Pray for Paris

image

    Ştiu că poza asta şi cuvintele de încurajare nu vor ajuta cu nimic acei oameni care trec prin calvarul organizat noaptea asta la Paris. Dar nu pot să nu-mi exprim sentimentele de groază şi nedumerire care le am acum.  Mă abat de la tema femeii puternice şi dau întrebările care mă frământă de foarte mult timp.
   Ştirea de azi dimineață despre întâmplările de la Paris a pus capac. Şi acum sunt al naibii de determinată să încep să citesc cu cea mai mare atenție CORANUL. Vreau şi eu să văd cu ochii mei acele alineate sau pasaje, sau cum li se mai zice, unde scrie alb pe negru că ALLAH a poruncit să fie omorâți oameni în numele lui. Pâna când vă invit pe voi, musulmanii să mi le arătați.
   Am prieteni care s-au născut şi au fos educați conform religiei date. Sunt oameni de treabă, prietenoşi. Ei sunt siguri că ALLAH e unicul Dumnezeu adevărat şi că Islamul e acea religie care trebuie să fie recunoscută de toți. Acum vreau să-i întreb: cum vreți voi să vă recunosc religia şi să o respect, când se întâmplă aşa lucruri? Vrei nu vrei, încep să asociez Islamul cu sânge, terorism, oameni speriați şi femei înjosite.  În aşa mod nu poți să atragi oamenii să vi-l recunoască pe Allah ca fiind adevărata forță divină. Pentru că credința trebuie să nască bunătate, linişte sufletească, nu frică şi oroare.
Şi acum o ultimă întrebare pentru acele sute de mii de refugiați care rugau în genunchi țările europene să-i primească. Asta e mulțumirea voastră pentru acoperiş, masă şi trai mai bun? Aşa sunteți voi recunoscători că v-a adăpostit Europa, v-a oferit siguranță?

Anunțuri

Povestea Anei. Prolog

image

Ştii oare tu cum e să te simți de parcă lumea se prăbuşeşte? Cum e să te simți îngropată în ruinile propriei vieți?  Cum e atunci când, într-o secundă, tot ceea ce ai costruit cu atâta râvnă, în care ai depus tot sufletul,  cade asemeni unui castel făcut din cărți de joc? Când îți pare că defapt asta nu e adevărat,  că e doar un vis urât, din care tot încerci să te trezeşti, iar imaginile devin tot mai reale şi vocile celor din jur – tot mai aproape?   Când înțelegi că totul e defapt realitate şi lumea ta chiar s-a ruinat? Ce simți atunci? Şi cum e să vezi că acele persoane, cărora le-ai încredințat totul, îți îngroapă acest tot? Tu încerci să le opreşti, strigi, te zbați în agonie, iar ele, râzând, îți împlântă tot mai adânc cuțitul în piept.
Ce am simțit eu oare atunci când mi-ai zis că nu vrei să mă mai vezi,  că ți-e silă şi scârbă de mine? Când m-ai pus în fața oglinzii şi m-ai întrebat: „Chiar crezi că un bărbat ca mine, care vine dintr-o familie de elită, cu bani şi maşină, m-am gândit să am o relație serioasă cu o sperietoare de la țară?” Îmi spuneai sarcastic că nu am nici cea mai mică ideie cum ar trebui să mă îmbrac, că port aceeaşi pereche de blugi şi papuci în fiecare zi, că nu ştiu ce înseamnă aia machiaj. Mă tot întrebai retoric ce o să ajung eu, ce viitor am. Îmi spuneai că locul meu e defapt e pe deal cu sapa în mână,  sau, în cel mai bun caz la o gheretă din piață. Iar eu stăteam în genunchi în fața ta şi te rugam cu lacrimi în ochi să te opreşti. Te imploram să nu mă laşi. Eram gata să-ți iert toate insultele, doar să mă strângi în brațe şi să-mi spui că vei fi cu mine mereu. Dar tu ai plecat, împingându-mă cu dispreț la o parte din calea ta. Şi la ieşire mi-ai aruncat 2 bancnote de 200, zicându-mi să-mi iau o pereche de blugi noi. Atât valoram atunci pentru tine. Atât valoram eu şi pruncul ce-l purtam. Atât valora copilul tău.
Şi de unde să găseşti puteri să te ridici din gunoi şi să-ți începi viața de la capăt? Dar am găsit de undeva. Nu degeaba se spune că: „Ce nu te omoară, te face mai puternic.” Da, te face mai puternic şi mai precaut.
Am construit o lume nouă doar pentru mine şi copilul meu. În lumea asta nu există loc pentru bărbați. Şi unica persoană de gen masculin ,după care alerg şi în fața căruia îngenunchez, e fiul meu. El e cel care îmi dă forțe noi şi încredere într-un viitor luminos. El e sprijinul şi alinarea mea. Iar tot ce am obținut până acum, am obținut datorită lui. Lui îi ofer toată iubirea şi gingăşia mea.
Îți seamănă leit, iar de câte ori îl privesc, îmi aduc aminte de tine, de ultima noastră întâlnire, atunci când ne-ai aruncat la gunoi şi pe mine, şi pe el. Nu-mi amintesc cum ne-am întâlnit prima dată, cum mă purtai pe palme, cum mă întâmpinai de la ore cu flori, cum îmi spuneai că sunt deosebită. Îmi amintesc momentul din fața oglinzii şi toate cuvintele urâte. Astfel amintirile nu mă mai dor căci înțeleg că, defapt nu am pierdut nimic ci m-am debarasat de lucruri rele. Ura a devenit pentru mine cel mai bun anestezic. Anume ea îmi stinge durerea pe care mi-ai provocat-o.          Urându-te, m-am dezvățat să iubesc aşa cum o femeie iubeşte un bărbat. Am mai zis că în viața mea este doar un loc pentru un singur bărbat şi acest loc e ocupat de fiul meu. Doar pentru el eman căldură, el e cel care vede în mine cea mai bună şi gingaşă ființă din lume. Însă cum ies din casă, îmi învălui sufletul în gheață. Mulți mă asociază cu Regina Iernii din povestea lui Andersen. La serviciu sunt robotul cu inima de piatră. Răceala ce o eman se simte de departe.
Eu sunt Ana, femeie de fier cu inima de piatră şi rațiune de oțel.

Norocul zâmbeşte celor insistenți sau cum să devii o persoană de succes

image

   Soarta e soartă şi chiar dacă acum ea îți dictează regulile ei, dreptul de a construi acea viață pe care ți-o doreşti Îți aparține doar ție.
   Azi vreau să-mi exprim admirația față de acele persoane, care ştiu ce înseamnă succesul nu doar din auzite, cât şi față de cei care îşi încep drumul spre succes. Voi simți mereu o mândrie aparte pentru femeile care au obținut singure succesul, chiar dacă pentru asta au fost nevoite să spargă cu umerii lor fragili nu un singur zid.
   Viața e făcută în aşa mod încât unica persoană, în care putem avea încredere, suntem noi înşine şi nu avem nici o scuză să nu ne gândim la carieră. Oricare dintre noi, dacă are dorința, poate deveni o femeie de succes. Ceea ce trebuie să faci, e să te programezi către asta şi să nu uiți niciodată că SUCCESUL ÎI IUBEŞTE PE CEI CARE SE TREZESC DEVREME ŞI MERG LA SOMN TÂRZIU. Viața e un joc de noroc, iar norocul vine la cei cărora nu le este frică să treacă peste trecut şi să ceară de la sine şi de la viața un rol cât mai strălucitor.

image 

   Tot ea, viața noastră, e al naibii de scurtă pentru a ne trezi dimineața cu păreri de rău. De asta trebuie să iubim pe cei care ne iubesc, să uităm pe cei care nu o fac şi să fim siguri ca tot ceea ce ni se întâmplă nu este coincidență. Atunci când ți se oferă o şansă, nu ezita să o primeşti. Dacă aceasta îți schimbă  în totalitate viața – permite să se întâmple. Nimeni nu te-a asigurat că va fi uşor, dar ți-au promis că se merită.
   Secretul unei vieți de succes este mişcarea neîntreruptă înainte, spre țel, spre vis. Nu te opri la prima victorie. Comunică cu acei oameni care sunt mai buni decât tine,  înfruntă pe cei mai puternici, iubeşte pe cei despre care mulți spun că sunt imposibil de iubit şi supravețuieşte acolo unde alții mor.
  Nu-ți fie frică să procedezi aşa cum vrei nu cum îți cere societatea. Nu-ți fie frică de stereotipuri şi convenționalități. Ține minte, poți avea tot ce îți doreşti dacă eşti gata să munceşti mult pentru asta, inclusiv asupra propriei persoane. Toate avem dreptul la un drum de succes, o tinerețe de neuitat şi o bătrânețe plină şi liniştită. Acel care îşi doreşte mult să obțină ceva, acela va obține. E adevărat că e cu mult mai sigur să fugi de foc, dar numai cei, cărora nu le este frică să treacă prin el, trezesc adevărata admirație. NOROCUL ZÂMBEŞTE CELOR INSISTENȚI.
  Încă nu am obținut tot ce vreau, dar merg spre asta. Drumul spre țelul pe care îl am nu e uşor. E un urcuş plin de bolovani. Un drum pe care mereu întâlneşti persoane dornice să-ți pună bețe în roate, să te arate cu degetul şi să se amuze de eforturile tale. Ştiu că în calea mea vor fi mereu acei oameni care îmi vor zice că nu pot, că nu voi
reuşi. Uneori mai cad, mă rănesc, îmi vine să urlu de durere, dar scrâşnesc din dinți, ma târâi, mă ridic şi păşesc înainte, şchiopătând la început, apoi întețindu-mi pasul. Pentru că ştiu ca nu am dreptul să ma opresc şi, cu atât mai mult, nu am dreptul să mă întorc înapoi. Ceea ce mă face să trec peste greutăți e DETERMINAREA. Determinarea ca un principiu de viață de la care nu poți să te abați.
  Când eşti determinată să obții ceva, atunci îți apare încrederea în sine. Dacă aş lua ca exemplu boxerii: sunt doborâți, plini de sânge, dar determinarea îi face să se ridice de jos, şi să lupte, chiar dacă ştiu că nu vor avea parte de milă de la adversar. Determinarea îi face să-şi strângă ultimele rămaşițe de putere în pumni şi să lovească. Nu de puține ori cei care aparent pierd  de la început, anume în ultimele runde câştigă.
Determinarea mea constă în credință: credința în propria durabilitate, credința că fericirea se va întoarce, că voi mai avea parte de de speranță,  de sinceritate. Şi până când nu am parte de asta, trebuie să-mi strâng pumnii, să ridic capul sus, să deschid larg ochii şi să uit de eşecurile anterioare. M-am ars de atâtea ori, dar nu am gemut, cu toate că femeile se ard mult mai dureros decât bărbații.
   Aşa că şi tu, transformă-ți visele în realitate, lucrează asupra ideilor. Cei care până acum au râs de tine, vor ajunge să crape de invidie.

A învățat să trăiască fără tine

image

-Vezi, tu ai învățat sa trăiești fără mine, iar eu fără tine nu pot…
Schițează un zâmbet indiferent. Cum? Cum aşa?  Şi ea care credea că mereu ți-a fost în cot de persoana ei… De ce acum, când a trecut atâta grămadă de timp, îi spui asta?… Acum când chiar a reuşit să învețe să-şi vadă de viața ei fără tine, tu apari şi o laşi fără cuvinte… Şi ar trebui să nu-i mai pese, aşa cum nu ți-a păsat nici ție atunci (şi e sigură că nu ți-a păsat), dar nu-şi poate scoate din cap cuvintele astea: „Vezi, tu ai învățat…, iar eu… nu pot…” De ce nu poți? Ce te încurcă să nu poți? Doar ai tot ce ți-ai dorit: maşină, serviciu şi, cel mai important, ai o soție de la oraş, frumoasă, fițoasă… Ce îți mai lipseşte? Zici că îți lipsesc serile în doi, în care vorbeați despre voi, despre planuri de viitor? De ce nu vorbeşti cu soția ta? Nu-i place? Şi ce-i place ei? Să-ți cheltuie banii pe haine, cosmetice şi alte mărunțișuri?  Dar cum altfel ai dori să ai o soție frumoasă? Zici că e proastă? Cum aşa, doar e orăşeancă? Şi după câte spuneai tu, fetele de oraş sunt mai şmechere, mai cu multă minte, nu ca ea, fată de la țară. Zici că-ți lipseşte grija care o avea față de tine? Zici că mai vrei să vii acasă şi să te aştepte cineva cu cina gata, să te întâmpine bucuroasă, să te întrebe în timpul mesei cum a fost ziua de muncă şi să te laude pentru că eşti cel mai bun? Şi iar soția ta nu face asta. Nu-i place să gătească.
   Ştii, nici ei nu-i mai place să găteasca. S-a dezvățat. S-a dezvățat să gătească, s-a dezvățat să mai ofere căldură, s-a dezvățat să te mai iubească….
   A ÎNVĂȚAT să trăiască FĂRĂ tine.

Nu încurca iubirea cu pasiunea

corpuri-avide-de-iubire

Nu încurca iubirea cu pasiunea. Iubirea e soare, pasiunea e scânteie. Pasiunea te orbește, iar soarele dă viață. Cel orbit de pasiune e gata să facă jertfe, dar iubirea adevărată nu cunoaște această noțiune. Ea nu jertfește, ci dăruie. Iubirea nu ia de la cineva pentru a da altcuiva. Iubirea e sensul vieții, iar viața nu poți nici sa o iei, nici să o dai; nu ai acest drept. Pasiunea e doar o iluzie a binefacerii, dar, de fapt aceasta e o flacără care îți arde sufletul, un incendiu orb și devastator. Atunci când te atrage corpul – e doar pasiune. Iubirea e atitudinea față de persoană, de suflet și nu față de corp.
Pasiunea durează puțin la fel ca orice foc, cât de devastator nu ar fi, într-un sfârșit se stinge. Rămâine doar cenușa și cicatricile în urma arsurilor. Pe când soarele e veșnic, el răsare în fiecare zi. Chiar dacă soarele apune seara sau e acoperit de nori, într-un sfârșit razele lui te vor umple de viață, deoarece noaptea se termină în fiecare dimineață, ia după orice furtună, cât de puternică nu ar fi, norii se risipesc, lasând caldura și lumina soarelui să răzbată prin ei.
Iubirea manifestă o preocupare neegoistă pentru interesele celuilalt. Pasiunea, însă, este egoistă, restructivă. Te gândești: „Ce câștig din asta?”

Singurătate. Început. Iubire. Despărțire. Nepăsare. Speranță.

image

   Ea ştie ce înseamnă SINGURĂTATEA. Aceasta înseamnă radioul şi televizorul lucrând în continuu. Şi nu contează despre ce se cânta sau despre cine se vorbeşte în program. Singurătatea e acel album de fotografii, răsfoit de mii de ori şi acea agendă umplută cu multitudinea de gânduri, acel telefon care tace. E atunci când vrea să plângă fără motiv, când visează la întâlnirea cu acel cineva. Acel cineva pe care încă nu l-a văzut, nu l-a auzit, dar de atâtea ori şi l-a închipuit. Atunci când realizează că în lumea ei există doar ea şi problemele ei. Aceasta e singurătatea.
   Ea ştie ce înseamnă să te îndrăgosteşti, acel moment când ÎNCEPE IUBIREA.  Asta e acea întâlnire din întâmplare cu el, cu cel la care visa, e numarul lui de telefon în lista de contacte, e o filă nouă în agendă, e insomnia din fiecare noapte, e dorința să fie frumoasă în fiecare clipă. E aşteptare.
   Ea ştie ce înseamnă IUBIREA. E atunci când cântă în unison cu radioul, când la TV priveşte doar filme de dragoste, iar în geantă sunt puse cu grijă fotografiile lui. Când aleargă cu suflarea la gură,  dând jos orice îi stă în cale, la sunetul telefonului. Pe față are un zâmbet permanent şi vrea să plângă, să plângă de fericire. Iubirea e acel trandafir din vază, pe care îl admiră în fiecare seară înainte de culcare şi în fiecare dimineață când se trezeşte. E acel sentiment când inima s-a umplut de lumină, frumusețe şi căldură. Asta e iubirea… curată, mare şi reciprocă.
   Ea ştie ce înseamnă DESPĂRȚIREA. Aceasta e doza enormă de nicotină şi lacrimile alcoolizate. Sunt fotografiile făcute bucățele, împrăştiate pe podea. E numărul de telefon şters, amintirile de la care o doare capul şi care o fac să plângă,  dar nu mai are lacrimi, trandafirul  uscat, părul ciufulit şi machiajul şters. Despărțirea reprezintă cearcănele negre şi senzația de vomă provocata de trecut.  E pierdere.
   Ea ştie ce înseamnă NEPĂSAREA. E indiferența față de acele lucruri care odată îi aduceau bucurie sau lacrimi, e liniştea din ochii care nu îl mai caută în mulțime, e indiferența față de ceea ce stă pe masa sau aruncă în geantă. Şi nu îi mai pasă cum arată şi ce are împrejurul ei. Asta e nepăsarea.
   Ea ştie ce înseamnă SPERANȚA. Aceasta e dorința imensă să lucreze ca să nu-i mai rămâna timp de amintiri, bucățile de fotografii aruncate la gunoi, gimnastica de dimineață şi lectura înainte de somn, machiajul sobru şi părul aranjat, lipsa trecutului şi visele despre viitor. E speranța că totul va fi bine, că va veni momentul unei noi întâlniri.
   Ea ştie ce înseamnă toate astea. Dar totuşi vrea să le  simtă din nou… VREA…