrise si rescrise din cartile de psihologie (pe care eu le urasc). 

4. Marin Preda – ar fi un mare pacat sa nu includ in aceasta lista si autorii romani.  Cartile lui Preda sunt greu de citit (uneori ai nevoie sa citesti de 2-3 ori frazele ca sa le descosi si sa le intelegi), dar te captiveaza. El stie sa aduca in prim plan trairile sufletesti ale oamenilor. Nemaivorbind de faptul ca in fiecare opera a lui, descoperi file din propria viata a autorului.

5. Daphne du Maurier – romanele acestei autoare sunt scrise exclusiv pentru femei. Dragoste, intriga, suspans – 3 cuvinte care descriu operele ei.  Iar pe langa asta, o redare excelenta a peisajelor, astfel incat, citind, te teleportezi parca in  Anglia acelor timpuri. 
As vrea sa stiu care sunt autorii vostri preferati?