Lifestyle

Erich Maria Remarque- citate nemuritoare…

a2089-700x350

Erich Maria Remarque,  (pseudonimul literar al lui Erich Paul Remark; n. 22 iunie 1898, Osnabrück, Germania – d. 25 septembrie1970, Locarno, Elveția) este unul dintre cei mai cunoscuți și populari autori de literatură germană din secolul al XX-lea. Multe din operele sale au fost ecranizate de-a lungul timpului. Scriitorul a cărui nume vorbește de la sine.  Pentru multe generații de cititori, care au crescut cu operele lui, acest autor a devenit simbolul perioadei interbelice.  Romanele lui Remarque abordează în cel mai frumos, captivant și, totodată, tragic mod temele războiului mondial, emigrarea, prietenia, dragostea, lupta pentru viață. Romane profunde, care îți lasă o urmă adâncă în suflet, romane care au tendința să-ți schimbe total modul de gândire.

Printre cele mai importante romane se numără:

  • (1916) Din bucuriile și tristețile tinereții;
  • (1920) Cuibul visurilor (Die Traumbude);
  • (1929) Nimic nou pe Frontul de Vest (Im Westen nichts Neues) ;
  • (1931) Întoarcerea (Der Weg zurück);
  • (1936) Trei camarazi (Drei Kameraden);
  • (1939) Iubește pe aproapele tău (Liebe deinen Nächsten);
  • (1945) Arcul de triumf (Arc de Triomphe);
  • (1954) Soroc de viață și soroc de moarte (Zeit zu leben und Zeit zu sterben)
  • (1956) Obeliscul negru (Der schwarze Obelisk);
  • (1961) Cerul nu iartă pe nimeni (Der Himmel kennt keine Günstlinge);
  • (1962) Noapte în Lisabona (Die Nacht von Lissabon);
  • (1970) Pământul făgăduinței (Das gelobte Land);
  • (1971) Umbre în paradis (Schatten im Paradies).

Am citit o parte din ele, iar azi vreau să vă prezint cele mai frumoase și mai profunde citate ale acestui autor.

  • Într-o țară în care banii sunt numiți cu gingășie, niciodată nu va exista fascism.
  • Disciplina – e o calitate lăudabilă.  Dar uneori te poate împiedica. Iar atunci când se împiedică un subiect umflat în pene, devine comic. Totuși, în unele cazuri, ar trebui de dat dovadă de omenie.
  • Apoi, aș mai încerca încă odată să storc din mine tot ce se poate de stors, m-aș arunca asupra vieții așa cum te arunci în brațele celei mai iubite femei, aș savura-o la maxim până la ultima suflare… E mai bine decât…. Dar defapt…  Poate că m-aș târâ în genunchi, cerând sorții încă un minut, încă o șansă.
  • Și-a îndreptat privirea asupra lui. În ochii ei se citeau și iubire stinsă, și milă,  și dușmănie; el își dorea să o oprească și o impunea să vorbească despre ceea ce ea se străduia atât demult să uite.
  • Cine vrea cu tot dinadinsul să țină un om alături – îl pierde. Cine e gata, cu zâmbet pe buze, să ofere libertate – pe el cei din jur se străduie să-l păstreze.
  • Aceasta e fericirea- minutul de liniște înaintea a tot ceea ce te așteaptă.
  • – Unde v-ați oprit în Paris?  -La hotelul ”Ritz”.  -Așa și am știut.   – Nu sunt într-atât de bogat, încât să-mi permit să trăiesc în altă parte.
  • În general vreau să trăiesc asa. Fără să ascult sfaturi, fără stereotipuri. Să trăiesc așa cum se trăiește.
  • Tu consideri că eu arunc banii în vânt. Eu însă sunt de părerea că tu îți cheltui viața în zadar. Să lăsăm fiecare să trăiască cu părerile lui.
  •  Am așa o presimțire că toți cei din jurul meu se gândesc că vor trăi veșnic. Cel puțin au un astfel de comportament. Sunt atât de îngrijorați de bani, încât au uitat  ce înseamnă viață.
  • – Și totuși, de ce te iubesc?  -Pentru că sunt cu tine. Pentru că iubești viața, iar eu sunt o parte din viața ta. E periculos.
  • Libertatea nu înseamnă lipsă de responsabilitate sau viață fără scopuri. E mai ușor să înțelegi ce nu este libertatea, decât să-i dai o definiție sigură.
  • Nu sunt geloasă. Nu am timp pentru asta.
  • Totuși cele mai simple sentimente sunt cele mai puternice. Și unul din ele e gelozia.
  • -Te iubesc.  -Pentru că nu-ți fac scene?  -Nu, asta ar fi foarte rău. Te iubesc pentru că ai reușit să-mi organizezi cea mai neobișnuită scenă.
  • -M-am gândit că nu te voi mai vedea niciodată, dacă te las să pleci în noaptea asta.  -Eu mă gândesc astfel în fiecare noapte.
  • Nu este îngrozitor să aştepţi ceva! Îngrozitor este să nu ai ce aştepta!
  • Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată.
  • Omul este întotdeauna grozav când ia hotărâri. Nu însă şi când e vorba să le pună în aplicare.
  • Cine se uită prea mult înapoi poate să se împiedice de ceva, sau să cadă de pe o stâncă.
  • Cine nu se aşteaptă la nimic, nu va fi dezamăgit!
  • Femeia nu este un obiect rece de mobilier; ea este o floare. Ea are nevoie de cuvinte frumoase şi luminoase.
  • Numai nefericitul ştie ce-i fericirea! Fericitul nu-i decât o marionetă a elanului vieţii. Nu face decât s-o ilustreze, dar nu o posedă. Lumina nu străluceste în lumină, ci doar în întuneric.
  • Nimic e mai mult decât puţin. Este aproape totul.
  • Cine-ar putea trăi fără să uite? Dar cine poate să uite îndeajuns? Cenuşa amintirii zace în adâncul inimii fiecăruia. Numai atunci când nu mai ai pentru ce trăi, poţi fi liber!
  • Trebuie să te zbaţi dacă vrei să prinzi din zbor ceea ce numim cu toţii fericire… şi trebuie s-o plăteşti dublu sau triplu. Fericirea este lucrul cel mai nesigur şi mai scump din lume!
  • E bine că nu suntem perfecţi. Altfel am sta cu toţii în muzee.
  • Iartă-mă, camarade! Totdeauna ne dăm seama prea târziu. De ce nu ni se repetă mereu că voi cei de dincolo sunteţi nişte biete fiinţe la fel ca şi noi, că mamele voastre tremură de teamă ca şi ale noastre şi că şi vouă, şi nouă ne e la fel de frică de moarte, că ne aşteaptă aceeaşi mizerie, şi aceeaşi suferinţă? Iartă-mă, camarade! Cum puteai să fii tu duşmanul meu?
  • Banii nu aduc fericirea, dar te liniştesc binişor.
  • Libertatea e mai preţioasă decât dragostea! Asta o afli întotdeauna prea târziu!
  • Nu este îngrozitor să aştepţi ceva! Îngrozitor este să nu ai ce aştepta!
  • Cel mai mult îi urăşti pe cei care s-au atins de inima ta, apoi au scuipat în ea.
  • Ceea ce nu poţi obţine pare mai bun decât ceea ce ai deja. Aceasta e romantica şi idiotismul vieţii.
  • Curaj ai doar când ţi-e şi frică!
  • Atât timp cât nu cedez, atât timp sunt mai puternic decât soarta.
  • Nu-i nicio ruşine să fii născut prost. Ruşine e să mori prost!
  • Omul tău nu este acela cu care te simţi bine, ci acela fără de care de simţi rău.
  • Este foarte obositor să stai lângă cineva care îşi etalează inteligenţa, mai ales atunci când nu o are.
  • Nu se merită să pornești cearta cu o femeie în care instinctul matern e treaz. De partea ei e toată moralitatea lumii.

 

Moldova între Requiem și Odă

Republica Moldova suferă de un regres continuu în toate domeniile, în cele două decenii de independență, statul nostru, pe lângă (pseudo)libertate a cunoscut și foarte multe eșecuri. Guvernări proaste, politici murdare, economie eșuată. Legătura de cauză-efect nu s-a lăsat prea mult așteptată, așa încât mulți dintre Conaționalii noștri au apucat drumurile străinătății încă de pe la sfârșitul anilor ‘90, pe atunci nici nu putea fi vorba de acte oficiale, oamenii fiind nevoiți să recurgă la pași disperați contra unor sume exorbitante pentru a fi transportați ilegal în țări din UE. Poveștile moldovenilor ajunși clandestin în UE, sunt de-a dreptul demne de un scenariu de acțiune. Ascunși prin TIR-uri, prin lăzi și prin portbagaje, apoi fugăriți de însoțitori, moldovenii ajungeau în lumi mai bune unde de fapt nu-i aștepta nimeni, nimeni nu avea nevoie de ei și de lucrul lor atâta timp cât nu puteau vorbi și nu aveau nici o identitate.
Soarta multora dintre cei plecați rămâne a fi necunoscută, totuși mulți sunt dintre cei care au insistat, care au învățat italiana, franceza sau engleza la lumina lumânării și care au obținut primii bani prin munci înjositoare . Atunci când în Moldova nu se primeau salarii iar banii primiți nu prea aveau valoare, cei plecați începeau să trimită valută în țara care de-a dreptul era la pământ.
Cei care nu au avut curajul să plece cu primul val de emigranți clandestin, plecau cu următoarele, lăsând în urmă sărăcie și nevoi.
Cei caree rămâneau erau nevoiți să educe copiii în grădinițe și școli sau să ofere ajutor medical în numele diplomelor primite anterior, ei sperau la o viață mai bună pe ruinele anilor ‘90. Oamenii din mediul rural trăiau din ce aveau prin gospodărie, animale, păsări, pe ei îi hrănea pământul. Soarta bugetarilor de la oraș era mult mai complicată, salariul abia de le ajungea de pâine. Au fost ani grei, trăiam într-un fel de doctrină socialistă— “toți la fel”, la fel de săraci se are în vedere. Nu voi uita niciodată cum satul se acoperea de beznă din lipsa energiei electrice care nu ajungea, și cum ne îngrămădeam toți in jurul unei candele unde maturii erau spectatori, iar noi, copiii dădeam concerte de la înălțimea taburetei. Atunci eram prea mică ca sa înțeleg cât de greu le era părinților, ambii profesori, să ne ofere tot ce și-ar fi dorit ei să avem, totuși niciodată nu ne-am simțit lipsiți de ceva, părinții făceau schimb de haine pentru copii, purtam același palton câteva generații și neaparat se făcea rost și de pantofiori pentru matinee și de rochițe frumoase de la fetițele care crescuseră din ele. Eram Fericiți în găoacele calde ale unei comunități mici care nu știa că, undeva departe, lumea trăiește altfel, se odihnesc pe pe plaje fierbinți, călătoresc, lucrează în condiții bune și luptă în continuare pentru drepturi.

scoreni_republica-moldova

Anii treceau iar situația se schimba mai mult sau mai puțin, spre bine, oamenii au înțeles că binele lor este din cont propriu, statul nu face decât politici, și fiecare trăia cum putea, fie își făceau mici afaceri, fie se ocupau de pamânturi, fie că plecau pe baza cetățeniei românești peste hotare pentru a-și întreține familiile.
Odată cu noile emigrări, statisticile se schimbau și ele, și dacă în 1999-2000 cei plecați erau în jur la 100000, în 2010 statisticile s-au triplat, iar în următorii ani, dinamica doar a crescut. În 2003, ca și în următorii ani, o treime din Emigranții moldoveni proveneau din mediul rural, ceea ce se explica prin lipsa unui loc stabil de lucru acasă. Plecarea însemna o viața mai bună pentru familie, însemna achiziționarea lucrurilor elementare precum o mașină de spălat automată, un lux pe care prin anul 2000 satele Moldovei doar îl visau. Și dacă plecarea părintilor noștri însemna o viață mai bună acasă, atunci plecarea ulterioară a noastră, înseamnă o viață mai bună acolo, prin Franța, Italia, Norvegia,Anglia, Canada, Rusia. Plecarea noastră, a tineretului mai ieri studenți numără o cu totul altă statistică, cea de părăsire definitivă a patriei-mamă. Conform statisticii BBC, în fiecare zi Moldova pierde pentru totdeauna 106 cetățeni, o cifră impunătoare pentru o țară cu o populație atât de mică precum Moldova. Regresul demografic este pur și simplu drastic, satele au rămas depopulate, iar infrastuctura pe care abia acum încearcă autoritățile să o aducă în sate, a cam întârziat, școlile care se repară pe bani europeni, au rămas fără elevi, iar spitalele fără pacienți.
La ce să mă întorc?
„Moldova este un colțișor de rai, cu o climă blândă, pământuri grase, vin bun, și oameni calzi. Totul bine și frumos până vine vorba de prețuri și salarii, la ce să se întoarcă tineretul înapoi atunci când chiria în UE e mai accesibilă decât aici, la ce bun să investești în imobil, când întreținerea unui apartament este destul de costisitoare, cam câte joburi trebuie să aibă un om ca să-i ajungă de un trai decent și de odihnă măcar odată pe an?! La ce să ne întoarcem când țara trăiește din comisioanele pe care tot noi le achitam băncilor pentru transferuri, când peste tot încearcă să te stoarcă de bani iar taxele pentru oarecare servicii se percep în euro?!” Se întreabă Doina, o concetățeană de-a noastră stabilită în America

47084818

Plecarea noastră însemna cândva o eventuală întoarcere acasă cu planuri grandioase de investiții în ceva “al nostru”, acum din ce în ce mai mult mă conving că tineretul care a plecat, nu mai vede cale de întoarcere. Un exemplu în acest sens este și Diana Cazacu a cărei istorii de emigrare și integrare pare a fi una de succes deși cu multe obstacole.
„Mesajul va fi lung, dar ceea ce aș dori să se înțeleagă este ca trebuie să ai încredere în forțele proprii și să nu cedezi.
Despre mine: in 2011.
Mama a trei băieți (10 ani, 7 ani, 4 ani), căsătorită, 30 ani.
Lucrez în contabilitate, deși după specialitate sunt licențiată în filologie engleză, în plus mai am și alte studii, pentru că așa era timpul. Nu reușeam cu salariu de profesor sa cresc 3 copii și am fost nevoită să mă reprofilez, în plus, am avut noroc să găsesc un post de de lucru foarte bun după reprofilare.
Pentru emigrare ne-am pregătit cam un an. Informații utile, bani, cetatenie română.
În primavara anului 2011 ne-am luat inima în dinți, am lăsat copiii în tutela părinților si am luat avionul spre Norvegia. Tot ce avem, am făcut împreună cu soțul!
Copiii i-am luat cu noi dupa 6 luni, nu am rezistat mai mult fără ei. Deși lucra doar soțul, am insistat sa luăm copiii cu noi.
Cam dupa 6-7 luni mi-am găsit și eu un job. Mi-a fost foarte greu moral să lucrez la curățenie, dar am rezistat datorită copiilor. Știam că nu mai avem cale de întoarcere.
Am lucrat la curățenie , iar soțul la cărat mobilă, până nu am învățat limba norvegiană
Cind am simțit că pot duce o conversație simplă în limba norvegiană, am cerut ajutor de la stat, ca să îmi dea curs de calificare. Prima data au refuzat. Peste un timp am insistat, am motivat că am studii și vreau să lucrez după calificare. Intr-un final dupa ce mi-au testat cunoștințele în limba norvegiană, am obținut un curs de contabilitate cu o durată de 9 luni. Am primit și bursă de la stat pe durata acestui curs.(bursa absolut toți care merg la asa tip de curs o primesc). Dupa finalizarea cursului a urmat o perioadă depresivă de căutări de lucru. Depresivă pentru că nu se rezolvă totul într-o zi, dar bani trebuie. Multi cunoscuți ziceau să nu mă chinui  “Emigranții își au locul lor in curățenie, are cine sa lucreze în birou.” Spuneau ei. Într-un final cu ajutorul lui Dumnezeu și datorită încăpățânării mele am fost acceptată la 2 posturi de lucru . Am fost aleasa din 74 de pretendenți. I-am ales pe cei care m-au contactat primii si nu regret nici o clipă,  învăț multe de la ei în plan profesional și ca mentalitate. Am învățat sa fiu mult mai tolerantă, înțelegătoare, pozitivă. Nu stiu de ce anume eu, dar Multumesc Domnului că am fost persoana potrivită la locul potrivit.
Lucrez ca secretar-economist în secția de economie a unei  asociații. Am parte de cei mai buni colegi, orar flexibil de muncă și salariu stabil. Colegii m-au primit cu brațele deschise, nu m-am simțit niciodată discriminată.
 Soțul la fel a schimbat mai multe posturi de muncă, are si el povestea sa. Acum lucrează ca șofer de autobuz. Ambii ne-am susținut moral și chiar fizic, am înfruntat greutățile împreuna. Între timp am cumpărat casa(ipotecă 35 ani), s-a născut al 4 fecioraș.
Eu acum, 2018:
36 ani, mama a 4 copii, secretar-economist, administrator al grupului “Moldoveni în Norvegia”, instructor de aquafitness in satul în care locuiesc.
Și nu ma opresc aici. Am planuri pentru carieră, învăț, încerc sa combin cariera cu familia.
E trist că în țara adoptivă timp de 5 ani am obținut ceea ce nu am obținut în 30 de ani în propria țara. E trist că Moldova noastră produce muncitori calificați pentru țări străine.”

sala de asteptare aeroport

Aceasta este istorioara unei femei de succes care a obținut multe de la un stat absolut străin ideologic, de care nu cred că s-ar despărți vreodată. M-am convins nu numai odată de măiestria oamenilor noștri de a se înrădăcina în orice pământ mai mult sau mai puțin fertil, o demonstrează și istorioara unui frumoase doamne a cărei identități nu o voi divulga, deci, să fie Olga:
M-am căsătorit la 25 de ani cu un băiat fără mari avuții, am decis ca vom face totul singuri, ambii aveam studii superioare și lucram în domeniul bancar, trăiam în chirie pentru ca nu aveam destui bani pentru o locuință proprie. Când am rămas însărcinată soțul ducea de unul singur toate cheltuielile, eu fiind nevoită sa renunț la serviciu din cauza sarcinii ce decurgea greu. Când copilul a făcut 2 ani, soțul mi-a propus sa mergem în Canada pentru a face studii și a lucra concomitent. Am acceptat provocarea și am mers într-o țară absolut necunoscută doar cu o franceză stâlcită, soțului i-a fost foarte greu sa se integreze din cauza limbii, au fost depresii, scandaluri, lacrimi ca până la urmă a dat dovadă de bărbăție si a găsit un job destul de plătit. Copilul nu a creat vreun impediment, am găsit repede o creșă unde îl duceam când aveam ore sau serviciu, lucram la spălat vesela într-un restaurant dintr-un hotel din Montreal și facem cursuri de design grafic. După finalizarea cursurilor m-am angajat într-o agenție de publicitate unde lucrez și acum, m-am angajat ușor datorită unei femei din România care m-a ajutat enorm de mult ca să ajung acolo. Între timp copilul a crescut, are deja 6 ani iar noi împreună cu soțul mai așteptăm o fetița. Vreau să vă spun că mi-a fost nemaipomenit de greu să mă integrez, totuși acum pentru nimic în lume n-aș părăsi această țară minunată care mi-a oferit atâtea oportunotăți.”
Sunt doar niște scurte istorioare dar care inspiră atâta curaj, și care ne fac să înțelegem că de fapt nicăieri nu este ușor, totuși dacă dai dovadă de perseverență, și neaparat ții cu tot dinadinsul să obții chiar o poți face, trebuie doar să vrei.
Poate că plecarea nu e cea mai bună soluție, poate ar fi cazul să ne descurcăm altfel, să muncim acasă, să creăm o societate cu valori, punându-ne viața pe altarul viitorului țării nostre, nuștiu… Această temă meru lasă un gust amar și contradictoriu, se merită?!
Uneori cei plecați se supăra pe cei care au rămas pentru că nu vor să schimbe nimic în țară, pentru indiferență, pentru acceptarea situației, cei din urmă se supăra pe cei plecați pentru trădare, pentru că au cedat plecând acolo unde e mai bine, conflictul acesta mereu va persista, cert e că oricât nu ne-am contra, dorul ne va uni întotdeauna de sărbători acasă ori măcar prin schimbul de colete…
Autor: Maria Dombrovski
poze: Internet

Picături de sentimente

E029CF2B-9EE6-4A9E-AB32-5015333F3C60

Plouă…
Plouă mărunt, plouă insistent, plouă cu averse, plouă oricum…plouă de câteva zile că-mi simt sufletul ud, mi-a inundat sentimentele zăcute la fundul inimii de o veșnicie. Le simt plutind agale de-mi intensifică haosul și plăcerea, e ceea ce nu-mi doream și acum sunt mai mult decât mulțumită de ce am.

Apoi te văd apropiindu-te încet și-mi oferi sufletul pe tavă, tăcut, cu ochii mari și cu zâmbet. Îmi privești băltoaca sufletului și faci irealul să devină real, vii cu priviri de imigrant în grădini străine apoi iai sufletul meu rătăcit lipindu-l de al tău. Acum suntem unul, suntem acel suflet bolnav încă de depărtarea fizica și de dorul unei îmbrățișări.

Deja suntem nebunii ce urmează scopuri identice fără să fi plănuit măcar, tindem spre momentul în care ni se vor întâlni privirile și vor zice mai mult decât cuvintele iar îmbrățișările vor completa restul tabloului.

De fapt…tu ai chemat ploaia pentru a-mi demonstra că pot mai mult decât cred: pot iubi, pot spera, te pot aștepta. Cum ai făcut-o?

“Mi-ai lipsit dintotdeauna. Acum deja îs la culme.”

(Mara)

Adevărata femeie. De ce o distrugem?

Societatea modernă cultivează în mentalitatea femeilor roluri bazate pe stereotipuri: femeie vamp, business lady, scorpie, blondă, amazoană etc. Fiecare rol e un fel de „uniformă” care nu are nimic în comun cu individualitatea noastră. Ni se spune că trebuie să manipulăm barbații, indiferent de sunt ei sau nu sunt de acord cu asta, ni se impune să învățăm cum să-i manipulăm. Ni se impun anumite standarte de frumusețe şi nu contează că fiziologia umană nu ne permite, noi trebuie să facem pe dracu’n 4, dar numaidecât să arătăm aşa cum cere societatea.

Iar în tot acest timp, în care tot fugim de la un training la altul, sărim de pe masa de operații estetice sub aparatele de modelare corporală, ne alimentăm cu energia razelor de soare, pentru că mâncarea nu mai e la modă, adevărata femeie din noi, unică, care nu se încadrează nici unui şablon, îşi aşteaptă tăcută şi umilă sfârşitul.

Închipuie-ți că această femeie adevărată din interiorul tău e o zeiță, un potențial al succesului, o realizare totală în toate domeniile vieții. Această femeie are libertatea deplină de exprimare a propriului stil, propriei viziuni. Ea nu urmează stereotipurile impuse de aşa zisa „filosofie” modernă, pe ea n-o paşte riscul de a degrada.

Iar tu, prin alergatul continuu dupa încadrarea în standarte, vrei s-o nimiceşti. De ce?

Sătulă de iubiri pe jumătate…

Sătulă de iubiri pe jumătate, indignată chiar de indiferența celui pe care îl iubești, sleită de puteri după o dragoste în care doar tu luptai, îți promiți să nu mai porți în inima ta nici un nume de om și nici să nu te gândești la cineva. Dar degeaba. Pornești în căutarea fericirii și-ți dai seama că ai rămas suspendată undeva între amintirea celuilalt și planurile de viitor. Cauți scăpare, o găsești într-un pahar cu vin sau prostii cotidiene. Și totuși știi că nu e de ajuns. Nu e la fel. Ți-ai promis că nu vei mai iubi niciodată și cea mai mare dorință a ta e să iubești.

Dacă iubești și nu ești iubit, nu e cel mai grav. Te detașezi de tot și trăiești o iubire platonică. Sau convingi că dragostea ta merită un răspuns. Dar nu te izolezi. Mai greu e să nu mai poți iubi. Să fii rece și indiferent la emoții care-ți pot răscoli sufletul. Atunci nu mai trăiești, doar exiști. Nu dai vina pe celălalt că dragostea ta nu este. Dragostea în genere nu cere să fie explicată, motivată. Fie o trăiești, fie nu.

Și dacă e să iubești și să fii iubit, și mai bine. Prețuiește atunci un om drag. Și dacă e să nu îți răspundă la fel, e normal. Trăiești dragostea cu inima și lași să se consume acest moment. Dar niciodată să nu refuzi să iubești. Niciodată.

Nu este îngrozitor să iubești și să nu fii iubit, îngrozitor este să nu mai poți iubi pe nimeni.

Față în față cu mama

Mother Helping Daughter with Her Homework

Primul zâmbet, primii pași, prima zi de școală – de fiecare dată, mama a fost prezentă. Ea este cea care te îndrumă în viață și la ea alergi când îți este greu. Între timp, ai crescut și vrei să ai propria viață; nu o mai întrebi pe ea când ai nevoie de un sfat. Și totuși, pentru ea rămâi aceeași fetiță, care trebuie corectată atunci când greșește. Critică felul cum te îmbraci, te sfatuiește cum să-ți aranjezi casa și pretinde să o consulți atunci când intervine o schimbare în viața ta personală. În timp, relația cu mama poate deveni dificilă. Fata consideră că mama o sâcâie și că nimic din ce face ea nu i se pare destul de bine. La rândul ei, mama dorește ca fiica să o asculte și să-și ducă viața conform educației pe care i-a dat-o. În realitate, și mama, și fiica au așteptări foarte mari una de la cealaltă, dar uită că privesc aceleași situații din puncte de vedere diferite.

Poate că mama nu reușește să vadă în tine femeia adultă, așa cum ți-ai dori, dar problemele apar abia atunci când îi pretinzi să nu mai fie mamă, doar pentru că ai crescut.  Când erai copil, erai convinsă că, atunci, ea poate face totul; într-adevăr, ea prelua toate greutățile tale, îți rezolva micile probleme, dar cu prețul propriei independențe. Maturizându-te, vrei ca mama sa aibă viața ei și să nu se mai „amestece” în a ta, uitând toți acei ani în care tocmai de acest „amestec” aveai nevoie. Așteptările tale față de propria mamă se schimbă – îi ceri să-și continue viața, ca și cum ar putea uita că tu ești fiica ei. Dar poate o mamă să uite acest lucru?

Relația cu mama nu este lipsită de probleme nici pentru fiicele ascultătoare, care rămân în umbra mamei și la maturitate. Dependența față de mamă este o situație extremă: ești incapabilă să te descurci prin forțe proprii, nu poți să faci nici o mișcare fără sfatul ei, iar viața ta personală va fi marcată, cu siguranță, de principiile ei.  Astfel de mame sunt persoane dominatoare, al căror spirit critic nu întâmpină nici un obstacol din partea fiicei. Poate că, până la un punct, este firească tendința mamei de a-ți conduce viața de adult, fiindcă ea trăiește prin tine. Însa pentru personalitatea fiicei care nu iese din cuvântul mamei, acest lucru poate fi extrem de dăunator.

Oare răspunsul la asemenea relații dificile este să-ți consideri mama cea mai bună prietenă?
Fiecare dintre noi simte nevoia să vadă în propria mamă o prietenă, dar una discretă și plină de tact, care nu ține neapărat să ne acapareze toată atenția. Altfel, în timp, s-ar putea crea o situație de competiție între mamă și fiică, iar în acest caz, relația va avea din nou de suferit!

Relația ideală dintre mamă și fiică este una echilibrată, bazată pe respect și înțelegere reciprocă. Dar cum să creezi și să întreții o asemenea relație? mother-and-daughter-vintage-1

Află în continuare câteva mici secrete, ușor de aplicat, cu ajutorul cărora vă puteți bucura de o înțelegere perfectă:

  • Fii respectuoasă și înțelegătoare cu mama ta, iar ea îți va răspunde întodeauna în aceeași manieră. Comunicați ca de la femeie la femeie și ascultă-i, la rândul tău, problemele.
  • Totuși, la maturitate, trebuie să rupi „cordonul ombilical” și să-ți iei singură zborul. Tu ești cea care se cuvine să ia o asemenea hotărâre, pentru că ei i-ar fi mult prea greu. Încearcă să faci această desprindere într-un mod delicat și tu să fii cea care stabilește limitele amestecului mamei în propria ta viață.
  • Gândește-te că ceea ce tu consideri a fi o critică din partea ei este, de fapt, grija de mamă pe care ți-o poartă în continuare. Pentru ea, orice vârstă ai avea, vei rămâne întotdeauna „fiică”!
  • Amintește-ți că mama nu este o ființă cu puteri supranaturale, așa cum îți părea în copilărie. Înțelege că și ea are limite și că nu poate fi atotcunoscătoare.
  • Trăiește relația cu mama ta în prezent – lasă deoparte trecutul și copilăria și privește-o ca pe o persoană cu propriile ei interese și dorințe.
  • Chiar dacă vă înțelegeti foarte bine și sunteți ca două prietene, evită să te consideri în competiție cu propria ta mamă. Oricum, o mare parte din ceea ce ești astăzi i se datorează.

Și, nu uita: chiar dacă pare să nu recunoască întotdeauna, ea este mândră de tine!

 

Fără titlu…

0AEB0871-9DE2-44BF-92AA-715FCB34F2FB-501-0000004C78E36E78

 

Au început femeile să poarte sabie și scut iar bărbații să stea cuminți în bucătărie.

Merg femeile la sală și bărbații la saloane de înfrumusețare.
A luat lumea asta o întorsătură drastică în care femeile mai nu le cresc boașe iar bărbații puțin le rămâne până să aibă menstruație.

Femeile nu mai vor să stea la bucătărie, nu mai vor să aibă grija de familie. Nu mai vor copii. Vor duse și aduse. Vor bijuterii scumpe și să conducă mașini. Vor egalitate de picior cu bărbații. Au ocupat posturi înalte predestinate bărbaților. Se numesc mame doar pentru că au născut, dar lasă copii de mici și pleacă la muncă ca nu le ajunge niciodată nimic.

Vor tot mai mult: mai mult spațiu, mai multe haine, mai mulți bani, mai multe cadouri, mai multe surprize dar fără să merite.

Femeile si-au pierdut din feminitate. Sunt prea musculoase și prea false. Au prea multe implantate în corp și pe față. Și-au pierdut din naturalețe fiind în exces machiate și prea sofisticat înțolite.

18BD9895-E448-4A78-B14D-50B33FB600E3-501-0000004E40792AEE

Și cot la cot vin bărbații cu fizicul modificat la saloane de înfrumusețare. Machiați și îngrijiți în exces. Bărbați ce devin nervoși când li se strica manichiura. Poarta haine prea strâmte și farfurii tot mai mici, că au grija de figură. La acest capitol concurează cu femeile.

Sunt interesați de modă și reduceri la țoale și mai puțin de pescuit sau fotbal. Nu mai vor să lucreze că fac cearcăne trezindu-se dimineața sau fac bătături în palme. În schimb, sunt în largul lor în bucătărie sau la cumpărături ori schimbarea anturajului din casă.

Îi întâlnim des în magazinele de cosmetice și alimentație BIO sau de slăbit.

Nu vor familie, nu vor copii, nu vor prietene pentru ca „ele” sunt prost machiate sau nu știu să se îmbrace bine.

Trăim într-o lume a paradoxului. E totul cu susul în jos.
Nu mai plângem ca să nu avem ochii umflați, nu râdem ca să nu facem riduri. Suntem prea materialiști. Am pierdut din valori cu adevărat importante. Nu mai luptăm pentru familie și dragoste. Suntem reci și pesimiști.

Așteptăm motivații din afară. Nu avem dorința de a trai. Existăm jalnic zi după zi, ajungând la 40 de ani ca niște zombi care au adeschis ochii și-și plâng de mila timpului scurs.

Ne supăram că nu primim cadouri dar nu apreciem prezența persoanelor. Ne limităm la totul ce se poate de numărat sau se poate de echivalat în valute. Ne atrage ce strălucește și ignorăm sentimentele de dragoste.

Tandrețea , amabilitatea, respectul, stima, loialitatea si multe alte valori le călcăm în picioare pentru nimicuri.

Am distrus omul din noi.

Să trezim copiii din noi care mai cred în bine și se bucură de fiecare nimic, care se mulțumesc cu ce au și stiu că, încet, vor avea mai mult. Să trăim fiecare clipa ca și cum ar fi ultima. Să iubim și să dăruim iubire.
A fi puternică înseamnă să să știi cum să fii utilă ție și altora.

F4614F3E-C037-4454-9902-A5F6F9DD9CB3-501-0000004F9D93950A.jpegBy Mara

 

Puterea gândului, energia care ne poate schimba

Probabil nu odată ți s-a întâmplat să prognozezi lucririle prin afirmații la care nici nu dădeai atenție, și totuși care se adevereau într-un final. „O să întârzii”, „o să stric totul”, „n-o să-mi iasă nimic”, „o să mă îngraș”, SAU „voi fi cea mai frumoasă”, „voi obține cele mai bune rezultate”, „voi fi un administrator bun”, sunt doar câteva din afirmațiile de căpătâi a unei femei ordinare, care de cele mai multe ori se materializează, în funcție de vectorul de orientare. Coincidență sau mai e ceva la mijloc? Dacă ar fi să ne axăm pe teoria de bază a filosofiei „Nimic nu apare din nimic, și nimic nu dispare fără urmă” , ne dăm seama că orice acțiune la fel ca și orice cuvânt sau gând are o greutate percepută de întreg universul, măsurată în energie.Salt-cu-parasuta-foto-Germanskydiver

Vi s-a întâmplat să aveți o dorință nebună ținută în secret, dar care a devenit realitate printr-o minune, păi cum să nu.. Cum oare e posibil așa ceva?! Avem puteri supranaturale sau pur și simplu există acolo sus Cineva care îndeplinește totul… Hm.. Nustiu, știu totuși că toate religiile au la bază cuvinte, și gânduri, care, închegate în versuri de rugăciune, chiar au efect.
Puterea gândului este pur și simplu spectaculoasă, „acel al șaptelea simț” e ceva mai mult decât o invenție feminină, e ceea ce ne superiorizează ca specie și ne oferă o sumedenie de privilegii pe care trebuie doar să le mânuim.
Oamenii, în medie, într-o singură zi răsucesc în creier 25000 de gânduri, excepțional, nu?! Păi de ce se întâmplă că doar câteva din cele mai „curajoase” se materializează?!… Și uite aici apare încă un criteriu, cel de expunere clară, atât pentru sine cât și pentru întreg universul. Deci, din cele 25000, creierul alege cele câteva, care neapărat vor fi expuse prin cuvinte, în glas, poate de sute și mii de ori, până „universul va găsi timp” să le îndeplinească.Thinking-and-the-universe

La prima vedere pare a fi incredibil, dar chiar funcționează.
Atunci când tinzi la ceva din tot sufletul, când vrei să obții ceva cu orice preț, de la început doar explorezi prin gândire, apoi tot mai des îți imaginezi, tinzi, ceri, vrei, vizualizezi, dar e de ajuns să-ți expui această dorință prin cuvinte de câteva ori, și de atunci să știi că cererea ta e în regim de așteptare. Totul apare parcă din senin – circumstanțe, oameni, evenimente care parcă contribuie intenționat la realizarea visului tău, de parcă toată lumea se învârte împrejurul lui. Vizualizarea are și ea efecte, totuși cuvintele sunt un catalizator excepțional. Toate poveștile de succes încep de la un gând, urmează vise, vise, vise, cuvinte și doar apoi succesul, toate aceste etape sunt interdependente și toate sunt la fel de importante.original (12)

Așa cum soarele încălzește cu energia lui, la fel și noi depunem energie în gândurile noastre reușind să le materializăm doar prin cuvinte.
De ce se întâplă să magnetizăm ghinionul mai degrabă decât succesul?!
Gândurile negative au o energie de câeva ori mai puternică decât cele pozitive, probabil nu odată te-ai prins că tresari de la un gând negativ, te poate înfiora și te poate induce într-o stare depresivă, unde nu mai e loc pentru pozitivism, de caeea și se întâmplă să avem ghinion și să nu putem acumula energie pozitivă în gândire și în vise, de aici încep insuccesele, regresul și sutele de probleme, care nu-și mai văd capătul. Toate problemele încep din creierul nostru, energia se formează aici .


Copiii sunt dovada pură a acestei dogme, visurile lor se realizează cel mai rapid, nu pentru că sunt copilărești, simple sau ușor realizabile, ci pentru că cei mici depun o cantitate înzecită de energie în visurile lor, ei cred sincer în ceea ce visează, ei povestesc cu lux de amănunte ce culoare va avea viitoarea bicicletă, câte dealuri și văi va cutreiera pe frumoasa bicicletă, ei știu exact că au nevoie de acest lucru indispensabil vara asta, iar universul nu are decât să îndeplinească visul expus clar și sincer, fără vreo îndoială.
Tocmai de aceea nici într-un caz nu trebuie să le rupem „aripile” copiilor noștri, care visează să fie cosmonauți, președinți sau medici, perspectivele pe care le vedem noi de la înălțimea noastră de matur, sunt minuscule față de energia gigantă depusă de ființa nevinovată care știe exact cum va arăta prima lui cravată de ministru… Haideți să visăm așa cum o fac ei – copiii, să ne imaginăm eventuala dorință, să ne programăm ziua și ora când vom mai urca o treaptă în carieră, sau când vom face primul test-drive a mașinii la care visăm, fără a ne gândi că nciodată n-o să ne ajungă bani sau niciodată n-o să ne ajungă curaj, alungă orice umbră de îndoială din capul tău și pregătește-te de succes, el nu se va lăsa așteptat!!!
Uneori vrabia care cu adevărat vrea mălai, cu siguranță îl va primi!

autor: Maria Dombrovski
poze: Internet

Violenta domestică. Toleram ori ba?

Era ora 3 noaptea…Ea dormea lîngă copil un somn nelinistit,știa ca trebuie sa apara …e tîrziu si la sigur va veni beat . Ii era frica pentru ea si pentru micuț. A tresărit cînd cheia a intrat in broasca si cleampa usii s-a lăsat greu in jos. A încetat sa mai respire …poate merge la culcare…poate azi nu va fi ca in celelalte dați. Si deodată plapuma zboară jos si o mina puternica o apuca de par si o doboară la podea din așternut . „Tîrfo !!!” vin cuvintele urmate cu un picior în burta . „Nu esti buna de nimic!!! ” Copilul se trezeste speriat si plînge isteric văzînd-o pe mama sa la pămînt , incolacita in pozitia embrionului. Durerea ii străpungea tot trupul,dar creierul se gîndește doar la una…trebuie sa se scoale sa liniștească copilul ,neaparat tebuie sa se scoale,Doamne fereste sa nu se inerveze mai tare din cauza plinsului. Făcînd stăruințe enorme ajunge in pat lîngă micuț ,il cuprinde si il liniștește. Inca un pumn vine in spate ,altul in cap,o palmă peste fata „Lepadatura !!!! Uite-te la tine !!!” Ea nu lasa copilul din brațe ,nu l-ar lasa nici macar dacă ar snobi-o in bătăi pina la moarte. „Mîine să-ți iai puiu de drac si o sa o stergi la măta!!! Risule !!!” Ea plînge …Isi stringe puiu in brate si tace…se roagă in gînd ca el să plece la culcare.

Te regăsești in aceste rînduri de groaza ? Nu e o istorie inventată si se numeste violenta domestică si după statistica in asa anturaj trăiește fiecare a patra femeie din Republica Moldova. Moldovencele practic nicidecum nu sunt protejate de scenele de violenta ce le traiesc zi de zi. Oricît de uimitoare nu v-ar părea cuvintele mele,dar noi nu avem proiect de lege care ar fi in stare intr-o masura oarecare sa apare si sa ofere siguranta acestor femei. Pur si simplu nu avem legi ,iar acele putine legi care poate cumva ar putea sa ne apare nu lucreaza ,nu merg ,nu sunt funcționabile. Din propria experienta de munca stiu ca de cele mai multe ori,femeile noastra sunt singure nevoite sa achite amenzile care le aplica organele de drept agresorului,acesta fiind cel mai des soțul ,fostul sot sau concubinul. Asa ca femeile sunt lăsate singure fata in fata sa se lupte cu problema violentei.

Conform studiului realizat de centrul ” La Strada ” ,timp de un an,telefonul de incredere pentru femei a realizat 1100 de apeluri din partea diferitelor categorii de femei. Din ele,in 790 de apeluri se comunica de violenta in familie ,unde femeile cu lacrimi in ochi strigau dupa ajutor. Dar acestea is 790 de femei care au îndrăznit să facă ceva,sa plece de la asa un mod de viață,sa schimbe ceva, femeile care au inteles ca asa nu mai merge. Dar ce fac restul ? Restul tolerează…
Motivatiile pentru care o femeie rămîne lîngă un barbat violent sunt diferite : dependenta financiara ,lipsa unei locuinte , „ce o sa zică lumea ” ,lipsa unui loc de munca,dorinta ca copilul sa creasca intr-o familie deplina si frica de schimbari .
Dar se merita oare ? Se merita oare pentru o casa comuna sa fiti injosite si umilite ? Pentru „ce o sa zică satul?” să nu ai un loc viu pe corpul tau? Violenta domestică nu este doar abuz fizic,asta se poate manifesta si prin abuz psihologic si financiar . Si daca soțul tau nu te bate ,nu te loveste cu pumnul cu palma sau cu piciorul nu inseamna ca nu te încadrezi in categoria victimelor violentei domestice . Dacă sunteți intimidate,umilite verbal,batjocorite,numite cu cuvinte urîte și amenințate, sunteți jertfe a violentei domestice .

Alta intrebare este, cit sunteți gata sa rămîneți in rol de jertfa ?
Dragi femei ,toate suntem diferite ,fiecare avem viziuni diferite asupra lucrurilor ,păreri care diferă de la o persoana la alta,dar cînd vine vorba de abuz fizic ,psihic sau sexual nu pot fi păreri diferite . Toate într-un glas tebuie sa strigăm ” Nu violentei!!” Nu poate sa existe motivatie pentru care sa induri pumni, nu poate să exista vre-o scuza pentru care sa fii injosita si umilită. Esti femeie ,om,personalitate ,ai cuvîntul tau ,dorintele tale ,ai un suflet frumos in care încape atîta iubire si răbdare. Dar si viata e doar una ,nu o trai in frica ,nu o petrece în lacrimi undeva pe drumuri noaptea, alungata de el . Esti puternica,mai puternica decît crezi ,principalul fa primul pas si pleaca ,principala motivatie ce tebuie să-ți dea puteri sunt copilașii tăi. Nu-i intoxica ,nu-i lasa sa trăiască o astfel de viață ,nu au ei nevoie de un asa tată,nu va fi niciodată un exemplu bun. Nu plînge ,ridicate si mergi ,fugi dacă e nevoie !!! Tu esti un munte,trebuie doar sa descoperi asta in tine si sa înțelegi ca meriti mai mult. Tu esti mamă și prin asta e totul spus. Nu exista iesire din situatie doar in sicriu…

FEMEIE,ESTI SIGURA CA DUPA URMATORUL PUMN IN CAP VEI MAI FI IN STARE SA DESCHIZI OCHII?!!!

Autor : Iunona Fenix

Poze : Internet

„Cea mai mare glorie nu o dobândești atunci cind nu ești doborât niciodată, ci atunci cind te ridici după ce ai căzut” Confucius.

De cele mai multe ori suntem răpuși de dificultățile ce viața le scoate în cale:dezamăgire în dragoste, datorii, probleme pe plan financiar și lista poate continua. Ajuns în aceste momente oamul crede că dorințele și nevoile nu-i satisfac așteptările.Va încerca să monitorizeze situația prin mijloace care-l pot afecta fizic și psihic, atit pe el cît și pe cei din preajma sa, ajungind la renumita DEPENDENȚĂ, de ordin fizic și psihic. Prin reprimarea emoțiilor poate apărea dependenta de : MÎNCAREEEE! Da, da mîncatul cela pe la 2,3 noaptea sau chiar toată ziua stind în pat cu pachetul de porcarii în mîna și cu tona de ciocolate lingă tine, nemaivorbind de fastfood. Tot ce trebuie să faci este să-ți ridici fundul de pe canapea și să gîndești rațional, o modalitate pentru a-ți diversifica timpul îți va face doar bine. Efectele nocive ale mîncatul sunt deja cunoscute în întreaga lume, în primul rand dezvolți obezitate și o mare ura față de propriul tău corp. Așa că, lacăt la gură !

FUMATUL Este o dependenta mai bine zis decât un obicei, la care foarte greu se renunță , dar… Se poate! Dai greșit atunci când crezi că anume o țigară te va salva de situații extreme, nu va face decit să-ți scurteze viața ta și mai cu seamă dacă ești mama pui în pericol și viața copiilor tău, ce ar fi să te gîndește ca din cauza fumului tău de țigară suferă și alți copii, prieteni, colegi, părinți!

ALCOOLUL Dependenta de paharul cu porțiune magica in viziunea ta, nu ajută nici el la achitarea creditelor sau întoarcerea persoanei iubite, ba din contra te răpune pina la pământ. Un pahar poate dezinhiba, dar niciodată și absolut niciodată nu-ți va rezolva problemele. Ca sa nu mai vorbim de sănătate și dublarea problemelor.

DROGURI Sunt și ele din păcate o prioritate în zilele noastre cu presupul context de a scăpa și uita de probleme, dar nu, nu și iar nu. Nu ajută aceasta, te vei împotmoli în prostiile date pînă deasupra capului, și nimic nu se va rezolva.                               O metoda eficienta și sigura de a scăpa de gindurile negative și probleme apărute în cale ar fi o analiză general a tuturor variantelor de ieșire din situați, sport, cit mai multe activități de dezvoltare personala și o rațiune limpede!                                         Autor:Irina Teslaru