Lifestyle

Ținuta de mireasă. Tendințe în afara standartelor.

 

Cred că una dintre cele mai frumoase și mai așteptate etape din planificarea unei nunți este alegerea rochiei de mireasă. Oricare ar fi stilul tău și orice tip de personalitate ai avea, sunt destul de sigură că, la un moment dat în viața ta, te-ai gândit la rochia visurilor tale. Poate că era o rochie lungă, de prințesă din povești sau poate, dimpotrivă, o rochie scurtă și jucăușă. Poate că era accesorizată cu un set de perle elegante sau, la

 

Ținuta de mireasă cu pantaloni

Aceasta ar fi probabil cea mai nonconformistă și ieșită din tipare alegere. Dacă rochia, fie ea scurtă, lungă, tradițională, colorată, totuși rămâne rochie, se încadrează în ideile standart, pantalonii parcă nu s-ar potrivi conceptului de mireasă. Și totuși designerii, casele de modă introduc în colecțiile lor bridale ținute cu pantaloni, care arată nespus de bine și conferă miresei o allură de putere, independență, rămânând la fel de gingașă și elegantă.

 

Rochiile în nuanțe pastelate

Acestea sunt cele pentru care optează cel mai des miresele moderne, dorind să iasă din standartele clasice ale rochiei albe. Nuanțele deschise, pastelate cum ar fi violetul lavender, albastrul azuriu, nude, piersic, varietatea de roz conferă originalitate ținutelor, păstrând în același timp  gingășia și nevinovăția ținutei de mireasă.

 

Rochia de mireasă în culori închise sau stridente

Aici vorbim despre culorile care parcă nicidecum nu s-ar potrivi ținutei de mireasă. Acestea sunt culori îndrăznețe, culori nonconformiste, care vor face ca ținuta să se întipărească  pentru muuult timp în mintea invitaților, precum și să stârnească valuri mari atât de admirație cît și de critică.  Aceste culori ar trebui alese cu atenție, în dependență de nuanța pielii, model, astfel încât să fie păstrat un echilibru al ținutei si evitată vulgaritatea, iar mireasa să nu arate mai mult a model de carnaval decât a mireasă.

 

Tot căutând în mediul on-line ținute de mireasă non-standart, atenția mi-a căzut asupra acestei rochii. La prima vedere e o rochie de mireasă obișnuită, alba, dar însuși modelul e ceva unic, o combinare a stilului masculin, minimalismului și somptuozității. E rochia de care m-am îndrăgostit la prima vedere, acea ținută care îmi reprezintă perfect stilul, caracterul și preferințele în materie de vestimentație.

rochie71

Doinela Cecan, stilista care își urmează visele…

Se spune că dacă vrei să obții succesul, alege să faci ceea ce-ți place. Doinela Cecan e exemplul femeii care a ales să-și urmeze visele. Ea a dat dovadă de ambiție și a demonstrat lumii întregi că poți obține o carieră de succes ascultându-ți inima și transformând hobby-ul în profesie. Doinela e un hair-stylist și un hairstyle coach cu renume mondial, care a reușit să ducă faima țărișoarei noastre în întreaga lume. E devotată pasiunii de a aduce zâmbete și a oferi încredere de sine femeilor. Cunoștințele și experiența acumulată le oferă cu drag tuturor în comunitatea Love your hair.

26196230_976872749126729_7774539442470542620_n

JFP: Doinela, cum a început drumul tău în domeniul ales? Când ai înțeles că vocația ta este să dărui frumusețe femeilor?

Doinela Cecan: Drumul meu începe acum 11 ani în Chișinău . Atunci m-a descoperit profesoara mea de practică doamna Tatiana, care mereu spunea că eu am un talent aparte. Nu m-am oprit nici o clipă, am avut vacanțe maxim 7 zile, în care să nu ating părul, în rest am continuat să caut idei noi ca să fac cît mai mulți oameni fericiți.

Este o vorbă din popor: cizmarul e mereu fără cizme. Ceea ce nu te caracterizează pe tine. Cum faci să ai o podoabă capilară îngrijită și mereu de invidiat? Ai careva ritualuri de îngrijire a părului pe care le faci singură?

Am o colecție mare de produse de îngrijire, pe care le încerc mereu pe mine și, pentru că mă concentrez mereu pe produse profesionale, de calitate, efect este fără îndoiala. Merg la coafor și eu regulat. Mai fac tratamente singură și uneori împrospătare de culoare, în rest, ador să merg la specialiști.

26169303_975225119291492_8761262639471203032_n

Cum e să lucrezi ca hairstilist peste hotare?

Peste hotare e altfel, lumea are alte tipuri de păr și, desigur, uneori e mai greu să înveți tot de la 0, dar prin muncă tot e posibil. Aici sunt mereu seminare și lecții de calificare, lucru care ajută să crești . Important să vrei să investești în cunoștințe. Eu cred că un om crește dacă investește în el.

Ce înseamna tehnica foarfecelor fierbinți? Ce beneficii are?

Foarfeca fierbinte are un beneficiu aparte așa cum tăietura se face cu temperatură anumită (topește dacă m-aș putea exprima așa), ceia ce previne despicarea capetelor. Eu personal îl ador. La fel și clienții care l-au încercat.

26219210_978700915610579_2188309634389542908_n

Ce proceduri de îngrijire a părului recomanzi cititoarelor?

Zilnic eu folosesc doar uleiuri ușoare, dar la fiecare spălare e important a folosi un șampon potrivit, balsam, leave in, spray protecție și ulei.

Te-ai gândit vreodată să deschizi o școală pentru femeile care ar vrea să urmeze cariera de hairstylist?

Școala m-am gîndit să deschid, însă necesită mult timp, iar eu mereu sunt în deplasări cu seminare și traininguri importante de care nu mă pot lasa. Poate pe viitor voi forma un centru de cursuri, care permite împrospătarea cunoștințelor la stiliștii care nu au posibilitatea să meargă peste hotare.

Cum este Doinela Cecan ca om?

Eu ca om – cred că sunt o fire nebunatică, dar ușor de rănit. Cred mereu în oamenii buni și am încredere uneori prea devreme. Dar mama mea spunea: omul vede în alții ceea ce are în propriul suflet. Sunt și o femeie puternică, am trecut prin multe greutăți în viață, la vîrstă prea devreme . Dar și o visătoare…

Promotie de primavara

O femeie puternică e o femeie inteligentă. O femeie inteligentă ştie să fie frumoasă şi îngrijită. Jurnalul unei Femei Puternice, in colaborare cu Tatiana Manoli vine la voi cu câteva oferte de primăvară. Pentru că noi, femeile, merităm tot ce e mai bun.

Martie e luna noastră, a femeilor. Nu ezitați să vă simțiți răsfățate. Nu ezitați să fiți mereu feminine.

Erich Maria Remarque- citate nemuritoare…

a2089-700x350

Erich Maria Remarque,  (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898, Osnabrück, Germania – d. 25 septembrie1970, Locarno, Elveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Multe din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului. Scriitorul a cărui nume vorbește de la sine.  Pentru multe generații de cititori, care au crescut cu operele lui, acest autor a devenit simbolul perioadei interbelice.  Romanele lui Remarque abordează în cel mai frumos, captivant și, totodată, tragic mod temele războiului mondial, emigrarea, prietenia, dragostea, lupta pentru viață. Romane profunde, care îți lasă o urmă adâncă în suflet, romane care au tendința să-ți schimbe total modul de gândire.

Printre cele mai importante romane se numără:

  • (1916) Din bucuriile și tristețile tinereții;
  • (1920) Cuibul visurilor (Die Traumbude);
  • (1929) Nimic nou pe Frontul de Vest (Im Westen nichts Neues) ;
  • (1931) Întoarcerea (Der Weg zurück);
  • (1936) Trei camarazi (Drei Kameraden);
  • (1939) Iubește pe aproapele tău (Liebe deinen Nächsten);
  • (1945) Arcul de triumf (Arc de Triomphe);
  • (1954) Soroc de viață și soroc de moarte (Zeit zu leben und Zeit zu sterben)
  • (1956) Obeliscul negru (Der schwarze Obelisk);
  • (1961) Cerul nu iartă pe nimeni (Der Himmel kennt keine Günstlinge);
  • (1962) Noapte în Lisabona (Die Nacht von Lissabon);
  • (1970) Pământul făgăduinței (Das gelobte Land);
  • (1971) Umbre în paradis (Schatten im Paradies).

Am citit o parte din ele, iar azi vreau să vă prezint cele mai frumoase și mai profunde citate ale acestui autor.

  • Într-o țară în care banii sunt numiți cu gingășie, niciodată nu va exista fascism.
  • Disciplina – e o calitate lăudabilă.  Dar uneori te poate împiedica. Iar atunci când se împiedică un subiect umflat în pene, devine comic. Totuși, în unele cazuri, ar trebui de dat dovadă de omenie.
  • Apoi, aș mai încerca încă odată să storc din mine tot ce se poate de stors, m-aș arunca asupra vieții așa cum te arunci în brațele celei mai iubite femei, aș savura-o la maxim până la ultima suflare… E mai bine decât…. Dar defapt…  Poate că m-aș târâ în genunchi, cerând sorții încă un minut, încă o șansă.
  • Și-a îndreptat privirea asupra lui. În ochii ei se citeau și iubire stinsă, și milă,  și dușmănie; el își dorea să o oprească și o impunea să vorbească despre ceea ce ea se străduia atât demult să uite.
  • Cine vrea cu tot dinadinsul să țină un om alături – îl pierde. Cine e gata, cu zâmbet pe buze, să ofere libertate – pe el cei din jur se străduie să-l păstreze.
  • Aceasta e fericirea- minutul de liniște înaintea a tot ceea ce te așteaptă.
  • – Unde v-ați oprit în Paris?  -La hotelul ”Ritz”.  -Așa și am știut.   – Nu sunt într-atât de bogat, încât să-mi permit să trăiesc în altă parte.
  • În general vreau să trăiesc asa. Fără să ascult sfaturi, fără stereotipuri. Să trăiesc așa cum se trăiește.
  • Tu consideri că eu arunc banii în vânt. Eu însă sunt de părerea că tu îți cheltui viața în zadar. Să lăsăm fiecare să trăiască cu părerile lui.
  •  Am așa o presimțire că toți cei din jurul meu se gândesc că vor trăi veșnic. Cel puțin au un astfel de comportament. Sunt atât de îngrijorați de bani, încât au uitat  ce înseamnă viață.
  • – Și totuși, de ce te iubesc?  -Pentru că sunt cu tine. Pentru că iubești viața, iar eu sunt o parte din viața ta. E periculos.
  • Libertatea nu înseamnă lipsă de responsabilitate sau viață fără scopuri. E mai ușor să înțelegi ce nu este libertatea, decât să-i dai o definiție sigură.
  • Nu sunt geloasă. Nu am timp pentru asta.
  • Totuși cele mai simple sentimente sunt cele mai puternice. Și unul din ele e gelozia.
  • -Te iubesc.  -Pentru că nu-ți fac scene?  -Nu, asta ar fi foarte rău. Te iubesc pentru că ai reușit să-mi organizezi cea mai neobișnuită scenă.
  • -M-am gândit că nu te voi mai vedea niciodată, dacă te las să pleci în noaptea asta.  -Eu mă gândesc astfel în fiecare noapte.
  • Nu este îngrozitor să aştepţi ceva! Îngrozitor este să nu ai ce aştepta!
  • Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată.
  • Omul este întotdeauna grozav când ia hotărâri. Nu însă şi când e vorba să le pună în aplicare.
  • Cine se uită prea mult înapoi poate să se împiedice de ceva, sau să cadă de pe o stâncă.
  • Cine nu se aşteaptă la nimic, nu va fi dezamăgit!
  • Femeia nu este un obiect rece de mobilier; ea este o floare. Ea are nevoie de cuvinte frumoase şi luminoase.
  • Numai nefericitul ştie ce-i fericirea! Fericitul nu-i decât o marionetă a elanului vieţii. Nu face decât s-o ilustreze, dar nu o posedă. Lumina nu străluceste în lumină, ci doar în întuneric.
  • Nimic e mai mult decât puţin. Este aproape totul.
  • Cine-ar putea trăi fără să uite? Dar cine poate să uite îndeajuns? Cenuşa amintirii zace în adâncul inimii fiecăruia. Numai atunci când nu mai ai pentru ce trăi, poţi fi liber!
  • Trebuie să te zbaţi dacă vrei să prinzi din zbor ceea ce numim cu toţii fericire… şi trebuie s-o plăteşti dublu sau triplu. Fericirea este lucrul cel mai nesigur şi mai scump din lume!
  • E bine că nu suntem perfecţi. Altfel am sta cu toţii în muzee.
  • Iartă-mă, camarade! Totdeauna ne dăm seama prea târziu. De ce nu ni se repetă mereu că voi cei de dincolo sunteţi nişte biete fiinţe la fel ca şi noi, că mamele voastre tremură de teamă ca şi ale noastre şi că şi vouă, şi nouă ne e la fel de frică de moarte, că ne aşteaptă aceeaşi mizerie, şi aceeaşi suferinţă? Iartă-mă, camarade! Cum puteai să fii tu duşmanul meu?
  • Banii nu aduc fericirea, dar te liniştesc binişor.
  • Libertatea e mai preţioasă decât dragostea! Asta o afli întotdeauna prea târziu!
  • Nu este îngrozitor să aştepţi ceva! Îngrozitor este să nu ai ce aştepta!
  • Cel mai mult îi urăşti pe cei care s-au atins de inima ta, apoi au scuipat în ea.
  • Ceea ce nu poţi obţine pare mai bun decât ceea ce ai deja. Aceasta e romantica şi idiotismul vieţii.
  • Curaj ai doar când ţi-e şi frică!
  • Atât timp cât nu cedez, atât timp sunt mai puternic decât soarta.
  • Nu-i nicio ruşine să fii născut prost. Ruşine e să mori prost!
  • Omul tău nu este acela cu care te simţi bine, ci acela fără de care de simţi rău.
  • Este foarte obositor să stai lângă cineva care îşi etalează inteligenţa, mai ales atunci când nu o are.
  • Nu se merită să pornești cearta cu o femeie în care instinctul matern e treaz. De partea ei e toată moralitatea lumii.

 

Moldova între Requiem și Odă

Republica Moldova suferă de un regres continuu în toate domeniile, în cele două decenii de independență, statul nostru, pe lângă (pseudo)libertate a cunoscut și foarte multe eșecuri. Guvernări proaste, politici murdare, economie eșuată. Legătura de cauză-efect nu s-a lăsat prea mult așteptată, așa încât mulți dintre Conaționalii noștri au apucat drumurile străinătății încă de pe la sfârșitul anilor ‘90, pe atunci nici nu putea fi vorba de acte oficiale, oamenii fiind nevoiți să recurgă la pași disperați contra unor sume exorbitante pentru a fi transportați ilegal în țări din UE. Poveștile moldovenilor ajunși clandestin în UE, sunt de-a dreptul demne de un scenariu de acțiune. Ascunși prin TIR-uri, prin lăzi și prin portbagaje, apoi fugăriți de însoțitori, moldovenii ajungeau în lumi mai bune unde de fapt nu-i aștepta nimeni, nimeni nu avea nevoie de ei și de lucrul lor atâta timp cât nu puteau vorbi și nu aveau nici o identitate.
Soarta multora dintre cei plecați rămâne a fi necunoscută, totuși mulți sunt dintre cei care au insistat, care au învățat italiana, franceza sau engleza la lumina lumânării și care au obținut primii bani prin munci înjositoare . Atunci când în Moldova nu se primeau salarii iar banii primiți nu prea aveau valoare, cei plecați începeau să trimită valută în țara care de-a dreptul era la pământ.
Cei care nu au avut curajul să plece cu primul val de emigranți clandestin, plecau cu următoarele, lăsând în urmă sărăcie și nevoi.
Cei caree rămâneau erau nevoiți să educe copiii în grădinițe și școli sau să ofere ajutor medical în numele diplomelor primite anterior, ei sperau la o viață mai bună pe ruinele anilor ‘90. Oamenii din mediul rural trăiau din ce aveau prin gospodărie, animale, păsări, pe ei îi hrănea pământul. Soarta bugetarilor de la oraș era mult mai complicată, salariul abia de le ajungea de pâine. Au fost ani grei, trăiam într-un fel de doctrină socialistă— “toți la fel”, la fel de săraci se are în vedere. Nu voi uita niciodată cum satul se acoperea de beznă din lipsa energiei electrice care nu ajungea, și cum ne îngrămădeam toți in jurul unei candele unde maturii erau spectatori, iar noi, copiii dădeam concerte de la înălțimea taburetei. Atunci eram prea mică ca sa înțeleg cât de greu le era părinților, ambii profesori, să ne ofere tot ce și-ar fi dorit ei să avem, totuși niciodată nu ne-am simțit lipsiți de ceva, părinții făceau schimb de haine pentru copii, purtam același palton câteva generații și neaparat se făcea rost și de pantofiori pentru matinee și de rochițe frumoase de la fetițele care crescuseră din ele. Eram Fericiți în găoacele calde ale unei comunități mici care nu știa că, undeva departe, lumea trăiește altfel, se odihnesc pe pe plaje fierbinți, călătoresc, lucrează în condiții bune și luptă în continuare pentru drepturi.

scoreni_republica-moldova

Anii treceau iar situația se schimba mai mult sau mai puțin, spre bine, oamenii au înțeles că binele lor este din cont propriu, statul nu face decât politici, și fiecare trăia cum putea, fie își făceau mici afaceri, fie se ocupau de pamânturi, fie că plecau pe baza cetățeniei românești peste hotare pentru a-și întreține familiile.
Odată cu noile emigrări, statisticile se schimbau și ele, și dacă în 1999-2000 cei plecați erau în jur la 100000, în 2010 statisticile s-au triplat, iar în următorii ani, dinamica doar a crescut. În 2003, ca și în următorii ani, o treime din Emigranții moldoveni proveneau din mediul rural, ceea ce se explica prin lipsa unui loc stabil de lucru acasă. Plecarea însemna o viața mai bună pentru familie, însemna achiziționarea lucrurilor elementare precum o mașină de spălat automată, un lux pe care prin anul 2000 satele Moldovei doar îl visau. Și dacă plecarea părintilor noștri însemna o viață mai bună acasă, atunci plecarea ulterioară a noastră, înseamnă o viață mai bună acolo, prin Franța, Italia, Norvegia,Anglia, Canada, Rusia. Plecarea noastră, a tineretului mai ieri studenți numără o cu totul altă statistică, cea de părăsire definitivă a patriei-mamă. Conform statisticii BBC, în fiecare zi Moldova pierde pentru totdeauna 106 cetățeni, o cifră impunătoare pentru o țară cu o populație atât de mică precum Moldova. Regresul demografic este pur și simplu drastic, satele au rămas depopulate, iar infrastuctura pe care abia acum încearcă autoritățile să o aducă în sate, a cam întârziat, școlile care se repară pe bani europeni, au rămas fără elevi, iar spitalele fără pacienți.
La ce să mă întorc?
„Moldova este un colțișor de rai, cu o climă blândă, pământuri grase, vin bun, și oameni calzi. Totul bine și frumos până vine vorba de prețuri și salarii, la ce să se întoarcă tineretul înapoi atunci când chiria în UE e mai accesibilă decât aici, la ce bun să investești în imobil, când întreținerea unui apartament este destul de costisitoare, cam câte joburi trebuie să aibă un om ca să-i ajungă de un trai decent și de odihnă măcar odată pe an?! La ce să ne întoarcem când țara trăiește din comisioanele pe care tot noi le achitam băncilor pentru transferuri, când peste tot încearcă să te stoarcă de bani iar taxele pentru oarecare servicii se percep în euro?!” Se întreabă Doina, o concetățeană de-a noastră stabilită în America

47084818

Plecarea noastră însemna cândva o eventuală întoarcere acasă cu planuri grandioase de investiții în ceva “al nostru”, acum din ce în ce mai mult mă conving că tineretul care a plecat, nu mai vede cale de întoarcere. Un exemplu în acest sens este și Diana Cazacu a cărei istorii de emigrare și integrare pare a fi una de succes deși cu multe obstacole.
„Mesajul va fi lung, dar ceea ce aș dori să se înțeleagă este ca trebuie să ai încredere în forțele proprii și să nu cedezi.
Despre mine: in 2011.
Mama a trei băieți (10 ani, 7 ani, 4 ani), căsătorită, 30 ani.
Lucrez în contabilitate, deși după specialitate sunt licențiată în filologie engleză, în plus mai am și alte studii, pentru că așa era timpul. Nu reușeam cu salariu de profesor sa cresc 3 copii și am fost nevoită să mă reprofilez, în plus, am avut noroc să găsesc un post de de lucru foarte bun după reprofilare.
Pentru emigrare ne-am pregătit cam un an. Informații utile, bani, cetatenie română.
În primavara anului 2011 ne-am luat inima în dinți, am lăsat copiii în tutela părinților si am luat avionul spre Norvegia. Tot ce avem, am făcut împreună cu soțul!
Copiii i-am luat cu noi dupa 6 luni, nu am rezistat mai mult fără ei. Deși lucra doar soțul, am insistat sa luăm copiii cu noi.
Cam dupa 6-7 luni mi-am găsit și eu un job. Mi-a fost foarte greu moral să lucrez la curățenie, dar am rezistat datorită copiilor. Știam că nu mai avem cale de întoarcere.
Am lucrat la curățenie , iar soțul la cărat mobilă, până nu am învățat limba norvegiană
Cind am simțit că pot duce o conversație simplă în limba norvegiană, am cerut ajutor de la stat, ca să îmi dea curs de calificare. Prima data au refuzat. Peste un timp am insistat, am motivat că am studii și vreau să lucrez după calificare. Intr-un final dupa ce mi-au testat cunoștințele în limba norvegiană, am obținut un curs de contabilitate cu o durată de 9 luni. Am primit și bursă de la stat pe durata acestui curs.(bursa absolut toți care merg la asa tip de curs o primesc). Dupa finalizarea cursului a urmat o perioadă depresivă de căutări de lucru. Depresivă pentru că nu se rezolvă totul într-o zi, dar bani trebuie. Multi cunoscuți ziceau să nu mă chinui  “Emigranții își au locul lor in curățenie, are cine sa lucreze în birou.” Spuneau ei. Într-un final cu ajutorul lui Dumnezeu și datorită încăpățânării mele am fost acceptată la 2 posturi de lucru . Am fost aleasa din 74 de pretendenți. I-am ales pe cei care m-au contactat primii si nu regret nici o clipă,  învăț multe de la ei în plan profesional și ca mentalitate. Am învățat sa fiu mult mai tolerantă, înțelegătoare, pozitivă. Nu stiu de ce anume eu, dar Multumesc Domnului că am fost persoana potrivită la locul potrivit.
Lucrez ca secretar-economist în secția de economie a unei  asociații. Am parte de cei mai buni colegi, orar flexibil de muncă și salariu stabil. Colegii m-au primit cu brațele deschise, nu m-am simțit niciodată discriminată.
 Soțul la fel a schimbat mai multe posturi de muncă, are si el povestea sa. Acum lucrează ca șofer de autobuz. Ambii ne-am susținut moral și chiar fizic, am înfruntat greutățile împreuna. Între timp am cumpărat casa(ipotecă 35 ani), s-a născut al 4 fecioraș.
Eu acum, 2018:
36 ani, mama a 4 copii, secretar-economist, administrator al grupului “Moldoveni în Norvegia”, instructor de aquafitness in satul în care locuiesc.
Și nu ma opresc aici. Am planuri pentru carieră, învăț, încerc sa combin cariera cu familia.
E trist că în țara adoptivă timp de 5 ani am obținut ceea ce nu am obținut în 30 de ani în propria țara. E trist că Moldova noastră produce muncitori calificați pentru țări străine.”

sala de asteptare aeroport

Aceasta este istorioara unei femei de succes care a obținut multe de la un stat absolut străin ideologic, de care nu cred că s-ar despărți vreodată. M-am convins nu numai odată de măiestria oamenilor noștri de a se înrădăcina în orice pământ mai mult sau mai puțin fertil, o demonstrează și istorioara unui frumoase doamne a cărei identități nu o voi divulga, deci, să fie Olga:
M-am căsătorit la 25 de ani cu un băiat fără mari avuții, am decis ca vom face totul singuri, ambii aveam studii superioare și lucram în domeniul bancar, trăiam în chirie pentru ca nu aveam destui bani pentru o locuință proprie. Când am rămas însărcinată soțul ducea de unul singur toate cheltuielile, eu fiind nevoită sa renunț la serviciu din cauza sarcinii ce decurgea greu. Când copilul a făcut 2 ani, soțul mi-a propus sa mergem în Canada pentru a face studii și a lucra concomitent. Am acceptat provocarea și am mers într-o țară absolut necunoscută doar cu o franceză stâlcită, soțului i-a fost foarte greu sa se integreze din cauza limbii, au fost depresii, scandaluri, lacrimi ca până la urmă a dat dovadă de bărbăție si a găsit un job destul de plătit. Copilul nu a creat vreun impediment, am găsit repede o creșă unde îl duceam când aveam ore sau serviciu, lucram la spălat vesela într-un restaurant dintr-un hotel din Montreal și facem cursuri de design grafic. După finalizarea cursurilor m-am angajat într-o agenție de publicitate unde lucrez și acum, m-am angajat ușor datorită unei femei din România care m-a ajutat enorm de mult ca să ajung acolo. Între timp copilul a crescut, are deja 6 ani iar noi împreună cu soțul mai așteptăm o fetița. Vreau să vă spun că mi-a fost nemaipomenit de greu să mă integrez, totuși acum pentru nimic în lume n-aș părăsi această țară minunată care mi-a oferit atâtea oportunotăți.”
Sunt doar niște scurte istorioare dar care inspiră atâta curaj, și care ne fac să înțelegem că de fapt nicăieri nu este ușor, totuși dacă dai dovadă de perseverență, și neaparat ții cu tot dinadinsul să obții chiar o poți face, trebuie doar să vrei.
Poate că plecarea nu e cea mai bună soluție, poate ar fi cazul să ne descurcăm altfel, să muncim acasă, să creăm o societate cu valori, punându-ne viața pe altarul viitorului țării nostre, nuștiu… Această temă meru lasă un gust amar și contradictoriu, se merită?!
Uneori cei plecați se supăra pe cei care au rămas pentru că nu vor să schimbe nimic în țară, pentru indiferență, pentru acceptarea situației, cei din urmă se supăra pe cei plecați pentru trădare, pentru că au cedat plecând acolo unde e mai bine, conflictul acesta mereu va persista, cert e că oricât nu ne-am contra, dorul ne va uni întotdeauna de sărbători acasă ori măcar prin schimbul de colete…
Autor: Maria Dombrovski
poze: Internet

Picături de sentimente

E029CF2B-9EE6-4A9E-AB32-5015333F3C60

Plouă…
Plouă mărunt, plouă insistent, plouă cu averse, plouă oricum…plouă de câteva zile că-mi simt sufletul ud, mi-a inundat sentimentele zăcute la fundul inimii de o veșnicie. Le simt plutind agale de-mi intensifică haosul și plăcerea, e ceea ce nu-mi doream și acum sunt mai mult decât mulțumită de ce am.

Apoi te văd apropiindu-te încet și-mi oferi sufletul pe tavă, tăcut, cu ochii mari și cu zâmbet. Îmi privești băltoaca sufletului și faci irealul să devină real, vii cu priviri de imigrant în grădini străine apoi iai sufletul meu rătăcit lipindu-l de al tău. Acum suntem unul, suntem acel suflet bolnav încă de depărtarea fizica și de dorul unei îmbrățișări.

Deja suntem nebunii ce urmează scopuri identice fără să fi plănuit măcar, tindem spre momentul în care ni se vor întâlni privirile și vor zice mai mult decât cuvintele iar îmbrățișările vor completa restul tabloului.

De fapt…tu ai chemat ploaia pentru a-mi demonstra că pot mai mult decât cred: pot iubi, pot spera, te pot aștepta. Cum ai făcut-o?

“Mi-ai lipsit dintotdeauna. Acum deja îs la culme.”

(Mara)

Adevărata femeie. De ce o distrugem?

Societatea modernă cultivează în mentalitatea femeilor roluri bazate pe stereotipuri: femeie vamp, business lady, scorpie, blondă, amazoană etc. Fiecare rol e un fel de „uniformă” care nu are nimic în comun cu individualitatea noastră. Ni se spune că trebuie să manipulăm barbații, indiferent de sunt ei sau nu sunt de acord cu asta, ni se impune să învățăm cum să-i manipulăm. Ni se impun anumite standarte de frumusețe şi nu contează că fiziologia umană nu ne permite, noi trebuie să facem pe dracu’n 4, dar numaidecât să arătăm aşa cum cere societatea.

Iar în tot acest timp, în care tot fugim de la un training la altul, sărim de pe masa de operații estetice sub aparatele de modelare corporală, ne alimentăm cu energia razelor de soare, pentru că mâncarea nu mai e la modă, adevărata femeie din noi, unică, care nu se încadrează nici unui şablon, îşi aşteaptă tăcută şi umilă sfârşitul.

Închipuie-ți că această femeie adevărată din interiorul tău e o zeiță, un potențial al succesului, o realizare totală în toate domeniile vieții. Această femeie are libertatea deplină de exprimare a propriului stil, propriei viziuni. Ea nu urmează stereotipurile impuse de aşa zisa „filosofie” modernă, pe ea n-o paşte riscul de a degrada.

Iar tu, prin alergatul continuu dupa încadrarea în standarte, vrei s-o nimiceşti. De ce?